a ajuns in piata Unirii autobuzul vechi de care nimeni nu stia,
avea geamurile sparte, cauciucurile sparte si soferul impuscat,
a oprit si au coborat o multime de teroristi,
erau imbracati cu haine si caciuli de rusi.
s-au adunat in cerc si au inceput sa arda in tomberoane
ambalaje de guma de mestecat, casete video cu filme porno,
blugi, pasapoarte si sandale de copii.
s-a bagat si o femeie mai in varsta ce cara un arbore cotit in spate
sa-si ia si ea, saraca, o pereche de ghete
dar barbatii au privit-o urat si au strigat dintr-o data:
"ce mai vrei si, tu, vaca dracului!"
dar eu le-am strigat: "lasati-o-n pace ca si ea are drept de bonuri!"
si au mai strigat si altii dupa mine ca mielutii.
Si-au venit ca trenul trei ceferisti inalti si lati in paltoane bleumarin,
cu caschete pe linia ochilor si procese verbale in mana,
ne-au incoltit si si-au scos din buzunare si ne-au dat ceva
si ne-au zis incet dar taios "na, carati-va de aici"
si noi ne-am dus printre blocuri.
si am primit cadoul, o masinuta albastra fara o roata.
era foarte frumoasa, era din metal,
ce-si schimba culoarea la aragaz ori la congelator,
dar n-am incercat asa ca nu poti fi sigur, dar gandul ma entuziasma.
Dar nu avea o rotita si m-am intristat, si mi-au dat lacrimile,
nu pentru ca o primisem ci pentru ca exista.
Cum ar putea exista o masinuta fara o roata?
Si m-am simtit atunci neputincios si mic,
m-am simtit ca un lift fara senzor ce poate sa-ti prinda piciorul
ca un set de cratite din sticla de la chinezi carora nu li se potrivesc capacele
ca un cadou care s-a stricat cand a fost daruit,
ca un tata singur cu fata plecata,
ca mancarea trimisa de la mama ce s-a stricat in frigider,
ca un coleg prieten ce lipseste la prezenta din catalog,
ca o poezie de dragoste dedicata altei fete
si asa mai departe.
m-am simtit ca si cum as fi fost plecat de acasa de prea mult timp.
sa-si ia si ea, saraca, o pereche de ghete
dar barbatii au privit-o urat si au strigat dintr-o data:
"ce mai vrei si, tu, vaca dracului!"
dar eu le-am strigat: "lasati-o-n pace ca si ea are drept de bonuri!"
si au mai strigat si altii dupa mine ca mielutii.
Si-au venit ca trenul trei ceferisti inalti si lati in paltoane bleumarin,
cu caschete pe linia ochilor si procese verbale in mana,
ne-au incoltit si si-au scos din buzunare si ne-au dat ceva
si ne-au zis incet dar taios "na, carati-va de aici"
si noi ne-am dus printre blocuri.
si am primit cadoul, o masinuta albastra fara o roata.
era foarte frumoasa, era din metal,
ce-si schimba culoarea la aragaz ori la congelator,
dar n-am incercat asa ca nu poti fi sigur, dar gandul ma entuziasma.
Dar nu avea o rotita si m-am intristat, si mi-au dat lacrimile,
nu pentru ca o primisem ci pentru ca exista.
Cum ar putea exista o masinuta fara o roata?
Si m-am simtit atunci neputincios si mic,
m-am simtit ca un lift fara senzor ce poate sa-ti prinda piciorul
ca un set de cratite din sticla de la chinezi carora nu li se potrivesc capacele
ca un cadou care s-a stricat cand a fost daruit,
ca un tata singur cu fata plecata,
ca mancarea trimisa de la mama ce s-a stricat in frigider,
ca un coleg prieten ce lipseste la prezenta din catalog,
ca o poezie de dragoste dedicata altei fete
si asa mai departe.
m-am simtit ca si cum as fi fost plecat de acasa de prea mult timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu