Mircea Merge Mai Deoparte

Intâmplător, am dat de site-ul ăsta:

http://www.mirceamergemaideparte.ro/

În cazul în care nu vreți să citiți, pot rezuma eu foarte scurt: este vorba de un băieat care și-a pierdut picioarele într-un accident de mașină și acum are nevoie de donații din partea noastră. Ca să meargă mai departe.

Dar o să citiți. Știți de ce? Pentru că site-ul este făcut în asemenea măsură ca să parcurgeți (aproape chiar fără să vreți) textul. Pentru că respectă unele reguli de aur, cum ar fi:

după ce ai compus textul de pe prima pagină a site-ului tău, taie jumătate din el; după ce l-ai aranjat astfel, mai taie încă jumătate din el.

și:

fragmentează textele lungi în propoziții scurte aranjate ori ca liste cu butoane, ori caption-uri la imagini, ori succede frazele în fonturi diferite (adică ca un fel de titlu cu un text mai mic explicativ chiar sub el, primul rând fiind mai important decât al doilea)

Lucrurile acestea le știu, pentru că am citit cărți despre așa ceva. Știu ce înseamnă un site profesional și reușit. Înseamnă unul care își transmite mesajul într-un stil în care nu îl face pe vizitator să gândească. Cartea pe care am citit-o despre cum să dezvolți site-uri profesional chiar așa și se numește: Dont Make Me Think. Probabil, fără să gândiți ceea ce faceți, ați și parcurs întreg site-ul. Și ați reținut mesajul foarte ușor.

Site-ul este unul profesional. 

Un site ca ăsta costă la freelanceri undeva între 100 - 200 de euro și la firme între 500 - 1000 de euro. Costul pentru un domeniu .ro este 51,26 USD + TVA (24%), iar găzduirea costă cel mai puțin, în jur de 1 euro pe lună, dacă accesăm program basic sau micro, ceea ce este suficient pentru un site de genul. Ah, da, uitasem și de expertul SEO și cel de Social Media (distribuirea site-ului pe cât mai multe rețele de socializare). Dar să zicem că vine la pachet cu site-ul.

Ceea ce mai remarc sunt indiciile de profesionalism psihologic din spatele site-ului. Cineva, un expert, a clădit din cuvinte, poze și artificii psihologice, o adevărată lucrare de campanie. Este o campanie, efectiv. Observați până și titlul mare:

SUNT CEL MAI NOROCOS OM DIN LUME

îndemnarea de a descoperi secretul, senzaționalul din spate:

află de ce

află povestea celui mai norocos om din lume

pozele cu iubita și prietenii săi, și cum este el fericit. Iubita nu este doar iubita sau prietena, ci are un nume, Alice. Pentru că în subconștientul nostru să se formeze instantaneu imaginea unei persoane nestrăine, și nu doar un concept social, cum ar fi fost în cazul prietenei. 

Apoi, pe la mijlocul paginii, apar poze triste: accidentul rutier care i-a retezat picioarele, Mircea trist, pe patul de spital, gata să abandoneze.

Dar apoi și-a revenit și și-a dat seama că este norocos și că își dorește din tot sufletul să meargă mai departe. Cu ajutorul nostru, a celor 2 euro pe care îi putem dona. Și că refuză să renunțe la speranță. 

Lucrurile acestea psihologice te ating.

Pe tine, pe mine, într-un fel, pe toți cei care îi vizitează site-ul. Am scris ceva urât pe facebook despre pagina lui, cum că e egoist. Un prieten m-a făcut fraier și Iulică, un coleg de master, mi-a zis ma dane nu vb asa de bietul om, e un om care a avut un accident din urma caruia a ramas fara picioare.

A fost foarte urât din partea mea să scriu ce am scris. De fapt, trebuie să recunosc că m-a cuprins mila din ce am vazut pe site-ul lui. Mă doare și, într-un fel, sufăr. Câteodată am îndoieli creștine și chiar mă gândesc la bunul Dumnezeu, ce I-ar fi plăcut Lui sau ce L-ar fi supărat. Am remușcarea lucrului rău și la tot pasul am regrete și sfială de cum ar trebui să mă comport.

Și ceea ce mă doare e conștientizarea faptului că nu există soluție sau compromis la problema mea. Pentru că...

într-o societate ca să te simți împlinit (bine) ești la cheremul celorlalți.

Să dau un exemplu. Mergi pe stradă și un om străin te înjură. Ori îl ignori și treci nepăsător pe lângă el, ori îl înjuri mai vârtos decât el înpoi. În amândouă cazurile ai pierdut. Mergând în echilibru pe o funie de circar, într-o parte ai experiența negativă că un semen de-al tău ți-a cauzat un rău, într-o parte ai remușcarea faptului că i-ai făcut tu un rău mai mare. Inevitabil, cazi. Și nu, nu vreau să vă aud cum spuneți că sunt indiferent, îl înjur și apoi nu am nimic. Pentru că nu sunteți de piatră. Nu aveți super-puteri în raport cu mine, iar eu știu că am trăit live experimente negative de genul acesta în societate. Și mai ales, suntem cu toții animale sociale. Sunt experimente științifice care arată că secretul pentru un creier sănătos, un nivel de viață ridicat, împliniri și fericire și o viață îndelungată este tocmai implicarea socială. Să fii cât mai activ social. 

Deci, repet, când trăiești într-o societate ceilalți sunt cei care contribuie la nivelul tău de fericire și împlinire zilnic. Și ca să facem o pauză, întreb dar ce facem cu cei care cauzează disconfort și fac rău? Îi ignorăm sau le plătim cu aceeași monedă? Și inițial avem impresia că nu contează, dat fiind că efectul e același (o umbră neagră pe sufletul tău). Apoi avem impresia că ignorance is bliss și că mai bine încercăm să uităm acea întâmplare nefastă și omul acela nefast care ne-a înjurat fără motiv, mai ales că așa este creștinește și așa vrea bunul Dumnezeu. Ajungem în al treilea moment. Moment în care realizăm că nu răzbunarea personală contează cu adevărat. Pentru că nimic, nici răzbunarea, nu o să ne aducă în momentul anterior stării de disconfort. Ci mai degrabă, echilibrarea balanței. Pentru că dacă lovesc înapoi, și îl înjur cu cea mai vividă bolnavă imaginație de ciuperci psihogene timp de zece minute, fără răsuflare, fără să mă repet, încât l-ai făcut să-i dea lacrimile pe nas, lui, lui mumă-sa, bună-sa și toate pizdele proaste pe filiația lui maternă până la Eva, chit că ne va părea rău după aceea și vom fi cuprinși de remușcări, crește șansa ca omul acela să nu-și mai repete fapta în viitor. Deci devenim un fel de reglori social.

Acum ne întoarcem la studiul în caz. Având lămurite chestiile de mai sus și pe baza celor trei afirmații cu litere îngroșate, eu încep să îmi pun întrebări.

1. Ce-i cu cerșetorul ăsta?
2. De ce este el cel mai fericit om din lume? Pentru că și-a pierdut picioarele și nu va mai umbla niciodată?
3. Dacă e cel mai fericit om din lume de ce are nevoie de doar 2 euro de la noi?
4. De ce vrea să meargă mai departe?
5. Cum îl ajută pe el banii ca să meargă mai departe?
6. Dar ce înseamnă efectiv "să meargă mai departe"? 
7. Ce-i cu căcatul ăsta de campanie? 
8. Cum beneficiază societatea de pe urma ei? 
9. Sau orice alți oameni în afară de el? 
10. Sau o idee, un principiu, un scop?
11. Ce altceva în afara egoismului unui singur om mai este în această campanie?
12. Ce diferență este între Mircea și bețivul cartierului care mi-a cerut o bere și o țigară adineauri? În afară de faptul că Mircea are un handicap fizic și celălalt unul psihic?

Voi chiar nu vedeți că ESTE O AFACERE, unde se delimitează clar un capital investit, un profit, un public țintă, strategii psihologice de marketing, folosindu-se nedemn de caracteristica socială a oamenilor?

Există milioane de oameni care au handicap egal sau mai mare decât al lui. Dar nu contează, pentru că în viziunea celor care fac campania, el e unic. El e special. El merită atenția noastră, chiar dacă nu îl cunoaștem.

Dar eu zic că nu. Eu zic că nu e special. Nu merită atenția societății. E doar un om care s-a mutilat din vina lui, ba chiar era să omoare și alți oameni (acum conduce din nou). Nu e așa cum spune știrea, că cică nu a fost vina lui. Din nou, știu despre ce vorbesc. Lucrez cu cazuri din acestea, tocmai pentru că îmi cere serviciul meu. Chiar ieri, de exemplu, când am lucrat, am avut un caz genul. Șoferul a intrat într-o curbă și a pierdut controlul asupra mașinii din cauza vitezei. El și cu nevastă-sa, fiind pe locurile din față și, probabil, cu centurile puse, nu au avut nimic. Copiii lor, în număr de doi, din spate, au fost proiectați pe parbriz, cu efectul minor a unor zgârieturi și vânătăi. Dar puteau să moară. Puteau. Și știți de ce? Din cauza vitezei. Pentru că dacă excludem traversările neregulamentare a pietonilor, că doar ne referim la situația când tu îți omori familia sau familia altuia cu mașina ta, statistica ne spune clar. Viteza, 25% din totalul accidentelor rutiere. Pentru că șmecheri și băjeți. Și pentru că a 3-a țară în top european la accidente rutiere. Pentru că cultura. Pentru că balcanismul și românismul. Pentru că dacă avea viteza maximă legală, în momentul când a apărut defecțiunea la sistemul de frânare, nu ar mai fi spus că nu îmi aduc de-aminte de absolut nimic. Pentru că, defecțiunea, care a avut loc la roata din stânga, ar fi deviat direcția mașinii spre parapetul din stânga, cel de peste 2-3 sensuri de circulație, câte or fi, ar fi avut timp să tragă de volan să îl evite. Sau dacă l-ar fi lovit, nu ar fi rezultat o mașină zob complet + trei purceluși de Crăciun. Pentru că 80 sau 100 de km/h cu o troacă de porci.

Dar nu caut vina lui. Și nici nu mă interesează. Că nu îl cunosc. Și nici nu vreau asta. Nu sunt în cazul lui, eu încă mai am picioarele la loc. Poate că suferă, dar nu mă interesează, pentru că nu are nicio legătură cu mine, e doar un străin. La fel cum nici pe el nu îl interesează durerile mele rezultate din handicapurile mele. Dar diferența între mine și el este că dacă eu aș fi fără picioare nu aș încerca să îi fac pe alții să se simtă prost că nu îmi dau bani ca eu să trăiesc pe banii lor. Doar pentru că sunt special. Nu sunt. Sunt milioane, repet, milioane care handicap chiar mai mare decât al lui. Care nu cerșesc și își îndură cu bărbăție soarta.

Pe mine tot ce mă doare este faptul că un om străin m-a smintit pe-o stradă și, indiferent dacă îi fac rău înapoi sau îl ignor, eu tot o să mă simt prost.