Veata mea pe intai april intr-o singura fraza

am intarziat la serviciu ca a trebuit sa duc afara gunoiul, sa nu se supere colegul meu de apartament, dar mi-am uitat din greseala adidasii murdari de caca de vaca de la alergarea de ieri, chiar in bucatarie, dar nu ma poate injura oricum, fiindca e pocait, apoi la serviciu nu se incalzea o termo-rezistenta si am zis ca hai sa o schimbam in pauza de masa cand nu se lucreaza pe linie, dar a venit Cornele (il cheama Cornel dar eu ii zic Cornele ca asa il striga nea Botan, chiar cand nu il strig) si a zis ca nu, nu, nu, trebuie sa verificam schema electrica, automatul de temperatura si releul, asa ca le-am verificat si dupa o jumatate de ora am ajuns la concluzia ca releul nu e bun pentru ca nu inchide circuitul pe partea de forta, iar eu l-am loat pe Silviu care e alt coleg care arata exact ca un moldovean, dar nu e, e mai rau, de pe valea argesului, si am fost in atelier si am loat alt releu, i-am dat tensiune de comanda cat ii trebuia, si am verificat conexiunea pe partea de forta, care trebuie sa inchida o faza, dar surpriza, NU INCHIDEA, ceea ce e neintuitiv, ca inseamna ca nu putem sa masuram noi inchiderea cu aparatul de masura, daca stiti voi de ce functioneaza releele asa sa imi ziceti, mai ales cum le poti testa, apoi am fugit la Cornele si i-am zis asta si atunci am loat decizia sa schimbam termo-rezistenta si atat, asa ca am schimbat-o, desi a durat vreo 2 ore in loc de 20 de minute cat era preconizat, apoi la masa Cornele ne-a spus sa nu mai folosim cuvantul termo-rezistenta, caci aia este sinonim cu termistor, si ca de fapt denumirea e rezistenta termica, ceea ce e total diferit, si eu si nea Botan am ramas mirati, pe toate le stie baiatul asta, apoi din cantina ne-am dus in atelier unde era audit pe curatenie si a deschis dulapul unde imi tineam eu laptopul, tot, desfacut, cu cablu si maus deasupra pe geanta, basca un senzor furat din lada cu deseuri, cu toate firele rasucite pe acolo, eu am inceput sa ii povestesc la baiat si tot il blocam, dar el m-a dat la o parte si a facut poza, ceea ce nu mi-a placut, ca nu vreau sa ii fac probleme managerului meu (1 aprilie este chiar prima mea zi oficiala, in acte, in departamentul ala, sub mana lui, a fost amuzant ca o colega nu m-a crezut cand i-am zis, a crezut ca e o pacaleala), dar apoi el a spus ca “lasa asa, ca sa se vada ca nu aveti unde sa va tineti lucrurile”, ceea ce a aruncat un alt punct de vedere si mi-am zis ca ba, e chiar bine atunci, ca sunt venit de 3 luni aici si nu am nici birou, nici masa, nici nimic, dar slava domnului, uite cat e ceasul, e doar 2, asa ca eu am fugit repede de-acolo ca sa ajung acasa, sa mananc KFC cu nevasta si sa ajung la ore (au fost plictisitoare, si m-am dus dupa ore la caminul studentesc cu Adrian, m-au invadat amintirile, a fost si misto si naspa in acelasi timp, iar Adrian era obosit, ceea ce era amuzant ca tocmai ieri isi dadu-se demisia, deci azi nu a lucrat nimic, dar el mi-a zis ca a fost un party cu studentii de la medicina si de-aia, asa era de obosit ca nu am putut face nimic fain cu el, pur si simplu s-a intins pe pat, incepea o propozitie si nu o mai termina, asa ca l-am lasat acolo, desi am incercat pentru ultima oara sa mergem sa aburim 2 fete cracanate care fumau la poarta, dar el a zis ca nu are nici tigari, nici nimic, niciun ban, a avut 20 de lei si toti i-a cheltuit la party), apropos de KFC, am gasit cotoare de pene pe piele si nu chiar mi-a ticnit, dar am mancat pe nerasuflate, ioi ce imi place mancarea de la KFC, deci pana la urma mi-a ticnit, acolo a fost o faza tare, ca Rita tot se simtea naspa ca e umflata si eu i-am zis ca esti cea sexy gravida ca sa o fac sa se simta bine si am zis-o tare ca vorbesc tare cand sunt fericit si atunci au auzit cativa de acolo si vreo 3 femei s-au intors speriate catre mine, ceea ce a fost amuzant, iar mai incolo, cand am ajuns la Auchan si ne-am dus intamplator prin fata la cinema si am vazut ca superman vs batman si eu tot am zis ca vreau sa vad filmul si Rita a zis ca no hai, dar mai sunt doar 5 minute pana cand incepe, si ea a zis ca avem timp destul, asa ca ne-am dus pe nepregatite (adica nu am ascuns chips si cola sub haine) la film, dar a fost 50 de lei biletul si Rita a trebuit sa asculte cat timp au fost reclamele despre valoarea banilor si ce puteam face noi cu banii astia, pana cand mi-a zis ca tu vrei sa ne bucuram de film sau nu? si atunci am tacut si m-am uitat la film care a fost, meh, vreo jumatate de ora am stat in suspans pana cand se bate batman cu superman, dar batman nu putea sa-l bata, asa ca si-a croit un costum din fier ca Ironman, dar era prost tare, ca tot venea cu shot-gunul la super-oameni ce nu pot fi raniti de gloante, si superman l-a trantit prin perete si a facut o gaura fix imaginea romaniei, ceea ce demonstreaza, inca o data, ca noi, de pe vremea dacilor, aveam betmeni si supermeni, de fapt, dacii insisi sunt meta-oameni, iar Lois Lane era batrana, roscata si cu nasul carn si eu am zis sisoie! superman a furat gagica lui spiderman, ce naspa, iar superman s-a luptat cu un monstru original, exact ca un demon din doom, caruia ii apareau vinisoare de foc pe corp atunci cand era lovit ca sa se prinda lumea ca inmagazineaza energie cand e lovit si sa fie mandrii oamenii de ei ca ce isteti sunti, iar superman l-a invins pana la urma dar a crapat si el si tot ne arata sicriul pe muzica lui Zimmer si eu tot asteptam sa il sparga si iasa glorios de acolo, dar nu a iesit, intotdeauna eroii invie in urmatorul episod, nu se poate chiar in asta, ca ar fi cliseu, nu? apoi ungurii au inceput sa rada la faze semi-comice (erau numai unguri in sala, ca asa-i la targu mures), iar eu mi-am zis, hei, uite, rasul ne uneste, depaseste cultura si limba, ce fain ar fi daca ne-am intelege toti si sa ne impacam asa ca batman si superman, si a fost ok ca asa ne-am petrecut seara, plus ca la intoarcere ne-am oprit si la un milk-shake si era 12 noaptea, eram ca in tabloul cu night hawks, numai ca pe lapte, nu cu alcool, si acum Rita sforaie pe nas in cealalalta camera si eu stau aici si scriu ca nu pot sa dorm de la 1,5 l de cola ce l-am baut azi si imi ingheata genunchii si nu stiu daca sa ma uit pe pornache, sa ma cert cu crestinopatii pe facebook sau sa ma joc jocuri de MS-DOS din anii 91-92, sunt intr-o trilema, no ziceti voi.

Intr-o jumatate de ora:

Apropos cu iesirea din trilema, pornhub a facut o pacaleala misto de 1 aprilie, a pus videoclipuri doar cu cucuruz, serios, cu lanuri de cucuruz si coceni si se numea porncob.

Iisus invidios pe Baal

Ascultam, acum o ora, la volanul masinii fiind, un interviu cu un parinte duhovnic.  

Am butonat derizoriu, in speranta unei emisiuni cu vorbe, nu cu melodii sirenice ce il invoca pe batranul cu genele, cand am planat ca un avion de hartie pe frecventa. Prima reactie a fost de ura; da, de ura nevinovata, stringenta si clocotitoare. Semn ca sentimentele mele si judecatile mele, ca niste siroaie lungi si zburdalnice, s-au fixat intr-o albie instinctuala a prejudecatii.

Dar nu fac greseala prejudecatii. Prejudecata e buna, intr-adevar, insa daca ai sansa de a sta la discutie, de ce nu ai face? In secunda urmatoare decid ramanerea pe postul de radio. Hai sa judecam la rece. Hai sa ascultam, hai sa intelegem, hai sa vedem argumentele.

Am prins doar sfarsitul emisiunii. Am eliminat orice subiectivism. Recunosc ca jumatate din conversatie a fost in regula, cealalalta jumatate fiind elucubratii fara noima, fara sens, a la Toni Poptamas sau Irina Binder.

Dar a venit, pe asteptate totusi, lovitura. Asa, ca de la revedere. Sa se incheie grandios. Si zice popa o snova de pe vremea cand era el ficior, ceva de genul:

Un om avea trei copii. I-a lasat, s-a dus la manastire, s-a calugarit. Dupa trei ani, insa, nu mai putea de dorul lor si tot ofta intruna si se gandea la copiii lui, cum sa-i vada, si, mai mult, sa ii aduca la manastire. Staretul l-a vazut intristat si l-a intrebat de, caci nu stia, omul ii ascunsese lucrul ca avea copii. Dar acum i-a spus totul, iar staretul l-a lasat sa mearga dupa copii si chiar i-a permis sa ii aduca la manastire. Omul s-a bucurat, s-a dus repede acasa, a ajuns acolo, insa doi dintre copii dormeau. Al treilea, cel mai mic, nu. Asa ca l-a luat pe el de mana, l-a dus la manastire. Acolo l-a cautat pe staret sa i-l arate, insa nu il gasea nicaieri. Pana la urma l-a gasit la bucatarie. Staretul a vazut copilul, l-a sarutat pe frunte, l-a admirat, si i-a spus omului arunca-l in cuptorul cu foc. Omul si-a insfacat copilul, l-a aruncat in cuptor. Dar iata, tot jaratecul focului s-a prefacut in roua, sau ca roua, nu mai stiu exact, si copilul a fost nevatamat. Exact ca fiul lui Abraham etc. Terminat.

O sa dezbatem povestioara putin mai tarziu. Pentru ca, pe moment, sa vin rapid cu contra-povestioara, cat timp fierul e cald. 

Andrea Pia Kennedy Yates, Texas, si-a omorat cei cinci copii ai ei prin inecare in cada. Mai incolo scrie pe wikipedia. Cert este ca familia ei avea profil de crestini evlaviosi, reflectat prin multe altele. De exemplu, cand cuplul s-a casatorit, au anuntat glorios ca vom avea atatia copii cat ne va permite natura. Iubirea de Dumnezeu s-a manifestat inclusiv prin numele copiiilor: Noah Jacob, John Samuel, Paul Abraham, Luke David, Mary Deborah. Asa, cate doua nume de sfinti, nu unul, pentru fiecare, sa fie siguri ca ii primeste Iisus Christos Mantuitorul la fragedele varste de 7, 5, 3, 2 si, respectiv, 6 luni. Ca doar nu a spus-o in vant ca lasati copiii sa vina la mine. Daca sunt oameni atat de intelepti in ale descifratului codului secret biblic ca au ajuns la suma de 6000 de ani de la crearea pamantului, la meniul vegetarian impus de Dumnezeu, la refuzarea transfuziei sangvine, de ce nu ai ajunge la concluzia ca Iisus a cerut jertfe de copii? Se pare ca in toata binecuvantarea jertfei a avut un rol bine definit un pastor religios, cu ajutorul unei predici, a carei urmari secundare si total lipsite de legatura a fost si vanzarea unei auto-remorci familiei in cauza. Se pare ca intelepciunea de viata a acestui ministru al pacii era condensata intr-un newsletter pe nume Vremuri Primejdioase (The Perilous Times). Ca incheiere, matusa a povestit psihiatrului ca savarseam al saptelea pacat capital; copiii mei nu erau drepti; erau poticniti pentru ca eu eram pacatoasa; in felul cum i-am crescut ei nu mai puteau fi niciodata salvati; erau condamnati sa arda in flacarile iadului. 

Deanna Laney, Texas, a fost condamnata pentru doua omoruri a fiilor sai, Joshua, de 8 ani, Luke, 6 ani, si ranirea celui de-al treilea copil, Aaron, de 15 luni. Se pare ca cel mai mic ingeras cu nume biblic, ca in povestioara cu capra cu trei iezi, a supravietuit atacului. Nu va bucurati insa, caci starea lui era critica la momentul ciripitului porumbelului sfant, iar urmarile preconizate erau de genul ca nu va vedea niciodata si intotdeauna va fi dependent de cineva. Caci, mama, a auzit in sinea ei vocea lui Dumnezeu, care isi cerea jertfa. Ultimul lucru ce l-au trait copiii era mama lor lovindu-i in cap cu un bolovan. Totul s-a facut cinstit, ca doar si-a marturisit crimele, ba chiar ea a sunat la 911 si a anuntat ca si-a omorat copiii. Dilema era mare: ce fel de mama ar fi fost pentru copiii ei daca nu ar fi ascultat de Domnul nostru Mantuitorul?

Victoria Soliz, Arizona, a incercat sa-si inece copilul de 3 ani intr-o budinca. Din pacate, in acest caz, nu s-a putut duce pana la sfarsit jertfa, copilul scapand nevatamat, cel putin fizic. Victoria a declarat ca Iisus i-a spus sa isi omoare copilul. 

Si aici inchei, intr-un numar magic, numarul de trei. Dar voi nu trebuie sa va opriti aici, ca Dumnezeu e mare si infinit. Ca si google, dealtfel. Cautati american woman kills children because god asked it si o sa intampinati o puzderiee de stiri, site-uri de cancan ce e drept, insa si altele mai serioasa, care trateaza in maxim 100 de cuvinte vieti nevinovate de infanti. Totul inspre slava Domnului. Cele trei exemple de mai sus demonstreaza existenta a unor oameni prosti, usor de manipulati, cu probleme psihice, nu majore (sa nu faceti greseala sa credeti ca un om cu probleme psihice este egal cu nebun), minore, tratabile, din sudul americii, cu multi copii, cu nume religioase, care asista la servicii religioase (har libertatii cultelor), care se intalnesc cu pastori, oameni prosti, manipulatori, cu probleme psihice, nu majore, sa nu credeti ca sunt majore, tratabile, cu nume religioase, care ofera, contracost, servicii religioase, dar nu numai, ci si o intreaga psihologie si sfaturi de viata. Problemele sunt minore; rezultatul, insa, gratie regulilor jocurilor, numerelor aleatoare si sansei, in cateva cazuri conduc la urmari majore. La tragedii.

Niciun inger nu a venit sa tina in palma lama cutitului.

Nici un Iisus nu prins mana incarcata cu bolovan si apoi sa fi tinut o predica a aruncatului de pietre, cum are el obiceiul.

Nici un porumbel alb si sfant nu a zburat peste fetele umflate cu ochisorii inchisi si umflati ai copiilor submersate sub placa lucie din cada. 

Si acum revenim la povestioara noastra, cea a duhovnicului, cea a parintelui, acest indrumator de suflete ratacite si ghid spiritual. Povestea, in primul rand, face parte din categoria povestilor, a intamplarilor neverosimile, sincer, chiar asta e termenul tehnic de catalogare a ei. Cele trei povestiri de mai sus ale mele sunt toate adevarate, sunt verosimile. In al doilea rand, nu are finalitate. De aceea am si mentionat sfarsitul ei literal. Nu are concluzie, nu are talc, nu are invatatura. Si acum sunteti tentati sa cautati concluzia. Reciti-o. Nu are absolut niciuna! E doar o insirare de cuvinte fara sens. E fara noima. Nu are nicio legatura, nicio inteligenta. Nicio logica. Chiar daca s-ar parea ca are. Sau ca transmite ceva. De fapt, e complet nula. Reciti-o si puneti-va intrebarea ce invatam noi de aici sau ce morala tragem de aici? In al treilea rand, povestirea noastra neverosimila are puncte de basm. Omul a stat trei ani pana ce sa il apuce dorul si avea trei copii. Apare numarul magic, deci. Dupa trei ani se duce la copii, nu i-a vazut, insa nu ii trezeste din somn! Inexplicabil pentru un ce nu si-a vazut copiii dupa atata timp. Copilul treaz este, bineinteles, cel mai mic dintre toti, mezinul mitic, cel legendar, din basmele lui Petre Ispirescu. Staretul ii cere sa isi arunce copilul in foc, fara logica, insa parca, parca, de inteles pentru niste oameni nebuni. Jaratecul focului s-a facut ca roua, sau s-a prefacut in roua, ceea ce incalca orice regula a fizicii, sau chiar imaginatia umana! Poate ca jarul era acoperit de cenusa, iar copilul nu s-a ars, intocmai fachirilor ce merg pe carbuni incinsi, dar pana sa se prefaca in roua, ei, asta e nerozie si lipsa de imaginatie.

Dar problema grava nu e faptul ca un crestin evlavios nu ar intelege aceste argumente de a transforma povestioara lui in basm. Daca i le enumeri, poate chiar ar recunoste-o: da, mai pula, asta e doar o poveste;  probabil ca nu s-a intamplat niciodata asa ceva, nici nu mi-as arunca copilul in foc oricine mi-ar zice-o, dar in inauntrul lui, el tot are o retinere. Tot simte ca asta e adevarul, sau ca asa trebuie sa fie, chiar daca nu e asa zi de zi. Adica in realitate. Ca povestea de mai sus totusi poarta o semnificatie, ca poarta iubirea lui Dumnezeu... Ca s-a intamplat, de fapt, pe alt plan, planul spiritual. Ca, in ceruri, asa va fi. Ca tu sa vrei sa iti omori copilul sa iti arati iubirea de Dumnezeu, dar ca o sa fii oprit intotdeauna, iar El sa iti zica, stai ca numai glumeam, amandoi sa izbucniti in lacrimi de bucurie si sa va imbratisati iubindu-va. Adica si cu copilul, deci trei in imbratisare, sa nu il uitam si pe copil. 

Desigur, un alt crestin, mai inteligent, ar putea aduce argumentul ca nu a fost vocea lui Dumnezeu, ca a fost vocea lui Satan, ca Dumnezeu e bun si nu ar cere asa ceva. Argumentul asta e la fel de amuzant ca cel cu crearea pamantului. Atunci cand un crestin te lamureste ca pamantul nu ar avea cum sa apara din nimic, ca a fost nevoie de cineva sa il faca, tu ii raspunzi atunci ca pe Dumnezeu cine l-a facut? Iar crestinul iti zice mandru de logica lui ca El nu are inceput, nici sfarsit. Pe Dumnezeu nu l-a facut nimeni. Si incheie victorios, nebagand de seama ca tu ai folosit acelasi argument ca al sau, doar ca el are voie sa il foloseasca, iar tu nu. De ce sa fie vocea lui Satan? De ce nu a lui Iisus? Eu zic ca a fost a lui Iisus, de vreme ce asta au marturisit femeile, care erau evlavioase si asistau la slujbe si ascultau de pastori, voi ce ziceti?

Sau poate ca e doar o poveste ilogica, insa ce pare logica, pentru ca face apel la sentimente, induioseaza si tulbura, spusa de un om tulburat mintal miilor de ascultatori, dintre care, conform regulilor jocurilor, numerelor aleatoare si sansei, vreo 2-3 (hai sa il numaram posterior pe sucevean, ca sa fie numarul magic 3) sufera de bigotism, care nu e nimic serios, e doar o tulburare psihica minora, tratabila...

Pompierii, cateaua si impostorul

Fac un drum de o ora si jumatate pana la serviciu. Dau frumos drumul la caldura (dumnezeu sa-l imburde in rai pe al' ce a inventat caldura in masina) si pe radio. Doua cerinte imperioase la drum lung. Las incet la 60-70 km/ora, insa constant intotdeauna si imperturbabil, si ma relaxez ca in fata unui film bun. 

Rad de idiotii care isi fac stick-uri/CD-uri/carduri cu muzica. Adica sunt oameni care sunt a) platiti pentru b) fac din placere c) au cultura muzicala d) au gusturi fine tocmai pentru alegerea melodiilor. Pentru mine. Si e gratis (ma rog, cu o taxa lunara infima)! Nu numai asta, dar auzi o si o stire, mai auzi ceva nou, intri in rand cu lumea informata. 

Si azi, la radio-ul masinii, aud ceva interesant despre tragedia din Colectiv, eveniment petrecut circa 5 luni in urma. Aud cum Corpul de Control al Guvernului a facut niste constatari in urma unor verificari. Au luat la purecat institutiile care au intervenit la tragedie: pompierii, ambulantele, spitalele, jandarmii, operatorii 112 s.a.m.d. Si constatarea majora a fost ca

Intervenția de urgență în urma incendiului de la clubul Colectiv din București din seara de 30 octombrie 2015 a fost în mare parte o acțiune necoordonată, cu elemente de improvizație a autorităților[...]

Si eu stau cu urechile ciulite cum stau cu ochii holbati. Da, geniilor le-au trebuit 5 luni sa ajunga la niste concluzii ce se stiau si se semnalau cu mult dinainte. Nu numai atat, dar in marea lor intelepciune au ajuns si la pourquoi-ul concluziei lor, care nu il mai citez aici, ci il enumar rapid: cadre medicale putine (din cauza salariilor mici), lipsa de exercitii, nerespectarea procedurilor. Interesant.

Poate ca se va gasi si un Corp de Control al Corpului de Control ca sa il verifice de ce nu a facut controalele mai repede. Sau, de ce nu, sa sara direct la concluzii, ca doar lucrurile astea sunt atat de invederate ca aproape au devenit normalitate. 

Dar ce ma uluieste pe mine este ca eu urlam in gura mare lucrurile astea atunci cand s-a intamplat tragedia. Si uluiala mea nu consta in ca am avut dreptate si acum am fost confirmat, ci ca nimeni nu intelege situatia in sine. Dar nu intelegeti nici cand va spun lucrurile astea. Si o sa dau un singur exemplu, cel mai notoriu din oala cu prosti.

Orlando Catalin Schiopu este prim-adjunct al inspectorului sef al Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta "Dealul Spirii" Bucuresti - Ilfov  incepand cu 1 mai 2015, pana la acea data el fiind, timp de opt luni, detasat la Departamentul pentru Situatii de Urgenta, in directa subordonare a secretarului de stat - sef al Departamentului pentru Situatii de Urgenta, respectiv Raed Arafat.

Primul lucru ce va atrage atentia este numele rocambulesc. Nu va faceti griji, nu e singurul. De fapt, Orlando face parte din grupul celor trei sefi ISU demisi odata cu tragedia Colectiv, grup al caror nume provin dintr-un bestiar fanariot-mahalegesc bucurestean: Giani, Mirel, Orlando. De el a spus prim-ministrul Ciolos ca cei care au fost la conducerea ISU vor fi demisi si nu mai au ce cauta in sistem, intuind bine caracterele oamenilor. Afirmatia nu a vizat gravitatea si cuantumul vinei in cazul specific, ci calitatea generala a unui sef de institutie publica. Premierul intuia bine...

Orlando al nostru s-a dat lovit. Aproape ca s-a prabusit, intocmai cum o femeie de ghiseu din institutile statului, din aia ce rupe scaune cu curul toata ziua si se uita urat la cine o deranjeaza din frecatul mentei, este data afara. Da, pentru ca nu lucra, nu facea nimic, nu stia ce trebuie sa faca, dar primea bani de la stat. Un loc caldut, adapostit de hazardul intunericos din afara statului. Eu nu am vazut in viata mea vreun om muncitor sa faca gura sau greva ca a fost dat afara. Da, poate o fi nervos, poate suparat. Dar niciodata sa urle si sa incerce sa se dezvinovateasca si sa se milogeasca sa fie primit inapoi.

Asa ca a inceput sa urle pe facebook. Ba a fost si la o emisiune in direct. A declarat ca

• timp de 23 de ani am salvat vieti

• Am carat ranitii de la Colectiv cu mainile goale, mi s-a lipit pielea lor fumeganda de ele. De ce sunt UMILIT. Sotia si copilul sa vada la TV ca am fost dus cu mascatii la DNA?
•  Asta am facut de cand am intrat in sistem. Inteleg ca trebuie dat un exemplu si vinovatii sa plateasca, dar de ce sa fiu eu victima colaterala? 

Si alte cacaturi inutile similare. Va rog observati cum nu ofera niciun argument rational. Cum explica el, ca datorita timpului mult petrecut in sistem, nu ar trebui dat afara. Cum isi baga la inaintare cu japca copiii si nevasta. Cum intelege ca trebuie dat un exemplu, dar nu intelege de ce el, ceea ce e amuzant. Daca ar fi fost un subordonat de-al lui, l-ar fi dat ca exemplu cu zambetul pe buze, dar numai el sa nu fie. Revenim la sotia lui, care a latrat in ceva sedinta ISU la seful IGSU cu lacrimi in ochi cam aceleasi lucruri. Mai mult, ea a declarat ca

• Sunt mandra de cel care ajunge acasa mirosind a fum de la incendii

• Mandra ca sunt sotia celui care si-a sacrificat viata, familia, fratii si surorile, parintii, rudele, prietenii pentru a fi POMPIER!

• Mandra de cel care isi risca viata fara asigurare! 
• Mandra de cel caruia i-am spalat prezantele de sangele lui si al altor oameni! 
• Mandra de cel caruia i-au pupat oamenii bocancii si mana fiindca i-a salvat! 

De fapt, ultimele 3 puncte veneau unul dupa celalalt, dar le-am pus fiecare separat pentru o putere mai mare. Sunt pur si simplu cretinoid de absurde. Pai omul ala nu si-a sacrificat viata si familia pentru a fi pompier, in pula mea, este o meserie, s-o fi dus ca a avut ceva atractiv in asta, dar pana la urma urmei, o face pentru bani. Inclusiv orele suplimentare i se platesc. Cea mai amuzanta este insa cea cu asigurarea...

Niscai pompieri s-au strans, acum nu se stie exact cat a fost propaganda in randurile lor si cat nu, si-au aparat seful, au scris niste articole cum ca el e eroul secolului ca a intervenit la Colectiv (isi facea doar treaba, si aia prost, dar in fine), ba chiar s-au grupat sub sintagma absolut cretina si criminal de nepotrivita Eu sunt Orlando, daca tot Je suis Charlie Hebdo era in voga. Au mai pus in circulatie pe net si niste poze cu Orlando carand niste coarda de alpinism si cu negru de fum pe fata.

Si cam atat.

Acum ca sa vedeti unde bat. Avem azi stirea ca interventia de la Colectiv a fost haotica, constatare oficiala a unei institutii guvernamentale. Il avem pe Orlando, aventurierul, sau mai degraba aventurierii (ca sa ii numaram si pe copii si pe nevasta) cazului Colectiv, el fiind sef de interventie. El, in calitate de comandant, trebuia sa manegerieze oamenii. Nu e chiar un cuvant kosher, hai sa zicem sa ii administreze. Sa ii indrume, sa ii diriguiasca, sa ii stabileasca pe pozitii. Sa coordoneze - asta e principala atributie a postului sau. Nu numai oamenii, ci toate fortele si utilajele. Sa tina legatura (radio chiar) cu politia, jandarmeria, seful medicilor, fiind o persoana de mijloc, pentru coordinare, un liant ce face toata operatiunea sa mearga. Sa vada situatia per ansamblu. Asa cum nu o vede un pompier de rand, un subofiter, obosit, socat, confuz, plin de adrenalina.

Asa cum inginer pe electric nu a montat vreodata o priza si se uita ca un bou pe unde ii vin suruburile de fixare, insa stie exact cate prize are nevoie, de ce tip si unde se amplaseaza in locuinta. Asa cum un admin de retea a mufat maxim de 2-3 ori in cariera lui un cablu de retea, ba chiar cand incearca mai si greseste ordinea firelor, ca rade muncitorul de el, insa stie exact cate cabluri are nevoie, in ce porturi se baga, cum se configureaza routerul si switch-ul. Asa cum profesorul de chimie-fizica ramane uluit in fata unui proces chimic intr-o fabrica, insa stie exact ce calcule si ce formule are nevoie sa il descrie. Asa ca arhitectul ce nu stie sa puna o scara de zugravit. Asa cum inginerul proiectant se gandeste ce metric e surubul ce il tine in palma sa. Asa cum mecanicul nu e capabil sa conduca masina de curse ce a reglat-o. Asa cum...

Ce face un impostor sub presiune? Lucreaza. Nu, serios, lucreaza. Se apuca de dat cu matura, sterge praful, aranjeaza chestii la locul lor, strange suruburi, desface suruburi, pune mufe, transmite mesaje de la un coleg la celalalt, ii da la mana sculele altuia etc. Adica fix treaba altor oameni, mai jos decat el, treaba accesibila, de fapt, pentru el, ca impostor. Nu avea nevoie sa care oameni, nici sa salveze vieti fizic, nici macar nu avea voie sa fie murdar de fum pe fata. El e doar un manager de situatie. Haosul, improvizatiile, nu erau produse de el, ce e drept, dar erau intretinute. Ce castig daca transporti un ranit pe brate si iti mor altii 5, inclusiv din oamenii tai din subordine, inauntru?

Cu fiecare poza pusa pe internet, el, eroul, plin de el, plin de fum pe fata, cu hainele patate de sangele altora, cu coarda de salvare pe umar, de 23 de ani in sistem, demonstreaza fix contrariul. Demonstreaza ca nu isi cunostea atributiile de serviciu, nici macar nu poti sa spui ca si le depasea, ca nu si le facea pe ale lui. Dar mai ales, in momentul final, el crede cu tarie ca si-a facut treaba bine. Ca e o victima a sistemului, nu un parazit al lui.

Si poate ca o sa ziceti ca na, mai sunt uscaciuni. Adica un fel de exceptii. Si va inselati.

Toti, dar absoluti toti, cei din comanda, ofiterii, sunt asa. Absurd de ireal, dar e adevarat. Si daca nu ma credeti, intrebati pe un prieten pompier. Si daca nu aveti prieteni pompieri, atunci un prieten jandarm, politist, ambulantier, operator 112 s.a.m.d. Si daca nu aveti nici din astia, aruncati o ocheada pe forumurile pompierilor sau pe grupurile lor de facebook. Si o sa aflati de niste laturi ordinare, niste impostori inculti si aproape agramati, brutali, obtuji, care ling un cur comun: al lui Arafat. Si o sa auziti si de Arafat, oho, o sa auziti de jucaria lui, SMURD-ul, cu ambulantele luate dinainte de licitatie, cu personalul ce le incadreaza furat de la pompieri, de ego-ul lui imens de poponar increzut. Si nu ar fi rau asta, daca l-ar mai interesa si altceva, dar nu il intereseaza sa salveze vieti per general sau sa faca lucrurile sa mearga. Il intereseaza doar jucaria sa si atat. O sa auziti de doctorate ale inspectorilor-sef care nu stiu sa scrie corect gramatical. Si de colonelul Emil Apostol, cel care a scris pe facebook, ca sa il linga in cur pe Arafat, ca victimele accidentului de la Siutghiol erau decedate inainte sa ajunga fortele de interventie, si asta dupa ce s-a difuzat la televizor o inregistrare in care muribunzii strigau dupa ajutor! Adica mor oameni si el ne spune ca nu e adevarat. O sa aflati cat de legal este regimul de lucru al pompierilor si cum toti inspectorii-sef, tot ca sa il linga in cur pe Arafat, au spus ca sunt de acord cu el, si asta doar sa aiba arabelul oameni pentru jucaria sa, in contradictie cu Legea Muncii si standardele europene. Cum inspectorul-sef Guta Mirel si-a dat in judecata un subordonat pentru a indraznit sa spuna ceva impotriva programului de lucru a lui Arafat. De manevrele lor cu firmele PSI. De numirile si concursurile din sistem. De coruptie. Si o sa vedeti si cum s-a format un grup, acolo sus, pe la birourile de la etaj, care in alte circumstante s-ar numi grup infractional organizat, si cum se apara unul pe celalalt, se ling in cur unul pe celalalt, se lauda si se premiaza si se face boy-wheel intre ei. Caci pentru alte cazuri mai putin tragice decat Colectiv Orlanzi, Mirei si Giani ar fi fost premiati, ridicati in grad si aplaudati pentru eroism. La Colectiv a fost "putin" invers, datorita socului national care, chipurile, parea sa inteleaga.

O sa va las ca incheiere un comentariu al unui utilizator al formului pompierilor romani. Si poate ca mai aruncati o ocheada peste ce zic oamenii ce va salveaza copii, nevasta si parintii (vorba lui Orlando) din situatii de stress. Si poate ca o sa intelegeti. Ca asta e ceea ce ma roade pe mine. Poate ca o sa intelegeti despre ce vorbesc. Si nu in cazul specific, ci la general. Per total. Global, sau ma bine spus, national. Inlocuiti ISU cu Jandarmeria, cu Politia, cu SRI, cu STS, cu spitalele ce ne omoara copii, cu agentiile de mediu care ne vand padurile, cu orice alta institutie a statului. Eu am inteles, desi, fiind mai incet, mi-a luat aproape o decada din viata profesionala. Din cauza asta fac o ora si jumatate cu masina la noul loc de munca.

Turap Sat Feb 06 2016, 08:10AM 

 Pe vremuri,astfel de numiri in functii,fara a tine cont de specializari sau de interesul institutiei,se numea ''rotirea cadrelor''. Astfel,se lua un tovaras,membru de vaza al PCR si se punea director la te miri ce intreprindere cu care nu avea,cel putin prin studii,nici o tangenta.Asa si acest domn Vasilica...a fost de ajuns sa aiba grad de general ca sa poata fi facut comandant al pompierilor. Pe vremurile despre care vorbesc,existau insa in functiile cheie din subordinea tovarasului comunist uns in functie,existau oameni care stiau meserie...ingineri,arhitecti,medici renumiti,bine pregatiti si inteligenti.Nenea Vasilica da la noi peste un corp al ofiterilor in care 80 % din ei sunt veniti pe arhicunoscuta filiera externa,angajati in vremuri tulburi sau facuti direct,fara vreun examen,doar (si folosesc tot o sintagma comunista) -''pe dosar'',din sergenti angajati cu contract direct maiori sau mai rau,din neica nime' de pe drum,capitani,maiori...etc... In inspectorate geme de ofiteri care nu stiu nici macar cate masini avem in garaj,care nu stiu inca salutul miliar sau care nici in poze nu au vazut incendii...ei sunt specialistii de la birouri care asigura buna functionare a sistemului,de aceea statiile radio functioneaza numai cu rugaciuni,calculatoarele ''gandesc'' 5 minute pana deschid un document in Word,cu banii exista vesnic probleme de calcul,la solde,la echipament..(amintiti-va cand subofiterilor paza li s-au calculat gresit niste sporuri si au trebuit sa duca de acasa banii luati in plus pe 21 de luni ,sa-i dea inapoi o singura data,doar ca sa nu dea dna contabila cu subsemnatul), de cand cu orele suplimentare este absolut demential cate tabele si cate calcule facem si tot nu iasa bine ,fiindca ele nu se fac de carte un specialist dintre astia,ci de catre sefii de tura sau de cate un servant care mai are habar sa lucreze in Excell,si uite-asa,cu sef jandarm si cu un corp al ofiterilor care ne paraziteaza si consuma resursele de tot felul,vrem noi sa facem interventie de calitate ,fara a avea oameni de calitate ,cu exceptia catorva care au studii militare si care se gandesc tot mai serios sa plece inspre alte domenii,nemaisuportand pe tovarsul la inceput pomenit,numit prin rotirea cadrelor,direct in fruntea unui sistem despre care nu are habar.Va dati seama ce bascalie fac de noi jandarmii din oras... Pacat,ca lumea inca ne vede cu ochi buni insa mai trebuie sa ne aduca la conducere un absolvent de Conservator sau un manager ca si comandantul meu,absolvent de facultate ''no name'' la ID,care la intrebarea ''ce inseamna management'' a raspuns foarte hotarat ca ''management foarte bun e cand nu te scoala in picioare inspectoru' sef la bilant si cand esti asa ca mine,bai, stii sa lucri cu oamenii si cu care nu stii aia n-au ce cauta in sistem ))))

Sare

As vrea sa pun dop la chiuveta deseara
Sa-mi adun peste noapte, pic cu pic, o apa cu zare
Dimineata sa-mi spal gandurile cu apa cu zare,
Sa ma usture crapatura buzei de la zare
Sa ma piste codita ochilor de la uldorii cu zare,
Sa-mi ridic fata si sa ma privesc in oglinda,
ca si cum m-as privi pe mine insumi in zare
Sa devin, framantat si adunat printr-o noapte, o apa cu zare,
Pe care o sparge in cercuri cineva
cu palmele caus, sa-si spele gandurile, sa-l ustureze buzele, ochii,
sa-si sparga somnul si visele, adunate sonor in chiuveta
pic cu pic, intr-o apa cu zare.

Taierea porcului

inainte cu 23 de zile pana la craciun
a ajuns in piata Unirii autobuzul vechi de care nimeni nu stia,
avea geamurile sparte, cauciucurile sparte si soferul impuscat,
a oprit si au coborat o multime de teroristi,
erau imbracati cu haine si caciuli de rusi.
s-au adunat in cerc si au inceput sa arda in tomberoane
ambalaje de guma de mestecat, casete video cu filme porno,
blugi, pasapoarte si sandale de copii.

s-a bagat si o femeie mai in varsta ce cara un arbore cotit in spate
sa-si ia si ea, saraca, o pereche de ghete
dar barbatii au privit-o urat si au strigat dintr-o data:
"ce mai vrei si, tu, vaca dracului!"
dar eu le-am strigat: "lasati-o-n pace ca si ea are drept de bonuri!"
si au mai strigat si altii dupa mine ca mielutii.
Si-au venit ca trenul trei ceferisti inalti si lati in paltoane bleumarin,
cu caschete pe linia ochilor si procese verbale in mana,
ne-au incoltit si si-au scos din buzunare si ne-au dat ceva
si ne-au zis incet dar taios "na, carati-va de aici"
si noi ne-am dus printre blocuri.
si am primit cadoul, o masinuta albastra fara o roata.
era foarte frumoasa, era din metal,
ce-si schimba culoarea la aragaz ori la congelator,
dar n-am incercat asa ca nu poti fi sigur, dar gandul ma entuziasma.
Dar nu avea o rotita si m-am intristat, si mi-au dat lacrimile,
nu pentru ca o primisem ci pentru ca exista.
Cum ar putea exista o masinuta fara o roata?
Si m-am simtit atunci neputincios si mic,
m-am simtit ca un lift fara senzor ce poate sa-ti prinda piciorul
ca un set de cratite din sticla de la chinezi carora nu li se potrivesc capacele
ca un cadou care s-a stricat cand a fost daruit,
ca un tata singur cu fata plecata,
ca mancarea trimisa de la mama ce s-a stricat in frigider,
ca un coleg prieten ce lipseste la prezenta din catalog,
ca o poezie de dragoste dedicata altei fete
si asa mai departe.
m-am simtit ca si cum as fi fost plecat de acasa de prea mult timp.

Cele doua chibrituri silitoare

Oamenii urâcioși (hateri, mai hipster spus) sunt niște suflete mici și mizere. Sufletul lor este atât de mic, încât nu pot acționa de unul singur. Nu o să vezi niciodată un om mic într-o societate străină lui că se simte bine, că vorbește zgomotos, că explică cum se face treaba sau își prezintă opiniile. Ci tace. Mic, ghemuit în el însuși, într-un colț al mesei, tace și ascultă și se uită dintr-o parte în alta, cu ochi de buhă. În momentul când apare vizavi, sau lateral, aproape de el încât să vorbească conspirativ, o persoană cu care are ceva asemănător, începe încet să capete curaj. Particula infinitezimală și efemeră de asemănare poate să fie orice. Un trening de la chinezi. O țigară sau ochi umezi de alcool. Sau un meci de fotbal. Sau domnul nostru Iisus. Cu cât apar mai mulți, cu atât omulețul se simte mai bine. Protejat, adăpostit, pentru prima data. Apoi apare echipa. Sunt o forță. Camaraderia se dezoltă ca la ultrașii de fotbal. Aici intră în joc concurența, căci omuleții, mai mulți acum, râd și iau peste picior tot ce este diferit de ei. Particule mici și infinitezimale, dar care se recunosc din prima, instinctiv. Un sacou negru. O mașină scumpă. O convingere atee. Un candidat la voturi.

Așa că sufletele mici acționează invariabil în grup. Caută mereu oameni care să le semene, să îi valideze, să aibă aceleași păreri ca ai lor. Puterea argumentului stă tocmai în mărimea turmei, susceptibilă grotesc de real să se arunce într-o râpă datorită a câtorva berbeci conducători. Tot ce este asemănător este bun. Orice altceva este greșit.

Tragedia din clubul Colectiv de pe urma căreia și-au pierdut viața până acum 30 de persoane și a rănit grav în jur de 90 de persoane a generat grupuri diferite de idioți. Țară ortodoxă, superstițioasă și temătoare de karma, a ajuns în grup la concluzia că însăși divinitatea i-a pedepsit pe tinerii aceia, datorită unei sărbătoare străine, inconvenabile deci, și muzicii rock, mult stigmatizată ca fiind satanică. Campioni ai absurdului, ai prostiei animalic-ovine, ai non-sensului unui Dumnezeu bun, sunt de fapt, victime ale imbold instinctual animalic de supraviețuire: dacă te ferești să faci ca ei nu o să mori niciodată. Deci, ei meritau să moară. Dar nici măcar de cretinopații ăștia nu vreau să vorbesc. Mă scutură greața și scârba că aș mai putea discuta despre așa ceva, subiectul fiind atât de idiot încât pare molipsitor ca o boală rea. 

Ci de alt grup. Mai puțin numeros, dar totuși acolo. O jurnalistă a îndrăznit să spună că are un serviciu mișto. Mesajul a fost postat pe facebook, pe profilul ei, și sună în felul următor:

De la arestarea lui Gigi Becali, când am stat 24 de ore pe teren, nu credeam că o să mai prind o astfel de zi la lucru. Ieri am început cu Udrea și am terminat acum, la ora 8, cu incendiul. La locul tragediei au rămas colegii mei. Deși sunt obosită, nu pot să nu zâmbesc la gândul că am cea mai mișto meserie din lume.

La început s-a iscat în comentarii o avalanșă de reproșuri și indignări. Deși ștearsă, nu a dispărut în neant, postarea rămânând în viață printr-un screen-shot, circulând pe ziare on-line, bloguri, alte postări de facebook. Întreaga presă a ajuns să fie blamată de scatofilie. Arătată cu degetul, jurnalista era asemuită unei mâncătoare de cadavre, de o parșivitate grotească. Un prost a criticat-o pentru folosirea cuvântului mișto. Da, ați citit bine. Un prost s-a legat de un cuvânt în loc de mesaj.

Dar, totuși, ce anume a putut să spună greșit? Simplu. Nu făcea parte din grup. Cum a putut, eretica, să nu dovedească empatie? Să nu cumva să nu verse o lacrimă pentru cei arși de vii? Să nu tacă dracului din gură? Cum a putut să zâmbească în urma acestei tragedii? Cum a putut să nu fie și ea indignată și plânsă ca tot românul și creștinul de rând și, eventual, să pună o lumânare pentru sufletele nemuritoare ale celor năpăstuți de soartă? Să nu spună o rugăciune?

Săraca jurnalistă tot ce vroia să zică e că îi place ceea ce face și că are satisfacție profesională. Atât. Și-a exprimat în mod prea pur sentimentele pentru a înțelege un om cu suflet mic. Să înțeleagă orice animal empatic care se teme de moarte. Mă face să îmi amintesc de două lucruri. Unul, de o caricatură cu chibrit (sau două) care povestesc cum a ars o casă și alte două (sau unul) chibrituri exclamă în admirație. Aici e vorba de satisfacția de a te simți important, de a fi parte de ceva mai mare decât tine. Al doilea lucru, de timpul petrecut ca pompier. De o la o anumită vechime, proporțională cu experiența, în afară de descarcerări sau alți răniți, care erau situații traumatizante, mergeam bucuroși la situații. Cu cât mai mare era clădirea sau mai mare paguba cu atât cel care participa era mai entuziasmat și cuprins de o febră de a lucra. Nu că am fi fost bucuroși de necazul altuia, nu era absolut nicio corelație, nenorocirea ce se petrecea era pur și simplu și atât. Noi doar aveam o satisfacție de a munci și de a face parte din ceva mai mare decât noi.

În sfârșit, arde-v-ar focul de burete antifonic, neam de maimuțe urlătoare și urâcioase, căci detașarea este exact ce dă profesionalismul meseriei. Altfel chirurgul, cu mâna pe bisturiu, nu ar reuși niciodată să termine vreo operație, copleșit de temeri și transpirații, dacă nu și-ar trata pacientul ca pe un obiect, ori, maxim un porc. Vai de polițiștii noștri, și chiar de noi înșine, căci un hoț sau un violator nu ar mai intra în pușcării la rugămințile cu lacrimi ale lor să le dea drumul. Vai de paradoxul pompierului, care, pendulând între două case în flăcări, una cu un copil mic înăuntru (cam de vârsta copilului lui), cealalaltă cu doi bătrâni (cam de vârsta părinților lui) s-ar prăbuși la pământ în hohote de plâns și nu ar mai salva pe niciunul. Nici vânzătorul, nici măcelarul, nici fermierul, nici instalatorul de sanitare nu ar mai fi capabili să-și facă vreodată treaba.

Vai de voi, neam prost și urâcios la tot ce este diferit de voi. Mai ales de profesionalism, lipsa căruia a generat inițial tragedia înăuntrul căreia urâți.

Istoria se repeta

Cuprinși de o ipocrizie nemăsurată, grupurile de pe facebook campioane la glume macabre au declarat glumele cu clubul Colectiv interzise, orice amator fiind automat banat. Instinctual, nevoia de supraviețuire a strigat în ei, dându-și seama că și ei asudaseră la concertele Colective, deși cu câteva luni în urmă puneau stegulețe de check-point-uri sportive la avionul asiatic căzut cu câteva sute de nefericiți în el.

Pe mine m-a frapat re-amintirea. Parcă a fost un vis uitat, care mi-a revenit brusc în memorie. Parcă se mai întâmplase. 27 de persoane decedate și circa 200 de rănite într-un incendiu de la artificii într-un club. Primul material care a luat foc era un burete antifonic. Tineri care au plecat de acasă să se distreze iar acum nu mai sunt. Ceva, ceva, asemănător se mai întâmplase. Știam deja de tragedie.

1. The Station NightClub

Motiv:  pyrotechnics set off by tour manager Daniel Biechele ignited flammable acoustic foam on both sides of the drummer's alcove at the back of the stage

2. Kiss Club Brazilia 

Motiv: Fireworks Display Gone Wrong

3. Santika Club 

Motiv: Suggested causes include outdoor fireworks that set the roof on fire

 

Poate credeți că informațiile despre cluburi în flăcări au fost găsite cu greu, cu căutări semantice de cuvinte cheie înlănțuite probabilistic într-o zonă gri a internetul ascuns. De fapt, sunt primele 3 rezultate la căutare pe google. De fapt, poți găsi chiar un top 10 al incendiilor de cluburi unde cauza incendiului covârșește orice alte cauze: artificii sau scântei, iar natura primului material aprins este întotdeauna buretele anti-fonic. Simple căutări pe google returnează mii de rezultate asemănătoare. Încercați și voi.

Din cauza asta urăsc așa de mult țara asta. Ca un veritabil român adevărat, o urăsc din tot sufletul, nu vreau să fac parte din ea, plănuiesc de ani întregi emigrația, urăsc sistemul bugetar, instituțiile, politicienii, vecinii și pe toți. Ba chiar și pe mine însumi, doar pentru că m-am născut cu rușinea de a fi român.

În aceste momente e greu de conștientizat cine e de vină. E clar că noi suntem, ca popor de trândavi slabi de minte, de las că e bine și așa, de lucru prost făcut. Văd cele mai stupide articole și acuzații. Patronul e de vină, ca nu avea autorizație de la pompieri. Primăria e de vină că le-a permis să funcționeze în aceste condiții. Generalul Oprea e de vină,  că a apărut acolo, doar să-și spele imaginea. De parcă nu ar fi fost treaba lui să apară acolo. Halloween-ul e de vină. Bisericile românești, drept-stătătoare, ne-au avertizat împotriva acestei sărbători păgâne și eretice. Dumnezeu ne-a pedepsit, deci.

Inevitabil, istoria se repetă, deși îi trebuie ceva timp să ajungă și în România. Cu întârziere, cu chin și greutate, dar ajunge inevitabil. Urmează același tipar al cazurilor mai demult petrecute la alții, căci, așa-i?, nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva. Intră pe uși mici și mărunte, neobservată, eclozează și apoi nu poate să iasă înghesuidu-se pe o singură ușă mare. Mai necruțătoare ca mâna unui terorist, mai coruptă ca un politician, mai grosolană decât un polițist de circulație, mai rea decât un anti-crist, mai proastă ca o birocrată, deși gloata se ferește ca de dracul de toți cei enumarați aici. 

Mai bine s-ar feri de ei înșiși.