Ce invata adultii din desenele animate

Nimic. In momentul posedării unui serviciu stabil, a unui credit, a unui mariaj etc, rata învățării scade aproape la zero. Da, există un studiu științific pe tema asta. Deși există și alte studii, în special în ultimii ani de unde din tonomatul ciudat și aleator al cercetării creierului ne-a parvenit un cuvânt nou: neuroplasticitate, care înseamnă nimic mai mult decât faptul că poți să înveți orișice nou la orice vârstă.

În concluzie, șansa ca un adult să învețe ceva din desene animate (pentru copii), indiferent dacă este ceva nou sau ceva uitat este zero.

Am piratat ca un pirat ce se respectă toate sezoanele de la Cow and Chicken. Take everything, give nothing back. Și am început să le vizionez la serviciu, în timpul meu liber, cuprins de plăcerea de a revedea vechi prieteni.

Prima dată o colegă a pufnit: desene?! A doua oară, un coleg m-a întrebat la ce mă uit și eu am replicat cu o întrebare că nu te uitai la Cow and Chicken când erai mic? A confirmat sarcastic: da, când eram mic. De menționat că tipul este stereotipul individului din gloata descrisă în primul paragraf. Interesele lui se limitează la rata de la bancă pentru apartament, noile suspensii pentru mașina lui cu care îmi laudă calitatea confortului (eu i-am spus că circul cu autobuzul sau cu bicicleta), și fetița de câteva luni. În rest, craniul său e o cochilie de melc, din acelea pe care eu le așez pe pământul ghivecelor din balcon ca ornament.

Haide să nu mai vorbim căcat și să trecem la subiect. Cow and Chicken este o animație făcută atât pentru copii cât și pentru adulți. Limbajul e împărțit în dublu-înțeles, jocuri de cuvinte și jargoane. Umorul este surrealist, grotesc și repulsiv, iar temele centrale sunt fobiiile copilăriei. Tatăl copiiilor, Dad, este în mod clar un trans-gender, iar aluziile corelate la acest lucru abundă în majoritatea episoadelor. Cel mai amuzant caracter, personajul negativ, pe care copiii îl percep ca pe un gras roșu inofensiv, este însuși Diavolul, fără pantaloni, cu un cur anatomic desenat, inclusiv cu coșuri, fire de păr și cicatrici pe buci. Numele lui, deși altul în fiecare episod, este întotdeauna traducerea sinonimă a Pantalonii Jos. De remarcat că apare în multe episoade ca travesti, un episod fiind explicit, sau mă rog, confuz, în ce privește sexul, numindu-l rege și regină (în același timp) al brânzei. Nu este singurul personaj, caractere bărbătești îmbrăcate în haine de femei și având bronz cu sutien apar în majoritatea episoadelor. De fapt, întreg spectacolul se desfășoară cu evidente aluzii sexuale, mai ales dintre cele deviante, gay sex, transgender, lesbi și chiar zoofilie (bunicul fermier cu o găină)! Surprinzător, doar un singur episod a reușit să fie banat pe Cartoon Network din cauza văditei orientări sexuale (lesbi) a unui grup de motocicliste și a glumelor sexuale. 

Eu nu l-aș fi banat. Așa cum am spus, copiii văd ceva, adulții văd altceva. Mulți văd, puțini înțeleg. Înțelegerea este pe nivelul fiecăruia. Aceste desene sunt inofensive pentru copii. Pentru adulți sunt amuzante. Și totuși, de ce un adult s-ar uita la Cow and Chicken? În primul de plăcere. Pentru că se reîntâlnește cu prietenii săi din copilărie. Desenele au fost nominalizate la premiul Emmy de două ori și au luat alte premii pentru cele mai bune subiecte, cea mai bună animație, cele mai bune sunete. În al doilea  rând să [re]înveți. Dau un exemplu de actualitate la lupta românilor cu băncile în ce privește creditele. Episodul se numește Free Inside! și pentru că nu îl găsesc pe internet întreg am să recurg la poveste, cu explicații gratis incluse.

Episodul începe cu copiii care își caută surpriza în cutia de cereale la micul dejun. Pe cutia de cereale a lui Chicken scrie Sugar Frosted - Pork Lung O's, iar pe cutia lui Cow scrie Horse Flavored MEAT Flakes, adică O-uri de plămâni de porc zaharisiți înghețați și, respectiv, Fulgi de carne cu aromă de cal. Pe copii nu îi interesează mai mult cerealele decât surpriza dinăuntru și, deși este umor de bună calitate, asta atrage atenția atât asupra superficialității copiiilor cât și a adulților în ce privește mâncarea dacă intră în joc extazia unei surprize sau a unui câștig. Chicken primește ca surpriză o carte de credit. De menționat că este free, gratis. Așa cum spune  și titlul, este vorba de ceva gratis. Se anunuță ca reclama la credite. Fără comisioane, fără dobânzi, fără taxe. Gratis. Încă o semnificație importantă. Tatăl se bucură de surpriza lui Chicken și că a ajuns om mare. Da, cartea de credit este un lucru pentru o persoană adultă. Dar este, în același timp, o jucărie, o simplă surpriză din cutie de cereale. Ceea ce este adevărat.

Copiii se duc în goana mare la Imperiul cârnaților unde își încarcă la refuz căruciorul de cumpărături cu cârnați, cotlete, crenvurști, salam. Observați că, deși copii, nu se gândesc să cumpere jucării sau dulciuri. Fenomenul este ales intenționat și simbolizează, printre balele vacii și puiului, instinctul primar de alimentație. Se pune în contrast imens modernitatea și abstractizarea instrumentului carte de credit cu cea mai simplă nevoie de hrănire a omului, dusă la extrem, la lăcomie, și mai ales, de carne brută. Casierul, însă, strigă în gura mare că nu pot să cumpere așa de mult, cartea lor de credit permite o sumă maximă de... 25 de cenți credit, spre rușinea lui Cow și Chicken care se simt priviți de toți din magazin. Se pare că nu este nu știu ce, până la urmă, această carte de credit, scena fiind analoagă momentului trezirii debitorului debutant din mirajul sumei uriașe de bani ce o poate obține de la bancă.

Copii renunță la întreg căruciorul și revin la casa de marcat, de data asta cu inima strânsă și deloc entuziamați ca prima dată, scoțând de la spate, aproape pe ascunziș, o gumă de mestecat de 25 de cenți. Casierul strigă din nou, în gura mare, de data asta în telefon, pentru verificarea prețului pe guma de mestecat. Umilirea este profundă: lui Chicken îi lăcrimează ochii, se face tuciuriu și se deșiră ca cenușa. Este exact umilirea trăită de viitorii debitori târâți prin toate instituțiile băncii și statului pentru cumpărarea în credite a unui lucru mărunt, cât o gumă de mestecat.

Din nou entuziasmați de achiziționarea făcută, nu apucă să facă nici măcar un singur pas și deja creditorul (nimeni altcineva decât diavolul, Red) se prezintă și își cere suma, 25 de cenți plus 5 cenți dobânda. Chicken îl întreabă ce se întâmplă dacă nu are bani de plătit, iar creditorul face amenințător o aluzie la un accident. Copiii scapă și se duc la un bâlci unde încearcă să cumpere vată de zahar cu aceeași carte de credit, dar vânzătorul este același personaj, Red. Este similar cu intercooperativitatea agențiilor de credit. Dacă iei un împrumut de la bancă poți să fi sigur că toate băncile știu de el. Red face o aluzie de papuci din ciment, stil mafiot, în cazul în care nu plătesc. Mai apoi, le arată o mașină cu o bombă cu ceas înăuntru. Copii scapă și de aici, replicând că nu au cum să îi plătească, pentru că părinții i-au tăiat de la alocație, pentru că au carte de credit în schimb. O nouă analogie pentru credința idioată că dacă ai un apartament cu ipotecă este proprietatea ta și nu a băncii. Credința se manifestă și în societate, ceilalți consideră că apartamentul și mașina ta sunt chiar ale tale, proprietățile tale și simbolul bunăstării, nu ceva ce aparține altuia și pe împrumut. Suma ce o poți scoate de la bancă devine brusc averea ta.

Red pune în aplicare un plan diabolic: fură una dintre păpușile preferate a lui Cow și o ține pentru răscumpărare. Apoi trimite un mesajul de răscumpărare cu o cărămidă prin geam, cum fac gangsterii. Însă cărămida conține doar un cuvânt! De fapt, mesajul se trimite printr-o grămadă de cărămizi, câte un cuvânt pe fiecare cărămidă! La sfârșitul transmiterii mesajului, toată casa este găurită. Analog, avem comportamentul băncii cu rău-platnicii. Într-un mod legal, care altcumva ar fi fost mafiot, îți confiscă proprietăți ce nu erau creditate pentru a te forța să plătești. Comunicarea insistentă a băncii se face prin intrarea ei în intimitatea, viața și în casa debitorilor. Practic, îți găurește toată viața, cum era ea până atunci.

Întâlnirea se face pe docuri, la lumina felinarelor, cu jachete negre și pălării trase pe ochi. Se face schimbul. Valiza ce conține jucăria și... ceva aruncat în palma lui Red. Copiii fug repede și, evident, câștigă, pentru că tot ce au pus în palma lui Red era... guma mestecată și remestecată până la căderea unei măsele. Bineînțeles, episodul este happy-end, dar în realitate banca este care câștigă în majoritatea cazurilor. Red, de nervi, și-o trântește de frunte și apoi se dă cu capul de stâlpul felinarului, de unde se lipește. Și rămâne acolo lipit, iar lumea evoluează, ajungând la zgârie-norii și mașinile zburătoare din Familia Jetson, iar Cow și Chicken, bătrâni acum, râd încă de el. Mesajul animatorilor este clar: lumea poate evolua și fără agenții de credit. 

Ca o ultimă observație, pe tot parcursul episodului, vaca și puiul au o atitudine naivă, dar totuși realistă, asupra semnificației cărții de credit. Ei cred că asta înseamnă bani gratis. Sau lucruri gratis. Așa cum menționează și titlul episodului. Ei par a nu înțelege ce înseamnă împrumut și dobândă sau măcar nu vor să înțeleagă. Episodul îi împinge pe ei ca fiind eroi pozitivi și Red antagonistul lor, dar ei, de fapt, nu își plătesc creditul și îl păcălesc pe Red dându-i înapoi doar guma mestecată deja, și fără dobândă. Ei încalcă contractul și se simt asupriți de agentul creditor, Red. Sună similar cu naivitatea românilor care-și iau mașini și apartamente ce nu și le permit în credite și apoi acționează banca cea rea și hoață în judecată?

Vi-l puteți imagina pe Red cu zâmbetul larg, prezentându-vă o mașină roșie strălucitoare, și vocea sa, care vă spune bună, domnișoarelor, ce ziceți de o mașină gratis, creditată în cea mai bună monedă posibilă, franci elvețieni?

Și asta a fost un singur episod din cele patru sezoane. În unele poți găsi similitudini cu realitatea la fel de interesante ca cele găsite de mine în episodul respectiv, deși nu sunt voite de către creatori, iar altele sunt doar... amuzante, în special pentru umorul sexual deviant. Iar acum cred că mă înțelegeți de ce când îmi întorc capul și îmi privesc colegul, cel care a râs de mine că mă uit la desene animate, este prins în probleme sale mici cu reparația mașinii și plata ratei la apartament, și nimic altceva, îmi vine să îl disprețuiesc fără milă. Cineva nu și-a învățat lecția în copilărie și nici acum când nu e prea târziu (revezi primul paragraf) nu vrea să o învețe.

Nevasta face parte din problema barbatului

Când am devenit adult am înțeles clar ce vreau de la viață. Și nu, nu devii adult la 18 ani, nici chiar la 25 de ani. Asimptotic către cele trei decade am căpătat balanța judecății corecte, echilibrul mintal și perspicacitatea introspectivă și extrospectivă în ce privesc acțiunile mele. 30 de ani este vârsta minimă a maturității, oricine spune altceva este un idiot. Această vârstă e observabilă și recunoscută de milenii. Primul exemplu ce îmi vine in minte e condiția etății rabinilor din timpurile biblice. Iisus s-a apucat să predice după 30 de ani. Al doilea exemplu este vârsta minimă prevăzută de lege pentru candidații la prezidențiale. Dar exemplele pot continua...

Problema mea, în ce privește ceea ce vreau de la viață, se poate rezuma în scrisoarea de mai jos. Trecem peste lucrul esențial că nu mai vreau să văd oameni, sau, mă rog, specii inferioare. Aici vorbesc detaliat.

Draga Radu,

Sunt un adult (30 de ani) frustrat si nefericit. Fac parte dintr-un sistem bugetar unde sunt zilnic calcat in picioare si umilit de analfabeti ajunsi pe pile in functii cheie. Acum invat pentru un interviu la o firma de programare unde, daca voi intra (voi intra), voi ajunge un robot care lucreaza pe banda rulanta. Prins, zi de zi, in acelasi program gri, aceleasi optiuni, aceeasi viata comuna ca a celorlalte bovine din turma. Blocat intre rata la apartament/masina si salariu, nevasta si copii. Nu se pune problema reusitei in societate, cred ca am reusit ok. Dar nu mai vreau sa traiesc in ea.

Asa ca am o idee geniala: cu putinii bani care ii am sa imi iau pamant, cat mai mult. Cel mai ieftin este extravilan si pe dealuri, gen langa cimitire. Sa imi durez o casa ecologica din materiale reciclabile, sa fac o miniferma si sa ma imprejmuiesc cu gladita (cauta pe google) sa nu poata sa treaca nici tractorul. Sa fac o biosfera inchisa, autosustenabila, cu ciclul propriu. Fara sa mai lucrez vreodata pentru altul, doar pentru mancarea anului viitor. Sa nu mai vad oameni ipocriti cat traiesc eu. Sa nu mai platesc nicio taxa statului sau utilitati. Sa fumez iarba si sa citesc carti in fiecare seara. Sa beau vin. Sa fac sauna in sauna mea din pamant si materiale reciclabile. Hippie mode.

Problema e cu prietena-mea. Nu vrea sa ma urmeze. Zice ca ea nu se duce sa faca caca in veceu de lemn si ca ea niciodata nu o sa se retraga din societate pentru ca are nevoie de oameni. Ca sa aleg intre ea si casa pe deal langa cimitir. Dar eu o iubesc si as vrea sa ne luam si sa avem copii (si sa-i crestem in casa noastra de pamant de langa cimitir) si nu pot sa renunt la ea. Ce sa fac?

Răspunsul, venit de la un mini-isus local, un guru al vorbelor obscene, idolul adolescenților și psihilog recunoscut, în fine, un răspuns decent de corect (și el are ~30 de ani):

Prietene, sună a plan solid, doar că, vezi tu, să reușești să-ți faci un cuib care să-ți aducă absolut toate necesare vieții e cam complicat. Că dacă era așa ușor, o făcea toată lumea. De-aia se specializează și la sat oamenii. Unu are numai livezi, altul numai oi, și tot așa. Să-ți faci o fermă mică cu toate necesare vieții e cam imposibil. E mai simplu să alegi câteva chestii pe care să le produci, și să produci destul cât să vinzi și să le cumperi pe restul. Sigur suporți societatea cât să faci troc și să te întorci în bârlogul tău select.
În rest, da. E un plan solid. Scapă de muiere și găsește una care să vrea același lucru de la viitor ca și tine. Da, o iubești și căcaturi. Asta e, îi dai flit, o să fie trist, o să doară dar după un timp o să-ți treacă și o să te poți concentra pe ce vrei tu de la viață. Suntem miliarde. N-are rost să faci compromisuri pentru un om care vrea altceva decât vrei tu când cu siguranță sunt tipe cărora planul tău li s-ar părea minunat. Plus, e un test de tărie testiculară. Dacă ai coaie să o lași pe asta pentru a-ți urma visul, înseamnă că chiar îl vrei și nu e doar gargară de om supărat pe viață, de spus la o bere după muncă. Ea e parte din problemă, nu parte din soluție. Iar soluția ta e una drastică. Să-i dai papucii e un prim pas serios spre soluție, dacă chiar vrei o soluție și nu e doar o discuție frumoasă.

 Femeia, ca de obicei, face parte din problema bărbatului. Nici că se poate mai corect de atât.

Link.

Romani in gameplan

Foarte probabil să mai fi ridicat subiectul în discuție. Nu cred că ar fi ceva nou dacă, binînețeles, cine citește rândurile acestea joacă ocazional. Există noțiunea de pub gaming, unde, nu contează dacă ești gamer înrăit sau ocazional, un server face cărțile cu jucători aleatori. Așa că nu trebuie să depui vreun efort social, care, de multe ori, e obositor și time-consuming. Nu mai trebuie să îți bați capul să îți faci prieteni, să te organizezi într-o echipă, să vorbești live pe skype, să elaborezi strategii etc. Doar intri în pub și joci un meci, analog cu pub-ul real, unde doar intri și bei o bere, fără să cunoști pub-ul în general, oamenii de acolo, fără să fie reguli sociale de clientelă.

Românașii noștri în pub-uri se disting remarcabil, chit că în pub-uri nu se aduna vreun anumit specific de clienți, ci o diversitate. Prima dată urlă în loc să vorbească. Tot pub-ul îi aude. Dacă e de stat la coadă, se întoarce, apoi revine și se face că se uită la bar. Face un pas lateral și intră în fața celorlalți, că doar el nu e fraier. Dacă se întâmplă ca fata de la bar, o slăbuță blodină cu botișor de gâscă, să îi pună cu un strop mai mult lapte, face un tărăboi grozav (pățit ieri în realitate). Cu voce tare, toți să-l audă. Bate cu palma pe bar și cere managerul. Ceilalți din spatele lui, din coadă, sunt întârziați de eveniment, dar așteaptă răbdători. 

Românașii noștri in pub-uri se disting remarcabil. Bineînețeles că unii oameni mai naivi cred că nu are nicio legătură cu viața reală, socială. Că nu așa se comportă un român în societate cum se comportă pe un joc online. E deprimant de fals. De fapt, este același lucru. E tot un pub, chiar dacă nu e un local. Primul lucru ce îl fac e să facă pe șefii. Se începe cu alegerea caracterului de joacă. Dacă cumva cineva a ales caracterul preferat înaintea lui, iese afară din joc. Dacă nu, le spune celorlați ce caractere să-și aleagă pe un ton insistent. Explică unde trebuie să meargă fiecare. Apoi în joc. Cere să fie adc (un fel de killer în serie, care dă ultima lovitură la câtți mai mulți monștri). Îl las (pățit azi în realitate). Moare. Dă vina pe mine că am fost acolo și nu am făcut nimic. Noroc că nu m-am apucat să vorbesc în românește, altfel s-ar fi apucat să mă înjure în română. Mă enervează că mă face retard și schimb lane-ul (locația), să-l las singur să se desfășoare. Moare. Dă vina pe mine că nu am fost acolo. Îi instigă pe toți ceilalți jucători să mă raporteze la sfârșitul jocului. Scrie într-o engleză stricată că sunt retardat și dă ordin la toți să mă raporteze.

Într-adevăr, am început foarte greu și prost jocul, însă se mai putea recupera (ceea ce am și făcut). Am avut chiar cel mai lung killing spree (11 kills) și multikill (3). Am avut cel mai mult gold câștigat. Dar, zic, la început a mers foarte prost și chiar murisem de vreo 5-6 ori fără niciun kill. Nu neapărat că eram noi slabi. Erau ei buni, că nici ei nu erau legume. Și aici apare ceva fantastic, absolut caracteristic pentru români din generație în generație, de sute de ani. Deznădejdea. Nimic nu a părut prea greu la început jucătorului român în cauză. Totul era ușor, doar să ascultăm de el. Entuziasmat, dădea ordine la toți. Moare de două ori, este terminat. Aproape că vrea să renunțe, să iasă din joc. Urlă și înjură. Absolut toți ceilalți sunt de vină, el nu. O, da, am și uitat să menționez. Fura kill-urile la toți ca să îi dea bine la scor.

Bineînțeles acestea nu sunt lucruri noi. Eu am mai tot zis cât de idioți și violenți sunt românii pe pub-urile din jocurile online și că, de fapt, aceast comportament se reflectă în viața de zi. Nimic nou. Doar că eu am scris articolul acesta pentru că am avut o revelație corelată la obiect.

Tot aud cu joburile / afacerile / cazările din străinătate și ceea ce aud mai des este legat de țepe. Toată lumea se plânge că doar românii dau țepe altor români și că doar românii de acolo trag pielea de pe tine, nu patronii străni. Și iau statele de plată și te plătesc mai puțin și își opresc ei diferența, te cazează la suprapreț într-o chirie dată gratis de patronul străin care nu înțelege găinăriile de gen etc etc. Și citeam deunăzi pe internet cum, în Germania, un cocalar cu beamve x3 (nu mai țin minte exact) a depășit o coloană la semafor și s-a băgat în fața tuturor. Și în coloană era poliția (în civil), care l-au oprit și l-au chemat pe narator (el însuși șofer în coloană) pe post de traducător, pentru că cocalarul nu știa vreo limbă străină. Doar limba română. Și în timp ce cocalarul se ruga de celălalt român să le spună polițiștul să îl ierte, acesta traducea în engleză, dar apoi adaugă de la el rugămintea lui să îi ieie carnetul pentru totdeauna și să îi dea o amendă cât mai mare. Iar polițiștii zâmbeau și cocalarul nu înțelegea de ce.

Și revelația mea, ca să închei, este următoarea: că românii care dau țepe altor români și își bat joc de ei la muncă în străinătate au o anumită justificare. Pentru că dacă un om ca jucătorul de care ziceam mai sus, cu nume de scenă Șacalu (doamne), om matur, de 26 de ani (se poate observa că și-a pus data nașterii în nume, ca mine, de altfel), mi-ar fi vreodată coleg de muncă sau subordonat, ar face la fel cum a făcut în joc. Ar face pe șeful prima data. Ar urla ca un animal în loc să vorbească. S-ar certa și ar da vina pe alți colegi. Ar încerca să fure munca altuia și să se laude cu ea, cât timp el nu face nimic. Și poate că tocmai asta face chiar acum, în momentul ăsta. Iar eu, pe un om ca ăsta, l-aș fute la greu. Mi-aș bătea joc cât aș putea de el și i-aș opri / fura salariul și i-aș da țepe. Și aș fi justificat.

Bonus, poza cu ȘaCaLu și ochiul său zbenghiu de țigan borât cu care dă el multi fatale în League of Legends, futu-i în cur perdeaua cu îngerași cu îngerași cu tot:

 

Ghidul elevului ateist la ora de religie

... sau Sfaturi de la adulți ateiști la adolescenți ateiști

Tinere padawan, știu că atunci când ești tânăr ai personalitatea în formare, întrevezi în logica ta că ceva e putred în ce fac și spun cei cu mult mai în vârstă ca tine. Că încerci să iți satisfaci câteva nevoi primare, de individualitate, de posesie și de apartenență la un grup. Și că te simți special, vrei să fii special și recunoscut ca atare de cei din jur. Și mai mult ca sigur că ești special, pentru că vezi, tu, orice adolescent e special. Și toți (adulții) am fost speciali în perioada aceea și ne amintim cu plăcere de ea. 

Problema ce apare este la nivel de respect și disciplină. Pentru că, în comunicarea cu adulții, ca adolescent, este foarte ușor să treci de la o polemică sau o luptă de principii la obrăznicie și jignire. Am decis să îți trasez niște linii de ghidare pentru a preveni acest lucru. Poate că esti prea superficial și nu vei citi. Poate vei citi și te vei simți lezat. Dar poate că vei binevoi ca să ții cont de măcar una dintre ele. Aceste sfaturi se referă strict la problema cu cererea orei de religie din școală și strict în ce privește internetul (facebook).

De ceva timp încoace internetul e intoxicat de un val imens de puțoi de 15-16 ani care ne explică fiecare înghițitură, clipire, încruntare, grijă, tonalitate a vocii a dirigintei sau a profesoarei de religie în legătură cu semnarea cererii pentru ora de religie. La început cancerul a fost, meh, ok, dar apoi a devenit o circarie absurdă. Acum a devenit chiar un concurs cu cine scoate limba sau o vorbă urâtă către un profesor de religie. Apoi puțoii se grăbesc să posteze pe facebook ce duri sunt ei și ce au zis ei și cât de tare i-au exasperat pe profesori. Puțoii sunt mai aprigi că se simt legitimați și de stat, în încercarea de a se conforma la valorile europene, care sunt de alegere personală în ce privește religia, dar și de adulți, oameni de litere (jurnaliști și scriitori) care vin cu argumente solide și raționale pentru scoaterea religiei ca disciplină din școli. Diferența este de limbaj, bineînțeles. Pentru că dacă literații noștri și elevii din occident motivează și argumentează politicos și decent contra-ul orei de religie, la noi, în licee, se întrețin în certuri și scandaluri mini-balcanicii, viitorii balcanici de mâine. Cei recunocuți în toată lumea ca oameni trândavi și nu prea inteligenți.

Așa că, tinere padawan, alocă puțin timp acestor puncte, pentru că deja simt că încep să te pierd. Dacă nu ai timp sau chef, citește doar paragraful de la sfârșitul articolului, că vei ieși pe plus.

Când postezi ceva pe facebook...

1. NU NE INTERESEAZA CE I-AI SPUS LA DIRIGA TA, PROFESOARA TA DE RELIGIE, PĂRINȚILOR TĂI, COLEGILOR DESPRE ORA DE RELIGIE și semnarea sau nu a cererii pentru frecventarea ei. Pe facebook, mai degrabă ne intereseaza știri de larg consum sau ce au spus persoane importante despre acest lucru. Nu vrei sa faci ora de religie? Perfect. Semnează că nu vrei sau nu semna că vrei. Nu înțeleg  de ce vrei să insiști să trâmbițezi acest lucru. Te crezi important? Te consideri Rambo, unul singur împotriva tuturor, câte sacrificii faci tu și cât ești de abuzat? Păi află că esti un muce, care nu ai lucrat niciodată nimic, că nu a contribuit nimic la stat, că ești nesemnificativ în raport cu elevii/cetățenii acestei țări și că părerea ta nu prea contează. Ai o vastă experiență de viață de 17 ani, probabil nu ai ieșit vreodată din orășelul tău natal și foarte probabil că ai un smartphone, laptop, haine de firmă și multe lucruri de-a gata pe care nu știi să le apreciezi. Inclusiv liceul e unul dintre ele. Dar tu vezi clar cât de proști sunt toți oamenii ăștia care ți-au dat lucruri pe tavă și nu te înțeleg. Și trebuie să te cerți cu ei și să le faci scandal. Marș în pula mea și învață, să vezi când ai 30 de ani și un loc de muncă cât e de ușor față de liceu. Și cât de abuzat, discriminat și umilit o sa fii tu atunci. Și atunci să mai comentezi cât de nașpa a fost în liceu.
   
   
2. NU NE INTERESEAZĂ CE A SPUS DIRIGA TA, PROFESOARA TA DE RELIGIE, PĂRINȚII TAI, COLEGII DESPRE ORA DE RELIGIE și semnarea sau nu a cererii pentru frecventarea ei. Tu poate ești ateu. Perfect. Alții poate sunt ortodocși (vreo 80% dintre români). Întotdeauna am crezut că ateismul înseamnă toleranță. Că de-aia e, chipurile, un ateu este considerat cu un nivel mai sus unui crestin. Că un ateu nu este extremist. Din păcate, nu se aplică la puțoi. Citesc cum, voi, mucosi de 15-16 ani care nu au lucrat o zi în viața lor (și nici nu învață bine - se vede după gramatică) trolează profesori amărâți. Care se zbat pentru 1200 de lei salar cu ultimii retarzi, zi de zi. Și scrieți pe facebook fiecare vorba rea a profesoarei. Că ea v-a zis că "e obligatoriu să semnați pentru ora de religie". Că v-a determinat, mai cu forța, mai cu obrazul gros, mai cu răutate, să acceptați ora de religie. Ca să aibă și ea ore de o normă întreagă, sau, poate, că ea consideră că veți pierde mai mult dacă nu aflați de iubirea Domnului ei. Și v-ați ofticat. V-a jignit, o, doamne, cât de mult v-a afectat asta. Că vreți să vi se respecte ateismul. Că nu vreți să fiți atacați pentru asta. Să vă spun eu ceva: pe facebook ați postat TOȚI caricaturi și glume cu hristoși, popi, oameni în genunchi și ați râs de ei și v-ați bătut joc de ei. Să nu mai vorbim de glumele voastre proaste religioase fiecare zi, care sunt, în fond, extremiste și netolerante. Acest lucru este extrem de ofensator și jignitor pentru un om care-și găsește liniștea și echilibrul în religie. ȘI DA. VOI VĂ CONSIDERAȚI JIGNIȚI. VOI sunteți ăia indignați. Că după ce vă pișați zilnic pe oamenii aceștia, doar din plăcerea de a trola creștinii (cre[ș]tinii, nu?), o profesoară v-a cerut o singură dată brutal și mai grosolan să semnați cererea aia ca să aibă un loc de muncă.
   
   
3. NU NE INTERESEAZĂ RELIGIA TA, PĂRINȚILOR TĂI, COLEGULUI DE BANCĂ, SOREI TALE ETC. Sincer. La fel, vârsta ta, sexul tău. Tot m-am legat de cei 16-17 ani pentru că aceia sunt care răspândesc cancerul amintit mai sus, dar bănuiesc că sunt oameni OK de aceeași vârstă. Acum să revenim: nu mai trambița ce religie ai sau nu ai. Sau că la școală colegii iți spun "ciudato" sau cred că ești satanist. Că te crezi tu mai special și vrei cu dinadins să ne explici și nouă asta. Ești nesemnificativ. O caracteristică a ateismului este tocmai asta: conștientizarea că nicio divinitate nu te-a creat, că nu ești unsul Domnului, că ai apărut aici pe lume dintr-o șansă, fără motiv, fără direcție, fără scop. Existența ta provine dintr-o probabilitate. Având in vedere că sunt miliarde de oameni pe lume, milioane de elevi la orice oră, tu ești un nimic. Așa că încetează să ne informezi de calitățile și talentele tale. Nu poți? Perfect. Găsește-ți prieteni autosufiecienți și talentați și spune la cine vrea sa te asculte, dar în privat.
   
   
4. NU NE MAI EXPLICA CĂ RELIGIA FĂCUTĂ ÎN ȘCOALĂ NU TE FACE MAI BUN, NU INDUCE MORALĂ, CĂ SINGURUL SCOP AL EI ESTE ÎNDOCTRINAREA PENTRU A FI BUN COTIZANT. Și că nu se face nimic la această disciplină. Ai perfectă dreptate. Niciodată școala românească nu a contribuit la realizarea unor oameni deștepți. Este îndeajuns să vezi rezultatele de la testele PISA și ultimele statistici. Avem cea mai mare rata de analfabetizare din Europa. Inclusiv îmățământul superior are discipline necorelate cu ceea ce se muncește cu adevărat la un loc de muncă în domeniu. Știu asta pentru că am două masterate și am stat de vorbă cu directori de firmă care vroiau studenți în practică. Școala are un singur scop: de a te pregăti pentru societate, pentru viitorul tău loc de munca, pentru relațiile tale sociale din viitor. Are scop social, nu educativ. Să te obișnuiască cu ierarhia socială, cu disciplina, demnitatea, cinstea, respectul, decența, bunătatea. Dacă chiar vrei să înveți, ia frumos matale cartea și citește. Chiar la ORA DE RELIGIE, sunt sigur că profesorul nu va fi deranjat. Vrei să știi de ce nu se face nimic la ora de religie? Pentru că tu nu faci nimic. Să fim serioși, scoaterea ei nu te avantaja în vreun fel intelectual. Așa că încetează să enumeri concluziile astea de parca tu le-ai descoperit și tu ai inventat coada la cireașă. Le știm cu toții. Încetează să mai postezi cât de mult te-ai certat și luptat tu la ora de religie. Pentru că de aici se poate trage o singură concluzie: un om care se ceartă la școală, o să se certe și la viitorul loc de muncă. Unul care nu învață la scoală, nu va munci nici la viitorul loc de munca, dacă va fi capabil de vreunul. Unul care este făcut prost de către colegi și, la rândul lui îi face și pe alții proști, va face exact același lucru și în alte societăți. Și la facultate, și la un loc de muncă și într-o organizație sau societate. Chiar așa vrei să fie viața ta? Chiar nu ești capabil să rezolvi o problemă într-un mod cuviincios și elegant?
   
   
5. FII TOLERANT. Ai văzut că oamenii mari sunt porniți împotriva unor chestii. Așa că te-ai pornit și tu, că doar, nu, o face toată lumea. Dacă toată lumea spune ceva, asta înseamnă că e adevărat, nu? Ai observat, de pildă, cum unii oameni mari critică naționalismul unora dintre maghiari. A ieșit ceva fenomenal de idiot când o proastă a încercat să imite pe oamenii mari. Ai observat, probabil, cum oamenii mari sunt contra orei de religie și împotriva instituției religioase. Așa că ai început și tu să îi iei la un'șpe metri, să trolezi profesori de religie / preoți, să împrăștii pe grupuri de facebook poze cu oameni în genunchi, care pupă icoane, cu preoți beți, cu caricaturi cu hristoși. Dar vezi, tu, greșești. Până acum tot am scris ceva ce în traducere sună dacă nu ai lucrat până acum țineți gura. Deși pare pe lângă subiect, acum o să înțelegi de ce tot am bătut darabana pe chestia asta. Pentru că vezi tu, noi, oamenii mari, ne doare fix în pulă ce etnie are colegul de muncă. Pe noi ne interesează sa ne facem treaba, sa primim salariul. Ne doare la bască ce religie are persoana de lângă noi din autobuz, atâta timp cât nu ne înghesuie pe drumul spre muncă. La fel, ne doare la banană că în trafic sunt cocalari / maneliști și de mașinile lor răcnet atâta timp cât se comportă regulamentar și ne acordă prioritate, iar noi ajungem la muncă. Ca să ne primim salariul. Nu ne deranjează că șeful e gay. Că e ungur. Că firma e nemțească. Că șaorma ce tocmai am cumpărat-o a fost făcută de către un țigan, care, săracul, are și el job-ul lui și încearcă să se integreze. Pe noi ne interesează salariul, că din ăla trăim și familiile noastre și ne facem viața. Iar când la sfârșitul lunii, când circa 30% din salariu se pierde pe impozite (iar noi circulăm pe drumuri cu gropi), se pierde pe asigurări de sănătate (iar noi mergem la privați că la spitalul județean nu mai sunt fonduri) și mai și auzim că se alocă bani pentru catedrale și biserici (iar copiii noștri nu au unde să meargă la grădiniță și la școli sunt învățați de profesori inapți - conform salariului lor) atunci începem să urâm. Începem să judecăm și să ne enervăm. Din cauza asta am spus că voi nu aveți dreptul la opinie. Primo, că nu ați lucrat vreodată să vedeți adevărata umilință. Secundo, voi, ca niște persoane simple, judecați foarte simplu și foarte prost. Tertio, sunteți incapabili de judecată corectă, mai ales nu aveți cunoștințele necesare să discutați. Dați share la toate căcaturile pe care le considerați ilogice și idioate, gen contradicții în biblie. Și voi nici măcar nu ați citit Biblia sau vreun studiu critic asupra ei. Și aveți o părere foarte bună despre voi, mai ales de faptul că sunteți atei. De parcă ar fi o calitate. Știți, de exemplu, că ateismul juvenil este o consecință a IQ-ului ridicat? S-a descoperit chiar pragul de IQ când elevii sunt atei. Dar nu este invers cauzal. Nu ți se ridică IQ-ul atunci când te hotărești tu să devii ateu. E exact ca muzica clasică. S-a descoperit științific că oamenilor mai inteligenți decât media le place să asculte muzică clasică. Dar dacă te apuci să asculți muzică clasică nu devii mai inteligent. Ateismul nu înseamnă să te hlizești la alții care sunt religioși. Înseamnă cunoaștere și educație. Implicit, toleranță. Înseamnă exact dezinteresul față de vârsta, sexul, orientarea religioasă sau sexuală, culoarea părului, piercingurile sau gusturile muzicale a celuilalt cu care interacționezi în societate. Și concentrarea pe lucrurile cu adevărat serioase.

Dacă vrei să nu semnezi cererea de a frecventa orele de religie în școală...

1.  Cazul favorabil, când profesorii sunt cu bun-simț. Spune EXACT cuvintele acestea, învață-le pe de rost dacă e nevoie:
   

   Domnule profesor / diriginte, eu sunt ateu și conform legislației în vigoare NU vreau să frecventez orele de religie în școală. Nu refuz să semnez că am ceva cu dumneavoastră, cu religia voastră, sau cu sistemul școalar. Aleg să refuz pentru că pur și simplu sunt ateu și aceste ore nu ajută cu absolut nimic pentru educația mea. Dar totuși, consider că fac parte din această comunitate, așa că mă voi supune alegerii majorității. Dacă majoritatea va cere să se țină ora de religie, eu voi acorda respectul cuvenit domnului profesor de religie, așa cum acord și celorlalți, însă voi avea alte preocupări silențioase, gen mă pregătesc la alte materii, voi citi beletristică etc.

2. Cazul nefavorabil, când profesorii sunt idioți, te amenință și spun prostii, gen că este obligatoriu să semnezi etc:
   

   Va veni mama mea / tatăl meu la școală ca să clarifice situația.

   Absolut nimic mai mult. Dacă insistă, nu semna, rezistă, repetă aceeași propoziție. A doua zi trimite-ți părinții sau pune-i să dea un telefon la școala și să ceară sa nu te forțeze să semnezi. Atât. Subiectul este închis și nu mai discuta.
   

Concluzie

Dacă vrei matale să te cerți cu profesorii din cauza orei de religie, NU NE INTERESEAZĂ ȘI NE DOARE ÎN CUR DE TINE. Și nu mai posta căcaturi pe facebook că le mănânci altora timpul până ce scapă de cancer. Știi, ăia au un job, lucrează, și nu prea au timp să trieze toate rahaturile  tale de copil prost și analfabet care postează la prima oră negramatical pe facebook că el e ateu și că nu face ora de religie. Și, în fond, noi suntem cei care s-au bătut pentru valori europene și scoaterea orelor de religie din școli, când ne-am alarmat de lipsa de educație a popilor și mafia instituției bisericești. Nu voi, mucoșilor.

Conflictul etniilor

Daca este ceva care il caracterizeaza complet pe roman, indiferent de varsta, sex sau etnie, e ura fata de vecinul sau. Credinta oarba ca el nu e matze fripte ca celalalt cu care imparte orasul si tara in strazi si provincii. Bineinteles, este de ajutor in ura atunci cand vecinul are un defect. Ori se duce la femei, ori e betivan. Dar cel mai nemaipomenit ajutor este atunci cand are alta etnie, vorbeste alta limba, neasemanatoare cu romana (sau corolar, cu maghiara) si pare alogen.

Sa stiti ca maghiarii din Romania nu mai sunt unguri de mult. S-au asimilat perfect la basinasi. Altfel, nimeni nu ar intelege pentru ce drepturi protesteaza cand ei

• cresc de mici in sate pur maghiare, 

• apoi vin la oras si invata la scoli in limba maghiara, 

• se duc la localuri pentru maghiari, teatru, filme, concerte pentru maghiari, 

• ba chiar ajung sa faca si o facultate in limba maghiara, 

• ca apoi sa se duca la locul de munca intr-un mediu majoritar de maghiari, unde vorbesc doar limba maghiara. 

Au mai multe privilegii decat orice alta minoritate europeana. Cultura lor, traita de zi cu zi, practic, este mai proeminenta si mai inlesnita decat insasi in Ungaria. Pentru cei care cred ca exagerez, o, nu. Traiesc in Targu-Mures, stiu exact ce vorbesc. Asa ca, cum ziceam, maghiarii de aici sunt foarte asemanatori cu romanii. La fel de istoric-analfbeti, nationalisti, uraciosi si rai. Plini de ura fata de vecinii lor. Dintre etnii, secuii sunt campioni la asta, am ajuns sa aud mai multi secui ca ei nu sunt maghiari, ei sunt secui, si ca maghiarii sunt de-anpulea. Bineinteles, fata de ei, care sunt o natie ariana. 

Iar azi, citesc ceva foarte retardat, pentru ca masura retardatului este nationalismul. Articolul se gaseste pe http://kolozsvaros.ro/web/kolozsvaros/-/cluj-napoca-ceva-a-murit-azi-in-mine si ma mira fluenta autorului in limba romana. Va rezum articolul: un bozgor, Balla Sándor, e depasit de faptul ca primăria Cluj-Napoca a câștigat procesul intentat de fundația lui Landman Gábor cu privire la montarea tăblițelor bilingve. Astfel el se intreaba, citez:

• Cum este posibil ca în unul din orașele cele mai tolerante și prietenoase ale continentului, nu sunt tolerate revendicările unei minorități autohtone, parte a istoriei orașului [...]?

• Cum poate fi invocat ca argument în motivarea unei decizii, că (virgulă) clujenii nu au o astfel de pretenție ca cea a tăblițelor bilingve, în timp ce 3000 de semnături au fost strânse pentru susținerea acestui caz?

• Administrația locală a fost incapabilă să accepte acea decizie juridică, conform căreia pe tăblițele de la intrarea în municipiu alăuri de „Cluj-Napoca" va trebui montată și inscripția „Kolozsvár". Ar fi fost mare lucru? Nu. Ne-ar fi făcut praf din punct de vedere material, sau ar fi fost primul pas spre „furarea" Ardealului? Cum să nu?

• cum este posibil ca în 2015, mult după regimul Funar, conducerea orașului – atât de decisă să deschidă spre Europa – ne-a putut face una ca asta?

apoi declara, atat despre el, cat si despre situatia actuala ca, citez:

• Mă confrunt cu furtuna din interior, ce mă cuprinde.

• Nu pot să precizez cu exactitate cam cel fel de furtună bântuie în mine. Nici măcar dacă cuvintele dezamăgire, deziluzie, furie și durere pot să redea oare starea emoțională care mă cuprinde.

• Nu, nu în primul rând faptul că m-am convins încă odată că România – și din păcate împreună cu ea Transilvania și Cluj-Napoca – nu este parte integrantă, cu drepturi depline a Europei.

• totul este o iluzie. O iluzie în sensul în care această „voce"sau „putere" are impact asupra maghiarilor de aici.

• Câtă duplicitate, câtă ipocrizie. Iar când va trebui depus proiectul pentru obținerea titlului, probabil nu vor uita să menționeze „ce multiculturalitate"

• Totul ar fi fost un gest de normalitate. Ar fi sugerat faptul că voi, maghiarii, aveți parte de acea imensă prietenie și toleranță, despre care au relatat străinii care trăiesc, învață, sau lucrează aici. În schimb acest gest a spus: stați jos, și rămâneți în liniște. Acesta nu este orașul vostru.

Si, nagy befejezes: Cred că astăzi a murit definitiv ceva în mine.

Acum, eu nu o sa stau sa explic de ce e retardat si bozgor ordinar. E foarte important sa nu te bati cu el. Sa nu stai la discutii. Sa incerci sa ii explici unde greseste. De ce este prost. De ce este bozgor si nu maghiar. De ce nu este roman ci tigan. 

Nu ai cum sa il faci sa inteleaga ca nemontarea placutelor bilingve, castigat in instanta, este un fenomen absolut normal si logic. Ca toleranta, prietenia, valorile europene de drept cetatenesc nu stau in aprobarea cererii unor 3000 de oameni din 317.953 (10%) de a monta placute intr-o alta limba. Cu argumentul ca orasenii au nevoie de ele. Ca multiculturalitatea nu sta in scrierea dubla a numelui orasului. Ca montarea lor nu ar duce la cresterea comunitatii maghiare din Ardeal sau la dezvoltarea culturii ei (asa cum se plange el melancolic in articol: incet, incet, scadem la numar, pierim). Ca povestea nu e deloc dureroasa, nu e deloc una sentimentala (e rationala), ca nu ar trebui sa starneasca furtuni interioare. Si ca oficialii orasului nu au spus niciodata: stati jos, orasul nu este al vostru. Pentru ca, culmea, nu este orasul vostru. Este al nostru, al tuturor. Ca placutele alea nu ar fi constituit un gest de normalitate. Ca, mai degraba decat ar fi condus spre convietuire pasnica ar fi dus spre conflicte inter-etnice.

Chiar si romani, fara prea multa judecata, din dorinta de a fi cavalerii albi ai internetului si sa demonstreze cat de deschisi la multiculturalitate si toleranta sunt, au luat apararea bozgorului, postand pe facebook:

Lucian Mindruta

13 ore · editat ·

Am crezut ca Boc e mai inteligent decat sa mearga la tribunal si sa se lupte pentru dreptul de a nu pune placute bilingve in Cluj, asa cum cerea o fundatie.
Mai ales ca in oras sunt destui maghiari. Mai ales ca trei sferturi din orasul vechi cu care se mandreste e facut de maghiari. Mai ales ca exista o istorie pentru care ar trebui sa avem respect.
Am sentimentul ca se duce (spiritual vorbind) dupa Udrea.

De ce, sa-mi spuna si mie clujenii romani si clujenii maghiari, de ce s-a luptat Boc sa fie (dupa mine) pur si simplu necioplit? De ce?

si oferind link spre articolul respectiv. Dar ceea ce este important, subiectul articolului meu de azi, este conversatia intre vecini. Pentru ca la aceasta postare de facebook au inceput, inevitabil, sa iasa la suprafata ura dintre conationali. S-au recurs la injurii, argumente istorice anacroniste (cine au fost primii), sangele ce curge prin vene (100% roman), argumente nationaliste (daca nu iti convine du-te in Ungaria), fudulii diasporiste, filmule cu masacrele ungurilor asupra celorlalti, etc.

Ura coace, rascoace, iar la fiece icnet de retard buboiul se sparge. Ura este evidenta, pentru ca argumentele sunt proaste si sentimentale, iar toata lumea invinovateste fix pe celalalt. Imi permit inca un exemplu din comentarii, o bozgoroaica care chiar merita, poate, sa zboare din tara:

Székely Zsófia Oare de ce vreţi atât de mult să ne romanizaţi? Înainte de 1918 Kolozsvár a fost capitala Transilvaniei, dar mai mult, stramosii nostri au trait aici imreuna cu sasi, romani in PACE. De cand statul a devenit roman, numai probleme etnice sunt. Unde va doare ca placutele sunt bilingve sau nu? E vorba de frica? Eu cred cel mai important lucru ar trebui sa fie PACEA!!!!

Bineinteles, ca numele meu maghiar (eu roman fiind) demonstreaza ca romanii au vrut sa ii romaneasca pe unguri. Si, bineinteles, totul mergea struna pe timpul celor trei etnii privilegiate. Era pace. Doar de cand romanii s-au rasculat de si-au declarat egalitatea au inceput problemele. Oricum, romanii sunt de vina. Va cer pardonul pentru citarea unui comentariu din tabara maghiara. Dar fiti pe pace, comentariile romanilor sunt la fel de retardate. De acolo se trage concluzia ca ungurii sunt de vina si ca au jefuit intreaga Europa.

Incheiere. 

Toata situatia e analogica pentru mine cu o excursie fictiva in Italia si as pretinde ghidului turistic sa-mi traduca numele localitatilor vizitate. Ca doar el e platit din banii mei si aduc beneficii economiei Italiei. Gen Castello Mare del Golfo. Si  de acum inainte sa-mi spuna numai in limba mea numele orasului. Si ca ma deranjeaza daca nu mi-l spune cum se spune in limba mea. Sa-i spuna Castelul Mare din Golf. Numai asa simt ca mi se respecta drepturile europene. Sa-mi spuna strict pe limba mea. Ca sa aud cum se spune un nume italienesc in limba romana. Si sa-l informez ca latinii se trag din daci. Ca dacii i-au batut de vreo doua ori. Deci italienii sunt un fel de ramura inferioara romanilor.

Ca roman, nu pot sa ma intreb oare cu ce ii deranjeaza pe unguri absenta placutelor, si nu prezenta unora xenofobe. Absenta placutelor nu este un gest xenofobic sau discriminatoriu. Existenta lor, la fel. Asa cum zicea si bozgorul si bozgoroaica de mai sus, ar fi fost mare lucru montarea placutelor bilingve sau unde va doare ca placutele sunt bilingve sau nu? Pai exact. Pai unde va doare pe voi ca nu sunt placute bilingve? Nu cumva in nationalism, imperialism si atitudine revansarda, melancolica spre vremurile istorice, de care ati dat dovata in trecut?

Sugi pula, Balla Sándor, autorul articolului, bozgor fara tara. Sugi pula, Szekely Zsofia, proasta de ocazie. Sugi pula, Lucian Mandruta, autistul facebook-ului. Bilingv. Din cauza unor oameni ca voi se continua ura intre vecini. Oameni care chiar cred ca ne intereseaza unul de celalalt, de defectele, curvele si etnia vecinului de peste drum. Care nu pot sa invete la scoala din cauza colegului de banca care are alta etnie. Care nu pot sa munceasca la locul de munca pentru un coleg este gay. Care nu pot sa duca la capat un proiect de voluntariat (sa doneze sange sau sa ajute orfanii) pentru ca unul din echipa are alta religie. Care nu pot sa isi ispraveasca gospodaria pentru ca scroafa vecinului a fatat cu trei purcei mai mult decat a lui. Si care se inveselesc cand ii moare capra. Care nu pot sa conduca spre serviciu ca au Dacie si nu Audi ca vecinul. Care nu pot sa locuiasca intr-un oras ca nu are tablite in limba materna.

Sa stiti ca nici eu nu sunt imun la ura caracteristica. Si eu ii urasc pe unguri. Doar ca ii urasc si pe romani deopotriva. De fapt, va urasc pe toti la fel de mult. Iar a doua diferenta este ca chiar nu imi pasa de voi si conflictele voastre. Ma lasa rece. Articolul nu e scris impotriva maghiarilor sau romanilor. E scris impotriva prostiei. Prostii - sunt targetul meu final, de orice etnie. Cum pula mea poti sa spui ca ala e normal la cap cand se intreaba ca cum a fost posibil asa ceva, ca il cuprinde o furie si o furtuna interioara si ca ceva a murit in el, doar ca nu i-a pus primaria niste futute de tablite intr-o alta limba decat limba oficiala a tarii?

Grupul Charlie Hebdo

Că evenimentul a cuprins întreaga planetă (sau cel puțin partea civilizată a ei) și că a împărțit lumea în două tabere, dintre care una inevitabil de idioți, asta o știm și o înțelegem de demult.

Ceea ce e surprinzător, mă rog, pentru mine, e gradul de idioțenie a taberei cu idioți. Adică știam că trebuie să fie și din ăștia, dar nici chiar în așa hal.

Teoretic, oamenii mai inteligenți sunt atei. Cu ei nu există probleme să accepte să fie Charlie Hebdo, să se identifice cu ei, cu mișcarea indignată față de ceea ce s-a comis. Chiar dacă nici nu au auzit de revistă sau văzut vreo caricatură. Adică exact așa cum ne spune notepad++ când îl instalăm:

Freedom of expression is like the air we breathe, we don't feel it, until people take it away from us.

For this reason, Je suis Charlie, not because I endorse everything they published, but because I cherish the right to speak out freely without risk even when it offends others.

And no, you cannot just take someone's life for whatever he/she expressed.

Un ateu nu vede că se făcea vreo nedreptate. Nu vede nici că se încalcă vreo libertate. Nici nu se instigă la ură împotriva vreunei culturi sau religii. Și același sentiment se menține și după consultarea ultimului număr Charlie Hebdo, decriptat de Dan Alexe pe blogul său. Dacă ar instiga la ură, ar instiga împotriva minciunii, perfidiei și șarlatanismului. Dacă și-ar bate joc de vreo religie, și-ar bate joc de adepții care omoară în numele ei. Dacă ar vrea să încalce libertatea vreunuia, ar încălca libertatea de a comite crime pe baza unor credințe stupide. Dacă ar privi atent un ateu situația ar traduce-o la un nivel medieval:

Niște oameni au fost vrăjiți de desenele și scrisurile unei bucăți de hârtie și au comis crime.

Da...  pare o frază desprinsă din cărțile oculte de magie sau din povești fantasy.

Aceasta este tabară celor raționali. Cei care văd logic lucrurile. Cei care nu numai că gândesc, ci sunt și nesupuși. Neîndoctrinați. Cei care contestă sistemul, cei care refuză autoritatea, care demontează mersul corupt al instituțiilor. Rebeli, într-un fel, de orice ce înseamnă supușenie și conformism. Aceștia sunt oamenii care aduc evoluții în societate. Cutezători, calcă peste principii învechite și credințe stupide. Așa ar trebui să fie toți.

Ceea ce am observat este apariția impostorilor în această tabără. Oameni culți, de altfel, dar toți, repet, toți, religioși. Și toți care nu sunt Charlie Hebdo sunt religioși. Așa că, un guzgan cu mono-sprânceană s-a făcut de cacao, încercând pentru el, să-și apere convingerile, dând cu bâta-n baltă, cu sofisme, contradicții și paradoxuri. Îl cheamă Pleșu și ar trebui să fie vocea intelectualilor români, însă a dezamăgit total. Halucinant este că propune idei totalitare, în spiritul ortodox-totalitar, cum că ar trebui să găsească de specialiști limita caricaturii, deși nu menționează cine îi verifică pe specialiștii ăia. Adică să avem poliție, să ne apere, dar cine ne apără de poliție când fac ei abuzuri?

Un alt filosof, aș zice, Mitos Micleusanu, încearcă și el o reconciliere cu propria-persoană (toți creștinii fac asta când își pun față-n față credințele stupide cu realitatea dură și rațională), bănuiesc că tot pentru el, pe facebook:

Întrebarea este simplă: ar trebui (sau nu) să aibă ”libertatea de exprimare” niște limite? ok, în primul rând este ușor să vorbești despre libertatea de exprimare cand nu ești vizat tu, icoanele tale, nevasta, copiii sau parinții. Dacă să zicem ești ateu, iar eu voi intenționa totuși să fac mișto de tine (invocând libertatea de exprimare) și voi face caricaturi porno cu mama ta, aș sări calul? Vei spune: depinde? S-ar putea chiar să te distrezi, scrâșnind ușor:) că deh, ești cool, ai simțul umorului, ce să zic. Dar dacă un orfan, să zicem, l-a ”asimilat” de mic pe Isus ca pe un tată și (ca să vezi) s-a atașat de această figură, nu s-a mai simțit singur, rătăcit, furios etc. N-ar fi la fel de jignitor să-i trimit caricaturi porno cu Isus? Sau e doar problema lui că s-a atașat de o icoană? Oare e problema lui că a fost părăsit de părinți, iar Isus i-a completat lipsa de dragoste etc? Ești tu în măsură să înțelegi necesitățile lui, atâta timp cât nu ai trăit ce a trăit el? Chiar dacă e doar unul ca el în toată lumea, o să-l cauți să faci mișto de Isus?

Ok, să zicem că ești un artist nebun și o să-l cauți, dar cineva la un moment dat îți va spune: vezi că orfanul ăla e tare dubios, se spune că ar fi ucis un om. N-a fost prins, dar era într-un conflict cu victima. Acuma tu ești un artist ”care se respectă” iar în numele libertății de exprimare totuși te duci la orfan și scuipi pe icoana lui. Nu pare asta un soi de performans dement, gratuit și sinucigaș? Sigur, vei intra în anale, unii îți vor ridica un monument, dar care-i sensul? Orfanul ajunge la pârnaie, acolo să zicem că e omort la rândul lui. Vei fi mulțumit? Să zicem că ala care l-a omorât pe orfan e omorât și el, de cineva care a ținut la orfan. Nu devii în acest caz un declanșator de crime? În numele libertății de exprimare? Ești un martir?

Să mergem mai departe. Care-i capacitatea ta de empatizare, dacă nu ești capabil să înțelegi că pentru cineva Isus sau Iehova sau Mahomed sunt ca un soi de părinți? ce faci, judeci delirul lor? știi tu ce-i ajută pe ei să-și găsească rostul sau liniștea sufletească? Să zicem că pe mine Isus mă ajută să-mi potolesc psihoza și agresivitatea și datorită lui nu vin să-ți dau cu levierul în cap. Când îmi vine să te caut și să-ți crăp capul, mă așez totuși în genunchi și mă rog la o icoană, până îmi trece psihoza? Poate ești în viață fiindcă mă ajută icoana cutare să nu te ucid. Crezi că este exclus un asemenea scenariu? Nu întrezărești nicio conexiune?

Ok, tu îmi trimiți o caricatură cu Isus, în timp ce mă rog la el să te păzească de mine:) Dar se face că sunt psihotic (sigur e problema mea, tu n-ai nicio vină că eu sunt psihotic sau radical, sau fundamentalist. nici măcar nu te interesează. tu doar îmi trimiți o caricatură cu Isus, atât) dar cum spuneam, eu sunt nebun, mii de scuze, chiar sunt, iar caricatura ta mi-a declanșat psihoza, te-am căutat și te-am spintecat. Cine-i de vină? Boala mea? Eu? Părinții? Școala? Gena? Spitalul? Isus? Caricatura? Tu? Poate nimeni nu e de vină. E un lanț complex, nu există un singur motiv, izolat.

Dacă pentru mama ta, să zicem, Isus reprezintă ceva important, te apuci să faci poante nașpa cu Isus de față cu ea? Sigur, poți să faci asta, dar dacă ea începe să plângă și îți spune: Încetează te rog! Tu vei spune probabil: Stai mamă, am glumit, scuze etc. Întrebarea e: O să glumești și mâine? Și poimâne?

A nu simți că alții simt e o formă de psihopatie. Eu spun: Sunt liber să fac caricaturi pe teme religioase și e problema ta dacă ești fundamentalist și nu ai simțul umorului. De ce nu aș putea și eu să-ți spun: Sunt liber să te omor fiindcă sunt nebun și e problema ta dacă ți se pare patologic sau inuman!

Creionul caricaturistului nu-i mitralieră? Dar acum extrema dreaptă, care la fiecare incident din ăsta își mai fortifică în plus poziția, ce va produce? Pace, echilibru, înțelegere? Ne întrebăm: ce vină are caricaturistul? oare ar trebui el să țină cont de faptul că lumea e plină de oameni radicali sau instabili psihic? Mulți vor spune: nu poate să țină cont de toți și nici nu-i treaba lui! el nu trebuie să-și reprime ”libertatea de exprimare” În acest caz, de ce ar trebui altcineva să-și reprime furia? Vorbim de norme sociale, toleranță, empatie, ințelegere. Dar cine ar trebui să dea tonul la toatea astea, dacă nu cel care pretinde că este mai elevat, mai civilizat, mai liber etc? Despre libertatea de a înțelege limitle celuilalt nu vorbim? O fi vreo lucrare despre dinamica toleranței interculturale?

Dacă ați reușit să citiți tot, este ok, dacă nu, atunci nu încercați a doua oară. Textul e pur filosofic, nu răspunde la întrebări, ci interoghează. Nu rezolvă nimic, dar se vede în mod clar sforțarea pentru a-și apăra credința contra evenimentului ce a demonstrat stupiditatea ei. Este subiectiv, religios-subiectiv, exact ca Pleșu. Nu neapărat că ar conduce asta spre o logică greșită, dar totuși... nu este obiectiv.

Aceste două exemple sunt suficiente pentru a demonstra prezența impostorilor în tabăra libertinilor și raționalilor. Sunt un stereotip. Toți care încep așa: nu zic că nu s-a greșit omorând, dar... sunt impostori. Nu exista niciun dar. Nu există scuză pentru a lua viața pentru că ai ales să vorbești ce și să scrii ce gândeai.

Acum o să ne ocupăm de cealalaltă tabără. Idioțenia lor e cruntă, așa cum am mai zis, și mă surprinde gradul ei. Am rămas mască când am văzut pe facebook un analfabet (e subofițer la pompieri) a declarat că el nu e Charlie Hebdo, că francezii și-au căutat-o și chiar a postat o imagine, făcută de el, cu un copil care se pișă pe o piatră de mormânt pe care scria Charlie Hebdo RIP. A dat share la articole de gen și gen, și oamenii comentau că bravo, în sfârșit cineva are curajul să spună ce gândește. Mai adaug și descrierea sa la post:

De ce Covalciuc Bogdan nu este Charlie ....

CITAT : 

"Mă alătur şi eu lui Alexandru Racu şi celorlalte voci din România care nu pot fi de-acord nici cu crima, dar nici cu extremismul din limbaj deghizat în caricatură. Este absolut revoltător, din punctul meu de vedere, să susţii că insulta gratuită este o valoare, şi nu una oarecare, ci una care trebuie apărată.

„Liber-cugetătorilor”, ideologilor, seculariştilor, liberalilor, etc care se împăunează cu eticheta „Je suis Charlie” le-aş aduce aminte de vorbele unui ateu, „puţin” mai celebru decât caricaturiştii de la Hebdo: „Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”. Sau măcar vechea vorbă românească, „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. ?

Acesta este exemplul de idioțenie ce vorbeam, care caracterizează întreaga tabară de neCharliști. Imbecilizati de un sistem comunist, obișnuiți să-și vadă fiecare de treaba lui și să nu vorbească ce nu se cuvine, atunci când ajung față în față cu valorile libertății, acelea care s-au născut, de altfel, în Franța, nu le recunosc și le consideră denaturate, false sau groteși. Confundă limitele libertății de expresie și nici nu sunt capabili să le înțeleagă vreodată, având în vedere sistemul politic (și militar, căci vorbim de un subofițer) unde s-au răsturnat și reamestecat aceiași oameni de partid din vechea generație, hoți, corupți, organizați în grupuri similar mafiote, ca să se acopere de abuzurile săvârșite. Probabil că nici ei nu știu cu adevărat ce înseamnă libertatea, și ei, trecând la rândul lor, printr-o etapă de dezvoltare în carieră pe slugărnicie și declarații false.

Acești oameni sunt irecuperabili. Oameni au murit din cauza expresiei și ei desenează că se pișă pe mormântul lor. Și explică la alții că francezii și-au căutat-o. Că au întrecut orice măsură, că au încălcat libertățile celorlalți și și-au bătut joc de cultura și religia lor. Și că de fapt, nu toți musulmanii sunt teroriști, că teroriști există în orice religie și fără religie. Și toate aceste lucruri le concluzionează în urma reportajelor de la televizor și articolelor din tabloide. Și nici măcar acum nu au citit vreun articol Charlie Hebdo sau vreo decriptare a vreunei caricaturi, căci caricaturile acelea au un tâlc, au o însemnătate mai mare decât desenele, pe care ei, ca proștii, nu o înțeleg și se opresc doar la curul gol a lui Mahomed.

Doamne, nu mai vreau să trăiesc în această țară. O urăsc din tot sufletul și pe ea și pe oamenii din ea. Oamenii ăștia nu sunt criminali, nu, sunt doar complici la aceste crime. Complici la tăcere, pentru că nu se cuvine să vorbești împotriva partidului. La lașitate. La dezumanitate și dezumanizare. La josnicie și ticăloșie. 

În încheiere, vă las cu un filmuleț intrigant despre cultura și religia idioților, celor împotriva cărora Charlie Hebdo lupta, nu prin crimă, ci prin cultură.

Bratul pe geam

Bratul pe geam sau 

Cateva consideratii de zbor in ce priveste elicopterul cazut la Siutghiol

Acum vreo 10 ani faceam scoala de soferi. Si pentru ca era boom economic si oamenii erau nelinistiti, netinand cont de bani, am profitat de o oferta (aburita fiind mama de secretara scolii auto) si am inceput sa fac si camionul. Adica categoria CE. Instructorul era un batran scund cu parul alb, scurt, fata ridata, barba proeminenta si vocea ragusita. Era un adevarat lup de tir, daca pot sa fac o paralela la lupii de mare. Era ruginit tare. Om dur, suda tigara dupa tigara, in timp ce-si tinea picioarele pline de varice lungite prin cabina, intr-o nepasare surprinzator de pozitiva asupra scolarului, care invata pe pielea lui din propriile greseli.

Un singur lucru a fost ce nu l-a acceptat, in ce priveste intreaga comportare permisiva si nepasatoare. Observasem ca el tinea mana pe geam cand conducea camionul. Ajuns la volan, intr-adevar, simtisem o mica incomoditate sa tin amandoua mainile pe volanul mare. Am sprijinit bratul pe geam, dar nu ca sa-l imit, doar pentru ca imi era mai confortabil. El s-a intors catre mine, cu ochii ca doua tigari aprinse: baiete, ia mana de acolo. Acolo o tii dupa 25 de ani de condus.

Elicopterele SMURD au primit permis sa reia activitatea dupa ce accidentul de la Siutghiol a dus la oprirea zborurilor si verificarea tuturor aeronavelor, transmite MAI, citat de Agerpres. Activitatea a fost reluata din Bucuresti, Targu-Mures, Iasi, Galati, Craiova si Arad, exceptie facand punctul din Constanta.

Comunicatul mai arata ca investigatiile preliminare ale accidentului aviatic produs in data de 15.12.2014 la Siutghiol efectuate de reprezentantii fabricantilor Airbus Helicopters Germania si Turbomeca Franta, au demonstrat ca nu exista indicii care sa suspecteze vreo cauza tehnica generatoare sau contributoare la producerea accidentului iar din punct de vedere tehnic nu exista motive pentru oprirea elicopterelor EC-135 la sol.

 Mai tarziu in acea zi, Lucian Mandruta a postat pe facebook:

Asa cum v-am spus inca din prima zi, elicopterul cazut in Siutghiol era in perfecta stare.
Singura explicatie valabila e aceeasi despre care vorbeste comunitatea zburatorilor: eroare de pilotaj, posibil pe fondul indisciplinei in zbor.
Si mai precis, oamenii isi terminasera misiunea si faceau probabil un zbor la altitudine joasa, de dragul peisajului.

 Asa cum v-am spus si eu aici, in balciul maimutelor, eroarea a fost partial umana, e indeajuns sa vezi numarul caderilor in Romania in raport cu media caderilor mondiale. Pilotul a cedat comanda copilotului, neexperimentat, si zburau foarte aproape de luciul apei cu soarele in fata. Factori care au mai concurat fiind si combustibilul de proasta calitate, dar care nu se va scoate la iveala niciodata, din cauza mafiei combustibilului. 

Dar, de fapt, nu se va scoate la iveala nici eroarea umana din cauza unei ipocrizii si superstitii ce, din tot spatiul UE, numai la romani o gasesti in stare bruta, aproape violenta: [vorbesti] de morti nimic de rau. Adica, in numele Domnului, protejam memoria victimelor, care sunt poleiti eroi. O fi rau, o fi pozitiv? Eu zic ca nu. Pentru ca sistemul corupt care da oameni inculti in posturi cheie continua sa se rostogoleasca. Nu vorbesc neaparat de piloti, vorbesc de la ministru si inspector-sef pana la ultimul subofiter din cadrul lantului de salvare, toti care au contribuit, intr-un fel sau altul, la caderea elicopterului si imposibilitatea de a furniza o salvare corespunzatoare. Care apoi zbiara ca maimutele unele la celelalte doar sa-si salveze imaginea si postul. Dupa cum v-am spus in balciul maimutelor...

Romania, tara incompetentilor si indisciplinatilor urlatori. Facuti eroi. Exact ca in Apuseni. Exact ca pe Siutghiol.