Ramand singur în camera colegului de serviciu, m-am aruncat confortabil pe patul lui, deși eram în sacoul meu slim, și am început să-i derulez mecanic facebook-ul, cu o ambiție ce îmi scotea limba în colțul de sus a gurii promiscue.
Plictisit copilărește - nu era oricum ceva interesant, e doar un cont de facebook obișnuit, probabil că are atracție doar pentru proprietar - am remarcat un bookmark salvat ostentativ pe bara de bookmarkuri. Titlul - ce-mi trezea interesul - era 7 caractestici ale oamenilor educai (greșeala autorului). Articolul - un articol din acelea de duzină, dintr-un site românesc de gen trafic-farm, inserat în oala burdușită de articole ce-mi stârneau râsul burții (râs ce-mi face burta să tresalte), gen ce zodii aveau cei 12 apostoli, Scandalul anului: un actor e gay, Rețeta longevității ș.a.m.d.
Mi s-a părut interesant că un om educat ar putea fi descris prin 7 caracteristici a circa 7 de cuvinte fiecare. Mă rog, orice poate fi cuantificat, dar abordarea mi se pare prosteasca, în special că articolul nu era descriptiv, era didactic, era de fapt cum să ajungi un om educat. Unele caracteristici mi s-au părut ilare, gen oamenii educați nu bârfesc, deși bârfa se consideră în prezent o caracteristică evolutivă a speciei umane. Altele mi s-au părut circulare: oamenii educați își educă gusturile. Și altele mi s-au părut non-sens: oamenii educați nu cred în valorile materiale. Vai de cucul nostru capitalist! Căci în inexistența unui mediu urban evoluat economic nu ar exista urmă de educație, decență și civilizație...
Și atunci am întrevăzut non-corelația.
Recent citisem un articol unde autorul explica, dintr-un punct de vedere economic, ce-i drept, ce înseamna prostia și inteligența raportată la societate. Si el avea o ipoteză uimitoare, deși nedovedită și nițel cam improbabilă, și anume că proștii se nasc, nu se cresc, argumentul lui fiind că în orice familie, indiferent de scara socială, de condițiile de mediu, de anturaj și școlarizare, apar proștii într-un procentaj universal. Am observat răceala regulilor riguroasei fizici și matematici, fără a mai ține cont de circumstanțe atenuante, de ordin biologic, genetic sau antropologic. Era redus, ca orice entitate descrisă în știință, la... hazard.
Sunt pe deplin convins că un om educat apare după parcurgerea unui număr anume de evenimente neplăcute în viața lui. Dar care e probabilitatea apariției lui? Ce evenimente concrete trebuie să i se întâmple? Care e numărul lor? Cum, exact, se formează el? Atunci am întrevăzut non-corelația.
Un om educat nu se educă. Nu se formează, nu se crește. Nu se învață, nu se cizelează, nu ajunge. El apare, pur și simplu, dintr-un capriciu al hazardului, al destinului (să zicem mai poetic, dar nu literal). El... se naște, sau mai bine spus, este născut deja. În urma unei bucăți de timp, în urma unei mulțimi de evenimente neplăcute, un număr anume, calculabil, procentual sau probabilistic, de oameni educați apare, ceilalți devenind înrăiți sau hărșiți de viață. Este necorelat cu cei 7 ani de acasă dacă exceptăm situațiile extreme. Este necorelat cu specificitatea evenimentelor neplăcute trăite și numărul lor. Este necorelat cu anturajul fiecăruia. Este o probabilitate, este o șansă, este un hazard. Apare în orice familie, orice societate, orice timp, la fel. Bineînțeles, se pot găsi corelații locale între creșterea copilului și societatea în care trăiește. Dar dacă urci un nivel mai sus, concluzia matematică rece este că...
... un om educat e o șansă probabilistică.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu