Unele idei ce le aveam mai de demult în capul meu au căpătat grad de constatări în urma citirii unui articolaș de pe blogul lui Sebastian Bârgău. Care cică este cel mai premiat blogger din România, așa cum ne sare în ochi chiar titlul blogului. O sa revenim mai târziu la asta.
Articolașul este intitulat Vitejii blogosferei și este mai degrabă vechi, din 2010, adică de pe vremea când încă se organizau festivale/concursuri cu scopul nobil de a promova și îndemna tinerii la exhibiționismul modern de a blogări, nu ca acum când se promovează afaceri mărunțele sau veleități intelectuale de PR. Logic corelat de acea perioadă era și o concurență și rivalitate între bloggeri, dat fiind că produsul muncii era relativ nou. Ca o idee, în zilele noastre nu se mai pretează asemenea năzbâtii care se traduc printr-o moșcoleală ieftină. Practic, dacă ataci alt blogger rival, îți denigrezi imaginea, pentru că toată lumea (mă rog) a înțeles demnitatea de a-ți cîștiga propria masă de cititori doar prin forța articolelor tale. Articole cu teme concrete, și nu împroșcături.
Pe scurt, în articolaș, autorul, Bârgău, povestește de unele clinciuri avute cu alți bloggeri. Bineînțeles, pe undeva greșește, căci dacă te compari cu alții în scris, într-un mediu virtual care îți conferă protecția fizică și intimitatea casei și calculatorului personal, trebuie să sfârșești închizidu-le gura tot prin scris, nu ducând conflictul live, face to face, unde situația, cât și comportamentul și atitudinea oamenilor diferă extrem de mult. La câteva înjurături și vorbe urâte pe messenger Bârgau a ales să folosească varianta palpabilă: i-a invitat la forță fizică pe rivali aruncându-le sau scuipându-le băuturi în față. Efectul a fost unul așteptat, cel puțin din partea unuia ca mine, care este exterior partidei de șah și observă cele mai bune mutări și planuri. Rivalii au dat înapoi. În acest articol voi vorbi doar despre un triunghi de bloggeri: Bârgau, piticigratis și Simona Tache, dat fiind că sunt exponenți ai blogosferei, fiecare cu caracterstici unice, însă care și-au încrucișat înțepăturile.
Ca să nu o mai lungesc mult, spun concluzia de-a dreptul, mai apoi să o comentăm: omul, animalul, bloggerul, este un orgolios. Un orgoliu nebun, nedrept, și ireal de ilogic. Să știți de la mine că dacă aveți de-a face pentru prima dată cu un scriitor pe interneți și nu știți să-l abordați, aveți de grijă să nu îi călcați butașii. Un erudit, o elită, nu are cum să fie malvolent sau malicios; e pur și simplu prea universal că să nu înțeleagă toate situațiile prin care trece, cu un spirit critic, rece și analitic. Așa cum au observat mulți cercetători, majoritatea savanților sunt generoși, înțelegători și buni la suflet. Este o cauză - efect. Însă bloggerii sunt departe de a fi erudiți sau universali. Fiecare are stilul lui propriu, marca proprie, inteligența sau imaginația canalizată. Unii nu sunt comparabili cu alții. Marca proprie conduce la imprimarea de opinii sau formule de opinii care pot să fie bune sau greșite. Sunt oameni normali. Dar mai ales, bloggeritul implică doze de ipocrizie și orgoliu nejustificat. Și câteodată și-o dau singuri în barbă, mai ales când sunt fizic apropiați. Același efect psihologic ce-l experimentează românul politicos și săritor când se urcă la volanul mașinii și se transformă într-un bou, transfigurat într-un zeu, un zmeu, atotputernic, de nelovit, datorită... anonimității și opțiunii fugii.
Dau un singur exemplu, cel pe al Simonei Tache, despre care am mai scris și aici, când eram exaltat de descoperirea persoanei, și nu a scriitoarei, iar exemplul e luat din articolul în cauză. În 2011 (deci perioada ce am descris-o) Simona vorbește de rău de Bârgău, referindu-se la mediul unde activează fiecare:
ok, cred că trebuie să vă spun: nu am vrut să scriu pentru că nu am vrut ca, scriind, să legitimez cu mânuţele mele, existenţa acelei lumi primitive din care face parte sebastian bârgău. e o lume cu care eu nu am nici o legătură şi cu care prefer să nu mă intersectez. lumea mea e compusă din oameni nuanţaţi, şcoliţi, citiţi, educaţi etc. etc. etc., nu din băieţaşi cu atitudine nazistă, care terfelesc lăuze pe net. nu ştiu cum să zic mai clar, da’ eu la 20 de ani lucram deja la editura humanitas, iar după aia tot printre oameni ultraeducaţi m-am mişcat (e un fapt, nu e o aroganţă ce zic), aşa că n-am cum să înţeleg lumea lui sebastian bârgău, nu vreau s-o înţeleg şi aş fi preferat să mă port ca şi cum n-ar exista.
Pare ireal de prostesc: persoana e tipul mahalagioacei caragialiene. Incredibil de aparent incultă, belicoasă, cu o poziție fals-argumentată. Pare că nu a auzit niciodată de London, Mark Twain, Poe și toată suita de scriitori ruși, care vagabondau și își trăgeau inspirația din analize psihologice, alimentate de aburi de alcool de bar, ce le învârteau asupra mesenilor, toți, de așa-zis neam prost. Și totuși, asta nu e marca prostiei. Simona Tache nu e proastă. A avut doar o ieșire orgolioasă. Rivalitatea e cea care o face să țipe, pe Bârgău să provoce fizic, iar pe Radu, cel mai norocos dintre ei, o sa vedem mai jos de ce, doar să împroaște noroi pe blogul lui. Și totuși, ei trag cu plugul pe arii diferite.
De exemplu, Sebastian Bârgau nu are logica rece și gândire corectă. Am menționat de multe ori că nu are o judecată corectă și chiar un copil de liceu l-ar bate la logică. Însă e sârguincios, constant, descrie trăirile lui de om simplu, și chiar dacă (auto)judecata nu e corectă, o face la un nivel suficient de elocvență. Piticii gratis (Radu Alexandru), cel care a fost scuipat de Bârgau, și-a dat seama de mult de pârghiile ce trag comportamentul uman. Psiholog brutal, însă fin și lucid în scris, nu se mai ascunde, aparent, și chiar cu o voită învederată ipocrizie spune despre el că tare, centaur, puternic, f*te bine, scrie bine, iar ceilalți sunt proști. Și-a eliberat discursul, obsecen și adolescentin, cât și invidia, ciuda, disprețul și sentimentul de superioritate față de melteni și dârlăi, iar asta intră în rezonanță cu sentimentele celor care îl citesc. Eu, de exemplu, nu am fost niciodată dezamăgit după citirea unui articol mai lung de-al lui. Psihologia brută cu care descrie comportamentul proștilor și oamenilor urâți (căci vorbește foarte mult de efectul ce îl are un handicap sau o sluțenie asupra comportamentului persoanei) e delicioasă. Simona Tache e bună doar la discursuri imaginare, mai ales între femei și bărbați, și mai ales din punctul de vedere a unei femei. Dar a unei femei netinere, limitată la căsnicie și gospodărie, transformată de munca oalelor și hainelor, nu a unei super girl sau femme fatale. Din cauza asta are și un public majoritar de femei, fan-club ce îl întreține continuu, dar doar același fan-club, expulzând prin cenzură sau banare orice bărbat așezat ce ar zice pe blogul ei că e de slabă calitate ce scrie ea. Cu alte cuvinte, arealul ei este extrem de canalizat.
Acești oameni sunt, departe de cifre și vizite unice per zi, incomparabili. Dar orgoliul urlă din ei, ducând la derapaje, atunci când se măsoară cine e cel mai bun, cine e cel mai premiat blogger din România. Deci atenție cum abordați un blogger. Un lucru bun s-a datorat trecerii timpului și ieșirea de sub noutate a fenomenului de blog: faptul că nu se mai ciondănesc public între ei. Se urăsc, se invidiază, dar acum nu public, căci strică la demnitate și la imagine. Deci e bine. Mai ales, acum sunt o grămadă de bloguri, fiecare diferite, fiecare cu tema, stilul și rezultatul scontat diferit. Deci, poftiți, vă invit, înfruptați-vă din aceste delicii, fiecare pe gustul lui, de la gospodina grasă ce citește retețe.ro și Simona Tache, de la șmecherașul motociclist cu veleități de intelectual ce îl citește pe Sebastian Bârgău până la adolescentul suficient de inteligent, însă înveninat ce îl citește pe piticigratis. Citiți, că e frumos!
Până la urmă, nu există cel mai premiat blogger din România, există doar cei mai premiați cititori de blog din România. Premiați atât cu inteligența și sensibilitatea necesară care le conferă instrumentele citirii blogurilor, cât și articole noi. Bloggerii... ei, ei doar îi așează în categorii. Și nici acestea nu se prea pot compara între ele.
