Aventurile Universale ale lui Cacuta in Romania

Dumneavoastră îl ştiţi oare pe Căcuţă? Nu? Nu face nimic, pentru că de bună seamă îl cunoaşteţi, dar ori nu spuneţi nimic despre el, conspirativ, ori v-aţi resemnat deja în aşa fel încât nici nu îl mai băgaţi în seamă. Dar după o simplă descriere vă veţi da seama de îndată. Mai ales dacă lucraţi în vreuna din instituţiile româneşti.



Căcuţă nu are o definiţie sau însuşiri de facto, prin sine insuşi. Pentru că Căcuţă* e complet dependent de creatorul lui, un fel de zeu, un demiurg. Căcuţă se defineşte prin drumului lui, aventura sa, bildungsroman, făcută posibilă de demiurg. Demiurgul naşte pe Căcuţă: descriind pe demiurg îl putem descrie pe Căcuţă. Se regăseşte în toate domeniile şi la toate nivelele, în special în societatea românească. Deci aventura lui Căcuţă e una universală, sau mă rog, universală la plan naţional. Pentru că contrar opiniei publice a românilor, cum că poporul român e un neam prost şi de analfabeţi (primul stat din Europa la analfabetism, vezi statisticile), de cocalari şi de oameni proşti în general, nu e una total corectă. Are câteva omisiuni, iar cea mai mare dintre toate e că şi alte ţări, ca Anglia sau America, de pildă, care sunt visul fiecărui român mediocru, au şi ele proştii lor. Ba chiar în acelaşi număr, dacă nu chiar mai mare! Însă, diferenţa esenţială între România şi acele state este că în România aceşti proşti şi semi-analfabeţi prind posturi la conducere, prin veşnicele relaţii şi bani, în timp ce în altă parte aceşti proşti, gloata imensă, sunt conduşi de cei câţiva mai inteligenţi decât ei.

Căcuţă nu este chiar aşa de greu de curăţat. Se curăţă uşor, cu peria de serviciu de lângă WC. Dar Căcuţă e mic, puturos şi nu e chiar plăcut ochiului. Nu te supără frumuseţea lui. E o creaţie foarte, foarte proastă. Ţi se face scârbă de el. Cum să ştergi tu, un demiurg, pe Căcuţă? Nu te lasă nasul, aşa că te gândeşti să o tuleşti repede din toaletă şi să îl laşi acolo, pentru că el e al tău, ieşit din tine cu bucuria unei noi vieţi, mai bune, carne din carnea ta, sânge din sângele tău. Într-un fel, se aseamănă cu tine, demiurgule. Dar nu poţi să îl cureţi. Pentru că ţi se face rău de el. Totuşi, trebuie făcut ceva. Şi pentru că este o iarnă târzie şi e frig afară, rupi puţină hârtie igienică şi îl acoperi ca cu o plapumă. Nu îi este frig, nici nu se vede, şi pleci din toaletă, fericit că ţi-ai rezolvat probleme personale, împlinit, fără nicio grijă că îi vei da de lucru unui altuia. Fără să te întrebi dacă Căcuţa va enerva pe cineva sau îl va băga în probleme, sau că nu e corect şi social să îl laşi acolo. Doar tu ţi-ai executat munca de demiurg, ce mai vrei? Lăsăm pe proşti să se ocupe de Căcuţă.

Alt Căcuţă, de data asta puţin mai grăsuţ, mai bursucel de felul lui, încât ai crede că demiurgul creator nu e o persoană, ci chiar o vită, un bou posibil, spunea poveşti cu dame şi motociclete. La început erau chiar faine: te ţineau în suspans, te mira neobişnuinţa lor şi te binedispuneau prin exotismul şi erotismul lor. Dar mai apoi deveneau foarte repetitive, iar mai târziu, te întrebai dacă erau adevărate sau nu. Mai ales povestea când Căcuţa a dormit pe motocicletă. Nu conta, desigur, asta. Conta că poveştile în momente de plictiseală erau bune şi Căcuţă era un căcuţ foarte pitoresc şi simpatic. Prin primăvară venise un ordin, retardat, desigur, cum că cei care erau pe funcţii de conducere nu mai erau buni şi trebuiau schimbaţi cu alţii mai buni. Cum se întâmplă deseori în instituţiile româneşti, ordinul, pe cât era de îngrozitor prin absurditatea lui, pe atât nu-şi găsea aplicabilitatea. La final, un singur post de şef era vacant, restul posturilor rămânând  neschimbate, cu aceiaşi oameni. Căcuţă se gândi la familia lui şi, mai ales, la motocicleta care mânca o găleată de benzină, aşa că se hotărâse să participe şi el la concurs. Nu era greu: mai exista încă un singur candidat. Un adversar. Iar cu o zi înainte de concurs, în timp ce Căcuţă se plimba prin curte, povestea despre dame şi spărgea seminţe de floarea soarelui (explicând nevinovat cum că primul pas în renunţarea la fumat este să înlocuieşti gestul cu altceva), contra-candidatul său, care are la activ două facultăţi şi un master, memora sistematic toate scornelile inventate de aceiaşi şefi care dăduseră ordinul retardat menţionat mai sus.

Căcuţă câştigă nu chiar detaşat în faţa celuilalt, deşi se încurcă puţin, puţin de tot, când a fost întrebat de el ce a răspuns la întrebarea nr. 4 de i s-a luat în calcul, iar lui nu.

Demiurgul îşi făcuse prezenţa. Problema apare cu Căcuţă, cum să îl laşi pe postul de conducere, dacă, aşa cum am spus mai sus, la demiurg i se face scârbă de el? Cum să acoperi cu hârtie igienică inestetica şi duhorile cauzate de Căcuţă, căci Căcuţă citeşte monosilabic şi de-abia ştie să scrie? Iar mai ales, Căcuţă poate screme alţi Căcuţi ca el? Păi nu îl interesează pe demiurg toate astea. Ce, de Căcuţă cel din toaletă nu se ocupă nimeni? Păi Căcuţă are acum subordonaţi, care pot să îi şteargă urmele de frânare de pe vasul de toaletă, sau în cel mai rău caz, să îi acopere cu hârtie igienică greşelile de scris. Lăsăm pe proşti să se ocupe de Căcuţă.

În final, Căcuţă, dacă nu v-aţi dat seama, nu are însuşiri prin sine insuşi. Nici nu ar exista, dacă nu ar fi creatorul său. Şi atunci, ce e de făcut, pentru că trebuie făcut ceva? Păi simplu. Trebuie să îl închidem în toaletă pe demiurg. Să îşi vadă creaţia. Să o simtă, să o miroase. Dacă putem, să o şi guste. Trebuie să sufere din cauza ei. Pentru ca data viitoare să o cureţe. Şi mai ales, noi, proştii, trebuie să nu ne resemnăm. În  niciun caz nu trebuie să îl acceptăm pe Căcuţă. Aud pe mulţi români cum spun cu naivitate că "poate se mai schimbă ceva în ţara asta". Păi, nene, dacă tu nu faci nimic şi îl tolerezi pe Căcuţă, ce vrei să se schimbe? Crezi că timpul rezolvă problemele? Nu! TU rezolvi problemele. Şi trebuie de îndată, pentru că Căcuţă se uscă foarte repede şi va fi ca o smoală canceroasă în societatea românească, aproape de neînlăturat.

Poate va intrebati ce s-a întâmplat cu ordinul retardat. Păi, după ce s-a pus în aplicare, a fost considerat nul, iar unele schimbări s-au făcut la loc. Nu cred că şi-a dat seama de iraţionalitatea lui cineva; mai degrabă, înclin să cred că erau mai mulţi căcuţi care nu corespundeau ordinului decât cei care corespundeau. Demiurgii şi acum se scarpină în cap cum să se cace mai bine.


*notă explicativă: pentru că oricum vorbesc de căcat nu am mai considerat să repar o cacofonie, care "sună urât".