Bad Attitude

Azi mi-am cumpărat RAMi.

Am aflat de cel mai ieftin magazin de componente SH pentru PC, aveam și bani, contrar obișnuinței, și iată că m-am înființat în cămara ce îmi amintea de răposatele internet-caffe-uri de mai demult.



Eram îmbrăcat cu o geacă de piele tip motociclist peste un tricou negru băgat în blugii strâmți. Bocanci de armată pentru meniu complet. Nebărberit și cu ochi borcănați de somn. Țin să menționez că am 1,90 și 100 de kg.

Primul lucru ciudat ce l-am observat că piticul ce meșterea după o perdea de hârtie maro a ținut neapărat să îl aducă pe alt coleg, dintr-o cameră din spate. Apoi a rămas în așteptare, neinsistând să intre în vorbă. Acesta m-a măsurat lung din spatele ochelarilor de tocilar, m-a întrebat de durere și a ținut să îl cheme în șoaptă și pe al treilea, care, în mod evident, era șeful. În mod evident, zic, pentru că era singurul în cămașă și pantofi și nu arăta ca un student de anul I la Mecatronică.

Găsit plăcuța, scăpată puțin pe masa de sticlă dintr-un gest neglijent, grăbire în a-mi lipi garanția pe ea. Doi oameni încercau să lipească un acțibild pe ea. Al doilea lucru pe care îl observ că exista un anume sentiment de disconfort, de grabă (neglijentă) de a-mi satisface doleanța.

Nu avea să-mi dea rest. După 5 minute de tăcere stâjenitoare unde se făcea că lucrează pe calculator sunt întrebat cu cel mai jos glas audibil dacă nu am și mărunt. Nu am.

"Ioțooo!" Și piticul iese după perdeaua unde s-a ascuns. Acum observ mai bine că avea părul în perioada aia de tranziție unde nu se poate numi nici lung și nici scurt. Zâmbesc pentru că îmi plac tinerii ăștia: întotdeauna poartă tricouri, sunt computer geeks, știu foarte multe lucruri tehnice și nu sunt conștienți de asta, ascultă rock și li se par cele mai mici și puerile lucruri ca fiind "chestii tari". Și au mentalitatea aceea că ce "tare" și "meseriaș" e să fii un tip dur și inferioritatea aceea față de unii oameni care se distrează și merg la petreceri și cabane. Și are și naivitatea aceea tolerantă de oameni, ceea ce îl face prietenos. Îmi place de Ioțo. Aș vrea să fiu ca el , și, bănuiesc că în același moment, el se gândea reciproc în legătură cu mine. Pentru că se uita lung la mine. Deși probabil și-a creat o imagine greșită despre mine.

Ioțo s-a dus și a schimbat banii la un magazin, fără să comenteze nimic. Când a venit, a urcat scările în fugă. Tot timpul, băiatul cu cămașă care era mai-marele lui se făcea că lucrează la calculator pentru a evita orice tip de contact cu mine. Acesta este al treilea lucru pe care l-am observat.

Mergând pe drum acasă, aproape că m-a bufnit râsul. Băieții ăia, săracii, se simțeau amenințați de unul ca mine. Într-adevăr, mi-am zis, haina face pe om. Haina și câteva lucruri mici pe lângă, cum ar fi o barbă ce îți îngroașă lungul maxilarului de îl face să pară mai puternic. Aceste lucruri combinate îți dau o atitudine. Se spune că omul nu poate să nu observe trei lucruri: mâncare, un alt om atrăgător și pericolul. Într-adevăr, uite cum privirile oamenilor nu pot să nu se oprească pe tine dacă ai o atitudine periculoasă, iar, într-un contact, comportamentul lor se schimbă după atitudinea ta. Pe drum mi-am amintit și de o altă zi asemănătoare, când mi-am cumpărat niște componente electronice pentru o schemă electronică. Pe schemă (o aveam imprimată pe foaie A4) nu era notat un component, însă nu era o greșeală, componenta era foarte comună, nu prea conta ce versiune foloseai și orice electronist și-ar fi dat seama. Vânzătorul, care nu era un adolescent ca băieții de azi, era mai în vârstă, deci mai capabil de "a lovi înapoi" psihologic, tipul de om slăbuț, ochelari de bufniță și chelie, aproape că a strigat la mine, dar era un strigăt de disparare, de om încolțit: "NU POT SĂ VĂ DAU CEVA CE NU ȘTIU EXACT PENTRU CĂ DUPĂ ACEEA O SĂ VENIȚI LA MINE ÎNAPOI CĂ NU E BUN!"

:)