duminică, 27 mai 2018

Mortal Kombat Annihilation (1997)

Recenzie Mortal Kombat Annihilation

Lucruri pe langa subiect... Unu. Cand am downloadat filmul de pe filelist mi-a ramas intiparit un comentariu, printre multe altele melancolice si laudative, care zicea totusi cred ca primul Mortal Kombat a fost mai bun. Cu o anumita parere de rau datorata unor cerinte ridicate si moderne, da, filmul asta nu e unul bun si se inscrie in linia continuarilor care sunt mai proaste decat originalul.

Doi. Mai, ca tot veni de political corectness-ul asta ce e in avant astazi prin statele vestice, am vazut o data o imagine (hazlie) intitulata movies where white man is better than your race. Si avem in lista filme ca Dansand cu lupii, Lawrence of Arabia samd. Ba chiar, cautand poza pe google (nu am gasit-o) am gasit si ceva ce se numeste whitewashing in movies, care inseamna actori albi distributi in roluri historice a unor oameni negri sau maro. Asa ca, amintidu-mi de asta, m-a busit putin rasul vazandu-l pe zeul indonesian al fulgerelor, Rayden, stereotipul americanului dur, blond si cu ochi albastri taiati piezis la capete, iar pe adversarul sau, Shao Khan, stereotipul germanului emigrat in America, si mai dur si mai rau la fata, avand stropul acela de alogenitate tainica amenintatoare. De fapt, toti zeii indonezieni sunt albi.

Trei. Filmul trebuie judecat in context. Am auzit o data, nu mai stiu de la cine, probabil de la profesorul meu de romana din liceu, ca o carte nu moare niciodata. Nimic mai fals; timpurile, gusturile si oamenii se schimba. O carte are moarte, la fel cum are moarte si un film sau o melodie. Filmul acesta este mort in ziua de azi, singurele calitati sau avantaje fiind acelea ca face parte din dinastia Mortal Kombat si, al doilea, ca face parte din cultura pop din anii '90 - 2000. Or, cu mostenirea aceea de care multa lume isi aduce de-aminte cu melancolie nu te joci. Eu o sa sar dintr-o parte si alta, judecandu-l si in context si acum. Filmul este... slab, si o zic cu greutate, tot cautandu-i scuze si pseudo-argumente. Hai sa zicem ca este de categorie B, atunci i-ar ridica scorul de la 4 la 7. A fost considerat slab si cand a aparut, nu numai acum, insa nu asa de slab pe cat e considerat acum. Asteptarile erau mari iar ele au fost, nu in totalitate, insa marea majoritate a lor, inselate. 

Filmul incepe, cum altcumva, cu flacari, cu cineva care striga Mooooortal Kombat, in timp ce se infatiseaza taios sigla atat de bine cunoscuta: balaurul intr-un cerc. Asta pe o melodie a anilor din era respectiva, antrenanta, de club, ce imi aducea si mie de aminte de Dj Aligator, Scooter si Blue de la Eiffel 65, multe dintre melodiile lor le aveam toti in winampul classic din windows 98. Filmul are o caracteristica profund melancolica pentru cei de 30 si ceva de ani. 

Din start, James Remar, cel care joaca in in rolul lui Rayden, atrage privirile. E clar ca este filmul lui, nu ar trebui sa fie personaj principal, el ar trebui sa fie un fel de ghid pentru luptatori, insa devine. Ba chiar, mai incolo, devine muritor si se coboara in mijlocul celorlalti, ca sa lupte cot la cot cu ei, devenind din personaj distant unul foarte apropiat si tangibil, coleg cu ei, care nu mai da indicatii teoretice, ci chiar arata practic cum trebuie facuta treaba. O mai zic inca o data: e filmul lui. American, blond, ochi albastri piezisi, fata dura dar pasnica, dar mai ales, o voce groasa cu un timbru extraordinar, e arhetipul tatalui, al senseiului din dojo-urile de colt atat de populare prin epoca anilor 80 - 2000. El e cel care da sfaturi parintesti, aveti incredere in voi cand luptatorii isi pierdusera increderea, altfel cum s-ar fi explicat bratele de fier ale lui Jax? si stati uniti si nu va certati cand incepeau sa se certe intre ei. La sfarsit cand, confruntandu-l pe Shao Khan, de care aflam cu stupoare ca e fratele sau, deci forte egale de bine si rau, cade, Liu Kang, elevul sau, continua lupta si isi depaseste maestrul, ascultand de sfaturile lui, si invinge. 

Filmul incepe cu o crima brutala, menita sa zgaltaie din tatani spectatorii si totodata, sa zgaltaie cursul narativ clasic care era predictiv si plictisitor: Shao Khan ii suceste gatul lui Johny Cage. Asa incepe inceputul sfarsitului anuntat de invadatorul Shao Khan, care schimba lumea (podul din LA si alte cladiri arhicunoscute) intr-o pictura gen Dali, dar numai in culori purpurii, si a carui acoliti cad din ceruri fara nicio parasuta. Asa ca luptatorii nostri au ramas Liu Kang, care ar trebui sa fi principal, insa se dilueaza si este egal cu ceilalti, fata blonda, Sonya, si partenerul ei, negru si cu brate de otel, Jax. Avem asadar, o diversitate buna rezonanta cu copiii de 8 - 12 ani americani. Nu pot sa o mentionez pe Kitana, pentru ca ea este prizoniera pana la sfarsitul filmului, pana la marea batalie, dar pot sa zic ca ea este foarte frumoasa si exotica, este simbolul frumusetii in film. Cei trei luptatori, care se mai cearta intre ei, dar sunt impacati de tatal lor, Rayden, simbolizeaza ideea de prietenie. Aici este un element comun al tuturor cartilor si filmelor bune: caci ce este o poveste buna? Nimic altceva decat istorisirea melancolica a unor prietenii trainice din trecut? Deci copiii de 8 - 12 ani de care ziceam, gusta din fericirea vietii de a trai, dar nu individual (ar fi si absurd), ci impreuna, in comun, in timp ce inving in lupta dintre bine si rau. Elementul de seriozitate este indus de Liu Kang, care este sincer, nu are timp de pierdut, nu are timp de jocuri prostesti, el vrea sa o salveze pe Kitana cat mai repede si face ce trebuie sa faca, cautandu-l pe Lupul Noptii ca sa isi depaseasca conditia de om pentru a fi capabil sa il bata pe Shao Khan. Apropos, aici apare si o gafa, se vorbeste de 3 teste, insa Liu Kang face doar 2, daca numaram si ultima batalie, asa ca al treilea test ramane uitat si inutil. Elementul de veselie este indus de Jax, care se intreaba cum cad ninjalaii astia fara o parasuta din ceruri si se plange ca trebuie sa faca caca si nu are hartie igenica si are maini de otel. Apropos, bratele de fier ale lui Jax atrag privirile, oare cum sunt facute, cum functioneaza, oare din ce sunt facute etc? Sonya nu are nimic special, e comuna, ca orice alta femeie, caracteristica ei de baza fiind ca nu cere ajutorul, ca se descurca, si in final realizand ca totusi are nevoie, asa ca isi transcede incapatanarea. Povestea vietii ei. Kitana e foarte frumoasa, asa cum ziceam. 

Shao Khan e extraodinar de estetic si joaca foarte bine. Are o casca de luptator asiatic de demult si este plasat ori intr-un castel negru si rece, cu focuri punctiforme peste tot, ori pe un fundal desertic cu ruine indoneziene,  ce ne aminteste de Conan. Fata este incredibila. Jucat de Brian Thompson, american si cu trasaturi germanice, cu arcade puternice, pometi proeminenti si un maxilar ce sparge linia obisnuita a fetei, iasa in afara, pregatit sa incasese pumni si sabii, terminat de o gura foarte mare, impietrita intr-un zambet arogant si dispretuitor, ochi mari, de viking, apasati de arcada, este un veritabil adversar a lui Rayden. In film este de fapt, fratele rau a lui. Acum ma corectez: este filmul si a lui Rayden si a lui Shao Khan. Cei doi fac tot filmul din punct de vedere estetic si actoricesc. 

Filmul se desfasoara foarte repede, alocandu-se foarte putin timp naratiunii, care este inghesuita cu greu intre luptele dintre eroi si fortele raului. Din cand in cand, dintre atati mercenari de nedistins apar fete cunoscute, ca telespectatorul sa exclame, uite, e Scorpion! uite, e Cyrax! caractere cunoscute din celalalt film si din jocul Mortal Kombat. Tot filmul e, de fapt, format din lupte secundare de genul, te face sa ceri frustrat dar stati nitel, unde va grabiti asa? Se pune prea putin accent pe poveste si, ceea ce e o gafa foarte mare, pe personaje. Pacat! Unele sunt foarte apetisante, ca centaurul, Motaro, sau Smoke (care nu face altceva decat sa se incline si apoi sa moara). Apare si un monstru similar cu un caine, apare de 2 ori, nu intelegem exact ce e cu el. Se simte ca ar fi avut un rol in poveste, dar i-au fost taiate secventele la editare. De fapt, pe tot parcursul filmului ai senzatia ca au fost taiate scene. E prea rapid; prea esantionat, prea intretaiat. Lupte si apoi un strop de poveste; lupte si apoi din nou un strop de poveste. E genul filmului facut ca sa te uiti la lupte.

Punctul culminant al filmului este ultima batalie, cu fundal de Angkor Wat (fundalurile sunt foarte bine alese). Este cea in care cei trei luptatori il infrunta pe Shao Khan si generalii sai. Shao Khan troneaza ca un rege, in intunericul rece, intepat de focuri disparate, pe o ruina caramizie. Fiecare dintre eroii nostri isi aleg adversarul. Avem de-a face cu un simbolism de calitate: fiecare isi masoara fortele cu un adversar pe masura lui. Kitana, care a ales-o pe Sindel, mama ei denaturata, continua complexitatea simbolistica in aceea a omului care isi infrunta propriile temeri. Jax, care este biciuit de coada centaurului Motaru, ii plesnesc mainile de fier, iar el se continua in  omul care incepe din nou sa aiba incredere in sine, intocmai cum l-a sfatuit Rayden, are din nou incredere in propriile puteri, in propriile brate. Sonya, cum ziceam, se dez-incapataneaza si accepta ajutor. Isi invinge mandria si devine mai intima cu prietenii sai, problema strict copilareasca. De ce nu? Impreuna suntem mai puternici, langa prietenii nostri, nu? Iar Liu Kang... el isi depaseste conditia umana, asa cum era si de asteptat, atat spectatorii cat si realizatorii inteleg ca este vorba de un film fantasy, asa ca depasirea conditiei umane se face cu depasirea realului: se transforma intr-un balaur. Insasi zeii supremi, elemente de apa, foc si vant, isi fac aparitia, pun mana pe umarul raufacatorilor, pe a lui Shao Khan si pe al tatalui sau zeu, si se asigura ca lupta pentru pamant are loc intre anumite granite si dupa anumite reguli: nu se triseaza. Atunci, brusc, strigatul de lupta Moooortal Kombat ne face pielea de gaina de pe maini. Si lupta dintre bine si rau incepe, cu acordul si sub privirile zeilor supremi. 

Se termina previzibil, binele invinge intotdeauna. Ba mai mult, Rayden este reinviat si i se cere sa ia loc printre zeii supremi. Natura lucrurilor este restabilita si toti primesc recompensa meritata. Este clar un film pentru copii, cum am mai zis, specific americani, sa ii impulsioneze spre prietenie, spre bunatate, spre efort recompensat, la fel ca basmele clasice. Aici filmul catiga mult la punctaj. Eu tot m-am gandit la treaba asta, la soarta lumii stabilita printr-o bataie, printr-o confruntare fizica. Ar fi putut sa fie o confruntare mentala, ah, dar este! cum ziceam mai sus fiecare lupta a eroilor are simbolismul ei specific, dar totusi accentul este pus pe bataia fizica. Ar fi putut sa fie o confruntare intre calitati morale, ah, dar si asta este, este intre bine si rau, desi nedezvoltat in ce este binele si raul! Dar totusi, oamenii acestia se bat intre ei cu pumnu' si cu piciorul. Ar fi putut sa fie o confruntare intre alte calitati... Dar ce tot o mai lungim? Soarta lumii se decide prin forte fizice. Si este brutal de real. Asta e definitia succesului in viata, de fapt. Pentru ca viata e brutala si primitiva. Conteaza sa fii si fizic in forma, sa te poti si bate daca e nevoie (de fapt, e obligatoriu si de ne-evitat). Se face o retrogradare la conditia animalica sau primitiva a omului. Tu esti acum aici pentru ca stramosii tai au castigat fizic nenumarate lupte. Sa fii pregatit si pentru bataie; sa stii sa te bati conteaza foarte mult. Si tu te bateai cand erai mic si si liceenii americani trebuie sa faca fata la bullying. Azi, bineinteles, nu se mai bat managerii si politicienii in karate, insa se masoara in tupeu si stapanire de sine, care e forma aparenta a puterii fizice si in... maratoane de alergat (pentru cauze nobile). Suprem. Frumos. Inca niste puncte castigate aici, insa iti trebuie ceva pricepere grosolana ca sa vezi asta.

De recomandat: da, daca esti fan. Da, daca ai chef sa privesti ceva cu mintea goala, asa cum privesc altii telenovele. Da, daca vrei sa te motiveze putin. Da, pentru dorul timpurilor trecute, cand aveai filmul asta pe 2 CD-uri. Nu, in general.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu