Filmul este frumos imbucat, jumatate documentar, jumatate interviu realizat/filmat cu acelasi om, un englez pe nume Ben Anderson, jurnalist si veteran, care are la activ mai multe documentare de acelasi gen. Nu stiu de ce l-au potrivit asa: fie ca nu avea destul material filmat, fie ca nu se putea digera la valoarea lui totala fara explicatii, nu stiu. Insa a iesit foarte bine: il ai pe omul care a filmat totul in studio, vizualizezi cateva secvente in ordine cronologica, pui pauza, ii pui intrebari, el iti povesteste in detaliu. Subiectul, adevarul, este acoperit, asadar, si de imagini si de cuvinte. Stilul retrospectiv da un veridicitate, melancolie/tristete si resemnare. Filmul mai are si o caracteristica aparte: e prezentat rapid si se asteapta de la tine sa prinzi repede sirul lucrurilor; asta il distanteaza putin de un documentar adevarat, nu are nicio parte plicticoasa, ba iti vine sa dai inapoi sa revezi unele scene, ba chiar sa il mai vezi inca o data tot filmul - e ca si cum ai fi citit un reportaj scurt de 200 de cuvinte.
This Is What Winning Looks Like se poate urmari integral pe youtube.
Lucruri pe langa subiect...
Unu. E clar ca America a invadat Afganistan-ul. Eu am o teorie ce, pana acum, mai ales ca sunt traitor in tara celor liberi, nu s-a dezmintit niciodata: totul in ce priveste America si americanii, absolut totul, se poate explica financiar, urmarind traseul banilor, explicand actiuni si motive doar pe baza monetara. Aici intra in categorie nu doar obisnuitele mecanisme ale lumii capitaliste-muncitoare, ci si cele "inaltatoare", de morala, de oranduire sociala, cum ar fi limitarea indienilor, razboiul civil, eliberarea negrilor si desfiintarea slavagiei, invaziile in zonele strategice ale globului etc. Da. Inclusiv sclavia a fost abolita, cred eu, doar pe motive financiare, nici vorba umaniste - iancheii doreau mai multi muncitori la fabricile lor ce concurau cu bogatia sudista. Dar divaghez... America nu avea niciun interes umanitar in ce priveste Afganistanul, ei doreau o baza acolo - ceea ce au facut-o - si un regim colaborator - ceea ce nu au reusit. Nereusita se sprijina acum pe un sac plin de oase, zeci de mii de civili morti, e spalata la fata, data cu machiaj pe craniu, e proptita bine, sa stea ca pe un tron si e prezentata publicului american, ba chiar mondial ca o reusita. Americanii au omorat (si inca omoara) oameni pentru bani.
Doi. E clar ca Afganii sunt niste maimute, niste animale in toata puterea cuvantului si e foarte interesant cum inca nu si-au pierdut capacitatea de a vorbi. De scris si vorbit nici nu se pune problema, sau chiar de gandit, initiat si facut operatiuni simple, de genul umplerea unor saci de nisip si fortificarea bazei lor. Soldatii afgani, care de fapt sunt o politie locala, pentru ca nici macar nu au reusit formarea unei armate nationale din cauza rivalitatii dintre triburi, stau pe vine, curgandu-le balele din gura din cauza dozei de heroina, se joaca cu armele si de-a razboiul ca niste copii.
De fapt, afganii sunt niste copii, copii din aceeia din care a iesit tot raul la suprafata. Ambele tabere, sau toate taberele, cate or fi, ca sunt mai multe. Nu au nici cele mai mici sentimente empatice sau de constiinta, sunt confuzi si nu inteleg realitatea. Au pe masini postere ale unui warlorzi, ca si cum aia ar fi fost eroi ai bunatatii, au ajutat afganii... cand colo, dupa cum ne explica Ben, era echivalentul circularii cu masina prin New York cand ai pe parbriz o poza cu Osama bin Laden. Este clar ca nimic bun nu poate rezulta din impreunarea nesfanta a puscasilor marini, care ii sprijina pe militieni, impotriva talibanilor. E ca si cum un copil dusman cu alt copil si-a adus fratele mai mare, iar acum il bate pe acesta, sub privirile protectoare ale lui. Rata criminalitatii e la fel; comertul cu opiu si heroina e la fel, ba chiar mai mare. Militienii au devenit mai rai decat talibanii, au copii sclavi, pe care ii violeaza. Americanii nu au facut nimic altceva decat sa inzestreze cu echipament inainte pe o tabara, acum pe cealalalta. Incearca din greu sa redreseze lucrurile... dar fara succes. Cineva face o comparatie cu talibanii: cand au venit ei, ei pareau binefacatori fata de cei de care ii salvau. Acum militienii sunt la fel; talibanii, de fapt, ajung sa fie baietii buni.
Se distinge chipul unui maior, Steuber, care, cu privirea abatuta, te astepti din clipa in clipa sa izbucneasca in lacrimi, isi gaseste cu greu lucrurile incercand sa demonstreze ca uite, totusi, noi nu suntem baieti rai, am facut ce am putut, insa onestitea il invinge. Incetul cu incetul recunoaste esecul, recunoaste pagubele facute de americani si primitivismul afganilor. Nu a mintit niciodata, a inaintat sute de rapoarte in care descria situatia reala, cu coruptia de neoprit a afganilor ce inghitea miliarde de dolari ale americani, cu violarea copiiilor de catre militieni si incompetenta acestora de a intretine echipamentul militar. Multe dintre comentariile de pe youtube sunt laudative si admirative fata de el. Omul acesta sufera si a incercat sa faca ceva bun.
Tot maiorul ne explica si cum merge propaganda la americani: vor sa scoata cu fata curata pe soldatii de acolo, ca si cum ar fi invins, au facut ceva util. Vine ambasadorul american, aterizeaza intr-unul dintre cele mai violente orase doar pentru imagine, sa arate ca e sigur datorita lor, este mintit cu nerusinare de militari ca situatia e desigur mai buna. Nu intelege nici el, nici cei din suita, ca in momentul cand se vor retrage militienii - jumatate dintre ei vor trece la talibani si cealalalta jumatate pur si simplu va disparea, pentru ca sunt alt grup de teroristi si atat.
Privind imaginea de mai sus ma face sa imi amintesc de curtile militare romanesti unde am servit si eu: autospeciale vechi de 30 de ani, unele primite ca ajutor de la italieni, altele pe bani de la francezi, defectate dar totusi incadrate cu subofiteri, ca sa bata la numar, atat pentru statul de organizare cat si pentru cerintele europene... de ziua cand au venit englezii care, surprinzator pentru mine, au avut atata stapanire de sine incat sa nu scape nicio emotie in fata colonelului doctorand inginer (care avea nevoie de interpret pentru ca nu stia engleza), care ii premia cu diplome scoase la imprimanta, un mecanism de linguseala inteles de tot. Dar mai ales, nu au scapat nicio emotie cand, romanii nostrii breji tineau mortis cum rezolvau ei situatia, imbracandu-se in graba si impleticindu-se, urland unul la celalalt, actionand teava pentru refulare a apei neinfricati, la fel cum afganii din film braveaza cu mitraliere, iesind din baza afara si tragand din picioare la gramada. Cred ca toti care ne-au vizitat, englezi, scotieni, francezi, cand au vazut autospecialele si dormitoarele cu paturi metalice ca la inchisoare, de pe vremea comunistilor, s-au prabusit in interior: ce-ati facut cu banii europeni, cu fondurile europene, s-au dus toti pe coruptie? Caci, romanii nostri salvatori din Dobrogea, nici macar o barca de salvare in regula nu aveau pentru interventii pe lacuri.
Ar fi fost mai bine Afganistanul fara interventia Americii? Nu se stie, iar filmul nu ne spune asta. Filmul nu este moralizator, ci prezinta degradarea continua a unor adolescenti violenti si drogati ce se joaca de-a razboiul in desert, fericiti ca sunt echipati de americani, pe care ii parazitateaza prin coruptie in continuare de bani. Concluzia? Nu stiu daca e vreuna. Oare chiar asa arata victoria? Tineri pe jumatate animale, hipnotizati de heroina, intr-o fortificatie in paragina, mai petecita de civilii pe care i-au fortat sa o faca, cu zeci de masini nefunctionale, dar pentru care iau ratia de benzina ce o vand in bazar, la fel ca si sarma ghimpata si echipamentul primit, neconvinsi de idee si confuzi de ce exact se afla acolo, jucandu-se cu armele si tragand la intamplare, violand copii?
Nu stiu... urmariti si voi documentarul. Recomand! Veti avea o idee de ce inseamna civilizatia afgana, urmasii iliterati ai gloriosului imperiu persan ce ne-a dat scrierea si poezia, in zilele moderne. In niciun caz nu o sa vedeti imagini ce ilustreaza razboiul, vitejia soldatilor americani, binefacerilor lor - nu ca nu ar fi, ci pentru ca pur si simplu nu se incadreaza. Sunt strict atat imagini de decadenta si rautate a speciei umane cat si imaginile indurerate si neputincioase a oamenilor ce a incercat sa ii ajute, presupunand gresit ca sunt oameni ca ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu