Simona Tache, noua mea boala

Citesc cu plăcere Caţavencii on-line. Câteodată mai şi cumpăr foaia, atunci când ma dor genunchii de prea mult slavsquat pe raionul de reviste de la Auchan şi nu reuşesc să o citesc pe gratis. Atunci o citesc fizic şi sunt mândru de cei doi lei şi jumătate daţi pentru umor literal. Sau literat. Nu sunt sigur cum vine. Literar, sau poate o fi literam. În fine, umor scris sub ochi critici-cinici şi raţionali.

Una dintre categorii, Bătăi în dialog, face obiectul predilecţiei mele  on-line. Puteţi să verificaţi şi d-voastră. Intraţi pe caţavencii.ro şi navigaţi pe Monden/Bătăi în dialog. Aicelea veţi da peste doi caveleri în ale scrisului, de sex opus, desigur, care se bat cine e mai tare, bărbatul sau femeia? Sau, mai bine zis, care e ăl mai nasol, femeia sau bărbatul, în lumina situaţiilor, prejudecăţilor şi valorilor ce caracterizează societatea română de azi. Sau, mai bine zis, o decaracterizează. Articolele sunt atât de apreciate, mă rog, cel puţin de cei care le scriu, încât se lansează şi cartea.

Azi, feisbucind, din link în link ajung şi la blogul semi-autoarei a bătăilor în dialog. Simona Tache. Era un articol despre donaţii la cei care comercializează cancerul, din câte am înţeles eu bine, însă ceva m-a şocat mai tare decât o veste cum că aş avea cancer.

Nemaipomenit!

 Senzaţional!

 Incredibil!












E o bunăciune! Păi nu mi-a venit să cred! Priviţi năsucul ei cârn, în vânt, gura micuţă şi strânsă, gata gata să fie acoperită de sărutări, ochişorii negri şi inteligenţi de Schnauzer mic şi cochet. Un înger mongol capabil de a asasina pe oricine cu tocul, fără emoţie, poate doar cu un zâmbet aproape neinterceptibil. Le femme fatale ce infirmă paradoxul femeii frumoase cât şi inteligente.

Cred că m-am îndrăgostit! Cine s-ar fi interesat de chipul omului pe care îl citeşte? Nimeni. Păi este o deosebire foarte mare între cum arată în realitate şi caricatura-avatar de pe caţavencii. Caricatura o îmbătrânea, o îngrăşa şi îi dădea alură de femeie casnică cu un soţ şi trei copii mici în spate care petrece 80% din timp în bucătărie şi 10% pe geamul bucătăriei de unde explică cum trebuie să-şi parcheze vecinii maşinile şi unde să joace copiii fotbal. La o adică, aşa cum ar fi trebuit să arate cu adevărat autoarea. Altfel, nu se explică polonicul imens de talent scriitoricesc la o aşa frumuseţe de zână din abisul mitologiei romane.

Primele comenturi personale la articolul ce mi-a schimbat existenţa, cel cu elefanţii bolnavi de cancer din zoo, au fost o găleată diluviană de întrebări: Simona, eşti frumoasă, ştiai? Câţi ani ai? Sunt photoshopate pozele cu tine? Îţi place cafeaua? Eşti măritată? etc, etc. Nu mi s-au moderat pozitiv. Poate că nu aveau legătură cu articolul în sine si de-aia.

Oricum, o să dedic rândurile de mai jos acestei muze ale hazului frumos şi decent. O să fac şi legătura între articolul ei despre importatorii de top de cancer din România, ca să fie pe placul ei.

Simona, când te-am văzut, pielea mi s-a îngălbenit de carcinoame şi melanoame.

De fiecare dată când mă uit la pozele tale, suflul mi se opreşte undeva în plămânul drept.

Până la ultima mea celulă din corp am fost iradiat de imaginea ta.

Binomul pozelor tale şi articolelor tale au efect multiplicativ asupra mea.

Chipul tău îmi rămâne în memorie voalat, diafan şi persistent ca fumul de ţigară.

 M-am îndrăgostit incurabil de tine.

Fiinţa ta mi-a invadat trupul printr-o diviziune necontrolată a unui grup de inimoare roşii.

Când te văd, am fluturaşi roşii în stomac.

Dragostea ta mă bagă-n cancer.

Iubirea mea către tine intră în metastază.

Îţi sorb articolele cum soarbe un canceros letrozole.

 Mi-ai mutat inima de la loc.

Mi-ai frânt inima cum frânge leucemia un copil de 7 anişori.

La faza avansată în care mă aflu, doar tratamentul paliativ cu dragoste mai funcţionează.

Am consultat horoscopul dragostei, şi mi s-a zis ca suntem compatibili cancer.

Pentru tine mi-aş schimba regimul de viaţă.

Mi-aş da şi sângele. Din stomac.

Oriunde vei fi, o să te găsesc, pentru că eu sunt răspândit world-wide.

Acum te voi lăsa, însă nu pentru prea mult timp, căci chemarea dragostei e mai puternică decât leucemia însăşi, dar să ştii că mă despart de tine cum se desparte un ulceros de lumea întreagă. Ah, ce vertigo frumos! Trebuie să plec, căci vine nevastă-mea suduind că iar am stat toată ziua pe facebook şi iarăşi nu am reparat rezervorul veceului. Pup.

P.S. Te aleg pe tine. Cea mai frumoasă boală.Şi chiar o să îţi donez bani de-o cafea, de ne vom întâlni vreodată.