Peste 2500 de secui din Ditrău (Harghita), în frunte cu preotul catolic, i-au alungat din sat pe doi muncitori din Sri Lanka, angajaţi cu acte în regulă la o brutărie a unui patron maghiar. Proprietarul casei în care aceştia stăteau cu chirie a fost ameninţat de săteni, iar cei doi imigranţi au fost mutaţi într-un sat vecin, de unde, la fel, au trebuit să plece în urma ameninţărilor.Incepem cu o deriva spirtoasa marca lui Dan Alexe, care, dat fiind gradul imens de absurditate, mai mai ca tindem sa credem zvonurile ca ar fi platit de Brusels sa imprastie propaganda progresista:
Pe fundalul expulzării din secuime a doi brutari din Sri Lanka merită subliniat apăsat că secuii se simt ignorați și cu identitatea amenințată dintotdeauna, nu doar de români, dar și de unguri în Ungaria, care îi tratează de „români”, când merg acolo, din cauza accentului.
Oameni primitori, dar închiși pe comunitatea lor, au căutat întotdeauna să-și definească identitatea. Acum un sfert de secol, deja, discutam în Lăzarea / Szárhegy, în Harghita, cu intelectuali locali care încercau să mă convingă de originea lor iraniană, iar nu maghiară. Ideea era că acel szár- din Szárhegy, nu e maghiarul szár, ci iranianul sar = cap, și că Szárhegy înseamnă de fapt „Muntele Căpățânii”.
Lingvistic nu e imposibil, dat fiind că iranienii au fost pe acolo, sciții și alanii și iașii, de la care avem localitățile numite Iași în România și atâtea Jász- în Ungaria. E însă imposibil de dovedit.
Ce vreau să spun, însă, este că e o comunitate rănită și respinsă și de români și, la un alt nivel, de unguri, și că a o ridiculiza pentru că n-au primit niște străini, prinsă cum e între xenofobia românească și cea, acum oficială, maghiară, nu va face decât să înrăutățească situația.
Secuii sunt unguri
Oricare ar fi denumirea diferita (de secui), traditiile si istoria, oarecum separata, secuii sunt ungurofoni. Adica fac parte din Imperiul Ungar, cel din trecut, utopic, imaginar, echivalentul Daciei romanesti.
Acolo, in Secuime, nu exista canal de televiziune, publicatie sau radio in limba romana. Nu exista. Oamenii de acolo se uita la canale internationale (National Geografic, Discovery) gata dublate in limba maghiara. Se uita si la canale din Ungaria - alea le prezinta stirile, in regim Orbanist, echivalentul Antenei3. Ceea ce este ilar, caci dilema identitatii a secuiului este aceea de a fi "mandru ca sunt secui, nu sunt ca putorile mincinoase de unguri" (nu, serios, ei asta cred, ca maghiarii sadea sunt lenesi si mincinosi fata de ei, afirmat si confirmat mie personal) si, totusi, inspiratia divina si zilnica ii vine de la... Hir TV, care ii spune de Imperiul Ungar, el facand parte din acesta. Astfel, nu numai limba, ci si cultura secuilor, este, de fapt, ungureasca.
Or mai fi ceva ultrasi din Ungaria care si-ar bate joc de ei ca sunt tigani sau romani (romanul este la fel ca un tigan pentru nationalistii unguri), dar, sa nu uitam, cultura maghiara este atotcuprinzatoare si imperialista: pentru ei toti sunt unguri, de pe toate meleagurile, care, venind vorba de ele, au fost furate de altii. Nu pregeta sa ii considere unguri persecutati chiar si pe ceangai! Ca o comparatie, moldovenii nostri nu chiar se considera romani, ba chiar au inventat un nume ciudat pentru limba romaneasca ce o vorbesc: moldoveneasca, iar ruptura e doar de 200 de ani. Ceangaii sunt rupti de maghiarii vechi circa un mileniu...
Marko Bela, cu ocazia acestui eveniment (iata, deci, ce coincidenta, sa mentioneze de identitatea confuza a secuilor), spune:
Și pentru că suntem secui, dragi confrați din Mureș, din Gheorgheni, din Ciuc, din Odorhei și desigur, mai ales pentru că suntem maghiari, și avem cu toții aceeași istorie, suntem cu toții același popor aici în Ardeal, totuși, nu suntem poporul preotului rătăcit din Ditrău, eu nu-mi asum această comuniune. Eu aparțin poporului lui Márton Áron, și sper că și voi. Sunt reformat, nu catolic, dar toți suntem poporul lui Márton Áron.si
Da, suntem secui, și totuși, nu suntem la fel, dar aparțin cu plăcere poporului lui Márton Áron. Nu suntem la fel nici ca maghiari din Ardeal, dar aparțin cu plăcere și poporului lui Kós Károly sau Bánffy Miklós. Să spună cineva acelor câțiva experți în migrație ce înaintași am avut noi pe aceste meleaguri!In afara de scaparea nationalista din ultima fraza (originea secuilor este invaluita in intuneric, neconfirmata si nimic divin sau glorios, mai degraba un trib turcic ratacit din ungurii vechi), fostul lider UDMR spune cam acelasi lucru: suntem diferiti, dar, de fapt, suntem unguri.
In concluzie, chiar daca ar mai exista intr-adevar niste iesiri de identitate, asa cum noteaza Dan Alexe pe buna dreptate, secuii raman unguri si nimic altceva in plus. De ce este important ca secuii sunt unguri? Pai, pentru ca...
Ungurii sunt xenofobi
Si nu ma refer la o mana de oameni, la nationalisti, ci la toti. Nu, nu e o "hai sa ii bagam pe toti in aceeasi oala", e o observatie pur obiectiva si docta. Xenofobia, imperialismul, revansardismul este inglobat in cultura ungurilor. Orice ungur patriot este automat nationalist. Nu are absolut nicio toleranta sau deschidere; este complet opac si obtuz.
La romani, de exemplu, prima etapa (mai primitiva) de nationalism se manifesta cu "jos ungurii, afara cu tiganii din tara etc", adica pur etnica; insa, odata cu capatarea popularitatii, ajunge la treapta a doua, cea conferita de doctrina comunista, ca "noi toti suntem romani, fie unguri, fie tigani, suntem romani!". Exemplele abunda: de la fata cu bentita tricolora pana la Sabin Gherman, Funar si chiar Vadim! La unguri, nationalismul nu cunoaste aceasta evolutie; el este linear. Maghiarul mediu, chiar daca nu chiar il intereseaza si nu e infocat pe tema, vorbeste de Imperiul Ungar. Maghiarul interesat si nationalist, infocat, vorbeste de Imperiul Ungar fara romani si tigani si slovaci in el. Si cum ca aia ar fi natiuni inferioare si el are o cultura net superioara si a mentinut cultural toata zona.
Lucrurile astea sunt arhi-cunoscute: toata Europa ii considera "barbari" pe unguri, iar UE ii declara anti-europeni, adica ne-avand cultura europeana (prin contrast, asta devine automat asiatica, Orientala sau ruseasca), si s-ar lipsi bucurosi de ei, daca nu ar avea marketuri si fabricute la ei in tara. Repet: ungurii sunt cunoscuti ca fiind ne-europeni de secole de toti europenii. Ca nu o spun in fata, e una, e doar diplomatie si oficialitate; dar ca actioneaza ca urmare, asta e alta, iar semnele istorice sunt acolo. De fapt, din cauza asta Romania si-a castigat Transilvania inapoi atat de usor, iar Ungaria a fost redusa la o suprafata atat de mica.
In concluzie, sa spui ceva de genul ca "statul e de vina" sau "si romanii sunt la fel de neprimitori" in cazul asta se potriveste ca nuca in perete. In mod clar secuii aia de-acolo au dat dovata de gorilitate. Oamenii aia, izolati, enclavizati, neiesind niciodata de-acolo, avand tot timpul impresia ca romanii ii ataca si ii suprima, ca restul Romaniei arata ca Moldova rurala, ca romanii ar fi niste brute inferioare, speriati de orice strain ce nu arata ca ei si nu vorbesc maghiara, sunt la acelasi nivel ce il aveau in Evul Mediu. O alta scuza prosteasca e cum ca ar fi Orban de vina, ca i-a manipulat cu televizorul. Pai nu; nici romanii militanti pentru puscariabilii PSD in camasi albe nu sunt absolviti. Nu e vina lui Dragnea ca au fost prostiti si dusi de nas de el. E vina lor! Ei sunt cei care sunt ne-educati si care aleg sa fie mituiti informational, pentru ca minciunile le sunt confortabile (de buna seama ca saracia din Secuime e datorata romanilor ce le-au furat Transilvania!). E ca in crestinism: nu dracul e de vina ca a ispitit omul, ci omul, care savarseste pacatul!
Orbanismul, insa, este inventie recenta
Lumea romaneasca consumatoare de mass media este impartita in doua tabere: una cu "in sfarsit, si-au dat arama pe fata, asta e fata lor adevarata, a ungurilor", iar cealalalta este cu "cum e posibil asa ceva? rusine!". Daca prima tabara rasufla usurata si satisfacuta, a doua este uimita. Pentru ca boul de Dan Alexe stie ceva, insa nu stie bine. Si anume ca comunitatea de acolo, secuiasca, e oarecum primitoare. Adica tu, ca roman, poti lejer sa mergi pe acolo, sa te plimbi, sa vizitezi, ba chiar sa locuiesti, fara problema. Un francez sau un englez e si mai bine primit, fiecare laudandu-se cu "bunastarea" si cultura de acolo.
Oarecum, ca roman traitor acolo, e de asteptat sa traiesti, sa fii respectat si sa respecti, insa sa nu te amesteci cu ei. Discriminarea e pozitiva, de genul "fetei mele ii trebuie un barbat bun, sa fie ungur, catolic si harnic" si nu negativa, de genul "nu ne trebuie romani imputiti". Nimic gresit cu ea. Vorbesc serios. Orice natie are chestia asta culturala, de a continua traditia, de a face parte din aceeasi comunitate, si sa nu se dezintegreze. Exemplele sunt vizibile chiar si la diaspora romaneasca, chit ca este recunoscuta pentru a fi extrem de diluabila si integrabila, ajutata mult de rusinea de a fi roman, sentiment ce ne apasa pe toti. Astfel, o oarecare aventura mixta s-ar rezolva (desigur) cu certuri domestice si presiuni din partea familiei, cu geamurile si usile inchise, sa nu stie nimeni, dar niciodata cu furci si topoare si rafuieli intre familii.
Deci toleranta si bine-primire, dar doar intre ei si asa, de imagine, sa se dea tantosi la straini cu ce "istorie" au ei acolo.
Insa in cazul asta avem de a face cu mentalitatea lor clasica alimentata de propaganda din Ungaria pro-Orbanista. Care e recenta. Cei doi srilankezi ar fi fost primiti fara nicio problema acum 10 ani. Fara niciun dubiu. Satul ala de acolo ar vorbi si barfi satisfacut pe seama lor, privindu-i cu uimire si placere, fiindu-le exotici, si gasindu-le porecle amuzante. Nimeni nu ar fi indrazni sa nu ii respecte, iar vreunul de le-ar fi aruncat vreo vorba rea le-ar fi crapat obrazul de rusine celorlalti, la fel cum le crapa la toti romanii acum pe Facebook. Insa, secuii, fiind unguri, avand antenele pe frecventa televiziunilor unguresti detinute de Orban, chiar au pus botul la isteria nationalista cu imigrantii. La aproape orice episod de stiri este prezentata "amenintarea imigrantilor care vin sa distruga cultura, iar Victor Orban este salvatorul natiunii". Daca nu ma credeti, uitati-va vreo 2 zile la rand la Hir TV; toata ziulica se arata barci cu africani si refugiati sirieni de razboi si prapadurile ce le fac in tarile vestice. Una din reactii ce i-a tradat a fost "daca ne violeaza femeile, pentru ca sunt barbati si au si ei nevoie?"; ei asta au inteles de la televizor, ca emigrantii violeaza!
In concluzie, oricine venit din Asia, colorat, musulman sau aratand ca musulman (unul din srilankezi era catolic), este perceput ca o amenintare la glorioasa cultura maghiara. Aici avem iarasi de a face cu un paradox, specific nationalistilor: imigrantii ataca cultura europeana, dar, in acelasi timp, cultura ungurilor este neuropeana (UE si Merkel distruge Europa) si chiar superioara celei europene... Nici daca ar fi fost romani nu ar fi fost o problema. Doar sa nu fie imigranti din aia de care vad ei la televizor.
Secuii sunt mandri... de ce?
Pentru ca sunt saraci. Nu exista oameni mai mandri ca cei saraci. Secuii sunt rupti in cur de foame. Judetele acelea, Covasna, Harghita, sunt cele care aduc cel mai mic profit la economia nationala, implicit, sunt considerate cele mai sarace. Muresul este mediocru, spre coada listei. Secuii care se lauda ca ei sunt mai harnici decat terche-berchea ungurii, se bazeza pe o economie la negru (sa nu plateasca taxe tiganilor de romani), furatul lemnului din padure, o intreaga mafie, bine organizata (ca doar nu fura de la ei, padurea e a romanilor, ei considera o onoare sa furi de la romani), asistente sociale (ca doar ei au lucrat destul, iar romanii, desigur, sunt putori si nu lucreaza, asa ca e dreptul lor) si, mai ales, pensii anticipate. Daca mergeti pe acolo, intrebati oamenii pe aia mai in varsta cum s-au pensionat. Pai cei care audiaza sunt si ei... de-a locului. Nu zabovesc in a le imparti resursele tarii romanesti, ca doar suntem unguri si trebuie sa fim uniti intre noi. Pe vremea lui Ponta a iesit cu scandal, ca s-au luat dosarele la re-verificat. Au abandonat la scurt timp speriati dupa ce au descoperit ca majoritatea sunt pe naspa, iar cand au retras niste pensii, vreo 3-4 din ei s-au sinucis (ungurii au cea mai mare rata de sinucidere din Europa). Nu glumesc; secuii au aproape toti pensii anticipate pe caz medical fals. Vreo 8 din 10 sunt pensionati pe naspa.
Lucrul acesta este tradus in mandrie nationala (ma rog, etnica). Neavand bunastare, organizare istorica, neavand suport istoric, fiind sovaielnici in identitate, ei si-au inventat un drapel (cel cu albastru si soarele si suna), un nume (Tinutul Secuiesc), ba chiar si caracterele runice (ironic, copiate de la alte triburi nomade ce au devenit romanesti). Echivalentul Daciei Strabune la romani. De pilda, exemplele abunda pe Facebook: unguri sadea spun (si cred cu tarie!) ca "ei au fost primii, romanii au venit dupa ei, au fost adusi de nobilimea maghiara ca sa populeze Transilvania". Ungurii asta invata la scoala: ei au fost primii si au cladit orase si cultura iar romanii, popor inferior, au venit mai pe urma, chiar secolele 17-18, sa profite de astea. Chiar si cei care au luat cuvantul, oameni de imagine, in acest caz au inceput sa spuna tampenii nationaliste:
Secuii pot face excepții, însă niciodată nu vor tolera migrația în masă, asta din cauza experiențelor din trecut, scrie Gergely. Ei nu sunt xenofobi sau rasiști, însă trebuie să se teamă de cei doi srilankezi, pentru că nu peste multă vreme, după ei ar putea veni încă un srilankez și patru nepalezi care să se angajeze la Ditrău, după cum a sugerat patronul brutăriei, totul cât se poate de legal, scrie Elod Gellert Gergely, originar din Transilvania.Secuii au ce?! Au experienta din trecut a migratiilor in masa? Adica isi aduc de aminte de acum 1000 de ani cum au venit romanii peste ei?! Ce? Cand?
Mai degraba secuii isi aduc de aminte de bataile din armata de pe vremea comunismului ca sa invete romaneste decat orice altceva. S-a ajuns ca un ungur sa spuna pe sleau ca sunt orbiti de propaganda nationalista. Mai degraba, romanii sunt cei care isi aduc de-aminte de suprimarile si bataile de joc a ungurilor din ultimele doua secole, nu invers!
In concluzie, fala mare, traista goala. Niste asistati sociali protesteaza ca vin imigranti sa lucreze sa le plateasca pensiile... Iar copiii lor, mai tineri, majoritatea casatoriti cu verisori de-a doilea si de-al treilea, sunt imigranti si ei prin Europa. Dar, ca veni vorba...
Cine sunt secuii?
Tulburator, se pare ca secuii au memoria "invaziei de romani in Transilvania". Acest lucru este propaganda ungureasca revansarda si imperialista, complexata de faptul ca sunt sovaielnici identitari. Daca abandonam, pe buna dreptate, teoria continuitatii din daci si romani, romanii sunt atestati prin secolele 12 pe teritoriul Romaniei moderne, dupa retragerea Hoardei de Aur, Valachia fiind chiar un stat puternic. Acum ca secuii or fi venit dinainte, ei or fi primii, ca au fost adusi de Iancu de Hunedoara, sau de austrieci, odata cu sasii, sa pazeasca granitele imperiului lor, tot prin acea perioada ar fi fost. De fapt, cam ala e punctul de cotire istoric: dupa retragerea mongolilor. Dupa ce au inrobit toate populatiile si au pus un sistem eficient de colectare a taxelor (intotdeauna e vorba de bani), au plecat subit inapoi afland de moartea khanului lor. Aceste pozitii de putere au ramas goale; bineinteles ca boierii locali, cat si altii mai in putere, au profitat de ocazie si s-au urcat ei pe jilturi. Atunci incepe istoria adevarata, cel putin a teritoriilor romanesti. Care nici macar nu puteau fi intinse pe toata suprafata tarilor actuale, erau mai degraba de marimea catorva judete. Dupa batalia de la Mohacs, cand o populatie numeroasa maghiara a pierit, in secolul 16, intr-adevar s-au adus vlahi de peste munti ca sa populeze satele, adaugandu-se la cei pre-existenti de inca cateva secole inainte, din negura timpurilor. Pentru ca ghiciti ce? In timpurile acelea nu existau state-etnice, majoritatea erau diverse traind in segregare fericita, fiind taxati de orice putere era peste ei. Mai degraba religia ii despartea pe oameni decat limba si etnia. Da, de atunci, de o jumatate de mileniu, romanii detin majoritatea covarsitoare in Transilvania.
Chestiuni de genul "cine a fost primul, cine a a contribuit la bunastarea regiunii, cine a venit dupa aceea" sunt infantile si prostesti. De fapt, denota chiar opusul: lipsa vreunei monumentalitati istorice, lipsa evenimentelor istorice, a mitului national si, implicit, a autoritatii teritoriale. Denota slabiciunea identitar-culturala. Putem lesne sa ne raportam la prezent, ce este Romania acum, ce este Ungaria acum, cine suntem noi, romanii, acum samd, fara sa fie nevoie sa ne "rezolvam" problemele in trecut. Ce importanta mai are ca acum o jumatate de mileniu erau mai multi unguri decat romani in Ardeal cu faptul ca Ardealul e plin de romani acum in prezent si face parte din Romania? Nu mai e nevoie sa te scuzi si sa dovedesti ca in trecut cate ai facut si dres, dovedeste acum ca esti om, ca esti inteligent si educat, nu mai veni cu basini de demult.
Originea secuilor este "foarte dezbatuta" si sunt mai multe teorii. De fapt, asa e si a ungurilor si chiar si a romanilor. Si regula de aur este ca atunci cand originea unui popor este dezbatuta atunci inseamna ca poporul ala este de-al locului. Iar testele ADN confirma asta, cat si tablitele de la Tartaria. Ungurii si romanii au amprenta genetica asemanatoare, veche de milenii de ani, peste care s-a suprapus zeci si sute de imigranti fix ca astia doi srilankezi.
Cine ar adus "cultura", adica si limba, acestor oameni locali, maghiarizandu-i si romanizandu-i? Pai, in cazul romanilor vlahii. In cazul asta romanii castiga detasat, caci limba romana este o limba ancestrala balcanica complet latinizata cu cuvinte slave, deci veche pe taramul Romaniei din trecut de vreo 2 milenii. Limba maghiara? Pai, cineva din Asia. Sa vezi, ironie. Niste identitari asiatici sunt suparati ca alti doi asiatici le-au invadat satul si le distrug cultura...
Ca veni vorba de genetica:
An autosomal analysis,[17] studying non-European admixture in Europeans, found 4.4% of admixture of East Asian/Central Asian among Hungarians, which was the strongest among sampled populations. It was found at 3.6% in Belarusians, 2.5% in RomaniansConcluzie: secuii sunt cei mai asiatici, atat genetic, cat si cultural, din Romania, iar ungurii idem, din intreaga Europa. Cultura lor se apropie de cea tribala si suprimatoare a Orientului Mijlociu.
Argumentele secuilor
Pe langa episodul nationalist cu "secuii invadati de romani si uite unde am ajuns acum din cauza lor!", exemplele cretinoide abunda. Unii au indulcit situatia, spunand ceva de "o scapare" sau "o iesire", aproape ca ceva accidental. Fals. Jumatate din sat, circa 2000 de oameni, s-a grupat intr-o miscare "Vrem un Ditrău fără imigranţi", iar vreo 200, cu preotul catolic in frunte, au protestat in fata primariei. Asta suna a organizare, nici vorba de o scapare.
Apoi, primarul Puskás Elemér a declarat că cei doi migranți ar fi, de fapt, victime colaterale într-un scandal mai vechi între patronul brutăriei și mai mulți localnici. Pai stai putin? Adica 2000 de oameni protesteaza pe Facebook si 200 de oameni protesteaza in fata primariei ca "afara cu imigrantii" si, de fapt, ia te uite, nu am inteles noi bine, problema era alta, era o raca veche dintre patron-angajati.
În Ținutul Secuiesc, scrie Gergely, avem de-a face cu un capitalism sălbatic, cu patroni care fac profit de 25%, au mașini de lux și câte trei case. O pâine costă aici cât și la Budapesta, însă un salariu de 350 de euro este considerat unul bun. Ideea este că, dacă oamenii noștri nu vor să facă produse pe care tot ei să le cumpere la prețuri europene în timp ce câștigă salarii africane, atunci vom aduce muncitori africani care vor crede că sunt bine plătiți.scrie acelasi Gergely de mai sus. Acest argument se bazeaza pe mai multe presupuneri gresite. Capitalismul Tinutului Secuiesc este practicat de patroni... secui, intocmai ca patronul brutariei. Nu e ca si cum cineva (se insinueaza ca ar fi UE) striveste cu bocancul pe saracii secui cinstiti, ci e vorba de ei pe ei. Acum cat costa o paine, da, stim, toate preturile practicate in toata Europa de Est sunt la nivelul Europei de Vest, dar salariile au ramas tot la Europa de Est. Nu e o problema specifica romaneasca sau secuiasca; este peste tot. Si nu, nu e din cauza Europei de Vest, e din cauza comunismului si a plasarii geografice. Intre timp, sa nu uitam ca milioane de romani si unguri si-au parasit tara ca sa lucreze pe salarii ca in Vest in Vest. Deci, si noi suntem imigranti, intocmai ca maronasii astia. Si noi suntem de partea cealalalta a capitalismului.
Un altul scrie, a modul serios:
In concluzie, argumentele ultrasilor unguri sunt foarte, foarte proaste, si aliniate la nationalismul, atat cel vechi, cat si cel din epoca lui Orban si a fake-news-urilor. Intre timp, pe fondul scandalului, aflam ca:
- numele de Detroit vine de la Ditrau (deci ungurii au fondat Detroit-ul)
- Puskas Tivadar (scoala de acolo poarta numele lui), este un ungur traitor in America ce a descoperit telefonul si centrala telefonica iar Edison i-a furat inventia (era escrocul perfect!)
- culmea ineptiei e sa nu stii ca Orban e primul care a construit ziduri si toti ceilalti l-au copiat si respectat (deci el e OG)
- Avram Iancu era evreu si se numea Abraham Yankel
Concluzie
Daca e vorba de o solutie, putem sa ne intristam. Nu exista. Europa de Est isi va mentine cursul de oameni certareti si nemultumiti, impovarati de greutati. Ce e surprinzator este ca, desi lumea are acces la internet si la televizor, si nu ma refer doar la consumatori, ci si la producatori, alege optiunea cea mai proasta. Nu educatie, ci propaganda proasta. Nu cultura ci anti-cultura. Masele sunt manate instinctual si sentimental, deci acolo este concentrat efortul. Nimeni si-a dat cu apa pe fata si sa se trezeasca, stai putin, stramosii mei, de acum 100 de ani, mureau de foame, mancau paie, mureau de razboaie si boli, erau desculti si purtau opinci. Acum avem luxul de a face un dus cald si avea burta mereu indestulata. Acum 200 de ani prin Oltenia si Moldova riscai un raid tataresc si sa iti gasesti mama, nevasta si sora violate, sotia gravida cu un tuciuriu, iar fata aia mai mare de 12 ani rapita si dusa la ei. Lucrurile astea sunt uimitoare. Nu, nu suntem saraci, doar pentru ca vedem pe Facebook poze cu oameni in vacanta si locuri exotice sau ca patronul din sat si-a luat Audi. Nu suntem asa de saraci, dar nu mai stim sa apreciem lucrurile simple, comfortul din ziua de azi.
Asa ca manele, porno, stiri false, Soros, acolo e toata cultura oamenilor, si nu doar a ungurilor, ei au avut o rabufnire rasista caracteristica. Romanii ar fi fost aproape la fel daca ar fi fost manipulati, dovada sta mitingul camasilor albe pentru PSD. Unul din ei nu au citit o poezie sau o carte. Unul singur. Dar toti stiu de Trump si de Merkel si de imigrantii africani.
Aiureala xenofoba continua, iar razboiul se da in informatie, intre fortele Daciei Strabune si Imperiul Ungar, jumatate din Europa ca intindere.
Ceea ce imi place este un lucru. Departe de a avea satisfactia romaneasca de "uite, v-am zis noi" in cazul asta, eu ii apreciez pe cei care tipa "rusine, rasistilor" si "si noi suntem emigranti, daca am fi si noi tratati asa in Europa?". Lumea inca nu s-a prins ca romanilor le crapa obrazul de rusine. Romanii, mult mai europeni decat ungurii (atat cei locali cat si cei din Ungaria), traitori in Vest, mereu apasati de rusinea vinei de a fi roman, de a nu fi vazuti prost, cumulat cu frica sateasca de "a nu se face de rusine", sunt niste oameni foarte sensibili. Primul episod a fost cu confuzia europenilor tigan-roman; dar europenii si-au invatat lectia si fac diferenta acum. Acum aproape ca vine al doilea: o minoritate din Romania ii fac de rusine. Adica tot pe ei, pe romani, pentru ca in acelasi timp ii considera pe secui facand parte din Romania (dragut, dar nepalpabil).
Asa ceva nu se poate! Si chiar daca face greseala ipocriziei ilare si zbiara"afara cu ungurii imputiti, cum sa nu primesti 2 indieni?!", lumea nu intelege, si ma doare ca nu intelege un lucru pozitiv despre ei insisi: ca frica de a nu fi vazut prost in Europa este un sentiment nobil. Pacat! Ca e printre foarte putinele lucruri ce le avem. Nu numai atat, este un sentiment european. Este un sentiment civilizator. Imi place...
Cat despre unguri... numai de rau, cu secuii fiind cei mai primitivi dintre unguri. Nu e vina statului roman ca oamenii aia sunt trogloditi, asa cum am vazut sute de articole sa explice, printre care si postarea lui Dan Alexe. Ca ba romanii, ca ba ungurii din ungaria, ca aia i-au tinut sub papuc, aia i-au izolat si i-au manipulat ca pe o masa de votanti ce behaie. Nu. E vina lor. Asa sunt ei. Ca tiganul care fura, ca indianul ce se caca pe strada, ca neamtul ce bea bere, ca romanul care nu lucreaza. Cultura ungureasca e xenofoba, nu e europeana, e a Orientului Mijlociu, gen tribala-familiala, orice in afara de familia si religia mea trebuie sa piara, si ar trebui sa recunoastem asta toti. Oamenii aia din secuime invata la scoala ca ei erau un mare imperiu si au venit romanii peste ei de i-au cotropit. Toate lucrurile mergeau bine si acum de-aia e saracie, din cauza romanilor tuciurii veniti de peste munti la mai bine, la binele construit de ei, desigur. Iar ei au proaspat "in memorie" asta, de-aia nu mai accepta emigranti in masa acum. Ciudat, istoria nu s-a petrecut asa. Ciudat inca o data, ca ungurii au maghiarizat o gramada de triburi de tigani, atat in Ungaria, cat si pana acum, in prezent, in Romania, folosindu-i ca masa de votanti, desigur. Dar tot i-au facut unguri. Ceea ce nu se explica de ce nu ar mai adopta inca doi...