Majoritatea erau programe de umplutură, teleshoping, reluări de seriale interminabile, dar... erau și emisiuni. Și am prins chiar două dintre ele (prins, pentru că nu pot să spun că le-am și vizionat) care vorbeau despre aceeași temă: românii, plusuri și minusuri în Europa, sau cât de buni/răi suntem noi de fapt. Și am schimbat. Pentru că nu puteam să le vizionez, întocmai cum oricărui om inteligent nu îi place să se contrarieze cu un idiot. Știam ce o să aud. O să aud că cât de buni suntem noi cu adevărat, dar că avem o imagine proastă pentru că, pentru că, pentru că. Și cât de mult am contribuit noi la Europa, Anglia și chiar America, și pe ce culmi înalte am dus noi slava României.
Unii se precipită cu răspunsul și, chiar afirmă, gravi (de parcă asta e o problemă demnă de seriozitate), că nu poți da un răspuns concret, sau că e chiar foarte greu să îl dai. Alții, împăciutori, la un mod fals obiectiv, împart taberele în două jumătăți egale: și așa, și așa. Bineînțeles, cei mai proști dintre ei, incapabili de a-și vorbi sau scrie corect limba maternă, care nu au citit nicio carte de vreun autor român și care cred că Palade a fost jucător de fotbal sunt... naționaliștii.
Dar răspunsul e unul simplu. Suntem proști. Suntem oameni de căcat.
Nu stau să vă dau mură în gură toate dovezile. Sunt pe internet. Căutați teme gen:
- statistici despre alcool. Suntem cei mai alcooliști din Europa, de fapt, se transmite deja genetic, cred. Iar spirtul sanitar e la promoție. Uitați de englezi sau germani, că ei sunt niște bețivani, iar noi nu! E un gând cald pentru noi, dar adevărul este că ei practica beția în grup. Noi nu. De-asta la ei este mai mediatizată și mai populară. Și să nu uităm că nemții și englezii se întorc noaptea acasă, pe jos, în grupuri zgomotoase. La noi se ia mașina. Și se moare. Și îți omori nevasta și copilul, ca apoi să apari la știri că tu ai făcut accident, dar că nemții umblă beți pe stradă
- statistici despre alimentație. Suntem pe primul la decese cauzate de boli cardiovasculare. Diabetul este și el în creștere. Reclama aceea la medicamentul pentru stomac... începe așa: "jambon, sarmale..." este, efectiv, descriptorie pentru români. Ca un neam înfometat și sărac ce am fost, ne luăm revanșa acum, mâncând cât putem și, mai ales, carne! Iar când nu mai putem, luâm medicamente de stomac! Sunt studii care au arătat o dependență între nivelul de inteligență și nivelul de glicemie, lucru ce e logic: ești prost, mânănci fără cumpătare
- statistici despre igienă: poporul care alocă cei mai puțini bani pe produse de igienă. Suntem pe penultimul loc, ultimul fiind luat de Turcia. Asta înseamnă că noi suntem comparați cu țări islamice, cu grupuri etnice gen kurzii, care, de fapt, nici nu sunt practic în Europa!
- statistici despre inteligență: cea mai mică medie din Europa; sistemul de învățământ e la pământ. Până nu acum, recent, lumea se masturba mental cu medaliile de aur luate de olimpicii noștri la olimpiadele de matematică și informatică. Puțini știu însă, că nu există doar o (una) medalie de aur, ci sunt mai multe. Și majoritatea copiilor care ajung acolo sunt medaliați. Iar dacă facem statistica pe medalii de aur, România tot nu e fruntașă, ci pe la mijlocul coadei. Iar medaliile de aur nu constituie un argument concret pentru a verifica nivelul mediu al inteligenței copiiilor țării. Alte statistici, care se fac pe zeci de mii de copii, și se fac inopinat, spun cu totul altceva
- corelația (inversă) dintre gradul de civilizație și gradul de religiozitate - suntem cea mai religioasă țară din Europa
- România, cea mai săracă, cea mai coruptă și cea mai nefericită țară din Europa
- România, țara cu cea mai mică mărime medie la... penis
Bineînțeles că nu chiar toți, dar, nene, eu vorbesc aici de medie și de statistici. Lucruri care pot caracteriza o țară sau un grup etnic, imaginea unui popor. Eu vorbesc aici de dovezi algebrice și raționale. Ceilalți, care sunt oameni, ajung ori să emigreze, ori să li se rupă. Acum câteva luni circula o postare de blog cu titlul "Fericiți sunt cei care li se rupe" unde se descria imaginea românului care era inteligent și educat. Și descria jobul lui, de corporatist, unde nu se stresa deloc, imun la zvonuri de dat afară, imun la protestele bugetarilor (de care am scris altă dată că sunt niște putori care protestează, de fapt, pentru bani primiți moca, pentru că dacă erau bani munciți de bună seamă nu protestau, căci e absurd să protestezi "că vrei să muncești", mai ales dacă provine de la niște români). Și cum ignora el politica și toate regulile socialiste și nu îl interesa. Și ajungea acasă, unde își făurea el o altă lume, cu nevasta lui, cu copilul lui, cu jocurile și serialele de pe calculator, iar din când în când mai mergea și la un meci de fotbal cu colegii. Și i se rupea de lumea reală, iar asta îl făcea fericit.
Dar eu nu o să vorbesc despre oamenii ăștia. Trăiesc în lumea lor, de fapt, și eu trăiesc în lumea mea, care e infinită datorită internetului, și îi voi lăsa acolo. Pentru acolo ei sunt fericiți.
Din două în două ore am patrulare. Trebuie să patrulez perimetrul ce îl am în pază. Așa că, pornesc, cu gândul la cele două emisiuni despre români în Europa. Pro și contra. Suntem buni, așa cum ne-am dori să fim, sau suntem spaima țărilor educate? Mediul e lugubru. E de coșmar. Este curte mare, cu clădiri dezafectate, toate albe. În mijlocul lor, tronează ruinele a unei clădiri ce a fost o moară, mai mare, mai albă și mai scheletică decât toate. Lângă ea, un service auto în paragină. Locul a fost unui om, chiar de peste drum, ungur, pentru că orășelul este locuit numai de maghiari. Ne-a povestit odată câtă viață era acolo. Câți oameni veneau, și la service, și la moară. Până când au venit comuniștii și le-au luat totul. Iar acum e în paragină și continuă să se distrugă, furat de fier de țigani. De 20 de ani omul acela încearcă să-și ia înapoi proprietatea, dar statul nu o retrocedează și, probabil, nu o va retroceda niciodată. Atmosfera îmi amintește de ceva... Îmi amintește de satul unde am făcut o vizită, un sat construit de sași și acum, lăsat în urmă de ei. Când am intrat în sat, parcă am intrat într-o poveste de H. C. Andersen. Case mari, înalte, toate la fel, cu ferestre cu obloane din lemn. Porți mari, de lemn. Însă reversul era că... părăsite de sași, au fost vândute pe prețuri de nimic românilor lăsați în urmă. Și ceea ce am văzut eu... incapabili de a continua nivelul de trai mai înalt care îl aveau germanii, românașii noștri, corciți pe alocuri cu țigani, foloseau doar bucătăria de vară. Bucătăria de vară era separat de casă, era mică, avea două camere de 2 pe 2, și numai bună de locuit. Casa propriu-zisă o țineau închisă sau pe post de depozit de lemne furate din pădure, sau de cucuruz. La fel, coșurile de porumb, grajdurile, gospodăria în general, erau dezafectate. Scoase din uz. Tot satul trăiește pe asigurări sociale și pe lemnul furat din pădure, unde, dacă urci pe o potecă ce duce drept pe coama dealului de lângă sat, poți să vezi vărfuri de dealuri golașe, pline de buturugi ca un obraz nebarbierit.
Și acum îmi dau seama ce popor suntem. Un popor rămas în urmă, dar care va fi mereu în urmă, întotdeauna răcnind pseudo-dovezi de popor curajos și muncitor, doar pentru a închide gura sentimentului de inferioritate ce urlă în el. Întotdeauna sub celorlalte popoare, dar întotdeauna critic, înjurând "norocul celorlalți" și "discriminarea" noastră în Europa. Incapabil de dus mai departe o viață la un alt nivel, chiar dacă le-au lăsat germanii însăși tehnologia necesară. Mereu prost, cu pofte de porc, brutal, violent, legitimat de regimul comunist, a văzut bogății la cei care erau îndeaujuns de inteligenți să le producă: iar aceștia nu erau români. Așa că le-a luat cu forța. Neam de ciobani, agresivi la sărăcie, definiți de balada Miorița, au ucis, furat și aruncat în inchisoare, doar să-și satisfacă pofte animalice și orgolii. Prostia nu se oprește aici: au fost incapabili de a le continua, prea proști să facă ce făceau alții. Iar acum, noi, eu, stau între ruine și meditez, la faptul că nu am fost doar proști, ci și de căcat cu oamenii pe care i-am rănit. Într-adevăr, nu se mai poate plăti jignirea și faptul că i-am spart viața omului de peste drum, fostul proprietar, dar măcar, într-un ultim ceas, un semn de iertare: retrocedarea. Terenul e al lui. Măcar atât. Dar nu se va face. Pentru nu vom evolua. Cei de la putere știu de confiscarea terenurilor, dar nu fac nimic. Sunt proști îndeajuns să nu-și dea seama că retrocedarea e un lucru bun și onorabil, dar, încă pe atât, sunt și mai proști încât continuă personalitatea celor dinaintea de revoluție, gen: "dacă tot îl avem, de ce să îl dăm înapoi?! lasă-l acolo că poate ne prinde bine..."
Are vreo importanță faptul că suntem proști și răi? Păi, depinde. Un român sadea niciodată nu va recunoaște asta, iar cei care recunosc, sunt mult prea puțini ca să producă o schimbare. Pentru că români sunt mulți. Deci, practic, nu are nicio urmă de importanță. Teoretic, da. Pentru că acceptarea faptului că ai o problemă constituie primul pas în rezolvarea ei. Bineînțeles, nu o să fii în stare să te schimbi, dar aici eu vorbesc despre poporul în sine: schimbarea trebuie să se facă în 3-4 generații. După ce ai recunoscut, acum îți revine datoria să încerci să ajuți la schimbarea. E greu să faci o schimbare. Dar tu, ca individ, poți face una mică. Ceilalți, la fel. Iar la nivel de societate, asta înseamnă mult. Puțin din fiecare, dar e TOT poporul implicat. După părerea mea, exemple de mici schimbări, sunt: renunțarea la înjurat, dar cu totul, absolut nicio înjurătură; renunțarea la vorbitul cu voce tare sau la strigăte, folosiți o voce înceată absolut totul ce spuneți, renunțarea la alcool, renunțarea la carnea de porc, la fumat, la dulciuri; citiți, citiți, citiți; învățați totul bine ce vi se cere; fiți riguroși și renunțați la "las' că merge și așa", gen totul sau nimic; renunțați la jocuri de noroc; înscrieți-vă ca voluntari în diferite organizații; investiți banii în cultură, nu în pariuri sportive etc. Sunt multe lucruri, aparente mici, pe care le puteți face. Alegeți doar unul singur și țineți-vă de el. Și poate, cu puțin noroc, în câteva decenii ne vom apropia de ceea ce putem să spunem "țară europeană".
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu