În această zi de sărbătoare, a sfinților Constantin și Elena, tema discuției era "Cum vă raportați la spălarea păcatelor / repararea greșelilor", bineînțeles, cu temă religioasă și moderată de un creștin ortodox. Am replicat flegmatic și provocator (cel puțin, provocator ar considera un creștin, nu și un ateu):
Întrebări lămuritoare se pot pune multe, însă cred că m-am rezumat destul de bine în acest condens de concepții moderne ce, zic eu, capată mult teren în ultima vreme peste tot în lume. Iar unica cauză este raționalizarea continuă a pământenilor. Întrebări lămuritoare sunt multe, am zis, dar un open-minded person, un non-indoctrinat religios poate că nu ar avea nevoie să pună niciuna din ele. Poate că doar o singură nelămurire scapă sub acoperirea unei presupuse greșeli de scriere: "beserica". Nu, nu e o greșeală, un mistyping. Este un sarcasm personal, bătându-mi joc de lipsa de alfabetizarea a creștinilor care folosesc cuvântul la propriu. Că creștinismul e religia celor "săraci cu duhul", marea gloată săracă, păcătoasă și proastă îndeajuns pentru a crede povestiri biblice fantastice, e atestat de la Paracelsus încoace. Iar instituția ce ține în frâu această populație, trăgând beneficii de pe urma ei și abuzând de putere, e imposibil să fie considerată rațional și argumentativ o instituție pozitivă. Oare s-a mai schimbat ceva de la Paracelsus încoace? Nu cred, iar dovezile mele sunt, pe plan local, la noi în țară, scandalul acesta religios, protestul celebru a călugărilor ce învățau salutul nazist pe copii, pe oamenii maturi refuzarea tehnologiei și vaccinurilor și sădirea de discriminări în sufletele lor dornice de o justificare, ba chiar propuneau soluții de remediere a situației actuale prin băgarea de plumbi in capul guvernanților, care culmea, pozează cu BOR și oferă saci de bani pentru fabricile popilor de bani. Acel protest a fost protestul proștilor și nebunilor împotriva inteligenței. Și din păcate, în acest caz, prostia și nebunia sunt corelate și sporite de religie, căci ce om normal ar considera pertinente cererile (amenințările!) instituției ortodoxe românești, cum sunt cele legate de retrocedarea unei treimi din suprafața țării (care e echivalentul întoarcerii în evul mediu), menținerea oamenilor sub o limită de prostie și cele care consolidează monopolul ei afacerist?
Nu ma raportez. Nu ma duc la beserica pt ca nu vreau sa fac parte dintr-un sistem ce medievalizeaza mintile oamenilor ca sa ramana fara bani. Nu ma rog pentru nu am nevoie de ajutor fantastic. Nu tin post pentru ca nu are nicio utilitate practica si rationala. Iar in societate intotdeauna ma comport ca un om pur, ce nu a gresit sau pacatuit niciodata. Si sunt satisfacut social.
Întrebarea următoare nu e chiar o întrebare, ci e mai degrabă un joc prost de cuvinte. Este legat de faptul când am scris că eu nu mă rog pentru că nu am nevoie de ajutor fantastic, referindu-mă, bineînțeles, la un ajutor fabulos, miraculos, magic. Jocul de cuvinte, dat ca replică, este "înseamnă că nu ești fantastic". O fi adevarat. Sunt un mediocru. Nu sunt intr-adevăr fantastic, fabulos și miraculos. Nu sunt magic[ian], de asemenea, și mă bucur de asta. Lăsând deoparte faptul că minunile niciodată nu au fost explicate științific (pentru că s-au descoperit a fi coincidențe stranii sau șarlatanii), faptul de a te ruga să obții un ajutor este doar versiunea mai înaintată de a face vrăji sau magie. Magie, care de asemenea, nu a fost explicată rațional, dar nu din cauza limitărilor științei. Magia este născută din impulsul omului primitiv de a controla lumea și natura, inventată de mintea greoaie a unui precedent al speciei noastre . De a controla ploaia, ca să aibă recoltă buna, de a îmblânzi fenomenele meteorologice sau animalele sălbatice, vânatul sau partenere sexuale dorite. Să te rogi să obții ceva nu e nimic decât o formă complexă de magie străveche. Și chiar dacă am presupune că ar funcționa, și că nu ar fi atât de joasa magie, ci ar fi un lucru pozitiv și evlavios, și chiar s-ar întâmpla minunile astea, atunci ele te-ar face fantastic? Faptul că Domnul ți-a dat o putere sau ți-a acceptat planul tău (și nu al Lui) asta te face să fi superior în fața celorlalți? Faptul că Domnul a ajutat triburile iudaice să măcelărească atâția oameni i-a făcut speciali? Faptul că însuși lui Iisus I s-a dat putere nelimitată pe pământ, asta înseamnă că era fantastic? Nu acea putere și minunile veneau de la Domnul, și nu de la oameni, lucru dovedit de Iisus când a spălat picioarele apostolilor, accentuând partea Sa umană și nu cea divină? Nu cumva Domnul este cel fantastic, nu eu? Eu zic, totuși, că eu sunt puțin fantastic. Din simplul fapt că nu cer ajutorul și puterea fantastică, mă rezum să fiu ceea ce sunt și lucrurile să meargă "după voia Ta", luptând totuși omenește cât pot, folosind ajutoare terestre, însă niciodată neavând grotescul și imbecilul sentiment că planul meu e mai important decât cel divin. Faptul că ceri ajutorul fantastic înseamnă să disprețuiești voia Domnului. Eu încerc. Nu a mers? E voia Ta. Mă resemnez repede. Continui. A mers? Nu sunt fantastic, e doar statistică. Miracol sigur nu e. Îmi amintesc de profesoara mea de chimie din liceu care, să nu fie cu supărare, era o imbecilă. Și cum ne povestea ea despre cum a dat examene iarna, și că a spus "mulțam lui Dumnezo" că era încălzită sala de examen, nu ca altele, în care dădeai randament din cauza gerului. Mă întreb oare, în asta constă ideea de rugăciune? De a dezmorți celebrul simbol al românilor, caloriferul? Închei, mărturisind un lucru ce nu ar fi trebuit mărturisit. Contrar unui principiu personal, eu mă mai rog câteodată. Eu mă rog foarte, foarte rar. Dar când mă rog, mă rog pentru iertare. Și atât.
Următoarea întrebare este pusă asupra unui cuvânt ambiguu, "pur", pe care l-am folosit descriind purtarea mea în societate. Condensat, a fost cam jucăuș cuvântul. Înțeles corect, ar fi fost climaxul ideii mele, înțeles greșit, ar fi fost climaxul enervării unui creștin care, la nivel de subconștient, are o părere foarte bună despre el și foarte proastă despre un altul, cum sunt eu. Și care se simte ofensat că eu nu sunt de aceeași religie sau părere ca el. Că doar părerea lui e divină. Însă, nu e greu de văzut unde bat. Tema era religioasă. Deci folosirea cuvântului "pur" are conotații religoase. La sfârșitul comentariului am spus că sunt satisfăcut social. Asta înseamnă că eu, în societate, mă comport ca un om pur. Dar stai puțin, e chiar ceea ce am zis! Și am avut nevoie de începe cu sfârșitul, de a străbate încă o dată acestă afirmație pentru că este ușor de înțeles dacă este regândită. Faptul de a fi drept, corect, demn și bun există și în afara religiei. Poate chiar să nu aibă nicio legătură cu ea. Religia, însă, are, bunătatea (lipsa de păcate, adică) fiind unul dintre cele două vâsle (fapte bune și credință) din barca creștinității. Nu poți să fii un ortodox dacă nu faci fapte bune. Dar poți să faci fapte bune chiar dacă nu ești ortodox, ba chiar poți să fi sataninist sau ateu. Ideea precară că ești bun dacă ești creștin provine chiar din superioritatea subconștientală a creștinului care se consideră mai bun decât restul, aceeași de care ziceam mai sus. Iar eu nu vreau să fac parte din gloata creștină. Eu nu vreau să mă consider bun doar că mă spun rugăciuni, pomenesc încurajând cerșetoria, fac parte din instituția religioasă de care am vorbit mai sus și particip la toate prejudecățiile și ritualurile sociale nedemne de un om rațional inteligent. Eu vreau să fiu considerat bun din cauza faptelor bune care le fac. Biserica creștină blamează lucrurile astea datorită independenței mele de ea, dar eu mă consider fără nicio vină (religioasă sau socială) în societate. Am un obraz gros și o atitudine flegmatică și rece față de biserică. Și un dispreț profund față de membri ei. Tocmai pentru că nu mă afectează noțiunea de bine și rău cele stabilite de instituția religiei sau societate. Și disprețuiesc ființele umane imbecilizate să se simtă prost sau că au greșit ceva doar pentru că o instituție sau majoritatea gloatei spune asta. Gloata lui Paracelsus. Recent, am găsit doi cățeluși abandonați, sortiți să moară în ploaie și în frig. I-am luat acasă, iar eu și prietena mea ne trezeam noaptea din trei în trei ore să le dăm de mâncare cu biberonul. Fapta este bună, intr-adevăr, căci i-am salvat. Dar să presupunem că cel care i-a aruncat este un creștin devotat, care i-a aruncat pentru că nu a avut inteligența necesară de a-și steriliza cățeaua. Să zicem că am dreptate, căci 86% din români sunt ortodocși. Faptul că eu nu sunt ortodox și sunt pus pe aceeași balanță cu omul acela și măsurat, iar eu nu sunt bun, dar e bun el, că merge în fiecare duminică la biserică, are vreo raționalitate? Desigur, veți spune că sunt și oameni ortodocși care sunt buni. Ei bine, eu spun că nu. Vina este a instituției ce a împodobit religia cu idei primitive, discriminatorii și iraționale. Nu veți întâlni un singur creștin rațional. Nu veți întâlni un singur creștin care să facă bine de la sine, căci acesta e un simplu schimb de a primi mântuirea. Nu veți întâlni un creștin să ia decizii corecte, demne și raționale, ci decizii slabe și sentimentale. Poporul român este unul creștin și iși alege guvernatorii prin numărul de băi de popi ce le fac. Pe ce loc este țara noastră ca economie în Europa? De ce țările europene unde ateismul este preponderent sunt cele mai dezvoltate economic?
Ultima întrebare este cea legată de faptul că nu țin post. Iar postul este ceva pozitiv, ajută la sănătate, e dovedit științific, deci mă înșel când am scris în comentariu că nu are nicio utilitate practică sau rațională. "Post-ul" meu de pe facebook conține răspunsul.
De ce toti semi-analfabetii confunda postul cu dietele hipocalorice?
Si ii auzi cum vorbesc despre utilitatea postului, ca cica e demonstrata stiintific (marturo-iehovisto-stiintific), cum ca prelungeste viata si te previne de obezitate, diabet si confera calitate vietii?
Le auzi pe proaste cum vor sa tina post "ca sa se mentina" si "sa slabeasca". Ii auzi pe cocalari ca tin post pentru ca "e bine", fara niciun alt motiv rational. Iar apoi isi cumpara crenvursti de post, pate vegetal si toate mancarile de dulce inlocuite cu cele vegetale la acelasi nivel al gustului.
Semi-analfabetilor. Postul nu inseamna mancare. Postul inseamna sa nu iti bei cafeaua. Sa nu fumezi. Sa nu mananci mancarurile preferate. Sa nu pacatuiesti ca de obicei. Sa te infranezi de la toate placerile obisnuite. Sa taci. Intr-o lume antica in care cantitatea mancarii deosebea pe cei bogati de cei saraci, normal ca a fost considerata cea mai importanta parte a postului. Dar vremurile s-au schimbat. Traim vremuri in care ateii tin adevarate posturi zilnice in timp ce crestinii cu mintile lor medievalizate contribuie la aceasta putoare oficiala ce se numeste biserica.
Hai cu cultura, direct de pe site-ul oficial crestin-ortodox, desi am impresia ca n-or sa citeasca: http://www.crestinortodox.ro/post/postul-scara-catre-139955.html
Recunosc utilitatea practico-rațională a dietei hipocalorice, lacto-vegetariene și celor bazate pe semințe și fructe. Nu recunosc însă utilitatea postului. Postul nu este doar o dietă. Ci este starea psihologică că ai greșit doar prin faptul că ești om. Doar prin faptul că ai porniri naturale, dorințe de sex, de alcool, de homosexualism, de poligamie. Toate sunt incifrate în codul nostru genetic, revezi ultimele descoperiri științifice. Iar starea aceea psihologică nu e pozitivă. E patologică. E provenită, probabil, din invidia bătrânilor patriarhi evrei de triburi, impotenți și slăbiți, care priveau la fericirea tinerilor. E un lucru ce îl vedem și azi în societățile noastre.
În loc concluzii vă las pe voi să meditați la răspunsul (dacă este) a câtorva întrebări.
Societatea este cea care ne iartă sau ne repară greșelile, sau noi facem asta, înăuntrul nostru, în conștiința noastră? Și dacă, mai ales, societatea aceea se traduce printr-o instituție religioasă, cum ar fi, de exemplu, BOR.
Este spălarea păcatelor aruncarea păcatelor și greșelilor pe altcineva, echilibrând mintea creștinului, făcându-l capabil să păcătuiască în continuare? Este spălarea păcatelor parțial echivalent cu spălarea creierului?
Este mai valoros un om ortodox declarat, care în fiecare duminică încalcă legile naturii prefăcându-se în societate că respectă așa-zisul bine, stabilit de o instituție sau societate, sau un ateu care recunoaște legile naturii ca fiind ceva normal și raționează cum să obțină demnitate el și semenii săi de pe urma lor, în concordanță cu conștiința sa?
Este mai bine să te comporți în societate (în funcții de conducere, în exercitarea atribuțiilor de serviciu) ca un ateu și să păstrezi religia într-un mediu intim și personal, trădând astfel, principiul instituției religioase, care este hrănită de adunările publice de adepți?
Ulterior:
Papa Francisc despre atei
Barca creștinității
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu