Din 2007, un cimpanzeu căruia cercetătorii englezi i-au pus numele neaoş românesc Nelu (din cauza emigrării în masă preconizată a românilor în Anglia) , era masculul alfa a unui grup de cimpanzei care trăiau în apropierea lacului Tanganiyka din Tanzania. A condus grupul violent, iar sfârşitul a fost la fel, de fapt, cum era de aşteptat. Momentul a fost prins de camera unor doi cercetători de la universitatea din Kent, Canterbury, Anglia, care au investigat incidentul şi au făcut chiar şi autopsia cadavrului lui Nelu.
Atacul s-a întâmplat într-o dimineaţă, ne povesteşte Michael Wilson, unul dintre cei doi cercetători britanici. Fiind un conducător violent, a bruscat unul dintre masculii grupului, fără niciun motiv concret, doar pentru a-şi arăta superioritatea. Acest mascul, care nici măcar nu era unul dintre competitorii la conducerea grupului, s-a retras repede, însă, pe neaşteptate, patru masculi puternici, cărora în cursul cercetării noastre le-am dat numele ilare de Nebunel, Ţânţarul, Chitonu şi Găluşcuţă, s-au aliat şi şi-au bătut conducătorul, muşcându-l de picioare şi de mâini.
Masculul alfa a murit din cauza bătăii, lucru neaşteptat. Însă, acelaşi Michael Wilson ne lămureşte că chiar dacă e foarte rar să-şi omoare conducătorul, sau vreun un alt membru al grupului, nu e ceva imposibil şi se mai întâmplă. Avem cazuri similare din vremuri de demult. De regulă, masculii cimpanzei se bat din cauza competiţiei pentru accesul la femele, care sunt în număr mic, dar cum Nelu era un cimpanzoi pe cât de bătrân pe atât de ramolit, desigur era impotent şi putem exclude această variantă. Cel mai probabil, conflictul a degenerat din purtarea prea violentă şi nerezonabilă cu supuşii acestuia.
Acest incident este studiat cu cea mai mare seriozitate de cercetători din cauza rarităţii sale şi datorită vastităţii informaţiilor din societatea celui mai apropiat animal de om şi concluziilor ce pot fi trase. Se pare că natura, în inteligenţa ei supremă, reuşeşte să trieze, să dezvolte şi să propulseze înainte cele mai bune exemplare a oricărei specii, încununarea exprimării ei. Cu alte cuvinte, această întâmplare într-o societate de animale nu a făcut altceva decât să cureţe un specimen nereuşit, înaintând ceilalţi membri, mai buni, pe locuri de conducere. Exact ca în proverbul câteodată e mai bine să moară un singur om ca să supravieţuiască restul tribului.
Singura fiinţă de pe planetă a reuşit, din păcate, depăşirea naturii şi distrugerea unor legi naturale şi fireşti prin societăţile sale corupte, unde avansarea pe posturi de conducere sau de responsabilitate nu a avut în vedere criterii cum ar fi inteligenţa, dreptatea, bunătatea şi generozitatea, ci calităţi de linguşire, fofilare, supuşenie şi pârâre. De fapt, tocmai această degenerare a aplicării legilor naturale a dus nişte cercetători de la Universitatea din Stanford până acolo încât au afirmat îndrăzneţ că vârful de inteligenţă a speciei umane a fost undeva acum 2000 de ani, fiind în scădere de atunci. Practic, devenim mai proşti cu secol care trece, din simplul fapt că nu mai avem nevoie de prea multă inteligenţă să supravieţuim. Citiţi mai mult aici: devenim mai proşti?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu