American Nomads (2011)

American Nomads este un documentar / reportaj produs de BBC care poate fi gasit gratuit pe youtube si este prezentat de cel mai chipes barbat pe care l-am vazut vreodata. Nu are carisma maxima, are insa fata masculina, asamblata din forme rectangulare de lungimi si inaltimi diferte, ochi englezesti, aplecati la capete, nas rosu ce ii sparge profilul drept si galben a fetei, o voce cu timbru vocal sonor si familiar, ca a unui var indepartat de care ti-e dor. 

Richard incepe sa strabata partea desertica de sud-vest a Americii, in truck-ul sau in care si doarme si mananca, intalnindu-se cu diversi nomazi si vietilor lor. Avem in privire un ansamblu dezordonat, ca niste gunoaie de plastic, vanturate aiurea pe camp: drifters, drop-outs, tramps and RV snowbirds, squatters, hermits, cowboys and Indians. Bineinteles ca se opreste si pe la Slab City - un satulet temporar de nomazi si rulotele lor, ce ia fiinta doar pe timpul iernii (atunci clima e suportabila) intr-un loc izolat din desert. Slab City e foarte cunoscut, a aparut in mai multe reportaje si filme, ca Gone into the Wild. Aici se aduna oamenii cu adevarat liberi care dau si o conotatie nationalista ideii: american spirit sau american freedom. Orasul, care nu e de fapt un oras, e mai mult un festival, are atractiile lui specifice, ornamente/statui miscatoare/picturi toate hand-made si facute din materiale ce se gasesc in gunoi.

Unele imagini nu sunt deloc romantice sau idealiste. Oamenii cu adevarat liberi sunt jegosi, prost imbracati, umflati (sau dezumflati) la fete, iar toti sunt alcoolici. Vedem si niste copii, unul de vreo 12 ani canta la chitara o melodie rock pe o scena ad-hoc pentru distractia tuturor. Il aplauda si-l incurajeaza. Cei mai curati sunt seniorii - oameni cu bani care au muncit o viata iar apoi au vandut totul, casa si masina, si si-au cumparat RV-uri de clasa A, care sunt case in toata regula, si calatoresc dintr-o parte in alta a Americii.  Richard mai intalneste pe inca cineva curat, un barbat ce a avut o viata obisnuita si chiar decenta de corporatist pe Wall Street, ce a ales sa renunte la tot in favoarea unei vieti complet pe drumuri cu jeepul sau. Ted ii spune pe sleau ca a vazut a lot of ugly people. Ii explica ca un altul, daca i-ar privi pe oamenii astia cum traiesc in rulotele lor jegoase, ar putea sa aiba o experienta negativa si trista. Dar el nu; el vede asta ca o expresie a libertatii absolute. 

Si atunci am avut un soc. Are dreptate. Libertatea absoluta e aceea in care nu mai te intereseaza ce iti zice societatea sau ce iti cere societatea, e atunci cand te rupi de ea. Asa cum zicea si profesorul de filosofie Jordan Peterson, un individ primeste in mod continuu feedback de la ceilalti indivizi. Imaginati-va un cerc desenat pe o foaie, ce reprezinta o persoana, inconjurat de alte cercuri din care izvorasc sageti bidirectionale catre el. Uite ce urat iti sta parul, trebuie sa te tunzi, nu te se obisnuieste sa se caste in public, nu manca cu gura deschisa, fa, nu fa, fa, nu fa, asta e bine, asta e rau. In momentul cand un individ ramane fara feed-back de obicei isi pierde mintile. Libertatea absoluta implica anularea curgerii informatiei dinspre si inspre ceilalti membri ai societatii. Implica nebunie. Si multi dintre ei sunt. Cu haine ciudate, cu vesta de piele, cu o palarie unde si-a agatat tot felul de bijuterii de prost gust, un barbos bea dintr-o sticla de bere si danseaza impleticit pe muzica baiatului de 12 ani. El e liber.

Richard merge mai departe, intalneste si un grup de cowboy, baieti tineri si vanjosi, blonduti. Si acestea sunt nomazi, daca luam in consideratie ca jobul lor e acela sa mearga de la un rodeo la altul, sute de mile, si sa ia primele locuri, care se platesc bine. Insa ei sunt alta clasa; baietii fac asta de distractie si din teribilismul varstei, sunt petrecareti si o placere sa stai pe langa ei, insa nu sunt destramati din cauza libertatii si nici nu au sufletul spart. Mai incolo, unul va muri rapus de coarnele unui taur si altul va ajunge in inchisoare pentru asalt.

Avem niste imagini pitoresti din Wild West pe o melodie ca din alta lume. Roci galbene, cactusi, cai salbatici. Documentarul ar fi fost complet cu niste indieni sadea, insa nici urma de ei. Nu mai sunt. Am ramas cu povestile si cu un pastor cu pantofi din piele de sarpe, jumatate indian si jumatate irlandez, deci dublu alcoolic, ce mergea si el, cu rulotuta lui si cu cortul lui religios, prin desertul vietii.

Richard se intalneste din nou cu Ted. Desigur ca s-a format o legatura intre ei, primul vagabondand prin tineretea sa, iar al doilea incepand de acum. Ambii sunt de aceeasi varsta, necasatoriti. Ted povesteste de parintii lui. Spune ca nu au gresit cu nimic, ca mama l-a crescut cum trebuie, nu e vina ei, problema e la el. Nu vrea nici el sa fie problema, el doar vrea sa ii vada fericiti si atat. Parintii vor sa il vada casatorit si asezat la casa lui, casatorit si cu copii. Incepe sa lacrimeze. Are sufletul ranit, e evident, si tulburarea il impinge tot mai tare sa fuga, sa strabata distante tot mai mari, cu cat simte mai mult ca parintii lui sunt dezamagiti de el. Dar este timp, e inca tanar si inca poate reveni, oricand. Nu o va face, ghicesc eu, asta e mecanismul adictiei: cu cat se adanceste in paguba cu atat continua sa o faca mai mare. Stie unde merge, undeva spre Mexic, insa nu stie de ce. Richard ii intreaba pe toti, de fapt, unde merg si de ce. Toata lumea merge, simte ca trebuie sa mearga si de obicei merg fara scop. E o tulburare, e o patima, ca a alcoolului, a drogurilor sau a jocurilor de noroc. Carl Sagan a zis ca explorarea e in natura noastra. Acesti oameni au instinctul explorarii denaturat, asa cum cei care au instinctului incercarii denaturat ajung sa se ruineze in jocuri de noroc sau in alcoolism.

Cel frumusel si curatel, ba chiar foarte inteligent, a fost un baiat de 18 ani, Comfry, care vagabonda pe trenuri de marfa. El a inceput sa povesteasca multe lucruri si chiar sfaturi, ce se transmit numai pe cale orala intre vagabonzi. Richard a inceput sa-si reaminteasca si sa se vada in el, cand era el tanar si vagabonda, ba chiar a inceput sa aiba instincte paterne. Durerea mare a fost cand, dupa un anumit timp, Richard nu a mai vazut nicio miscare pe profilul de facebook a lui Comfry, pe care i-l verifica regulat. Cine stie cine i s-a intamplat... asa cum si Comfry i-a povestit, sunt gasti de vagabonzi pe tren, care te bat sau te aresteaza cu banda adeziva pe tren, urmand sa cazi cand se dezlipeste de la vibratii.

Richard, bonom, inchide filmul facand o trecere in revista a tuturor, in lipsa unei concluzii. Sa nu sariti nicio concluzie, ne cere el, pe o melodie hipnotica - oh, da, coloana sonora a filmului e geniala si te detaseaza de tine insuti. Isi simte si el durerea din suflet si nu poate sa zica ceva de rau de oamenii acestia pe care i-a intalnit. A incercat cumva, subtil, sa ii egalizeze, ca si oameni bine-crescuti ajung vagabonzi, nu numai cei cu inceputuri grele. Si cei slabi si cei tari. Si ca bat praful drumurilor din simplu motiv: doar pentru ca.. pot.

Dar se inseala. Toti sunt copii cu sufletul spart, dezamagiti de viata, parasiti de parinti, orfani, abuzati. Toti sunt animale haituite, ca si Ted, chiar daca a avut o crestere buna. Iar eu? zice Richard? Fara alte cuvinte, el merge cu privirea inainte, cu palaria de cowboy, fara o tinta, prin desert presarat de boscheti. Vrea sa ne arate ca el inca pribegeste, in continuare, in viata sa.

Degeaba Richard. Filmul este bun, oamenii intalniti sunt pitoresti. Dar tu esti prea decent si esti la locul tau, si poate chiar asta te doare, ca nu mai esti ca inainte, liber, vagabond, ca Comfry, indurerat ca Ted, petrecaret ca Wade cowboyul. Dupa a doua intalnire cu Ted il incurajeaza, insa nu personal, ci in nararea lui, pune-te pe picioare Ted!, iar cand il intreaba gasca cowboyilor de unde e, Richard, cel care care vorbeste fara accent, atat englez cat si american, intr-o engleza spalata fonetic, raspunde pe nerasuflate din Anglia. Ce alte motive ai mai vrea ca sa intelegi ca tu te-ai pus pe picioare si nu mai calatoresti? Nici macar nu ai uitat de unde ai plecat, iar pribegii calatoresc pana cand uita de problemele lor si, mai ales, de locul de unde au plecat...