Ce invata adultii din desenele animate

Nimic. In momentul posedării unui serviciu stabil, a unui credit, a unui mariaj etc, rata învățării scade aproape la zero. Da, există un studiu științific pe tema asta. Deși există și alte studii, în special în ultimii ani de unde din tonomatul ciudat și aleator al cercetării creierului ne-a parvenit un cuvânt nou: neuroplasticitate, care înseamnă nimic mai mult decât faptul că poți să înveți orișice nou la orice vârstă.

În concluzie, șansa ca un adult să învețe ceva din desene animate (pentru copii), indiferent dacă este ceva nou sau ceva uitat este zero.

Am piratat ca un pirat ce se respectă toate sezoanele de la Cow and Chicken. Take everything, give nothing back. Și am început să le vizionez la serviciu, în timpul meu liber, cuprins de plăcerea de a revedea vechi prieteni.

Prima dată o colegă a pufnit: desene?! A doua oară, un coleg m-a întrebat la ce mă uit și eu am replicat cu o întrebare că nu te uitai la Cow and Chicken când erai mic? A confirmat sarcastic: da, când eram mic. De menționat că tipul este stereotipul individului din gloata descrisă în primul paragraf. Interesele lui se limitează la rata de la bancă pentru apartament, noile suspensii pentru mașina lui cu care îmi laudă calitatea confortului (eu i-am spus că circul cu autobuzul sau cu bicicleta), și fetița de câteva luni. În rest, craniul său e o cochilie de melc, din acelea pe care eu le așez pe pământul ghivecelor din balcon ca ornament.

Haide să nu mai vorbim căcat și să trecem la subiect. Cow and Chicken este o animație făcută atât pentru copii cât și pentru adulți. Limbajul e împărțit în dublu-înțeles, jocuri de cuvinte și jargoane. Umorul este surrealist, grotesc și repulsiv, iar temele centrale sunt fobiiile copilăriei. Tatăl copiiilor, Dad, este în mod clar un trans-gender, iar aluziile corelate la acest lucru abundă în majoritatea episoadelor. Cel mai amuzant caracter, personajul negativ, pe care copiii îl percep ca pe un gras roșu inofensiv, este însuși Diavolul, fără pantaloni, cu un cur anatomic desenat, inclusiv cu coșuri, fire de păr și cicatrici pe buci. Numele lui, deși altul în fiecare episod, este întotdeauna traducerea sinonimă a Pantalonii Jos. De remarcat că apare în multe episoade ca travesti, un episod fiind explicit, sau mă rog, confuz, în ce privește sexul, numindu-l rege și regină (în același timp) al brânzei. Nu este singurul personaj, caractere bărbătești îmbrăcate în haine de femei și având bronz cu sutien apar în majoritatea episoadelor. De fapt, întreg spectacolul se desfășoară cu evidente aluzii sexuale, mai ales dintre cele deviante, gay sex, transgender, lesbi și chiar zoofilie (bunicul fermier cu o găină)! Surprinzător, doar un singur episod a reușit să fie banat pe Cartoon Network din cauza văditei orientări sexuale (lesbi) a unui grup de motocicliste și a glumelor sexuale. 

Eu nu l-aș fi banat. Așa cum am spus, copiii văd ceva, adulții văd altceva. Mulți văd, puțini înțeleg. Înțelegerea este pe nivelul fiecăruia. Aceste desene sunt inofensive pentru copii. Pentru adulți sunt amuzante. Și totuși, de ce un adult s-ar uita la Cow and Chicken? În primul de plăcere. Pentru că se reîntâlnește cu prietenii săi din copilărie. Desenele au fost nominalizate la premiul Emmy de două ori și au luat alte premii pentru cele mai bune subiecte, cea mai bună animație, cele mai bune sunete. În al doilea  rând să [re]înveți. Dau un exemplu de actualitate la lupta românilor cu băncile în ce privește creditele. Episodul se numește Free Inside! și pentru că nu îl găsesc pe internet întreg am să recurg la poveste, cu explicații gratis incluse.

Episodul începe cu copiii care își caută surpriza în cutia de cereale la micul dejun. Pe cutia de cereale a lui Chicken scrie Sugar Frosted - Pork Lung O's, iar pe cutia lui Cow scrie Horse Flavored MEAT Flakes, adică O-uri de plămâni de porc zaharisiți înghețați și, respectiv, Fulgi de carne cu aromă de cal. Pe copii nu îi interesează mai mult cerealele decât surpriza dinăuntru și, deși este umor de bună calitate, asta atrage atenția atât asupra superficialității copiiilor cât și a adulților în ce privește mâncarea dacă intră în joc extazia unei surprize sau a unui câștig. Chicken primește ca surpriză o carte de credit. De menționat că este free, gratis. Așa cum spune  și titlul, este vorba de ceva gratis. Se anunuță ca reclama la credite. Fără comisioane, fără dobânzi, fără taxe. Gratis. Încă o semnificație importantă. Tatăl se bucură de surpriza lui Chicken și că a ajuns om mare. Da, cartea de credit este un lucru pentru o persoană adultă. Dar este, în același timp, o jucărie, o simplă surpriză din cutie de cereale. Ceea ce este adevărat.

Copiii se duc în goana mare la Imperiul cârnaților unde își încarcă la refuz căruciorul de cumpărături cu cârnați, cotlete, crenvurști, salam. Observați că, deși copii, nu se gândesc să cumpere jucării sau dulciuri. Fenomenul este ales intenționat și simbolizează, printre balele vacii și puiului, instinctul primar de alimentație. Se pune în contrast imens modernitatea și abstractizarea instrumentului carte de credit cu cea mai simplă nevoie de hrănire a omului, dusă la extrem, la lăcomie, și mai ales, de carne brută. Casierul, însă, strigă în gura mare că nu pot să cumpere așa de mult, cartea lor de credit permite o sumă maximă de... 25 de cenți credit, spre rușinea lui Cow și Chicken care se simt priviți de toți din magazin. Se pare că nu este nu știu ce, până la urmă, această carte de credit, scena fiind analoagă momentului trezirii debitorului debutant din mirajul sumei uriașe de bani ce o poate obține de la bancă.

Copii renunță la întreg căruciorul și revin la casa de marcat, de data asta cu inima strânsă și deloc entuziamați ca prima dată, scoțând de la spate, aproape pe ascunziș, o gumă de mestecat de 25 de cenți. Casierul strigă din nou, în gura mare, de data asta în telefon, pentru verificarea prețului pe guma de mestecat. Umilirea este profundă: lui Chicken îi lăcrimează ochii, se face tuciuriu și se deșiră ca cenușa. Este exact umilirea trăită de viitorii debitori târâți prin toate instituțiile băncii și statului pentru cumpărarea în credite a unui lucru mărunt, cât o gumă de mestecat.

Din nou entuziasmați de achiziționarea făcută, nu apucă să facă nici măcar un singur pas și deja creditorul (nimeni altcineva decât diavolul, Red) se prezintă și își cere suma, 25 de cenți plus 5 cenți dobânda. Chicken îl întreabă ce se întâmplă dacă nu are bani de plătit, iar creditorul face amenințător o aluzie la un accident. Copiii scapă și se duc la un bâlci unde încearcă să cumpere vată de zahar cu aceeași carte de credit, dar vânzătorul este același personaj, Red. Este similar cu intercooperativitatea agențiilor de credit. Dacă iei un împrumut de la bancă poți să fi sigur că toate băncile știu de el. Red face o aluzie de papuci din ciment, stil mafiot, în cazul în care nu plătesc. Mai apoi, le arată o mașină cu o bombă cu ceas înăuntru. Copii scapă și de aici, replicând că nu au cum să îi plătească, pentru că părinții i-au tăiat de la alocație, pentru că au carte de credit în schimb. O nouă analogie pentru credința idioată că dacă ai un apartament cu ipotecă este proprietatea ta și nu a băncii. Credința se manifestă și în societate, ceilalți consideră că apartamentul și mașina ta sunt chiar ale tale, proprietățile tale și simbolul bunăstării, nu ceva ce aparține altuia și pe împrumut. Suma ce o poți scoate de la bancă devine brusc averea ta.

Red pune în aplicare un plan diabolic: fură una dintre păpușile preferate a lui Cow și o ține pentru răscumpărare. Apoi trimite un mesajul de răscumpărare cu o cărămidă prin geam, cum fac gangsterii. Însă cărămida conține doar un cuvânt! De fapt, mesajul se trimite printr-o grămadă de cărămizi, câte un cuvânt pe fiecare cărămidă! La sfârșitul transmiterii mesajului, toată casa este găurită. Analog, avem comportamentul băncii cu rău-platnicii. Într-un mod legal, care altcumva ar fi fost mafiot, îți confiscă proprietăți ce nu erau creditate pentru a te forța să plătești. Comunicarea insistentă a băncii se face prin intrarea ei în intimitatea, viața și în casa debitorilor. Practic, îți găurește toată viața, cum era ea până atunci.

Întâlnirea se face pe docuri, la lumina felinarelor, cu jachete negre și pălării trase pe ochi. Se face schimbul. Valiza ce conține jucăria și... ceva aruncat în palma lui Red. Copiii fug repede și, evident, câștigă, pentru că tot ce au pus în palma lui Red era... guma mestecată și remestecată până la căderea unei măsele. Bineînțeles, episodul este happy-end, dar în realitate banca este care câștigă în majoritatea cazurilor. Red, de nervi, și-o trântește de frunte și apoi se dă cu capul de stâlpul felinarului, de unde se lipește. Și rămâne acolo lipit, iar lumea evoluează, ajungând la zgârie-norii și mașinile zburătoare din Familia Jetson, iar Cow și Chicken, bătrâni acum, râd încă de el. Mesajul animatorilor este clar: lumea poate evolua și fără agenții de credit. 

Ca o ultimă observație, pe tot parcursul episodului, vaca și puiul au o atitudine naivă, dar totuși realistă, asupra semnificației cărții de credit. Ei cred că asta înseamnă bani gratis. Sau lucruri gratis. Așa cum menționează și titlul episodului. Ei par a nu înțelege ce înseamnă împrumut și dobândă sau măcar nu vor să înțeleagă. Episodul îi împinge pe ei ca fiind eroi pozitivi și Red antagonistul lor, dar ei, de fapt, nu își plătesc creditul și îl păcălesc pe Red dându-i înapoi doar guma mestecată deja, și fără dobândă. Ei încalcă contractul și se simt asupriți de agentul creditor, Red. Sună similar cu naivitatea românilor care-și iau mașini și apartamente ce nu și le permit în credite și apoi acționează banca cea rea și hoață în judecată?

Vi-l puteți imagina pe Red cu zâmbetul larg, prezentându-vă o mașină roșie strălucitoare, și vocea sa, care vă spune bună, domnișoarelor, ce ziceți de o mașină gratis, creditată în cea mai bună monedă posibilă, franci elvețieni?

Și asta a fost un singur episod din cele patru sezoane. În unele poți găsi similitudini cu realitatea la fel de interesante ca cele găsite de mine în episodul respectiv, deși nu sunt voite de către creatori, iar altele sunt doar... amuzante, în special pentru umorul sexual deviant. Iar acum cred că mă înțelegeți de ce când îmi întorc capul și îmi privesc colegul, cel care a râs de mine că mă uit la desene animate, este prins în probleme sale mici cu reparația mașinii și plata ratei la apartament, și nimic altceva, îmi vine să îl disprețuiesc fără milă. Cineva nu și-a învățat lecția în copilărie și nici acum când nu e prea târziu (revezi primul paragraf) nu vrea să o învețe.

Conflictul etniilor

Daca este ceva care il caracterizeaza complet pe roman, indiferent de varsta, sex sau etnie, e ura fata de vecinul sau. Credinta oarba ca el nu e matze fripte ca celalalt cu care imparte orasul si tara in strazi si provincii. Bineinteles, este de ajutor in ura atunci cand vecinul are un defect. Ori se duce la femei, ori e betivan. Dar cel mai nemaipomenit ajutor este atunci cand are alta etnie, vorbeste alta limba, neasemanatoare cu romana (sau corolar, cu maghiara) si pare alogen.

Sa stiti ca maghiarii din Romania nu mai sunt unguri de mult. S-au asimilat perfect la basinasi. Altfel, nimeni nu ar intelege pentru ce drepturi protesteaza cand ei

• cresc de mici in sate pur maghiare, 

• apoi vin la oras si invata la scoli in limba maghiara, 

• se duc la localuri pentru maghiari, teatru, filme, concerte pentru maghiari, 

• ba chiar ajung sa faca si o facultate in limba maghiara, 

• ca apoi sa se duca la locul de munca intr-un mediu majoritar de maghiari, unde vorbesc doar limba maghiara. 

Au mai multe privilegii decat orice alta minoritate europeana. Cultura lor, traita de zi cu zi, practic, este mai proeminenta si mai inlesnita decat insasi in Ungaria. Pentru cei care cred ca exagerez, o, nu. Traiesc in Targu-Mures, stiu exact ce vorbesc. Asa ca, cum ziceam, maghiarii de aici sunt foarte asemanatori cu romanii. La fel de istoric-analfbeti, nationalisti, uraciosi si rai. Plini de ura fata de vecinii lor. Dintre etnii, secuii sunt campioni la asta, am ajuns sa aud mai multi secui ca ei nu sunt maghiari, ei sunt secui, si ca maghiarii sunt de-anpulea. Bineinteles, fata de ei, care sunt o natie ariana. 

Iar azi, citesc ceva foarte retardat, pentru ca masura retardatului este nationalismul. Articolul se gaseste pe http://kolozsvaros.ro/web/kolozsvaros/-/cluj-napoca-ceva-a-murit-azi-in-mine si ma mira fluenta autorului in limba romana. Va rezum articolul: un bozgor, Balla Sándor, e depasit de faptul ca primăria Cluj-Napoca a câștigat procesul intentat de fundația lui Landman Gábor cu privire la montarea tăblițelor bilingve. Astfel el se intreaba, citez:

• Cum este posibil ca în unul din orașele cele mai tolerante și prietenoase ale continentului, nu sunt tolerate revendicările unei minorități autohtone, parte a istoriei orașului [...]?

• Cum poate fi invocat ca argument în motivarea unei decizii, că (virgulă) clujenii nu au o astfel de pretenție ca cea a tăblițelor bilingve, în timp ce 3000 de semnături au fost strânse pentru susținerea acestui caz?

• Administrația locală a fost incapabilă să accepte acea decizie juridică, conform căreia pe tăblițele de la intrarea în municipiu alăuri de „Cluj-Napoca" va trebui montată și inscripția „Kolozsvár". Ar fi fost mare lucru? Nu. Ne-ar fi făcut praf din punct de vedere material, sau ar fi fost primul pas spre „furarea" Ardealului? Cum să nu?

• cum este posibil ca în 2015, mult după regimul Funar, conducerea orașului – atât de decisă să deschidă spre Europa – ne-a putut face una ca asta?

apoi declara, atat despre el, cat si despre situatia actuala ca, citez:

• Mă confrunt cu furtuna din interior, ce mă cuprinde.

• Nu pot să precizez cu exactitate cam cel fel de furtună bântuie în mine. Nici măcar dacă cuvintele dezamăgire, deziluzie, furie și durere pot să redea oare starea emoțională care mă cuprinde.

• Nu, nu în primul rând faptul că m-am convins încă odată că România – și din păcate împreună cu ea Transilvania și Cluj-Napoca – nu este parte integrantă, cu drepturi depline a Europei.

• totul este o iluzie. O iluzie în sensul în care această „voce"sau „putere" are impact asupra maghiarilor de aici.

• Câtă duplicitate, câtă ipocrizie. Iar când va trebui depus proiectul pentru obținerea titlului, probabil nu vor uita să menționeze „ce multiculturalitate"

• Totul ar fi fost un gest de normalitate. Ar fi sugerat faptul că voi, maghiarii, aveți parte de acea imensă prietenie și toleranță, despre care au relatat străinii care trăiesc, învață, sau lucrează aici. În schimb acest gest a spus: stați jos, și rămâneți în liniște. Acesta nu este orașul vostru.

Si, nagy befejezes: Cred că astăzi a murit definitiv ceva în mine.

Acum, eu nu o sa stau sa explic de ce e retardat si bozgor ordinar. E foarte important sa nu te bati cu el. Sa nu stai la discutii. Sa incerci sa ii explici unde greseste. De ce este prost. De ce este bozgor si nu maghiar. De ce nu este roman ci tigan. 

Nu ai cum sa il faci sa inteleaga ca nemontarea placutelor bilingve, castigat in instanta, este un fenomen absolut normal si logic. Ca toleranta, prietenia, valorile europene de drept cetatenesc nu stau in aprobarea cererii unor 3000 de oameni din 317.953 (10%) de a monta placute intr-o alta limba. Cu argumentul ca orasenii au nevoie de ele. Ca multiculturalitatea nu sta in scrierea dubla a numelui orasului. Ca montarea lor nu ar duce la cresterea comunitatii maghiare din Ardeal sau la dezvoltarea culturii ei (asa cum se plange el melancolic in articol: incet, incet, scadem la numar, pierim). Ca povestea nu e deloc dureroasa, nu e deloc una sentimentala (e rationala), ca nu ar trebui sa starneasca furtuni interioare. Si ca oficialii orasului nu au spus niciodata: stati jos, orasul nu este al vostru. Pentru ca, culmea, nu este orasul vostru. Este al nostru, al tuturor. Ca placutele alea nu ar fi constituit un gest de normalitate. Ca, mai degraba decat ar fi condus spre convietuire pasnica ar fi dus spre conflicte inter-etnice.

Chiar si romani, fara prea multa judecata, din dorinta de a fi cavalerii albi ai internetului si sa demonstreze cat de deschisi la multiculturalitate si toleranta sunt, au luat apararea bozgorului, postand pe facebook:

Lucian Mindruta

13 ore · editat ·

Am crezut ca Boc e mai inteligent decat sa mearga la tribunal si sa se lupte pentru dreptul de a nu pune placute bilingve in Cluj, asa cum cerea o fundatie.
Mai ales ca in oras sunt destui maghiari. Mai ales ca trei sferturi din orasul vechi cu care se mandreste e facut de maghiari. Mai ales ca exista o istorie pentru care ar trebui sa avem respect.
Am sentimentul ca se duce (spiritual vorbind) dupa Udrea.

De ce, sa-mi spuna si mie clujenii romani si clujenii maghiari, de ce s-a luptat Boc sa fie (dupa mine) pur si simplu necioplit? De ce?

si oferind link spre articolul respectiv. Dar ceea ce este important, subiectul articolului meu de azi, este conversatia intre vecini. Pentru ca la aceasta postare de facebook au inceput, inevitabil, sa iasa la suprafata ura dintre conationali. S-au recurs la injurii, argumente istorice anacroniste (cine au fost primii), sangele ce curge prin vene (100% roman), argumente nationaliste (daca nu iti convine du-te in Ungaria), fudulii diasporiste, filmule cu masacrele ungurilor asupra celorlalti, etc.

Ura coace, rascoace, iar la fiece icnet de retard buboiul se sparge. Ura este evidenta, pentru ca argumentele sunt proaste si sentimentale, iar toata lumea invinovateste fix pe celalalt. Imi permit inca un exemplu din comentarii, o bozgoroaica care chiar merita, poate, sa zboare din tara:

Székely Zsófia Oare de ce vreţi atât de mult să ne romanizaţi? Înainte de 1918 Kolozsvár a fost capitala Transilvaniei, dar mai mult, stramosii nostri au trait aici imreuna cu sasi, romani in PACE. De cand statul a devenit roman, numai probleme etnice sunt. Unde va doare ca placutele sunt bilingve sau nu? E vorba de frica? Eu cred cel mai important lucru ar trebui sa fie PACEA!!!!

Bineinteles, ca numele meu maghiar (eu roman fiind) demonstreaza ca romanii au vrut sa ii romaneasca pe unguri. Si, bineinteles, totul mergea struna pe timpul celor trei etnii privilegiate. Era pace. Doar de cand romanii s-au rasculat de si-au declarat egalitatea au inceput problemele. Oricum, romanii sunt de vina. Va cer pardonul pentru citarea unui comentariu din tabara maghiara. Dar fiti pe pace, comentariile romanilor sunt la fel de retardate. De acolo se trage concluzia ca ungurii sunt de vina si ca au jefuit intreaga Europa.

Incheiere. 

Toata situatia e analogica pentru mine cu o excursie fictiva in Italia si as pretinde ghidului turistic sa-mi traduca numele localitatilor vizitate. Ca doar el e platit din banii mei si aduc beneficii economiei Italiei. Gen Castello Mare del Golfo. Si  de acum inainte sa-mi spuna numai in limba mea numele orasului. Si ca ma deranjeaza daca nu mi-l spune cum se spune in limba mea. Sa-i spuna Castelul Mare din Golf. Numai asa simt ca mi se respecta drepturile europene. Sa-mi spuna strict pe limba mea. Ca sa aud cum se spune un nume italienesc in limba romana. Si sa-l informez ca latinii se trag din daci. Ca dacii i-au batut de vreo doua ori. Deci italienii sunt un fel de ramura inferioara romanilor.

Ca roman, nu pot sa ma intreb oare cu ce ii deranjeaza pe unguri absenta placutelor, si nu prezenta unora xenofobe. Absenta placutelor nu este un gest xenofobic sau discriminatoriu. Existenta lor, la fel. Asa cum zicea si bozgorul si bozgoroaica de mai sus, ar fi fost mare lucru montarea placutelor bilingve sau unde va doare ca placutele sunt bilingve sau nu? Pai exact. Pai unde va doare pe voi ca nu sunt placute bilingve? Nu cumva in nationalism, imperialism si atitudine revansarda, melancolica spre vremurile istorice, de care ati dat dovata in trecut?

Sugi pula, Balla Sándor, autorul articolului, bozgor fara tara. Sugi pula, Szekely Zsofia, proasta de ocazie. Sugi pula, Lucian Mandruta, autistul facebook-ului. Bilingv. Din cauza unor oameni ca voi se continua ura intre vecini. Oameni care chiar cred ca ne intereseaza unul de celalalt, de defectele, curvele si etnia vecinului de peste drum. Care nu pot sa invete la scoala din cauza colegului de banca care are alta etnie. Care nu pot sa munceasca la locul de munca pentru un coleg este gay. Care nu pot sa duca la capat un proiect de voluntariat (sa doneze sange sau sa ajute orfanii) pentru ca unul din echipa are alta religie. Care nu pot sa isi ispraveasca gospodaria pentru ca scroafa vecinului a fatat cu trei purcei mai mult decat a lui. Si care se inveselesc cand ii moare capra. Care nu pot sa conduca spre serviciu ca au Dacie si nu Audi ca vecinul. Care nu pot sa locuiasca intr-un oras ca nu are tablite in limba materna.

Sa stiti ca nici eu nu sunt imun la ura caracteristica. Si eu ii urasc pe unguri. Doar ca ii urasc si pe romani deopotriva. De fapt, va urasc pe toti la fel de mult. Iar a doua diferenta este ca chiar nu imi pasa de voi si conflictele voastre. Ma lasa rece. Articolul nu e scris impotriva maghiarilor sau romanilor. E scris impotriva prostiei. Prostii - sunt targetul meu final, de orice etnie. Cum pula mea poti sa spui ca ala e normal la cap cand se intreaba ca cum a fost posibil asa ceva, ca il cuprinde o furie si o furtuna interioara si ca ceva a murit in el, doar ca nu i-a pus primaria niste futute de tablite intr-o alta limba decat limba oficiala a tarii?

Mircea Merge Mai Deoparte

Intâmplător, am dat de site-ul ăsta:

http://www.mirceamergemaideparte.ro/

În cazul în care nu vreți să citiți, pot rezuma eu foarte scurt: este vorba de un băieat care și-a pierdut picioarele într-un accident de mașină și acum are nevoie de donații din partea noastră. Ca să meargă mai departe.

Dar o să citiți. Știți de ce? Pentru că site-ul este făcut în asemenea măsură ca să parcurgeți (aproape chiar fără să vreți) textul. Pentru că respectă unele reguli de aur, cum ar fi:

după ce ai compus textul de pe prima pagină a site-ului tău, taie jumătate din el; după ce l-ai aranjat astfel, mai taie încă jumătate din el.

și:

fragmentează textele lungi în propoziții scurte aranjate ori ca liste cu butoane, ori caption-uri la imagini, ori succede frazele în fonturi diferite (adică ca un fel de titlu cu un text mai mic explicativ chiar sub el, primul rând fiind mai important decât al doilea)

Lucrurile acestea le știu, pentru că am citit cărți despre așa ceva. Știu ce înseamnă un site profesional și reușit. Înseamnă unul care își transmite mesajul într-un stil în care nu îl face pe vizitator să gândească. Cartea pe care am citit-o despre cum să dezvolți site-uri profesional chiar așa și se numește: Dont Make Me Think. Probabil, fără să gândiți ceea ce faceți, ați și parcurs întreg site-ul. Și ați reținut mesajul foarte ușor.

Site-ul este unul profesional. 

Un site ca ăsta costă la freelanceri undeva între 100 - 200 de euro și la firme între 500 - 1000 de euro. Costul pentru un domeniu .ro este 51,26 USD + TVA (24%), iar găzduirea costă cel mai puțin, în jur de 1 euro pe lună, dacă accesăm program basic sau micro, ceea ce este suficient pentru un site de genul. Ah, da, uitasem și de expertul SEO și cel de Social Media (distribuirea site-ului pe cât mai multe rețele de socializare). Dar să zicem că vine la pachet cu site-ul.

Ceea ce mai remarc sunt indiciile de profesionalism psihologic din spatele site-ului. Cineva, un expert, a clădit din cuvinte, poze și artificii psihologice, o adevărată lucrare de campanie. Este o campanie, efectiv. Observați până și titlul mare:

SUNT CEL MAI NOROCOS OM DIN LUME

îndemnarea de a descoperi secretul, senzaționalul din spate:

află de ce

află povestea celui mai norocos om din lume

pozele cu iubita și prietenii săi, și cum este el fericit. Iubita nu este doar iubita sau prietena, ci are un nume, Alice. Pentru că în subconștientul nostru să se formeze instantaneu imaginea unei persoane nestrăine, și nu doar un concept social, cum ar fi fost în cazul prietenei. 

Apoi, pe la mijlocul paginii, apar poze triste: accidentul rutier care i-a retezat picioarele, Mircea trist, pe patul de spital, gata să abandoneze.

Dar apoi și-a revenit și și-a dat seama că este norocos și că își dorește din tot sufletul să meargă mai departe. Cu ajutorul nostru, a celor 2 euro pe care îi putem dona. Și că refuză să renunțe la speranță. 

Lucrurile acestea psihologice te ating.

Pe tine, pe mine, într-un fel, pe toți cei care îi vizitează site-ul. Am scris ceva urât pe facebook despre pagina lui, cum că e egoist. Un prieten m-a făcut fraier și Iulică, un coleg de master, mi-a zis ma dane nu vb asa de bietul om, e un om care a avut un accident din urma caruia a ramas fara picioare.

A fost foarte urât din partea mea să scriu ce am scris. De fapt, trebuie să recunosc că m-a cuprins mila din ce am vazut pe site-ul lui. Mă doare și, într-un fel, sufăr. Câteodată am îndoieli creștine și chiar mă gândesc la bunul Dumnezeu, ce I-ar fi plăcut Lui sau ce L-ar fi supărat. Am remușcarea lucrului rău și la tot pasul am regrete și sfială de cum ar trebui să mă comport.

Și ceea ce mă doare e conștientizarea faptului că nu există soluție sau compromis la problema mea. Pentru că...

într-o societate ca să te simți împlinit (bine) ești la cheremul celorlalți.

Să dau un exemplu. Mergi pe stradă și un om străin te înjură. Ori îl ignori și treci nepăsător pe lângă el, ori îl înjuri mai vârtos decât el înpoi. În amândouă cazurile ai pierdut. Mergând în echilibru pe o funie de circar, într-o parte ai experiența negativă că un semen de-al tău ți-a cauzat un rău, într-o parte ai remușcarea faptului că i-ai făcut tu un rău mai mare. Inevitabil, cazi. Și nu, nu vreau să vă aud cum spuneți că sunt indiferent, îl înjur și apoi nu am nimic. Pentru că nu sunteți de piatră. Nu aveți super-puteri în raport cu mine, iar eu știu că am trăit live experimente negative de genul acesta în societate. Și mai ales, suntem cu toții animale sociale. Sunt experimente științifice care arată că secretul pentru un creier sănătos, un nivel de viață ridicat, împliniri și fericire și o viață îndelungată este tocmai implicarea socială. Să fii cât mai activ social. 

Deci, repet, când trăiești într-o societate ceilalți sunt cei care contribuie la nivelul tău de fericire și împlinire zilnic. Și ca să facem o pauză, întreb dar ce facem cu cei care cauzează disconfort și fac rău? Îi ignorăm sau le plătim cu aceeași monedă? Și inițial avem impresia că nu contează, dat fiind că efectul e același (o umbră neagră pe sufletul tău). Apoi avem impresia că ignorance is bliss și că mai bine încercăm să uităm acea întâmplare nefastă și omul acela nefast care ne-a înjurat fără motiv, mai ales că așa este creștinește și așa vrea bunul Dumnezeu. Ajungem în al treilea moment. Moment în care realizăm că nu răzbunarea personală contează cu adevărat. Pentru că nimic, nici răzbunarea, nu o să ne aducă în momentul anterior stării de disconfort. Ci mai degrabă, echilibrarea balanței. Pentru că dacă lovesc înapoi, și îl înjur cu cea mai vividă bolnavă imaginație de ciuperci psihogene timp de zece minute, fără răsuflare, fără să mă repet, încât l-ai făcut să-i dea lacrimile pe nas, lui, lui mumă-sa, bună-sa și toate pizdele proaste pe filiația lui maternă până la Eva, chit că ne va părea rău după aceea și vom fi cuprinși de remușcări, crește șansa ca omul acela să nu-și mai repete fapta în viitor. Deci devenim un fel de reglori social.

Acum ne întoarcem la studiul în caz. Având lămurite chestiile de mai sus și pe baza celor trei afirmații cu litere îngroșate, eu încep să îmi pun întrebări.

1. Ce-i cu cerșetorul ăsta?
2. De ce este el cel mai fericit om din lume? Pentru că și-a pierdut picioarele și nu va mai umbla niciodată?
3. Dacă e cel mai fericit om din lume de ce are nevoie de doar 2 euro de la noi?
4. De ce vrea să meargă mai departe?
5. Cum îl ajută pe el banii ca să meargă mai departe?
6. Dar ce înseamnă efectiv "să meargă mai departe"? 
7. Ce-i cu căcatul ăsta de campanie? 
8. Cum beneficiază societatea de pe urma ei? 
9. Sau orice alți oameni în afară de el? 
10. Sau o idee, un principiu, un scop?
11. Ce altceva în afara egoismului unui singur om mai este în această campanie?
12. Ce diferență este între Mircea și bețivul cartierului care mi-a cerut o bere și o țigară adineauri? În afară de faptul că Mircea are un handicap fizic și celălalt unul psihic?

Voi chiar nu vedeți că ESTE O AFACERE, unde se delimitează clar un capital investit, un profit, un public țintă, strategii psihologice de marketing, folosindu-se nedemn de caracteristica socială a oamenilor?

Există milioane de oameni care au handicap egal sau mai mare decât al lui. Dar nu contează, pentru că în viziunea celor care fac campania, el e unic. El e special. El merită atenția noastră, chiar dacă nu îl cunoaștem.

Dar eu zic că nu. Eu zic că nu e special. Nu merită atenția societății. E doar un om care s-a mutilat din vina lui, ba chiar era să omoare și alți oameni (acum conduce din nou). Nu e așa cum spune știrea, că cică nu a fost vina lui. Din nou, știu despre ce vorbesc. Lucrez cu cazuri din acestea, tocmai pentru că îmi cere serviciul meu. Chiar ieri, de exemplu, când am lucrat, am avut un caz genul. Șoferul a intrat într-o curbă și a pierdut controlul asupra mașinii din cauza vitezei. El și cu nevastă-sa, fiind pe locurile din față și, probabil, cu centurile puse, nu au avut nimic. Copiii lor, în număr de doi, din spate, au fost proiectați pe parbriz, cu efectul minor a unor zgârieturi și vânătăi. Dar puteau să moară. Puteau. Și știți de ce? Din cauza vitezei. Pentru că dacă excludem traversările neregulamentare a pietonilor, că doar ne referim la situația când tu îți omori familia sau familia altuia cu mașina ta, statistica ne spune clar. Viteza, 25% din totalul accidentelor rutiere. Pentru că șmecheri și băjeți. Și pentru că a 3-a țară în top european la accidente rutiere. Pentru că cultura. Pentru că balcanismul și românismul. Pentru că dacă avea viteza maximă legală, în momentul când a apărut defecțiunea la sistemul de frânare, nu ar mai fi spus că nu îmi aduc de-aminte de absolut nimic. Pentru că, defecțiunea, care a avut loc la roata din stânga, ar fi deviat direcția mașinii spre parapetul din stânga, cel de peste 2-3 sensuri de circulație, câte or fi, ar fi avut timp să tragă de volan să îl evite. Sau dacă l-ar fi lovit, nu ar fi rezultat o mașină zob complet + trei purceluși de Crăciun. Pentru că 80 sau 100 de km/h cu o troacă de porci.

Dar nu caut vina lui. Și nici nu mă interesează. Că nu îl cunosc. Și nici nu vreau asta. Nu sunt în cazul lui, eu încă mai am picioarele la loc. Poate că suferă, dar nu mă interesează, pentru că nu are nicio legătură cu mine, e doar un străin. La fel cum nici pe el nu îl interesează durerile mele rezultate din handicapurile mele. Dar diferența între mine și el este că dacă eu aș fi fără picioare nu aș încerca să îi fac pe alții să se simtă prost că nu îmi dau bani ca eu să trăiesc pe banii lor. Doar pentru că sunt special. Nu sunt. Sunt milioane, repet, milioane care handicap chiar mai mare decât al lui. Care nu cerșesc și își îndură cu bărbăție soarta.

Pe mine tot ce mă doare este faptul că un om străin m-a smintit pe-o stradă și, indiferent dacă îi fac rău înapoi sau îl ignor, eu tot o să mă simt prost.

Fraier de Facebook

Am mai spus că dacă Freud ar trăi, i-ar da sufletul pe afară pe la încheieturile corpului de uimire și mulțumire. Facebook ar reprezenta noul asylum al său, conservându-și astfel energia risipită pe plimbările sale printre nebuni și concesionând-o ipotezelor și meditației, pe un scaun directorial, în fața unui laptop.

Facebook-ul este o lume incredibilă. Cercetabilă. Chestionabilă. Este un instrument incredibil de observare a psihicului de mulțime, a relațiilor dintre oameni și a nevoilor individului dintr-o societate. Fenomene de "gloată", de "inteligența mulțimilor", de "validare socială", nicicând nu au mai fost de ușor de observat, dat fiind că cercetările de gen necesitau resurse (număr mare de oameni puși unul lângă celălalt) imposibil de alocat. Până acum. Facebook-ul poate fi un laborator și trebuie să fi prost să nu te folosești de asta. Vezi experimentul facebook pe utilizatorii săi, fără ca aceștia să știe.

Pe mine mă interesează prostia. Știu. E de necercetat. De-aceea mi-am îngustat raza observabilă la prostia ce derivă din emoții sociale care e deranjabilă. Dacă nu ar fi deranjabilă, adică nu ar fi o provocare, o instigare sau o cerșire de atenție repetitivă probabil nu aș fi scris rândurile astea.

Dar, gata cu vorba, să vedem niște cercetări. O luăm pe calea analitică. Oscilam între scala temporală sau cea numerică, dar a câștigat prima din motive evidente.

1. Deci, pe ultima lună, postările unui prieten de pe facebook, ce l-aș cataloga ca deranjant (conține și postările prietenilor săi pe wall-ul lui, pentru că și alea îmi apar în newsfeed):

• o poveste despre el 
• work + good music = randament maxim  — simţindu-se hotărât laSangeorgiu De Mures.
• ........ a fost împreună cu ... şi .... la Discordia Pizzerie, Corunca
• super lejer ;)) + videoclip muzical de pe youtube
• At the office as usual ;)) — bând coffee cu .... şi ..... la Piaf Cafe.
• Lezsi — simţindu-se destins cu .... şi .... la Gokart Racing.
• Ohhh yeaaa — simţindu-se extraordinar împreună cu ... şi alţi 2 la Gallery Social Club.
• selfie de grup + Wellcome home ... !!!! Bbulivan — simţindu-se extraordinarîmpreună cu .....  şi alţi 6 la Gallery Social Club.
• selfie de grup + Welcome home brother! — simţindu-se grozav împreună cu ....  şialţi 4 la Cartier Tudor Tg Mures.
• .... .... şi-a schimbat fotografia de profil.
• Sunday relax ohh yea ;)) — jucându-se Table Tennis cu ... şi .... la Gokart Racing
• Sa inceapa weekendul! — cu .... şi alţi 2 la Piaf Cafe.
• maybe I'm speaking in general now + videoclip muzical de pe youtube
• .... .... şi-a schimbat fotografia de profil.
• o poveste despre el 
• At da office ;)) — bând coffee cu ..... .... şi alţi 2 la Piaf Cafe.
• poză cu el + go get a move on 
• All — la Zara.
• Manc — mâncând lunch la Food Court @ Iulius Mall Cluj.
• Work as usual — la Pe Undeva Prin Cluj.
• bei vin cu cola ? carti ! =)))) + videoclip făcut de standup-iști
• Sunday relaxx with my boys ;)) — bând coffee cu .... ..... şi alţi 5 laGokart Racing.

• .... .... a încărcat un clip video — cu ... ... şi ... ..... - videoclip despre el la Gokart Racing

• Dat view — simţindu-se entuziasmat la Balea Lac - Transfagarasan.
• Breakfast and politics na ;)) joo vilag — simţindu-se grozav la Hotel Posada Vidraru. + poză cu mâncare
• Manc na — simţindu-se înfometat la Subway Sibiu, Drive Thru. 
• 
  

  .... .... şi-a schimbat fotografia de profil.

• Prin after o ardem ;)) — simţindu-se extraordinar împreună cu ... ...  şi alţi 2 la After Eight Cocktail Club.
• pur si simplu extraordinar !! — uitându-se la Edge of Tomorrow
• Up in Cj with my boys ;)) — simţindu-se extraordinar împreună cu Marius Blaga şi alţi 2 la Marasti.
• La birou — bând coffee cu .... ....  la Piaf Cafe.
• eat sleep gym repeat !!! ohh yea — simţindu-se extraordinar la The Gym - Gold Gym. + selfie la bustul gol, în vestiarul sălii de forță

• .... .... şi-a schimbat fotografia de profil.

• 
  

  ... ... a încărcat un clip video — cu .... .... şi .... .... la Gokart Racing.

Uau. Credeam că nu mai isprăvesc cu copy-paste-ul. 

2. Postările unui prieten care mi se pare spiritual (deci, atenție, postac activ), pe aceeași perioadă:

• distribuire de imagine motivațională + si uite asa... ultimul sa stanga lumina :)))
• distribuire de stare (banc nou)
• distribuire de videoclip despre o mașină ciudată de tăiat lemne + greu tare la crapat lemne....
• careva un link sa ma uit online la meci?
• distribuire de imagine cu puzzle matematic +  vai vai... cati au ajuns pe langa scoala...
• distribuire de imagine inteligentă-funny + :))))
• știre despre probleme actuale ale educației + vorba aia... inainte sa desfaceti sampaniile ...
• tutorial despre cum să înveți la Bac + ... de departe cel mai interesant articol despre BAC!

3. Postările unui prieten care mi se pare neinvaziv, mai degrabă chiar irelevant, pe aceeași perioadă:

• filmare cu telefonul - cântăreți stradali
• poză cu el în oraș străin + Gdansk 
• selfie de grup + Gdansk — împreună cu ... .... şi cu alţi 3.
• poză artistică de grup + Warsaw selfie  — împreună cu .... .... şi cu alţi 3.
• 2 poze de grup de la o conferință europeană + explicațiile de rigoare pe care nu le transcriu

• .... .... a fost cu .... .... şi alţi 4 la Varsóvia, Polonia.

• selfie de grup
• poză împreună cu prietena lui

Toți subiecții au aproximativ aceeași vârstă (~30 de ani), studii superioare, același sex (masculin), locuiesc toți în mediul urban, au stare materială bună. Alte detalii:

1. 

a. Inginer

b. 334 fotografii (aproape toate cu el solo, câteva de grup prin cluburi, restul 3-4 poze fiind cu mancare și cafea)

c. 1078 prieteni

d. rată de postare: 34 ori per lună, 99.3% posturi cu / despre el 

2. 

a. Profesor

b. 127 fotografii (jumătate cu el în orașe străine, jumătate peisaje din excursii)

c. confidențial (~ 400)

d. rată de postare: 8 ori per lună, 0% posturi cu / despre el

3. Doctor

b.  93 fotografii (aproape toate pozele sunt de grup, conferințe, orașe străine, restul de 2-3 poze fiind cu el singur în oraș străin)

c. 797 prieteni 

d. rată de postare: 8 ori pe lună, 99,8% posturi cu el, dar sunt pozele încărcate, 0% orice alt tip de postare

Mai am câteva observații și iau subiecții în ordine inversă. Mai țineți minte era aparatelor foto cu film? Când luam toți un film, făceam o poză, întorceam de rotiță (cine avea aparat care trăgea filmul automat era bo$$), apoi duceam filmul la developat? Majoritatea pozelor se făceau cu familia, la evenimente, gen zi de naștere, Revelion, reuniune familială etc. Sau în excursii, pozele de grup cu toți participanții. Pozele acelea erau memorabile, erau monumentale. Erau mijloace de a păstra clipa, de a ține timpul în loc, în acea clipă, pentru tot restul vieții. Subiectul 3 pune poze cu el, însă aproape toate pozele sunt de grup, cu colegii de la conferință ce a avut loc într-un oraș dintr-o altă țară. Mai sunt câteva cu el singur, în care se observă peisajul grecesc din spate sau clădirile colorate nordice, și maxim două poze cu logodnica sa. Toate pozele acestea fac parte din categoria clasică, de poze memorabile. Subiectul 3 nu postează deloc pe facebook, nouătățile sale sunt de fapt însăși încărcarea pozelor. Îl găsesc pe subiectul 3 deloc deranjant, dar totodată și deloc activ, deși are o rată de postare la fel cu subiectul 2. Ceea ce nu mi se explică este numărul imens de prieteni: teoretic, ar trebui să aibă mai puțin decât jumătate, similar cu subiectul 2. Cred, însă, că folosește facebook-ul mai mult ca messenger, așa că adaugă la prieteni pe toți cunoscuții, atât de aici, cât și din afara granițelor, pentru a-i putea găsi ușor. 

Găsesc subiectul 2 deloc deranjant și activ pe facebook. Majoritatea postărilor sunt sunt știri noi, articole formatoare de opinii în ce privește problemele actuale (ale țătii, ale educației, ale bunăstării, de ecologie, politică etc), articole / videoclipuri (virale) cu oameni sau mașinării uimitoare, și mai puțin imagini motivaționale cu "vorbe de duh" sau amuzante. O parte bună din pozele cu el intră în categoria celor memorabile, însă utilizatorul nu este anxios social: are și câteva poze de grup, tot de la evenimente, însă nu din acelea sociale. Mai degrabă, sunt evenimente ce ar trăda principiile și concepțiile de viață: poză cu prieteni învăluiți de tricolor, la Alba Iulia, la Marea Unire, poze cu voluntarii care au adunat gunoaiele din natură, poză cu bujorii de stepă de la Zau (ce este acolo este oarecum de mândrie națională). Chiar dacă este patriot nu a postat o singură informație naționalistă. Eu am alergie la naționaliști și mi-aș fi adus de aminte de asta. Îl găsesc pe subiectul 3 deloc deranjant, iar postările sale le găsesc delicioase. Citesc toate știrile și articolele de la el. Am mai mulți prieteni de genul acesta în listă, el fiind doar un simplu exponent. Nu postează niciodată ceea ce face sau unde se plimbă. 

Chiar în momentul în care încep acest paragraf subiectul 1 și-a schimbat poza de profil, a cincea oară în ultima lună. Îl găsesc pe subiectul 1 foarte deranjant, poate pe al doilea loc în topul deranjamentelor, pe primul loc fiind cel care te hărțuiește prin comentarii la toate postările tale. El însă nu se ocupă cu așa ceva, fiind total absorbit de propria imagine. Toate noutățile sale sunt despre el. Unde a mâncat, ce a mâncat (poză cu mâncarea), unde a băut cafea (toate localuri dă lux), unde s-a distrat (cluburi), unde s-a pișat. Singurele postări care nu sunt cu el sunt videoclipurile muzicale, însă și acestea sunt corelate. Sunt despre el, mesajul fiind clar: sunt șmecher că uite ce muzică ascult. Toate pozele (300 și ceva) sunt cu el, solo, îmbrăcat cu țoale noi, coafură, ochelari de soare etc. Majoritatea sunt făcute cu aparat foto performant și sunt aplicate filtre sau blur-uri cu pretenții profesioniste. Gen:

În spate se poate observa mașina sa, semn românesc de bunăstare. Asta era și ideea, să apară și mașina în poză.

De fiecare dată când văd o poză cu el, sau vreun selfie, că acestea nu cred ca pot să fie categorisite ca poze, îmi vine în minte o emisiune cretinoidă, la care am văzut fără să vreau una bucată dintr-un episod, la televizorul părinților. Se numea "miss&mister de la țară" sau "miss fata de la țară" sau ceva de genul, unde, niște erau luați câțiva adolescenți (fete și băieți) de la coada vacii, de undeva de la țară, erau spălați bine, frezați, epilați, parfumați, machiați și îmbrăcați bine și apoi... puși în fața unui grup de dansatori profesioniști. Neavând absolut niciun talent real, învățau pe de rost câteva mișcări coreografice, elemente simple, repetitive, pe care le gesticulau ca o muscă într-o baltă. Camerele erau așezate și manevrate să prindă cât mai spectaculos imaginea țăranului din fața grupului de dansatori, în luminile psihogene de scenă și pe muzică asurzitoare. Taică-meu, în astfel de momente, exclama mă, mai dă-i dracu' de copii talentați, că mulți îs! și îl înțeleg perfect de ce i se părea asta.

Pozele cu el sunt nule de informație concretă sau de orice spectaculos, aidoma postărilor sale scrise. Nu există nici urmă de ceva talent real sau minunăție în pozele sale. Dar nu sunt nici poze normale, irelevante, pentru că ele pretind de a fi senzaționale. Dar nu sunt, fiind impregnate de artificialitatea creării momentului, și nici el nu este. În fiecare poză nu văd decât o fotografie profesionistă, dar sinistră, a unui țăran de oraș, spălat și cheptănat, cu haine voit-mondene și înzorzonat cu bling-bling-uri. 

L-am și abordat în stilul meu de judecător: l-am trolat, iar urmările sunt ușor de ghicit. Mi-a șters din comentarii (să nu îi păteze imaginea sau autoritatea) și m-a înjurat. În conversație pe privat, mi-a spus unele lucruri ce dau de gândit, cum ar fi:

• 
  

  eu spun sa vii la gold 2 intr-o seara sa impingem putin la piept
  
  

  sa vedem cine impinge mai mult
• 
  

  nu da e inutil ce faci
  
  

  si tot mai prost o dai
  
  

  si nu numa eu am observat asta
• 
  

  logica ta e varza
  
  

  sa trolezi tot
  
  

  ca te faci de ras
  
  

  prin a nu accepta orice de pe fb
  
  

  e ca si cum ai fi impotriva sistemului din care faci si tu la randu tau parte
• 
  

  ca protestezi la orice, cand si tu faci parte din aceeasi sistem
  
  

  deci esti si prost si si ipocrit din punctu asta de vedere
• 
  

  nu tu contesti si nu esti de acord cu informatia actuala ce se uploadeaza in sistem, prin comportarea asta participantii la sistem te resping iti dau eject, ca si tu la randu tau fix acolo esti unde is si ei.
  
  

  esti un outcast
  
  

  un ipocrit si un prost
  
  

  prin comportarea asta numai raspunsuri negative primesti
  
  

  nu is singur in chestia asta
  
  

  mai am cel putin 3 pers care zic asta care te cunosc si pe tine
• 
  

  E CONTRAPRODUCTIV PENTRU TINE
  
  

  TROLLU MA
• 
  

  pe cine intereseaza se uita
  
  

  pe cine nu, nu
  
  

  vezi ce handicapat esti
  
  

  nu poti castiga contra mea
  
  

  multi au incercat si nu au reusit si erau mai destepti ca tine

Cea mai uimitoare idee ce se desprinde este că subiectul consideră că lucrează, că face ceva creativ, constructiv. Trolajul (glumele și luările peste picior altora în ce privește pozele sale) pentru el este contraproductiv, ceea ce este iarăși uimitor. Este în accepțiunea globală că, de fapt, facebook-ul în sine este contraproductiv pentru orice tip de muncă. Inclusiv eu, am stat jumătate din zi să scriu articolul acesta irelevant despre un utilizator irelevant și mediocru de pe facebook. Oricum, ceea ce puteam bănui cu toții deja, este că el are probleme de încredere în sine, are nevoi sociale, prin care și le suplinește cerșind atenție și validare de la cei peste 1000 din prietenii săi, într-un mod agresiv și repetitiv. Nu își dă seama și probabil nici nu va înțelege vreodată că dacă și-ar închide contul azi, mâine nimeni nu va observa absența sa. Este genul de om care dă like back ca să primească mai multe like-uri. Mai multe validări contra validări, lucru ce este spus pe șleau chiar de el: prin comportarea asta numai raspunsuri negative primesti. Nimeni nu îl privește efectiv sau îl urmărește efectiv, dar prin like-uri comercializate beneficiază de senzația socială de a fi în top, în spotlight, de a arăta altora cât de șmecher este el. Lumea este interesată de el. Oricine altcineva, care ar îndrăzni să aducă atingere imaginii sale este catalogat ca un outcast, un om împotriva sistemului (de fapt, împotriva societății), sau un ipocrit, un om fals, care încearcă să fie altcineva decât pare. 

Deși eu nu îmi amintesc să fi pus poze tunate cu mine pe facebook, la fel ca el. Și probabil, culmea, nu sunt anti-social așa cum pare la prima vedere, mai degrabă sunt mai corect social decât el, eu fiind cel care judecă, critică, spune adevărul, își spune părerea corectă, deși este clar că acțiunea este inutilă.

Fac o paranteză scurtă, aproape de încheiere. Cu toții știm, dacă avem minimul de cunoștiințe, că facebook-ul a apărut tocmai ca exploatare a acelei idei de validare socială. De aceea se și numește face - book, registrul chipurilor. A început ca o luare peste picior, ca o glumă voită proastă, să jignească fetele din campusul unei universități, prin adunarea într-un loc (site) a poze cu fețele lor (erau pozele-tip de pe serverul universității) și permiterea vizitatorilor să voteze după rule of a thumb: degetul mare în sus, degetul mare în jos, da, nu, OK, NOT OK. În loc ca fetele să se afecteze de tratarea superficială a vizitatorilor (majoritatea băieți, de fapt ei erau și publicul țintă), de catalogarea similară judecării unui obiect, gen mașină sau haină, ele au devenit interesate de topul validărilor și câte validări primesc ele individual. Ceea ce nu este de mirare, având în vedere că femeile au în spate sute de mii de ani de comparații și bârfă pentru a se putea cupla cu masculul cât mai alfa, ca să zic așa.

Dar facebook-ul din zilele noastre nu se mai rezumă doar la asta. Prin intermediul aplicațiilor devine o lume interconectată, o lume uimitoare. Unii folosesc facebook ca messenger sau telefonie. Alții se joacă. Alții, formatori de opinie, răspândesc opinii și păreri, nu de multe ori delicioase, pentru că încearcă să atragă atenția asupra unor probleme actuale ale omenirii. Unii, așa ca mine, citesc ziarul. Și vor să prindă bucăți senzaționale de informație din toată lumea. Alții le fac pe toate. Fac totul pe facebook.

Facebook-ul s-a modificat enorm pe parcurs. Și să fiu la subiect, există opțiunea de a nu mai urmări postările prietenilor tăi, inclusiv pe categorii (poze, evenimente de viață etc). Facebook s-a transformat. Acum rămâne să se transforme și utilizatorii săi, pentru o lume virtuală mai bună, pentru senzații sociale mai uimitoare. Să folosești facebook-ul doar pentru ceea ce a fost creat inițial, ori ești o pizdă proastă, ori ești un cocalar prost.

În încheiere, vă las să vă delectați cu istorisirile de facebook ale subiectului 1, deși acțiunea de a povesti pe facebook întâmplări trăite nu este de disprețuit, trebuie să spun în defavoarea lui că este ceva nou pentru el. Niciodată nu a mai făcut așa ceva. Pare promițător..., sau poate că nu.

Am un prieten care statea si el pe o terasa cunoscuta, si destul de frecventata din ms. Dupa ce a mancat si a baut bn a cerut nota de plata. Nothing special. Ospatarita ii aduce formular din ala tip cum era acu 15 ani, scris de mana, cu suma pe care trebuie sa o platesca ptr consumatie.
O cheama pe ospatarita: Nu va suparati, dumneavoastra santeti vedeta ca imi aduceti autografe ? VREAU BON FISCAL ! =)))))))))))))
OWNED 

și:

Faza de azi :
Azi dupamasa dupa ce mi-am baut cafeaua in cafeneaua pe care o frecventez eu, si anturaju meu, mi-am amintit ca tre sa ma duc la Posta ca mi-a venit un colet. Nothing special. Posta fiind pe Pandurilor cum mergi de la City catre Fortuna / Corunca. Boon. Faza era ca ma trecea o pisare de nu mai puteam. =)) haha. Asta e, se mai intampla.  Ajung frumos la posta, ii zic la aia sa imi dea coletu, platesc alea alea. Parcasem pe bulevard, chiar vis-a-vis de primu bloc cu 8 etaje. Aproape fugind ma duceam catre masina, caci fizic nu mai puteam, cand vad ca e o carciuma fix sub blocu de 8 etaje, am zis perfect ! Cum intru e packed, doar e miercuri dupamasa si ploua afara, instant ma loveste noru de fum, mirosu minunat de betivani. Whatever. Observ usa, pe care semnu ca toaleta e comuna. Nui nici o prob, intru repede, vad o chiuveta si 2 usi. Una e inchisa fara semn pe ea, ailalta deschisa, se vede o toaleta. Nu stau pe ganduri, hop intru pe cea deschisa repdede. Nici o faza pana acu. All good. In timp ce stateam si imi faceam treburile usa nu am mai inchis-o ca nush. Nu am avut timp  hah. Brusc se deschide usa cealalta care era inchisa cand intrasem, si iese Betivanu' Ordinar. =))))))))))) Cel tipic, la care nu-i poate lipsi nici ciubica rosie, care defapt nu mai e rosie ca e neagra de la jeg sau transpiratie sau cine stie de la ce. El, se uita la mine, nu zice nimic pentru o secunda, mai sta inca o secunda, si cu un ton de superioriate imi zice, "Da ma baiatu, tu ai intrat la Femei !!" , baia de baieti intradevar fiind cea din care a iesit el, marele Aristotle, MARELE FILOSOF care in asa hal putea de coniacu ieftin de 2 lei suta, si de transpiratie ca abea mai respiram. Deranjat si fara chef ii raspund "Ma omule, crede-ma, nu ma intereseaza."  SOC INSTANT, El socat, intrebator chiar, cum adica un om oarecare isi permite sa ii raspunda la observatia lui, face pasu catre usa de iesire, si imi raspunde, ca doar el e FILOSOFU LUMII, ATOTSTIITOR, MANIERAT, el e ELEGANT (tot cu CIUBICA lui jegoasa cu tot) si superior la toti, direct din carciuma de pe colt de strada: "Ar trebui sa te intereseze !!!!!!!!!!!!!!"     

FAZA E: Pe FILOSOFU PLANETEI, pe BETIVANU ORDINAR, jegos si beat turta, pe puturosu pulii mele l-a deranjat ca eu am intrat 2 secunde gresit la baie, la femei adica, DAR EL NU SE SPALA PE MAINI dupa ce se pisa NU ???? AAAAAAA ??!?

=)))))))))))))))))))))))))))))))))) EXTRAORDINAR

Morala pe care o trag din faza asta de nimic si absolut fara importanta:

Tara aparentelor. Numai aparentele conteaza. Substanta in spate zeroo. Betivanu ma atentioneaza pe mine ca intru gresit la baie vezi doamne, dar el nu tre sa se spele pe maini ca "las cai bine " aia nu e important. 

FAZA E: Pe FILOSOFU PLANETEI, pe BETIVANU ORDINAR, jegos si beat turta, pe puturosu pulii mele l-a deranjat ca eu am intrat 2 secunde gresit la baie, la femei adica, DAR EL NU SE SPALA PE MAINI dupa ce se pisa NU ???? AAAAAAA ??!? 
=)))))))))))))))))))))))))))))))))) EXTRAORDINAR
Morala pe care o trag din faza asta de nimic si absolut fara importanta:
Tara aparentelor. Numai aparentele conteaza. Substanta in spate zeroo. Betivanu ma atentioneaza pe mine ca intru gresit la baie vezi doamne, dar el nu tre sa se spele pe maini ca "las cai bine " aia nu e important. 

Poate că are dreptate. Poate că sunt ipocrit. Și pe mine, de la acțiuni simple, irelevante, de genul pișatul într-un bar de cartier, mă mănâncă filosofia asupra vieții.

update: am comentat sarcastic la o poză de-a lui. Răspunsul vine să confirme ceea ce am zis cu comercializarea validărilor. E suficient de de inteligent să-și dea seama că am fost sarcastic, însă, împins de conveniența socială, uite ce răspunde: