Barca crestinitatii

Intr-un univers paralel, dacă luăm sudul ca nord și nordul ca sud, o treime din stelele cerului, o treime din cei demni și frumoși îngeri au zburat, au fugit, în sus, spre pământ. Căci pământul e ceva frumos, plin de manifestarea inteligenței divine, coroana ei fiind însuși oamenii. Ce e mai frumos decât să trăiești printre aceste creaturi minunate? Ceilalți îngeri, atât de răi prin ignoranța lor și cumplitele lor accese de furie, au rămas departe, în ceruri.



Îngerii pământeni au început să trăiască pe pământ, după cum am spus. Și au văzut aceste creaturi bătute de vijelii și ploi, potopuri și secete, pe oameni, și și-au spus să îi ajute. Nu că ar fi un lucru bun sau rău; li s-a părut lor că acest lucru trebuia făcut și mai ales, recompensa era pe măsură: fericirea și extazul omenesc nu avea limite. Oamenii se puteau bucura într-un grad mult mai mare decât ei, iar îngerii, simțindu-se scoși din amorțeala sentimentelor, se bucurau de fericirea umană. Așa că au început să îi învețe o grămadă de lucruri. Primul dintre ele a fost explorarea sexualității. Oamenii, pentru că erau creaturi poligame, croite pe măsura inteligenței naturii, au reacționat pozitiv. Au început să se simtă foarte fericiți făcând sex, cine cu cine vroiau, mai mulți împreună sau singuri, după plăcerea lor. Dar asta nu însemna că fiecare nu avea partenerele lor stabile, pe care le iubeau și se purtau frumos. Doar că făceau sex după cum se simțeau ei mai bine și cu persoanele ce li se păreau atrăgătoare. Asta a avut urmări profunde. Copiii erau foarte frumoși, căci unul dintre criteriile sexului liber era atractivitatea între indivizi. Este lesne de închipuit că masculii mai înalți și solizi făceau sex cu femelele cele mai frumoase și mai sănătoase. A treia urmare a fost apariția primelor sunete prin care comunicau când făceau schimb de partenere sexuale, ca să nu se supere nimeni, mai încolo a limbajului și a muzicii cu care bărbații atrăgeau femeile și le făceau să se simtă bine. A treia urmare a fost adorarea femeii și organului ei sexual - a apărut prima credință religioasă atestată a omenirii. S-a născut matriarhatul, o familie condusă de femeile cele mai frumoase și istețe, capabile să aplaneze certuri și să domine pe bărbații mai proști și violenți. Aceste lucruri nu au fost pe placul îngerilor din ceruri. Fiind răzbunători, s-au gândit cu să le-o coacă îngerilor pământeni. Așa că au început să urască femile. Au început să sădească tot felul de idei bărbaților, că nu ar trebui să se lase conduși de niște indivizi mai inferiori fizic decât ei. Așa a apărut lupta masculilor alfa, destrămarea familiilor, fărâmițarea societății și răspândirea lor în triburi războinice pe tot pământul. De atunci pânâ acum femeile sunt desconsiderate și discriminate. Îngerii răi chiar au sădit mai încolo, după cum vom vedea, în religiile triburilor ideea că femeia este un lucru urât, profan și rău. Iar odată ce patriarhatele erau conduse de masculi bătrâni, care nu se mai puteau bucura de sex, au început să urască sexul și ideea de poligamie. Nu s-au mai permis nicio orgie, cu excepția saturnaliilor când se consuma alcool, și a devenit regulă ca fiecare bărbat să aibă doar o soție, iar fiecare femeie să aibă un singur soț. Toate acestea din cauza impotenței conducătorilor bătrâni care erau invidioși pe cei tineri. Tot atunci au început și scandalurile familiale și adulterele, pentru că oamenii, cum am mai spus, nu sunt făcuți de natură să trăiască lângă o singură persoană. În aceeași perioadă au început să fie urâți și bărbații care se culcau cu alți bărbați, deși înainte nu îi deranja pe nimeni, ba chiar dimpotrivă, îi iubeau toți, pentru că erau pașnici și cuminți și creșteau copiii orfani sau cei aruncați de mamele adultere amintite mai sus.

Pentru că am ajuns la religie, aflați că îngerii pământeni au ținut sfat îndelung cu privire la aceasta. Ei au văzut că pământul e un loc frumos, plin de animale, flori, pomi și viață. Au observat și fenomele meteorologice interesante, extraordinare prin măreția și forța lor. Și atunci au ajuns la concluzia că este bine ca oamenii să aibă religia pământului, prin care să respecte natura, pământul și viața. Așa că oamenii au început să deseneze animale pe stânca peșterii unde trăiau. La început culegeau tot ce le dădea natura. Dar nu era, desigur de ajuns, așa că s-au apucat și să pescuiască și să vâneze. Nu ucideau doar ca să ucidă, doar cât să mănânce, iar dacă cineva ucidea un animal, trebuia să treacă prin anumite ritualuri de purificare. De multe ori, însă, erau fericiți să găsească prădători care au vânat vreo căprioară, să îi gonească de acolo, și apoi să le ia animalul gata ucis. Așa cum relevă arheologia modernă, s-au găsit urme de colți înaintea celor de piatră ascuțită a oamenilor pe oasele animalelor. Apoi au venit îngerii celești. Erau foarte nervoși și în accesele lor de mânie nu mai judecau corect. Începeau să îi urască foarte mult pe oameni și mai ales pe îngerii pământeni. Au început să se arate oamenilor, să le dea puteri miraculoase și să le promită multe. Făceau foarte multe minuni și vrăji și au început să asmuțească unele triburi de oameni împotriva celorlalte și să se omoare între ei, ca apoi să vină intr-ajutorul lor, promițându-i că îi va scăpa de la moarte și moarte dușmanilor. Toate lucrurile acestea au început să fie scrise în ceva ce se va numi Tora, căci scrisul apăruse de mult, tot datorită îngerilor pământeni, care foloseau scrisul pentru plăcerile oamenilor, cum ar fi povești frumoase și muzică. Mai ales, îngerii celești au mințit că există cineva mai mare decât ei și că ei se află sub comanda acestuia, iar îngerii pământeni sunt foarte foarte răi și nu mai trebuie ascultați. Religia, în loc să fie cea a naturii, a pământului, a cerului și a stelelor, a devenit cea a zeilor și a idolilor, căci îngerii celești dădeau de întețeles că ei erau creaturi divine și miraculoase. Au făcut o confuzie foarte mare între triburi. Fiecare trib avea îngerul ei principal, zeul ei, și o suită auxiliară de îngeri mai mici. Pentru prima dată, luptele dintre triburi au început să se dea pe motive religioase.

Îngerii pământeni au văzut toate aceste lucruri rele, dar nu puteau să facă nimic. Oamenii erau așa de ușor de influențat în căutarea plăcerilor lor! În loc să colaboreze ca să se bucure toți, ca niște copii ai pământului mamă, se distrugeau unii pe ceilalți fără să gândească, fără să-și vorbească și fără să se asculte. Îngerii pământeni au văzut că îngerii celești aveau succes din cauza răspândirii lor pe triburi. Așa că s-au distribuit și ei, cum au putut, într-o încercare disperată de a mai salva micul divin, extazul acel infinit, fericirea caracteristică fiecărui om. În unele locuri ei au plantat canabis. Era uimitor ce putea face planta aceea. Era bună ca aliment, îmbrăcăminte și funii, dar cel mai important, era un medicament extraordinar. Pacifica și strângea oamenii pe toți laolaltă, făcându-i să își amintească de zilele când erau adepții religiei naturii. Îi calma și îi făceau să cânte sau să povestească întâmplări fantastice, adunați toți, lângă flăcările focului. Această tradiție ce datează de zece milenii va fi combătută de îngerii celești prin impunerea vinului, băutură alcoolică ce în cantități mari devastează organismul uman și împinge spre crimă și agresivitate. În altă parte au început să îi învețe metalurgia, parfumeria și unele meserii. Sperau că dacă îi învață știința, vor fi mai raționali, implicit mai toleranți unii cu ceilalți. Dacă le stimulau inteligența, vor deveni inevitabili mai buni. Unele meserii și deprinderi erau corelate cu vechea credință în natură și în pământ. Așa s-a născut alchimia. Și științele oculte. Deși nu era intenția îngerilor pământeni aceste practici, le-au acceptat gândidu-se că ar fi precursoare adevăratelor științe. Dar, vai! Îngerii celești au influențat foarte mult oamenii, în mod special pe cei săraci, proști și vai de ei. Copii, bătrâni cu minte puțină, cerșetori, prostituate și tâlhari au fost ispitiți de o nouă promisiune care le oferea o viață veșnică, li se oferea iertarea păcatelor sociale (aceste două lucruri au sporit mult agresivitatea și răutățile lor, știind că vor fi iertați și că vor trăi și după moarte) și că se vor bucura cei dintâi de un pământ nou, o grădină minunată, iar toți dușmanii lor și mai ales bogații, pe care îi urau foarte mult, vor suferi pentru eternitate într-un lac de foc. Oamenii au devenit și mai cruzi unii cu ceilalți. Au existat o grămadă de revolte, de lupte, de decăderi ale unor uimitoare civilizații, toate mânate de găsirea plăcerilor lor, dar prin intermediul acestei noi religii care se numea creștinism, care îi forța la violență. Creștinismul era foarte pervers; adapta toate credințele populare locale și le transforma după calapodul ei. Era religia săracilor și celor lipsiți de multă minte, și cum aceștia erau mulți și ușor de creduli că își vor lua partea lor de bogăție după ce mor, justificând faptele lor, religia căpăta o mare amploare. Unele tradiții ale vechii credinței în natură au fost adoptate și ele, modificate. Zeii mai mici au devenit sfinți, totemurile au devenit cruci de mormânt, cercurile sacre unde se petreceau saturnaliile biserici, animismul a devenit icoane și statui făcătoare de minuni, fenomenele celeste în zile de sărbătoare creștine și așa mai departe.

Un ev întreg a durat această dominație, ev ce a fost denumit după roadele sale întunecat. Pentru că o mână de oameni inteligenți tot continuau să civilizeze lumea și să spună povestea cea veche a religiei naturii, îngerii celești au pus bazele instituției religioase. A apărut biserica, care s-a răspândit în toată lumea sub diverse ramuri, și care a ars neîncetat cărțile și trupurile celor influențați de îngerii pământeni. I-au căutat, torturat și ucis pe mulți oameni de știință astfel. Îngerii pământeni deplângeau soarta celor căzuți. Printre lacrimi, priveau cu durere și uimire această ură fără motiv rațional al oamenilor influențați de îngerii celești. Se gândeau să contra-atace, să îi gonească pe îngerii celești în cerurilor lor ignorante, de unde nu le păsau de luptele și molimile răspândite pe pământ din cauza lor. Dar simțeau că ei sunt mai buni decât atât. Nu le era caracteristic să fie războinici. Mai degrabă apreciau artele frumoase, statornicia, muzica buna și curiozitatea științifică. Așa că singura lor armă a devenit demnitatea. Au acceptat-o și i-au convins și pe colegii lor umani să o accepte. În fața tuturor ipocriziilor, căci biserica mai nou inventase ștergerea păcatelor și greșelile oamenilor, ca mai apoi aceștia să pornească și mai vijelios în a-și face rău unul celuilalt, ei aleseseră să rămână demni. Au devenit discreți, tăcuți și curajoși. Calmi și triști. Oamenii aceștia au devenit închiși în ei, au început să se retragă prin munți, cei mai bogați dintre ei în castele, în organizații secrete oculte. Nu făceau niciun rău, dar interveneau cât puteau să îl prevină, fără să își trădeze identitatea. Căci biserica devenise foarte puternică prin urzeli politice perverse. Mai ales, biserica a sădit în mintea fiecărui adept sentimentul îngrozitor că ei au dreptate și că sunt mai superiori decât ceilalți barbari. Și că ei respectă religia cea sfântă și cea corectă, iar faptele lor rele sunt în concordanță cu dorințele singurei persoane divine stăpână pe toată lumea, Dumnezeu. Care probabil că nici nu există, căci îngerii pământeni nu au spus nimic despre Ea, alegând mai bine ca fiecare om să descopere divinitatea în sine însuși.

Nu mai este necesar să continuăm acest calvar al îngerilor pământeni. Cert este că ei au încercat să facă multe lucruri raționale și să arate oamenilor calea lor naturală, inteligența naturii, adevărata lor valoare, adevăratele lor defecte și calități și întotdeauna să fie demni, sinceri și să nu fie fățarnici, crezând că dacă sunt buni în ultima zi a săptămânii pot să fie răivoitori tot restul ei, pentru aceste greșeli dând vina pe alții (cum ar fi îngerii pământeni) și nu pe ei înșiși. Îngerii celești au dat vina pe îngerii pământeni pentru toate greutățile și greșelile oamenilor. Cineva cu un dram de inteligența își va da seama de aceste lucruri indiferent de timpul în care trăiește, mai ales acum, în zilele noastre, când se vede o adevărată revoltă a oamenilor demni care fac fapte bune în afara bisericii. Căci lupta dintre cele două tabere de îngeri și oameni continuă și azi, roadele faptelor lor fiind la vedere liberă. Povestea noastră se încheie aici, cu cuvintele lui Iisus Hristos, acest martir al îngerilor pământeni, singurul care a reușit să se impună puterii oamenilor influențați de îngerii celești, care a spus, în Matei 11:6:

Ferice de acela pentru care Eu nu voi fi un prilej de poticnire.