La serviciu

Si acum sunt la serviciu si stau si scriu
Zi de zi ma duc la munca
Plec pe intuneric cand sunt stelele sus pe cer
Ajung inapoi acasa tot pe intuneric cand ele inca nu sunt acolo
Si zi de zi, sapte zile pe saptamana, eu lucrez,
asa ca ce sa fac?
Ma scuz ca trebuie sa ma duc la "camera de odihna"
asa cum m-a corectat o colega nemtoaica cand i-am zis ca ma duc la baie
si stau pe colacul de veceu si nu ma gandesc la absolut tot
si scot telefonul si ma pun pe un joc
ca imi place ca sunt bun si castig mereu
iar la sfarsit le dau la toti "like" ca sa imi dea inapoi
intocmai cum se pupa in fund unul pe altul oamenii din corporatie
pentru ca imi ridica titlul de elita
iar colegii mei de lucru nu stiu nimic de asta,
nu stiu de viata mea dubla legendara de pe veceu
unde eu sunt un zeu si nu un simplu muncitor.
Cand ma ridic in picioare apa se trage singura
stergand orice activitate trecuta si orice urma de memorie,
e ca apa de botez care care sterge gloria omului de alta data
Si eu sunt renascut ca un alt om
cu o viata de cacat, dar totusi ma simt bine si usurat
pentru ca am renascut si sunt in viata.
Cand ies afara, schioapat putin si incerc sa ascund asta
ca piciorul meu este amortit
iar lumea de la robinete ma intreaba "salut-ce-mai-faci?"
si eu le raspund fastacit,
sper sa nu-si de-a seama.
Poemul asta v-ar putea dezgusta pentru ca am scris de caca,
Dar ganditi-va: oare nu cea mai buna arta poetica a fost scrisa pe peretii veceurilor?

Taierea porcului

inainte cu 23 de zile pana la craciun
a ajuns in piata Unirii autobuzul vechi de care nimeni nu stia,
avea geamurile sparte, cauciucurile sparte si soferul impuscat,
a oprit si au coborat o multime de teroristi,
erau imbracati cu haine si caciuli de rusi.
s-au adunat in cerc si au inceput sa arda in tomberoane
ambalaje de guma de mestecat, casete video cu filme porno,
blugi, pasapoarte si sandale de copii.

s-a bagat si o femeie mai in varsta ce cara un arbore cotit in spate
sa-si ia si ea, saraca, o pereche de ghete
dar barbatii au privit-o urat si au strigat dintr-o data:
"ce mai vrei si, tu, vaca dracului!"
dar eu le-am strigat: "lasati-o-n pace ca si ea are drept de bonuri!"
si au mai strigat si altii dupa mine ca mielutii.
Si-au venit ca trenul trei ceferisti inalti si lati in paltoane bleumarin,
cu caschete pe linia ochilor si procese verbale in mana,
ne-au incoltit si si-au scos din buzunare si ne-au dat ceva
si ne-au zis incet dar taios "na, carati-va de aici"
si noi ne-am dus printre blocuri.
si am primit cadoul, o masinuta albastra fara o roata.
era foarte frumoasa, era din metal,
ce-si schimba culoarea la aragaz ori la congelator,
dar n-am incercat asa ca nu poti fi sigur, dar gandul ma entuziasma.
Dar nu avea o rotita si m-am intristat, si mi-au dat lacrimile,
nu pentru ca o primisem ci pentru ca exista.
Cum ar putea exista o masinuta fara o roata?
Si m-am simtit atunci neputincios si mic,
m-am simtit ca un lift fara senzor ce poate sa-ti prinda piciorul
ca un set de cratite din sticla de la chinezi carora nu li se potrivesc capacele
ca un cadou care s-a stricat cand a fost daruit,
ca un tata singur cu fata plecata,
ca mancarea trimisa de la mama ce s-a stricat in frigider,
ca un coleg prieten ce lipseste la prezenta din catalog,
ca o poezie de dragoste dedicata altei fete
si asa mai departe.
m-am simtit ca si cum as fi fost plecat de acasa de prea mult timp.

Calatoria

        Călătoria



cand el, cu soarele arzator in spate
lasa umbre hoinare pe fata ei
pregatindu-se sa mearga in armata-
un suflet trist cu miros de tei

suna clopotele bisericilor din nori
cand el pleaca galop printre salci
pleaca grabit ca e umed in zori
umezeala, verde, apa si melci

e ingrozitor de tarziu in noapte...
se bea dintr-o sticla murdara de vodca
si se aud impuscaturi, urlete si soapte
se ridica... se clatina... si cazu moica...

Hypermarket

Ușa glisează
Vitele se-ngrămădesc-
Fructe de plastic.
 

Broscuta

Cu cizme mari calc prin apa adormită
Ce s-a întins verde prin iarbă și sălci.
E dimineața de după ploaie - o zi însorită
Un soare galben privește tăcut ciuperci și melci.

Cu cizme cât găleți m-afund prin apa adormită
Ce s-a întins verde prin iarbă bărboasă și pletoase sălci.
E dimineața aurie de după ploaie - o zi însorită
Un soare galben privește orb ciuperci și melci.

Păsărele lemnoase se însuflețesc ciripind, amețind,
Eu cu pași mari merg mai departe, tot mai departe
Căci pădurea întunecoasă mă așteaptă plângând.
În nămol bulbucii se arată și mă lupt cu brațe de ape...

Căci într-o zi insorită după o ploaie de noapte,
Când eu scriam cu cercuri mari în apa adormită
Iar păsările și sălciile îmi spuneau povestea-n șoapte,
O broscuță a ajuns în cizmă la picior.

Pompierii - hai cu haiku - ul

Alarma suna
Somnul greu dispare cand
Bocancii tropaie.

Oamenii din Gara Mare

Ochi sticloşi de broaşte negre
se rotesc după mine,
care, stingherit,
mormăie: ce lume, lume...

Oare nu mor toţi
odată, dintr-odată,
embrionii avortaţi nemorţi,
scurşi printre gratiile canalului de fier,
prin mocirlă,
îndobitociţi de taţi alcoolici ce-şi ung trupul,
de mame înstelate staliniste,
de proprii tovarăşi,
fiind şi ei un tovarăş,
aceşti peşti mulţi şi gri ordonaţi înghesuit în cutie.

Particulele mari de praf îşi întind burţile cenuşii sub tălpi scrâşnind din dinţi.

Ia uite, e soare murdar.

Sunt mulţi, şi eu singur.

Du-mă de aici, sau omoară-i pe toţi.