Problema cu ecologia, această ştiinţă nesatisfăcută şi neînvăţată de oameni, este că nu are aplicaţii corecte şi eficiente.
Ne-am putea întreba de ce. Dar întrebările nu se pun cum ar trebui. Chiar deloc.
Nu ne putem întreba câţi oameni poate susţine Pământul. Însă, ne putem întreba de câţi oameni este nevoie să susţină Pământul.
Dacă prima întrebare gâdilă ego-ul uman, cealalaltă îl şfichiuie cu un bici nazist. De aceea a doua întrebare nici nu intră în discuţie pentru găsirea unei soluţii.
Este foarte greu, dacă nu chiar imposibil, să prevezi un viitor luminos pentru o specie de organisme ce a scăpat de sub control, în ce priveşte înmulţirea. Mai ales că nu mai au niciun agent de echilibrare, cum ar fi prădători naturali, boli naturale şi războaie. Ştiinţa ego-ului le-a rezolvat pe majoritatea.
Prima imagine care se încheagă înaintea mea este un lac acoperit cu plante verzi. Complet acoperit. Desigur, şi eu, şi tu, toată lumea l-a văzut vara, în timpul unor excursii pe la ţară. În biologia clasei a 6-a se numeşte eutrofizare.
Apa este necesară vieţii. Lumina soarelui la fel. Crescând în exces, aceste plante acoperă suprafaţa lacului complet, secătuindu-l de substanţe nutritive, îndesându-l dincolo de refuz cu substanţele deşeu, oprind lumina soarelui să ajungă pe fundul apei, la celelalte vietăţi. Vietăţi şi plăntuţe subacvative minuscule, dar importante în viaţa lacului. Tot în clasa a 6-a se învaţă că suma acestor vietăţi se numeşte ecosistem. Iar exemplul de faţă se numeşte un ecosistem instabil, sortit morţii, pentru că odată ruptă o verigă, tot lanţul va cădea.
Citisem "poveşti" din lumea vegetală cum două plante de acelaşi soi, dacă cresc una lângă cealalaltă şi sunt polenizate, una "avortează" voluntar şi rămâne pitică, pentru a permite celeilalte să ducă o polenizare de calitate, cât şi să aibă aer şi lumină, să crească mai mare.
Probabil şi planta noastră are un sâmbure de inteligenţă, dăruit din vistieria infinită a naturii, pentru a preveni acest lucru, însă nu e o inteligenţă suficientă. Căci continuă să se înmulţească până ce distruge sistemul. Până când poate.
Aici e nevoie de un agent extern: o altă fiinţă, cu inteligenţă mai mare, destul cât să înţeleagă acest proces, cum ar fi omul, de exemplu. Care ia cu mâna plantele, le rupe, le scoate din pământ, le aruncă. Curăţă lacul. E adevărat că mulţi indivizi mor. Dar ecosistemul rămâne. Câţiva indivizi, specimenele cele mai reuşite, râmăn în viaţă. Aici e un subiect de meditaţie. Care este calea naturală, firească, daca pot spune aşa? Este cumva alegerea naturii ca un ecosistem să se distrugă, făcând explozie de specii suprapopulate, natura crescând prin excrescenţele acestea record fără niciun gând la viitor şi la ecosistem, sau natura alege să echilibreze tot timpul ecosistemul, păstrând ordine şi armonie? Ce comportament are natura până la urmă? Împânzirea vieţii la maxim sau limitarea ei în unele zone pe care noi, copiii naturii, le denumim "echilibre"? Dacă primul comportament e logic atribuibil naturii, al doilea comportament ne convine mai mult nouă, ca specie umană.
Nu cred că vom şti vreodată, mai ales în cazul speciei umane. Pentru că specia umană a depăşit şi încălcat demult legile naturii, legi care erau simbolul vieţii şi inteligenţei absolute.
În curând specia noastră se va degrada. Deşi părerea mea e similară aşa-zişilor profeţi religioşi cât şi a întregii suite de şarlatani ce sperie lumea naivă pentru profiturile personale, consider că opinia mea este raţională.
Primul ingredient al degenerării noastre ca specie este, desigur, mâncarea şi apa, vehiculate într-un regim capitalist. Căci, nu e profitabil să ai pe tejghele carne care se strică în 10 zile. Trebuie să ai carne care să nu expire niciodată. Iar dacă va căpăta miros sau culoare ciudată, se spală, se malaxează şi se face salam. Şi mai ales trebuie să aibă o culoare foarte plăcută ochiului uman. Dar mai ales gustul. Adictiv, dacă se poate. Aşa ti-ai câştigat clienţi pe viaţă. Fructele şi legumele nu trebuie să fie mici şi scorojite. Aici avem parte de un proces de genul "mintea păcăleşte omul". Indivizii din specia noastră sunt atraşi de fructe cât mai mari, cât mai frumoase şi fără nicio pată. Şi care nu se ofilesc repede. E adevărat că nu au nici pe departe aceleaşi substanţe chimice ca fructele naturale şi sunt egale cu un pahar cu apă sălcie, dar aduc profit foarte mare. În plus, sunt foarte, foarte ieftine. Iar omul cumpără ce e ieftin. Şi omul de la oraş cumpără că nu are alternative. Calitatea mâncării din zilele noastre este efectiv corelată de capitalism. De profit. Iată cum dorinţa prostească de a avea bani, lăcomia şi fuga după înavuţire vor contribui la distrugerea noastră ca specie. Singurul lucru gratuit, putem spune asta cu greu, rămâne apa. Însă apa nu este potabilă. Pentru că este poluată din acelaşi instincte lacome care nu ţin cont de ziua de mâine, deşertând gunoiul în râuri şi mări.
Al doilea ingredient este limitarea deşeurilor cauzate de folosirea resurselor. Se pot face speculaţii despre terminarea petrolului, însă specia umană a dovedit ingeniozitate în ce privesc resursele. Petrolul poate că se va termina; înclin să cred că nu. Însă, chiar cu terminarea resursei care ne furnizează combustibil pentru toate maşinile cu motoare termice de pe planetă, haine, detergenţi pentru spălarea lor, pahare şi linguri, resurse alternative şi destule se vor fi găsit şi adaptat cerinţelor. Problema nu constă în găsirea surselor de energie ecologice sau verzi. Problema constă în curăţenia gunoiului lăsat de energiile poluatoare folosind energiile ecologice. Pentru că generarea de energie merge în cascadă: centralele nucleare şi resursele fosile produc multă energie, însă resursele tot mai verzi generează tot mai puţină energie. Ultima resursă, lumina soarelui, nu va putea elimina niciun deşeu. Desigur, în viitor ne va putea anima maşinile şi centralele termice din case, dar nu vor furniza energie destulă cât şi pentru curăţirea gunoiului creat de folosirea resurselor precedente. Astfel, să vă imaginaţi pe viitor o lume foarte asemănătoare cu cea din ziua de azi. Numai că mult mai poluată şi plină de gunoi. Aerul poluat, apa şi ploile acide, găurile din ozon ce permit intrarea radiaţiilor cosmice ne vor denatura pentru totdeauna ADN-ul nostru. Începe procesul de degenerare a materiei vii din care e făcut omul, creând indivizi nu cu malformaţii evidente, ci doar modificări mici şi lente, pe perioade de sute de ani. Înălţime mai mică, oase fragile, creier mai puţin dezvoltat. Piele acneică, pătată şi palidă. Încet, încet, ne va cădea tot părul de pe corp. Rămăşite groteşti şi animalice a ceea ce era specia umana odată. Homo sapiens sapiens va evolua desigur, într-o specia inferioara ei. Nu e ceva neobişnuit: s-a mai întâmplat în natură. Neobişnuit e că va evolua negativ din cauza ei.
...va urma
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu