duminică, 8 iulie 2018

O aceeasi parere, cum ca romanii sunt idioti

Articolul este explicarea printr-un exemplu concret a titlului. Daca nu aveti chef de teoria chibritului, puteti sa re-cititi titlul si sa evitati articolul, alegand sa faceti ceva mai util. Insa, daca chiar aveti chef sa mergeti pe calea aceasta, a citirii articolului, trebuie sa imi promiteti ca nu o sa mai cititi blogul lui zoso sau o sa-l mai imprastiati vreodata pe retelele de socializare. Pentru ca e argumentatia mult prea lunga ca zoso e un cretin jignitor. Totusi, mai bine cititi ultimul paragraf si va indreptati atentia spre altceva.

Romanul este idiot. Cum vine la pachet cu mai multe defecte, gen complexe de inferioritate si superioritate, are prejudecata cum ca doctorii si programatorii ar fi "oameni destepti, dom'le". Incetul cu incetul, din experienta proprie, am inceput sa ma lepad de prejudecata asta pe care o aveam si eu. Am intalnit un doctor ce mi-a zis ca vaccinurile e rau, el insusi nevaccinandu-si fetita. Altul mi-a facut o analiza la celebrul aparat de biorezonanta, inainte sa-mi dau eu seama ce anume era. Iar acum vad prieteni programatori care pun botul la cele mai naive basme pesediste sau nimicuri prostesti, pe care le dau share ingamfati pe facebuci. 

Ca de pilda asta:
Si dupa ce i-am explicat ca articolul e furat, ca fiecare paragraf are o contradictie, ca vreo 2-3 paragrafe de-acolo sunt jignitoare pentru un om onest si decent, alt programator, prieten comun, m-a facut prost. Pentru ca pe facebuci lumea se linge in cur, nu se combate rational. Iar cand are cineva neobrazarea sa provoace imaginea lui cineva, se-ntelege, e trimis romaneste la plimbare. 

Dar sa analizam articolului mutantului zoso. Acesta e un baiat care are de ceva vreme un blog. Era celebru ca era printre primii si singurii baieti care se intretineau doar din blog, chiar motto-ul blogului era "un blog sustinut de cititori". Incetul cu incetul, pentru ca romanul nu a atins stagiul de civilizatie in care sa plateasca pentru scriere, arta si alte lucruri si concepte vestice, blogul gazduia reclame. Au aparut articole in care se vorbea de biscuiti, perne de gat si furtunuri de gradina. Mai sunt si niste articole in directia priceperii romanesti la toate si alte articole de gen maestrul iti vinde afacerea (maestrul fiind un ratat sau nefacand bani din invartelile pentru care cerea bani sa le explice) in ce priveste media, bloggingul, reclamele. Blogul a devenit click-farm cu articole multe si proaste, zilnice, sintetizari din alte bloguri si alte articole. 

Ca, de exemplu, articolul asta share-uit de prietenul meu, intitulat In realitate, politica ne afecteaza foarte putin. O sa purcedem in al analiza complet, paragraf cu paragraf, folosind instrumente de logica si problematizare filosofica. 

Deși e mare consumatoare de energie, duce la despărțiri dureroase în familie, supărări nealinate nici măcar după moartea lui Iliescu, în realitate, politica ne afectează foarte puțin.

  • la inceput, am crezut ca se vorbeste de ceva consumator electric. Ma gandeam cine ar fi indraznit sa consume atata energie in aceste vremuri prevestitoare de calamitati climatice la scara globala. Dar m-am linistit: e vorba de energie, aceea a omului. Dar de ce anume politica consuma energia omului? E cumva omul obligat sa isi consume energia pe asa ceva? Il obliga cineva? E inevitabil? Oare ii baga cineva cu forta pe gat? Vrei, nu vrei, daca traiesti in Romania, trebuie sa faci politica? Si in SUA oamenii sunt polarizati foarte tare, deci nu e ceva specific romanesc. 
  • politica duce la despartiri dureroase in familie - probabil ca sunt familii polarizate care s-au certat, infierbantandu-se. Eu nu am aflat de niciuna, dar luand in calcul gradul de polarizare, putem lesne banui asa. Si tatal meu e, dupa criteriile mele, un prost naiv aburit usor de PSD. Dar am evitat discutia, si el, si eu, dar mai ales ca eu nu am pus suflet prea mult. Poate si el nu a inceput-o vreodata, ca si-a fi zis: "stai, ba, asta e fiul meu, e alta socoteala! nu face parte din oamenii aia pe care trebuie sa ii combat!". Oricum, trebuie sa avem in minte cuvantul dureros. Dureros e ceva ce provoaca durere sau suferinta. Presupusele despartiri ar cauza suferinta. 
  •  Suparari naliniate nici macar dupa moartea lui Iliescu - nu prea vad vreo constructie logica aici. Iliescu nu a murit inca, dar putem ghici ca scriitorul se refera "atunci cand va muri Iliescu". Cum adica sa se alinieze supararile dupa moartea lui Iliescu? Adica se vor organiza? Se vor pune in sir indian? Se vor grupa dupa o linie dreapta? Sau se vor diminua? Sa zicem ca se vor diminua. Sa zicem ca autorul a vrut sa se refere prin Iliescu la cateva mii de oameni corupti si hoti, cei care au distrus tara sistematic de la caderea ceausimului, cat si pe vremea lui. Si asta pentru ca e pueril sa crezi ca daca moare un singur om se vor usura niste ofuri. Altfel, afirmatia e cretina. Dar ma intreb chiar si asa... oare, in lipsa nasterii unor altor oameni si a altor societati (adica ceea ce chiar ar schimba lucrurile), moartea unor oameni si a unor societati ar schimba lucrurile? Oare le-ar schimba in bine? Pai asta e chiar intrebarea generala ce se desprinde din tot articolul, insa autorul raspunde la ea in mod ilogic inca din primul paragraf... Greseala grava: in problematizare nu se raspunde la intrebari. Avem aici constructii lingvistice gresite; afirmatii ilogice; elucubratii. 
  • în realitate - interesant ca consumarea de energie, despartirile dureroase in familie si supararile nestinse se petrec intr-un realm al viselor, al irealitatii, al iluziei, iar conform autorului, in realitate,
  • politica ne afectează foarte puțin - aici avem, fara niciun dubiu, de o contradictie. Afirmatia ca politica ne afecteaza foarte putin este in contradictie cu enumerarea beletristica de dinainte a celor 3 elemente: consumatoare de energie, despartiri dureroase in familie si suparari nestinse. Toate aceste 3 lucruri nu sunt putin lucru: energia consumata de politica ne seaca de putere, ne face sa fim obositi, sa nu avem timp pentru familie si pentru noi, ne face irascibili, usor iritabili, plictisiti, expedianti; despartirile din familie sunt dureroase, ne provoaca certuri si suferinta; supararile sunt nemitigate, nestinse, neameliorate de nimic, nici macar de situatia absurda a mortii unuia dintre politicieni, care in prezent nu e nici macar relevant. Observati ca nu se spune politica nu ne afecteaza deloc ci ca ne afecteaza foarte putin. Deci politica ne afecteaza oarecum, foarte putin, undeva intre deloc si putin al scarii graduale. Deci, foarte putin. Daca s-ar fi spus simplu ca politica ne afecteaza afirmatia ar avea sens, insa nu ar avea relevanta aceea contradictorie cu parerea incetatenita: e vorba, deci, de o altfel de parere. Trebuie sa socheze putin, trebuie sa fie brusca si dezradacinanta. Daca s-ar fi spus ca politica nu ne afecteaza deloc contradictia logica ar fi fost prea profunda incat sa fie scufundata de constructia in realitate. Nu s-ar fi putut trece usor peste ea. Insa, afirmatia e o contradictie; e o elucubratie complexa; e in primul paragraf. 
  • Articolul incepe cu o contradictie logica.

 

Suntem într-o perioadă a umanității când avem de toate. Și haleală în abundență, și divertisment pentru toate gusturile. Joburile nu mai sunt atât de apăsătoare, mai ales dacă avem conectat calculatorul la Internet sau un smartfon 4G. Și e valabil și pentru joburile “corporate” dar și pentru cele “entry level”. Până și salahorul își mai citește notificările între două roabe de ciment. Vorbesc aici la nivel macro. Bineînțeles că sărăcia încă există, dar, după toate statisticile, scade într-un ritm nemaivăzut până acum.

  •  al doilea paragraf incepe cu o explicare a lumii in care traim; limbajul folosit e prost: cand vorbesti de glorioasa perioada a umanitatii in care ai de toate ar trebui sa te referi la literatura, arta, frumuseti culturale si intelectuale. Insa toate pentru autor inseamna: haleala in abundenta si divertisment pentru toate gusturile, despartite intre ele printr-o virgula si cuvantul de legatura si. Aceste doua cuvinte induc grosolania si grobianismul omului de rand: haleala si divertismentul, nu cultura, pentru toate gusturile, intelegandu-se gusturile acelea proaste, filme cu transformersi, manele, cocalarism. E exact dispretuitorul "paine si circ". Halealea nu e mancare fina; e saorma si parizer facut din mizeriile atent selectionate doar pentru piata est-europeana, cele mai ieftine. 
  • Joburile nu mai sunt atât de apăsătoare, mai ales dacă avem conectat calculatorul la Internet - asta este afirmatia care jigneste un roman decent obisnuit. Romanii si-au parasit tara; Romania este pe locul 2, dupa Siria, care e in razboi civil, in numarul de emigranti. Romanul s-a dus in strainatate din cauza lipsei locurilor de munca si a unui salariu decent. In strainatate, ca si in tara, romanul obisnuit are joburi de jos: sofer de tir, sofer de taxi, salahor, muncitor pe banda rulanta, vanzator, anget de paza. In SUA stiu romani care lucreaza in branci, la propriu, 10 ore pe zi, zi de zi, la taiat gresie sau la raschetat parchet (inclusiv eu am lucrat in parchet). E greu, e foarte greu; e apasator si e nesanatos. Zgomot tare, praf mult, ce iti intra in urechi si in nas, aerosoli toxici. Ce se intampla cu cele care sunt ne-apsatoare? Asistent medical, cum a fost nevasta-mea, sau profesoara, cum este sora-mea? Pai, sunt platite cu minimul pe economie (+ bani in plic ca stimulent). Sora-mea nu are bani sa-si ia haine sa-si asigure un minim de imagine in fata elevilor. Viata devine apasatoare, atunci cand iti dai seama ca nu ai bani sa platesti intretinerea sau sa mananci o ciorba de 10 lei la restaurantul de pe colt. Deci, afirmatia ca joburile nu sunt apasatoare este jignitoare si orice roman ce citeste articolul ar trebui sa se simta indignat. Afirmatia se continua cu mai ales dacă avem conectat calculatorul la Internet sau un smartfon 4G. Prin asta se intelege ca autorul are job de domn, de birou. Ce legatura are telefonul aici? Niciuna logica. Cu ce te ajuta telefonul la job? Ca sa nu mai fie jobul atat de apasator? Eventual ca stai pe facebook? Adica chiulire de la job? Asta daca nu e ca agent de paza, unde, cum am zis mai sus, salariul iti face viata apasatoare? Pai atunci cum ai mai putea sa iti faci jobul, daca stai pe telefon toata ziua pe telefon? Care ar mai fi rodul muncii tale, cum mai indeplinesti ceea pentru ce esti platit? In celelalte paragrafe aflam ca si autorului i-a trecut prin minte acelasi lucru, asa ca ne asigura ca până și salahorul își mai citește notificările între două roabe de ciment - ah, deci chiar e vorba de facebook, pentru ca sunt notificari, si da, si salahorul are telefonul 4G si da, si el are timp la lucru sa stea pe facebook. Ceea ce mie mi se pare absurd. Eu nu am vazut pe nimeni sa aiba timp sa stea pe facebook pe telefon la orice job la care am fost, exceptand paza, eventual doar in pauzele de masa, unde esti pe timpul tau neplatit. Dar daca ai o afacere? Tu, ca patron, ai indrazni sa furi timp de la tine, sa te uiti pe facebook? Oare chiar devine mai ne-apasator jobul acela pentru ca ai 2 minute libere, intre doua roabe de ciment, ca sa scroolleze de doua ori pe facebook? Oare nu ar fi mai ideal sa plece cu 2 minute mai repede de la locul acela in loc sa stea pe telefon, la familie? Dar care este semnificatia 4G si cu cat ajuta ala sa incarce facebook-ul sau o pagina de pe internet cu rezultate sportive decat 3G? Dar oare, salahorul, cunoscut pentru glumele sale proaste si barfele lui, nu ar petrece la fel de bine fara telefon?
  • Vorbesc aici la nivel macro - afirmatiile sunt socante; sunt jignitoare; cele cu telefonul 4G si calculatorul "legat la internet" (adica ar mai putea sa fie nelegat vreun calculator la internet in ziua de azi?) sunt elucubratii ordinare. Insa... insa, lucrurile sunt mitigate cu scuza vorbesc aici la nivel macro. Ar putea sa vorbeasca la nivel micro; dar aici se vorbeste la nivel macro. Ce inseamna macro? Sunt nivele? Cate nivele sunt? Doua, micro si macro? Macro insemnand "ce se vede la suprafata" sau "in aparenta" sau "primele impresii"? Sa presupunem asta, doar pentru ca nu avem absolut nicio alta alternativa rationala. Dar, de fapt,  afirmatia nu are sens. 
  • Bineînțeles că sărăcia încă există, dar, după toate statisticile, scade într-un ritm nemaivăzut până acum. - se incepe cu acceptarea existentei saraciei, altfel, autorul ar fi fost tratat de prost de toti meltenii care ii citesc blogul, care, desi neinteligenti, sunt instinctivi. Romania este o tara saraca. Majoritatea emigrantilor romani nu s-au imbogatit; ori o duc putin mai bine ori au o viata decenta. Saracia normal ca exista. Toate statisticile o arata. Dar el merge mai departe si ne explica ca, totusi, nu e saracie. Bineinteles ca e acolo, cum sa nu fie, dar totusi nu e, pentru ca uite, statistici. Despre ce statistici este vorba? Pot sa ghicesc usor: sunt cele vehiculate deunazi pe internet, cum ca nivelul de saracie global a scazut enorm (si inca va mai scadea). Bogatii devin mai bogati, iar saracii devin mai ne-saraci, devin decenti. E unul dintre argumentele politicienilor de dreapta. Ce relevanta are pentru Romania, o tara falimentara, secatuita de oameni buni care si-au luat lumea in cap, la care, daca tai recentele investitii europene si implicarea europeana de pe lista, nivelul de saracie si mizerie e acelasi in toata perioada de 100 de ani incoace, o statistica care cuprinde continente ca Africa si subcontinentul India? Oare are vreo semnificatie? Are vreo legatura? Oare daca ii spui la un om sfatul crestinesc "bucura-te, ca altii o duc mai rau decat tine", oare se va simti brusc mai bine? Sau ii doar vei inchide gura? 
  • De fapt, paragraful asta tradus inseamna: aveti circ si paine, ce mai aveti nevoie? Uite, altii o duc mai rau decat voi, asa ca taceti din gura, ceea ce nu reprezinte argumente rationale.

 

Dacă suntem onești, ne dăm seama că o lege care să-l scape pe Dragnea de pușcărie va avea un impact nul asupra existenței noastre. Atât individuale cât și comunitare. Indignarea de care dăm dovadă în Piața Victoriei dar și pe Facebook este doar o validare a convingerii personale că “eu sunt bun, aia sunt răi”, “eu vreau pacea în lume, ei vor război” etc. Un articol interesant e aici, vă dau doar titlul “Moral outrage is self-serving, say Psychologists” poate vă îmbie să-l citiți.

  •  Dacă suntem onești - este conditia de a accepta urmatoarea afirmatie si ea face trecerea din presupusul plan al iluziilor in planul realitatii mentionat mai sus de autor
  •  ne dăm seama că o lege care să-l scape pe Dragnea de pușcărie va avea un impact nul asupra existenței noastre. - asta este afirmatia pe care autorul forteaza acceptarea ei facand apel la realitate. Daca pana acum ne afecta foarte putin se pare ca politica, in cazul acesta, legea care-l scapa pe Dragnea de puscarie are impact nul asupra existentei noastre. Aceasta afirmatie e o afirmatie grava si severa. Nu mai are indulcitori ca poate sa, cred ca, banuiesc, putin, intr-o anumita masura, oarecum etc. Zice pe sleau: nu va avea si nul, adica zero. Ca sa fii atat de categoric trebuie sa ai de-a face ori cu o situatie binara, unde lucrurile sunt ori albe ori negre, ori sa ai dovezi si argumente covarsitoare. De fapt,  nu exista situatie complexa non-binara unde lucrurile sa fie atat de categorice. Este problema "Dragnea" una complicata pentru existenta noastra? Sau este o problema binara? Este Dragnea un exponent al coruptiei si a hotiei romanesti? Celelelate tari oare stiu de Dragnea? CIA-ul si politicienii americani bineinteles ca stiu. Oare ne afecteaza Dragnea imaginea internationala? Oare ar putea sa conduca asta spre xenofobie indreptata asupra romanilor din strainatate? Oare legea care scapa de la puscarie un puscariabil ar putea fi folosita in continuare si pentru alti puscariabili? Oare ar strica imaginea economica a Romaniei, firmele neavand incredere in autoritorile fiscale controlate de stat? Cat si in afirmatiile absurde a politicienilor: vom scoate corporatiile afara din tara; vom dubla salariile? Oare asta ar duce la perpetuarea esecului tarii romanesti, la continuarea saraciei (care de fapt, se imbunatateste, la nivel macro, zice autorul), la cresterea emigrarii in masa a romanilor? 
  • Atât individuale cât și comunitare. - existenta noastra se petrece conform autorului in doua planuri: individual si comunitar. Despartirile dureroase din familie si supararile nestinse fac parte din planul existential individual. Cele ce tin de joburi apasatoare si platite prost, ce au contribuit la ruperea romanilor din tara si emigrarea lor, fac parte din cele comunitare. Dar, se pare ca, autorul zice ca impactul e nul si tine mortis sa ne explice in detaliu dubla valenta a existentei noastre, ne-afectate deloc, zero, de politicianul Dragnea.
  • Indignarea de care dăm dovadă în Piața Victoriei dar și pe Facebook este doar o validare a convingerii personale că “eu sunt bun, aia sunt răi”, “eu vreau pacea în lume, ei vor război” etc. - Afirmatia aceasta este jignitoare pentru un roman decent, a doua la rand. Mai ales, face eroarea logica, voita ori accidentala, cum ca daca te participi la protest motivul este unul egoist, de a te simti mai bun la suflet decat ceilalti. Protestatorii au mai multe motive: saracie, nedreptate, frustrare, nu doar sentimentul ca esti mai bun decat ceilalti. In ce priveste bunatatea, lucrurile sunt, de fapt, probe fizice: majoritatea politicienilor sunt certati cu legea; aproape toti pesedistii sunt certati cu legea; numarul de penali si puscariasi din partidul pesedist este covarsitor; Dragnea este pe cale sa faca 3 ani de puscarie cu executare; daca s-ar face o comparatie bazata pe probe eu as tinde sa cred ca grupul protestatarilor ar fi mai onest si mai cinstit, deci, mai buni comparativi cu politicienii. Cel mai putin la nivel macro cat si in existenta comunitara. Cuvinte ca validare si convingere personala sunt folosite aici peiorativ: cei care vor sa fie validati sau au convingeri personale ca sunt mai buni trebuie sa fie dispretuiti. Desi eu nu vad niciun defect in ele. 
  • Un articol interesant e aici, vă dau doar titlul “Moral outrage is self-serving, say Psychologists” poate vă îmbie să-l citiți. - articolul nu este articol stiintific, site-ul nu are .edu sau .gov in nume, este un articol de popularizare a unui studiu stiintific. Incepe cu When people publicly rage about perceived injustices that don't affect them personally - inca o data, merge pe presupunerea gresita ca toata tevatura aceasta politica, legile care legalizeaza infractiunea, scaparea oficiala a puscariabililor, condusi de marele infractor Dragnea, nu te afecteaza personal. Bineinteles ca studiul ne zice si ca "ar putea cateodata" (citez: "may sometimes"), ca orice alt studiu stiinfic. Problema fiind complexa, nu e categorica. Autorul (zoso) face eroarea de logica rudimentara sa il ia ca pe piatra de capatai. Dar, ca orice studiu, are samburele lui de adevar. Ce s-a dovedit in studiu, citez: outgroup-directed moral outrage can be elicited in response to perceived threats to the ingroup's moral status. In traducere: cei indignati moral sunt indignati ca li s-a provocat morala. Ca si cum ai striga la un om "esti mincinos?" iar ala s-ar enerva si ar zice (sau face lucruri) care sa dovedeasca ca nu e mincinos si ca e un om onest: "ce?! eu? mincinos? cum sa fie eu mincinos?" Deci motivul protestului, dupa autor, ascunde o anumita ipocrizie morala, sau o lipsa a ei, fiind doar o iesire furioasa a unor protestatari chestionati de morala. Dar oare, toate lucrurile morale sau bune, sau generozitatea si mila, nu sunt oare ele generate de ceva primordial egoist ce tine de supravietuire? Oare nu toate studiile demonteaza sentimentele inalte in altele mai mici, mai logice din punct de vedere al supravieturii, in instincte? Dar oare, ce legatura are articolul cu protestele si protestantii? Studiul nu este facut pe protestanti... 
  • In acest paragraf avem de-a face cu inca o jignire; cu elucubratii enorme; cu erori de logica.

 

Dacă suntem iar onești, ne vom da seama că indiferent de cine e președintele României, Franței, Spaniei (șic!) sau Rusiei, tot nu există nici o predictibilitate asupra direcției în care se îndreaptă țara, Europa sau lumea. Nu există nici o garanție, nicio certitudine că al doilea mandat al lui Iohannis o să fie mai bun decât ar fi fost primul mandat al lui Ponta. Sunt doar niște exemple, nu săriți pe ele să le demontați. 

  • paragraful continua aceeasi idee a celui de dinainte: o apelare la onestitate, un fel de "haideti, bai, recunoasteti adevarul meu" pentru ca relativizarea de "toti sunt la fel, nu e nimeni mai bun sau mai rai" si "totul e degeaba" sa fie indusa mai bine. Cum merge lumea, directia in care se indreapta tara, sunt lucruri (la nivel macro, banuiesc) nu pot fi ghicite, estimate si mai ales, controlate. Asa ca la ce bun sa te mai zbati? Iaca ca ajungem la intrebarea hamletiana, to be or not to be? Sa te retragi la o parte, resemnat, renuntand la implicare, sau oare sa continui sa lupti? Autorul de buna seama inoculeaza ideea ca e mai bine sa te resemnezi, ba chiar considera asta ca un lucru onest si ancorat in realitate. Ma intreb oare... vestul, cultura vestica, tarile dezvoltate si supra-dezvoltate, conceptele, intial franceze, de libertate si egalitate, de justitie pentru toti si dreptate, s-au nascut prin resemnare? Prin blazare? Prin nepasare si indiferenta, atat de obisnuite la romani? Oare civilizatia umana, in aceasta perioada a umanitatii, cum a zis-o el, asa a atins nivelele pe care le-a atins? 
  • al doilea mandat al lui Iohannis o să fie mai bun decât ar fi fost primul mandat al lui Ponta - comparatia aceasta este foarte interesanta; a trebuit sa imi ia ceva timp sa o inteleg. Acesta este un exemplu al nepredictibilitatii si lipsei de control a directiei in care se indreapta tara, Europa sau lumea, mentionate mai sus. Chiar si el zice ca este un exemplu, deci e clar. Dar exemplul e ireal. Nu a existat niciodata. Mandatul lui Ponta nu a existat. Al doilea mandat a lui Iohannis nu a existat, nici nu se stie daca va fi vreo data. Se da ca exemplu o situatie ipotetica. O dubla situatie imaginara. Este o eroare de logica; exemplul trebuie sa fie concret si real. Autorul ar fi vrut sa spuna ceva ca "nici altcumva nu ar fi fost mai bine" - dar nu ca exemplu, ci literar, insa el foloseste gresit constructia, prima data dand exemplu, a doua oara dand un exemplu o situatie ipotetica.
  • Sunt doar niște exemple, nu săriți pe ele să le demontați. - este clar ca autorul simte instinctiv ca ceva nu e bine cu logica sa; asa ca apeleaza la o scuza. Stie ca ce zice e prost; le spune ca sunt exemple, in ideea ca ar putea fi chiar exemple gresite, ca pot fi iertate, si cere sa nu i le demontam - deci, crede ca sunt demontabile. Nu sunt demontabile; sunt idiotenii. Nu poti sa demontezi idiotenia - eventual poti sa o arati.
  • paragraful este plin de cretinitati si erori logice cu irealitati prezentate ca exemple.

 

Ne e mai ușor să ne ocupam de politică și de o ieșire în stradă decât să ne ducem să donăm sânge. Ne e mai ușor să luăm metroul până la Piața Victoriei și să strigăm “hoții” decât să avem o reacție când vedem un hoț de buzunare în același metrou. E mai “safe” pentru noi să strigăm “hoții” cu un scut uman în jurul nostru, decât să-i zicem vecinului să strângă căcatul câinelui de pe scara blocului. E doar o constatare, nu acuz și nu judec pe nimeni.

  •  Ne e mai ușor să ne ocupam de politică și de o ieșire în stradă decât să ne ducem să donăm sânge. - eroare logica prin care se alatura doua situatii fara legatura intre ele sau ni se cere sa alegem intre doua variante, ca si cum nu ar mai exista alte alternative. Ce legatura are donatul de sange cu politica? Sau cu iesitul la proteste? De unde stii ca cei care se duc la proteste nu se duc si la donat sange? Sau daca se duc proteste si nu doneaza sange de ce sa fie considerati ca ipocriti? Dar oare... cat de important pentru viata comunitara este sa donezi sange?
  •  Ne e mai ușor să luăm metroul până la Piața Victoriei și să strigăm “hoții” decât să avem o reacție când vedem un hoț de buzunare în același metrou. - ma intreb oare daca un hot e diferit de un politician hot? Daca fura aceeasi valoare? Daca cauzeaza saracie perpetua si inglodare a populatiei in ignoranta? Daca distruge comunitati, spitale, scoli, valori, societati, familii, tari, imagini de tari? Ma intreb daca un singur om ar striga "hotii" in piata Victoriei sau daca un grup de barbati siguri pe ei nu ar striga "hotii" pe autobuz?
  • Paragraful este o acuzare de ipocrizie la adresa protestatarilor prin cele 3 constructii: donatul de sange; strigatul si aratatul hotilor in metrou; cerutul vecinului sa stranga dupa cainele sau de pe scara blocului. Situatiile, sunt, intr-adevar, deplorabile, dar nu sunt specifice romanesti, sunt la nivel macro - se intampla peste tot. Oare nu este un studiu stiinfic sa le explice si pe astea?
  • E doar o constatare, nu acuz și nu judec pe nimeni. - daca o intreb pe o persoana pe strada "fa, esti proasta?" inseamna ca e o doar o intrebare si nu o jignire? daca ii zic la seful meu "ba, esti bou", ceea ce e, va rog sa ma credeti, adevarat, este o constatare? Dar oare moldoveanul ce m-a amenintat ca imi bate familia, oare e doar o zicere, sau chiar o amenintare? Dar oare constatarea pe ce baza rationala si logica s-a facut?  In urma caror statistici si studii stiintifice? Oare de ce crede autorul ca constatarea sa e buna si nu e cretina? Oare cum a putut sa ajunga la o constatare fara sa judece? Asa zice, ca el nu judeca pe nimeni. Pai cum ai facut constatarea? 
  • "Constatarea" este o jignire, a 3-a din articol. O acuzare de lasitate si ipocrizie morala a protestatarului (si, totodata, a celor indignati de personaje ca Dragnea). 

În realitate, și politica este tot un divertisment pentru noi, pe același nivel cu Counter Strike, FIFA 2018, FB, Snapchat sau Tinder. E ceva care ne ajută să evităm confruntarea cu problemele reale din viața noastră și să începem, în al doișpelea ceas, să le înfruntăm. 

  •  În realitate - pentru a treia oara autorul ne instiinteaza cum are el dreptate si noi nu avem pentru ca suntem ipocriti
  • politica este tot un divertisment pentru noi, pe același nivel cu Counter Strike, FIFA 2018, FB, Snapchat sau Tinder. - aceasta afirmatie este flusturatica, insa, trebuie recunoscuta o anumita valoare. E, probabil, singura afirmatie oarecum apropiata de realitate, atat de des invocata, incat imi vine sa ii spun acum "realitatea realitatii" ca sa ii dau putere in urma folosirii abuzive. De realitatea aia cea mai reala. Da, sunt statistici conforma carora femeile din Romania nu sunt interesate deloc de politica. Alte statistici arata ca unele persoane nu le intereseaza deloc si le provoaca neplaceri cand se vorbeste de politica. Sunt interviuri chiar cu politicieni tineri care sunt inculti si nu stiu concepte politice de baza: ce inseamna separatia puterilor in stat, care sunt alea, ce este o republica. Majoritatea conversatiilor din politica sunt, de fapt, de mondenul politic: ce inculti sunt tinerii politicieni, ce tocuri are aia, ce cracanata sta Olguta pe scaun, ce frizura de babuin are Viorica, ce frunte de klingonian are betivul ala de Tudose. Da, aceasta e o problema acuta a romanilor. Neimplicare, nepasare, indolenta, iresponsabilitate. Adica fix lucrurile ce vrea sa le predice articolul asta. 
  •  E ceva care ne ajută să evităm confruntarea cu problemele reale din viața noastră și să începem, în al doișpelea ceas, să le înfruntăm. - si in al doispelea ceas autorul pretinde ca toata treaba aceasta cu politica nu afecteaza pe nimeni, ca nu sunt probleme adevarate, citez: reale, si ca problemele reale, nu ni se zice care ar fi acelea, nici macar un exemplu ipotetic, ar trebui sa le infruntam. Acum, in al doispelea ceas. Ce inseamna "al doispelea ceas"? Pai, este un moment intarziat, ultima ora ce face trecerea spre o alta zi, insa nu priveste cu optimism spre ceea ce vine, ci se opreste fix in importanta lucrurilor ce trebuie facute acum, in aceasta zi, inainte de trecerea ei. Este ultima sansa. Dar... totusi... care este al doispelea ceas pentru noi? Care sunt problemele din al doispelea ceas pe care trebuie sa le infruntam? Explicatia e simpla: autorul a citit mai multe articole din care a furat o idee, doua si le-a sintetizat. Dar cu ele a furat si sintagme si constructii. Al doispelea ceas nu se refera la nimic altceva decat problema Dragnea: de legalizarea infractiunii, atat de intalnita in scrieri si conversatii din stiri, alte bloguri, retelele de socializare, cu indemne de lua parte la proteste. De a lupta pentru democratie, in acest al doispelea ceas, cand un puscariabil legalizeaza infractiunea. Fara sa-si de-a seama, a introdus intr-un articol reluctant o sintagma folosita chiar de trambitasii luptei impotriva infractorilor ce tocmai au creat o lege ce ii scapa de inchisoare.

In concluzie

Articolul e plin de erori logice, cretinitati si jigniri. Pentru ca blogul sa atraga trafic, e injghebat in graba, sintetizator de alte articole.  E furat de aici, care e un blog al unui baiat mult inteligent, mult mai rational si mai decent in jigniri decat uratul de zoso. E si facut sa fie contrar normalitatii, asa, ca sa intarate spiritele si sa atraga si mai mult trafic si mai multe comentarii. E o altfel de parere, ca si cum daca ai avea alta decat cea mainstream te face mai inteligent. Un fel de uite, bai, noi suntem destepti, vedem si cealalalta parte a argumentatiei, nu prost indoctrinat ca tine - exact aceeasi idee pe care prietenul meu programator mi-a aruncat-o. Apoi apare si chestia de subiectivitate: adica omul asta, care primeste bani sa scrie, care a facut articole-reclama ca si cum ar fi reale la furtunuri si tevi de udat gradina (pe care ori le-a primit gratis, ori nu le-a primit/cumparat vreodata), scrie un articol politic. Niciunul nu si-ar pune intrebarea... daca s-a vandut pe furtunuri de gradina oare nu s-ar vinde pe vistieria atat de bogata a pesedeului? Oare un mic acolit de-alui Dragnea nu i-ar fi zis: "ia, ba, de aici si tu 50 de lei, sa ai de mici si bere, si scrie ceva sa nu para naspa, asa, o relativizare a valorilor, ca nu e nici bine, nici rau, toti sunt la fel ca Dragnea si Dragnea nu e la fel de rau ca ceilalti, ca sa ii domolesti putin pe protestatari? Hai ca ai trafic si esti bos in advertising de le-o dai la gioale astora?"

Oare nu e zoso un om prost, care imi suge mie pula, un gunoi de om, care aproba si impinge la nepasare in aceste momente de ceasul al doispelea cand Romania esueaza tot mai tare ca stat democratic? Iar el isi scrie articolasul ca "nu te afecteaza politica" de undeva din afara tarii, iar eu, emigrat permanent de cativa ani in SUA, i-l citesc? Oare nu e muma-ta plina de gonoree si sifilis de tiristi aia romani ce baga pe comunitate, ca in tara nu mai pot?

luni, 25 iunie 2018

Bursuc si Bogdan

Bursuc, cu Glad cel adormit lipit pe spatele sau, da haturi calului si o luase inainte. Un grup de vreo 20 de oameni, inarmat saracacios, cei mai multi cu furci si seceri, incat il facu pe Bursuc sa zambeasca, ii astepta rasfirati, sub forma de semicerc, la o suta de pasi de conac. Boierul cel poznas merse drept spre mijlocul lor, continuandu-si drumul neabatut. In fata lui se afla unul ce parea sa fie conducatorul lor, cu palarie pe cap si cu barbita de tap.
"Cine sunteti si ce treaba aveti aici?" striga el cu o voce ragusita, sfortandu-se degeaba sa para impunator.
"Eu sunt prietenul cneazului tau, Bogdan, si am venit la curtea lui cu oamenii mei" raspunse boierul linistit si plictisit, cu o voce ce dadea sa inteleaga ca nu raspundea ca era obligat, fara sa se opreasca. Isi continua drumul fara sa tina cont ca omul acela, cu un hanger in mana, ii tinea calea, in acelasi mers si fara sa se sinichiseasca. Aproape ca il dobora la pamant cand trecu prin el.
"Opreste-te! Prima data trebuie sa ma duc sa il instiintez pe Bogdan si sa vad daca va primeste! Stai, am zis!" Se dadu laoparte sa faca loc calului boierului si-i prinse zabala cu mana.
"Din partea mea poti sa o instiintezi si pe muma-ta de acasa!" zise boierul tare ca sa auda toti, cu un dispret si o rautate nu chiar potrivita pentru el. Ii fripse una cu un bat peste degete, dar omul acela artagos continua sa se tina de cal si sa tipe. Ceilalti din jurul lui, imbarbatati unul pe celalalt, ca o haita de caini din care oricare potaie separat e fricoasa, incepu tot mai tare sa se apropie si sa agate de ei. Atunci unul dintre viteji scoase sigur si incet sabia din teaca. Se auzi sunetul lamei scrasnind pe gura tecii, metal pe metal. Viteazul, neschimbat la fata si neoprindu-se din mers, ridica sabia in sus, ca si cum s-ar pregati sa loveasca. Niciodata slugile acelea nu vazusera o sabie in viata lor. Namila de om, calare pe cal de umbrea soarele, cu un chip ce nu trada nicio emotie, nici frica, nici ezitare, era infricosatoare. Facura ochii ca cepele si sarira ca arsi cate 3 pasi in spate, tacand deodata din gura. Boierul hohoti scurt.

Isi continua drumul linistit urmat de gepizii si mai linistiti si nepasatori in spatele lui. Slugile acelea incepura sa se framante, sa zbiere unul la celalalt; vataful lor mai urla de cateva ori boieri si la soldatii sai, fara niciun rezultat. Era ca in proverbul acela: boul trece cainii latra. Apoi cativa dintre ei incepura sa alerge in fata boierului si a soldatilor sa-l anunte plangacios pe Bogdan, sa nu para ca au fost dati laoparte si ca s-a trecut prin ei.

Conacul era, ca toate conacurile de pe vremea aceea, din caramizi arse, cu zid alb de var, deasupra unui zid patrat care era scufundat pe jumatate in pamant, din piatra de rau, cu o poarta rotunda, sub care trebuia sa te apleci ca sa intri. De obicei, la case sau conace mai mici, acest loc era folosit ori ca beciuri, ori ca provizii de grane, ori, pe la munte, locul unde adaposteai animalele noaptea. Fiind vorba de un conac domnesc, sala de la intrare, in care ajungeai trecand pe sub bolta sus amintita, era folosita de boierul mare, ca o sala de judet. Taranii si chiar cateodata serbii, veneau sa se planga aici boierului. Tiganii niciodata nu se judecau aici, fiind considerati mai jos decat un om, chiar neslobod; ei erau judecati pe camp ori de bota stapanului ori in satra de bulibasa lor, conform regulile si obiceiurile lor. Sala era mica, nu indeajuns de mare pe cat te asteptai pentru ca nu se intindea cat talpa conacului; de jur imprejur avea camari, mai mici si mai mari, fiecare cu rostul ei. De buna seama una dintre ele era plina de saci de grane, alta plina cu butoaie de vin, alta cu carnati si slanina afumata. In sala era un miros tare de lana, pesemne ca tocmai primise dijma de la ciobani. O fi fost si altele mai mititele, secrete si inchise cu usi groase de lemn de stejar, care ascundeau tot felul de lucruri mai importante, nu neaparat comori, dar zapise si manuscrise. Ba era si una mai lunga, desi ingusta, cu o masa lunga, cu fata alba de in pe ea, cu scaune de-a lungul cu ei, care era foarte vesela la petrecerile boierasilor. De-alungul peretilor laterali erau claditi niste bolte cu stalpi din piatra de rau. Nu erau de sprijin, nici vorba, erau construiti mult mai tarziu, ca sa dea o oarecare solemnitate si domnie salii. Chiar daca era mica sala, mirarea era mare cati oameni incapau intr-ansa, vreo 3 randuri de oameni ai curtii si boieri, in spatele celor bolte. Fiecare stalp avea cate un opait, iar cum oamenii ar fi stat in intuneric, de-apuca fiori cine ar putea fi acolo si cine s-ar putea ascunde. Acum insa era goala, doar in jurul jiltului domnesc erau un grup mic de boieri batrani, unii sezand pe scaune, care aveau, altii sezand pe jos, pe niste perne, iar altii in picioare. Sala nu era pe jumatate in intuneric si luminata de opait-uri, poarta deschisa de la intrare izvora destula lumina alba peste lespezile de piatra albastra.

Boierul nostru intra fudul si semet, ca un cocos gras, tinandu-si nasul in sus si ochii incruntati cat putu de tare. Era urmat de vreo 4-5 gepizi deloc neimpresionati, cu linia gurii dreapta, probabil capeteniile oastei sale.
"Tu!" Auzi o voce groasa. "De unde vii si ce vrei?" Boierul se opri si se uita cu luare aminte. Bogdan statea pe jilt, ca un baietan speriat, inconjurat de cei mai batrani dintre boieri, cu parul sur, ca niste lupi. Vedea si cativa mai tineri, ba chiar observa si fata boiernasului Radunica, insa nu prea multi. Intelese ca acestia ramase de partea lui Bogdan, si venisera la conac in aceste momente, restul ori fiind risipiti la mosiile lor cu treburi, ori erau intelesi sa treaca de partea ungurilor. Se pare ca se adunasera in graba afland de venirea unei cete de soldati.
- Dar domniile voastre nu il recunosc pe unul dintre voi, oare? Oare nu il cunosc pe boierul Bursuc, cel venit de putina vreme de la est, de pe malurile Moldovei, ca sprijin barbatesc si sfatos pentru domnie? 
- Lasa astea... arunca un boier batran, dar nu continua. Bursuc il privi iute. Era unul dintre boierii batrani, cu fata palida si barba alba, cu ochii goi si lipsiti de inteligenta. Nu avu prea multa minte sa continue vorba, era doar o rabufnire animalica. 
- Dar atunci cand ati baut si ati horit cu mine, burta langa burta, la mesele domnesti? Din astea va place? ii intreba Bursuc cu un zambet larg. Boierii se uitara intre ei mirati de neobrazarea lui.
- Boier Bursuc, te stim si te cunoastem, inceput un boier lupesc sa latre domol. Ba chiar rase fortat cand incerca sa faca o gluma: si te apreciem pentru poantele si ghicitorile tale de la ospete, cum sa nu!? Dar apoi il privi incruntat si-l intrebat cu o voce jumatate aspra, jumatate rezonabila: dar de unde vii? ce-s cu oamenii astia inarmati din jurul tau? cui i se inchina?
Bursuc ofta. Se parea ca se pregateste pentru o istorisire lunga. Boierii asteptara in liniste curiosi pana peste cap.
- Vin de peste 7 mari si 7 tari. De acolo i-am adus pe oamenii astia, carora lumea le zice in bataie joc, dupa cum e felul flenduros al vlahului, gepizi, pentru ca sunt domoli la vorba si la miscari. Toate acestea erau, bineinteles, cunoscute de toti, ceea ce prima data mira pe boieri intelegand ca Bursuc rade de ei, iar apoi a doua oara ii intarata. Se inchina la multe lucruri, continua boierul Bursuc, desi cel ce intrebase se referea, bineinteles, la cine ii comanda. Se inchina la un batran cu parul si barba lunga, alba, ce seamana de-a mirarea cu Tatal nostru ceresc. Numai ca daca Domnul nostru e bun si iertator, batranul lor are o sulita; si cand nu-i vine a socoteala, el o apuca si impunge intre coaste, uite asa! si facu cu pumnul strans si degetul catre boierii batrani. Mai cred si intr-un copac mare, unde la radacina si sub umbra lui s-au nascut toate popoarele si animalele; dupa cum vedeti, sunt plin de insemne pe brate, copaci si alte lucruri, si arata cu palma catre unul dintre bratele gepizilor. Urma o pauza lunga. Bursuc isi trase suflarea si ofta plictisit si rabdator.
- Si i-am adus, bineinteles, sub mana lui Glad, ca va apere fundurile voastre grase si pe tara aceasta de vremea grea ce are sa fie de la apus. Asa cum v-am zis, atunci, la ospete, infierbantat de vin, ca eu tin mult la voi si la meleagurile acestea, mai zise aratand cu degetul catre tampla sa, semn ca nu a uitat.

Boierii, intaratati la culme, unul dintre ei scrasnind din dinti, altul vanat la fata, intelesera toti ce facea Bursuc. Desi nu il cunosteau prea bine, ca boierul acesta era nou printre ei, trimis numai acum cateva luni in urma cu o scrisoare ce l-il faceau cunoscut, stiau ca nu era un om batjocoritor. Ba chiar, era pasnic, impaciuitor cu toti si vesel la ospete. Insa acum venise cu putere; comanda o ceata de soldati. Si cine mai stie ce legaturi cu alti oameni puternici mai avea. Se purta tantos si scortos; slobod la gura si dispretuitor. Era de fapt batjocoritor... ca ei, la fel de rautacios ca oricare dintre neamurile ce vietuiau. Uluiti de luara foc tamplele, intelesera ca boierul devenise ca ei, sau se comporta cu ei cum se comporta ei.  Inghitisera toti in sec, insa nimeni nu indrazni sa-l ocarasca. Se simteau ca hotul furat. Si erau mai multe lucruri de lamurit... Venisera pentru ei? Adusese soldati? Asta nu e rau... Dar de unde? Cum? Cine e omul asta, acum asa de puternic? De buna seama nu o zise el de buna voie, ba chiar isi bate joc de ei. A sa zica el la ospete, pe seara, dupa o cana de vin...

-Ei, Bursuc, ei, ei, ei! Facu un boier batran cu ciuda cu el, dandu-i de inteles ca l-ar fi scos afara daca n-ar fi avut sub mana ce avea acum. Ceilalti boieri taceau, se tineau in ei ca o oala in clocot cu capac. Cuvintele batjocoritorului le veneau tot cate unul in minte si la fel dispareau, ca niste iepuri zglobii. Incercau sa inteleaga talcul lor. Ce inseamna "sub mana lui Glad", cum a zis? Iarasi o sa fie o confruntare intre cei doi? Oare ce va urma? Ce e de facut? Bogdan prinse sa vorbeasca, nestiind prea bine cum sa se comporte, insa intelegand ca trebuia sa hotarasca:
- Daca ai venit cu oamenii acestia, iti multumim. O sa ne intrebuintam de ei cum se cuvine si dupa cum ne sfatuim toti. 
- Unde-i Glad? intreba aspru un boier batran. 
Bursuc se prefacu mirat: 
- Glad? Pai nu e aici intre voi? Boierii nu se mirara prea tare, pregatiti de o noua poanta. Dupa o pauza, Burusc, cu o fata serioasa, intari: eu vorbesc drept acum! credeam ca in randurile voastre, va pregateati sa-l alegeti de domn. De fapt, puteam sa jur ca l-am vazut dormind in sura.
Un boier isi intoarse fata catre o sluga; aceasta, fara sa mai zica nimic, se intoarse intr-un picior repede si iesi fugind afara. Mai tarziu veni si-i sopti ceva la ureche boierului. 
- Ne place ca glumesti, zise unul dintre boieri fara sa zambeasca, dar Bogdan este ales de domn si noi il sprijinim toti pe Bogdan. Boierii erau toti hotarati. Bursuc ii citi. Bogdan era slab si puteau sa il impinga toti cum vroiau. 
- Din cate stiu eu, inca nu a fost uns de domn, nu? Intreba Bursuc privind pe preotul dintre boieri. Acesta nu raspunse. Asa se zicea atunci, ca domnul isi intra in puteri dupa ce era uns. Traditia era veche, si era de fapt, o slujba monahala, la schitul cel mai mare sau cel mai cunoscut, adunati toti boierii, toata curtea, tot soborul bisericesc si alti domni si boieri de pe alte meleaguri, unde cel care devenea domn ingenunchea in fata altarului, jura credinta la Dumnezeu, se ruga pentru intelpeciune, iar preotii ii turnau mir pe crestet, iar mai apoi, puneau o coroana de bronz pe cap, plina de pietre pretioase si o sabie in mana. Apoi boierii puneau mana pe umerii domnului celui nou, iar alte randuri de boieri din spatele lor puneau mana pe umerii celor din fata. Insa, de obicei, domnul devenea domn cand era ales de boieri, iar ungerea, ca si ospatul de pe urma, erau doar ca niste pecete sau intariri a puterii sale. Faptul ca Bursuc ii provoca si-i intarata acum, aruncandu-le inclusiv traditiile lor, ii facea pe boieri sa nu-i mai raspunda. Asa ca nimeni nu ii raspunse lui Bursuc, care, dandu-si seama ca era urat si nedorit, striga deodata mucalit:
- Dar unde va este primirea calduroasa pentru salvatorii vostri? Eu va sfatui sa nu stati mult suparati acolo, ci sa puneti pe mese tot ce aveti mai bun. Precum stiu eu si dumneavoastra, oamenii astia nu sunt oameni de glumit cand sunt cu stomacul gol; uitati-va la ei! Si cand zise, puse mana zgomotos, aproape il lovise, pe umarul gepidului ce statea langa el. Bursuc nu era un om inalt; era gros la corp si burtos. Gepidul nu era inalt, era la fel de scund ca Burusc; insa era de doua ori mai lat intre umeri si de doua ori mai gros la brau. Unde isi tinea el picioarele ca butucii, putin departate unul de celalalt, ar fi incaput doi oameni obisnuiti. Cand Bursuc il lovi pe umar, tinandu-si palma acolo, el nici macar nu se clinti din loc. Fata serioasa cu obrajii umflati, fruntea groasa si linia gurii fara buze dreapta ramase
nemiscate, privind inspre boieri. Isi tinea podul mainii drepte sprijinite pe bila manerului sabiei de la brau. Toti ceilalti tovarasi de-ai lui aratau exact ca el. 
- Dar oare anii multi v-o infundat urechile? Oamenii astia, daca le e foame tare, sunt in stare sa taie un om sa-l friga sa-l manance! Ba chiar unul mai rotofei asa ca voi! Zise Burusc hohotind cat putu de tare, cutremurandu-si burta in sus si-n jos.
- Dati-le de mancare! porunci Bogdan cu greutate si imbufnat.
Bursuc se opri brusc din ras si se prefacu indignat:
- Dar, stati, boieri, ce?! Ne luati pe noi ca pe niste tarani saraci? Pai aflati ca noi avem cu ce sa ne platim mancarea, chiar daca este a noastra. Poftim aiciea! Si cand zise, isi scoase punga de la cingatoare. Punga era plina si se vedea foarte grea dupa cum o manuia. Ii invarti sfoara de la gat, puse in palma stanga si cu mana dreapta scoase un pumn de bani nenumarati din ea. Ii lasa sa cada inapoi in punga de la o inaltime mare, asa ca sa vada toti ca sunt bani de aur, cu nepasare, incat cativa bani clinchetira pe podeaua de piatra. Apoi facu semn la un sluga sa ii ia punga. Acesta veni grabnic, ii lua punga, stranse cele cateva monede de pe jos, si i-o inmana unui boier batran, ce parea a fi mai mare peste toti. Pe cat de intaratati erau, boierii acum era mirati, unii lasand sa le cada gura jos. Bani de aur! Cine mai vazusera atatia? O punga plina! De unde are Bursuc atatia? Ce alte secrete mai are omul asta?! Doi-trei boieri insa stiau povestea, dupa cum erau batuti banii, insa si ei erau mirati cum boierul acesta, strain intre ei, ii are in mana. Oare e un ucigas? Oare a intrat in mina aceea de care auzisera doar in raspar la ospete, si i-a taiat pe boierii ce o conduceau? Cine e Burusc asta? Ce dusman sau ce diavol este? Dracu sa-l blesteme de talhar!

duminică, 17 iunie 2018

Halep, fierul vechi si satira

Caricatura asta nu e inteleasa deloc de poporul cu cel mai mare numar de analfabeti functionali din Europa, ca de fapt, orice alt exercitiu intelectual: o metafora, un talc, o nuvela... Multi analisti si critici, chiar inteligenti, vorbesc de lucruri precum umorul, libera exprimare, presa victimizarea, racismul, political corectness-ul, democratia, societatea - toate aceastea sunt interconectate. Caricatura e inteleasa prost, pentru ca are un tip de umor ce nu este pentru profani, ca mai toate caricaturile lui Charlie Hebdo.


Caricatura aceasta nu e amuzanta. Dar, totusi, un pic descreteste fruntile. E ca o rabufnire mentala, desi nu e. De fapt, caricatura originala, o anecdota, este un realitate trista, transpusa grafic, deformata grafic pentru a starni sentimente, ca soc, groaza, ras, dispret etc, pentru a intra mai bine in mintea studiantului, si care, foarte important, cere o solutie. Caricatura, asadar, te impinge la meditatie. Ce vrea sa insemne? Ce zice? Care e situatia? De ce e rea? Cum putem sa o solutionam? Toate caricaturile bune urmeaza aceasta formula si daca o sa cautati pe internet si o sa judecati mai mult de 2 minute pe ceas pe vreuna dintre ele o sa imi dati dreptate. Inca o nota aditionala: de aceea caricatura nu este facuta... desen 3D, sau cu ajutorul calculatorului, sau personaje anatomice. Caricatura are linii haotice, fine, ce dau impresia de miscare, iar la prima vedere par desenate de un copil - insa sa nu va lasati inselat, e o intreaga arta si iti trebuie ani de practica sa ajungi la un asemenea rezultat - basca ca iti trebuie o minte sanatoasa si criptica, ca a unui creator de rebusuri sau integrame. 

Caricatura nu este pentru profani. In mod cert. Cand ai o masa amorfa de oameni de calitate inferioara aceasta nu vede nimic altceva in acest desen decat: Halep, tigani, romani = tigani in lume. Comentariile tuturor scuipatorilor de seminte de pe internet sunt au jignit-o pe Halep, ne-au jignit pe noi, romanii, noi nu suntem tigani etc. E interesant ca aceiasi oameni sunt pregatiti sa spuna lucruri mai mizerabile decat caricatura la adresa tiganilor (alea sunt opinii sau adevaruri, nu?) de care vor sa se distinga in lume cu atata pret. 

Francezii de la Charlie Hebdo nu o umilesc pe Halep. Nu umilesc nici macar pe tigani. Nu ati inteles caricatura. Caricatura arata invederat diferenta de cultura si traditie dintre romani si francezi. Romanul e redus la actiuni obscure cvasi-ilegale, gainarii, furturi mici, inselatorii, falsificari de acte si carduri, braconaj, prostitutie, droguri etc cu scopul pur de supravietuire, de foame, pe cand francezul, cu burta plina de secole intregi, a cladit o civilizatie si cultura, a dat Renasterea si noile valori democratice ale lumii intregi, are concursuri de sporturi nobile samd. Caricatura ii umileste pe romani, stereotipul romanului din lumea intreaga. Asa cum a spus-o un jurnalist, caricatura transcende oameni fizici si nume de oameni, nu se leaga de persoana unui singur om. Faceti un experiment: intrebati pe strada pe oameni, pacat acum de mediatizarea evenimentului, ce e ala Roland Garros, unde se tine, cand a aparut, cine a castigat ultimele cupe? 

Avem si Jurnalul de Seara unde il auzim pe Cristian Tudor Popescu opinand asupra caricaturii. CTP are mare dreptate in toate cazurile, e elocvent si rational, insa aici cu caricatura e o exceptie. A dat cu batu-n balta, in mod evident scoala veche comunista si-a pus amprenta pe el, asa cum o pune, de exemplu, spiritualitatea pe un crestin care nu poate sa ironizeze ideea de Dumnezeu sau chiar pe Dumnezeu. Zice niste lucruri grosolane si false, gen Charlie Hebdo nu are umor, asta nu e satira, jigneste romanii si o jigneste si pe fata asta, Halep, ei fac glumele astea grosolane ca sa faca tiraj etc, etc. Si se intampla ceva uluitor, la nici 20 de minute distanta. Undeva, pe la minutul 37:00, il face scelerat pe Ghita, iar "Preliceanu", cum ii zice el, a vrut sa faca o gluma care a decurs in mod neasteptat si surprinzator la altceva. Il intreaba pe CTP daca se poate considera ironie jignirea asta, ca sa scape rigorile televiziunii. Reguli, anumite limite, "sistemul merge cu anumite restrictii"  (da, si eu am facut Teoria Sistemelor, CTP-ule, dar analogia, desi e buna, e partiala, ai omis perturbatiile, elementele necunoscute si elementele neglijabile/neconsiderate din model!), toate acestea enumerate inainte brusc dispar acum. Se chinuie putin incercand sa o dreaga, "pai e opinia mea! Cum nu am voie sa imi  spun opinia?!", pai dar stai putin, dar aia cu caricatura nu ar fi fost atunci si opinia altora? In special a francezilor isensibilizati de valurile de tigani? Isi da seama repede de greseala, fara sa ii atraga cineva atentia, ca nu e prost, insa schimbarea la fata e vizibila, si zice "imi retrag cuvintele" si o baga sub pres. Brava. Dublul standard e acolo, iar ca sa eviti polemica inutila, uite inca un motiv pentru care umorul asta ramane totusi obscur si gnostic, doar unui grup de initiati, asa cum zicea si CTP sarcastic, dar adevarat, ca unii "intelectuali ultrafini" considera caricatura reusita. Apoi CTP face dubla greseala: compara satira cu stirile false. Explica cum poti scapa de tribunal invocand dreptul la a face satira. Insa, stirile false, sunt cu totul si cu totul altceva: ele sunt perverse, se prezinta a fi reale, sunt serioase si nu pretind a fi comice, incearca sa manipuleze oamenii. In schimb, pe absolut toate site-urile de satira, cum ar fi TNR sau Onion (cei pe care ii imita TNR), apare clar dezmintirea: lucrurile acestea nu sunt adevarate, sunt stiri inventate comice, este vorba de satira! Nu ai cum sa intelegi satira daca ai facut-o doar de sub aripa partidului...

Alt jurnalist, Dan Alexe, cel cu filmul Cabal in Kabul, traitor in Belgia, fin cunoscator al societatii franceze, stie ca e adresata mai mult poporului francez, nu romanilor. Francezii sunt xenofobi si au prejudecati in ce privesc romanii, iar caricatura face apel si la ignoranta lor. El e primul ce observa ipocrizia romanilor, facand un mic test: a pus poza Firei, doamna-primar a capitalei, in locul caricaturii. Rezultatul a fost clar, citez: "bravo, acum sunteti pe orbita!". Adica radem, ne hizlim, ne batem joc, dar numai de altii. Dan Alexe are multe descifrari ale caricaturilor francezilor pe blogul lui, toate sunt delicioase si se devoaleaza ca misterele hermeneutice, total impotriva aparentei lor.

Banciu, in emisiunea si in lumea lui, cunoscutor si el al culturii franceze, a confirmat ca francezii tot ce produc este pentru consumul intern, pentru ei, sunt un fel de germani ai industriei - toata aparatura si manualele lor (eu sunt inginer de meserie) sunt in limba germana. Nu ii intereseaza piata internationala si parerea lor. Banciu a mai spus si ceva de luat aminte: romanii nu stiu ce e aia satira. Au ceva ce se numeste bascalie, insa niciodata nu au creat sau inteles satira. Banciu este la fel ca CTP, un om care are dreptate in toate cazurile, daca stai putin sa judeci, cu singura diferenta ca el e mult mai libertin, ne-atins de regulile socialiste/comuniste pe care CTP le interpreteaza acum ca legi morale, si e si distrugator de traditii si prejudecati, batjocoritor si cinic.

In concluzie? Umorul de genul asta e doar pentru initiati. Se numeste umor underground. Libertatea de expresie este insasi libertatea de gandire. Asa cum a gafat-o CTP, este opinia mea, cum sa nu am voie sa imi spun opinia? E tulburator faptul ca ajungem in viata reala ca pe facebook: nu mai ai voie sa scrii ceva ce ar putea fi incadrat la racism, sa faci o gluma proasta, ca iti dau ban, te fac silentios pe 30 de zile. In momentul cand incearca sa te faca sa taci, de fapt, incearca sa te faca sa te opresti din gandit. Regulile si restrictiile exista, sunt acolo, dar au caracteristica "average" - sunt croite pentru situatii medii, sa mearga pentru toata lumea. Chiar inteleg pe jumatate ingradirea libertatii de exprimare in spatiul unei tari, intr-un grup anume, public sau oficial - ca sa nu ofensezi gratuit. Jumatatea cealalalta ma face sa ma intreb  cine sunt cei care fac regulile si restrictiile astea? Cine sunt cei care trag linie si spun: ok, de aici incolo nu mai e gluma si devine jignire? Cine sunt aia ce vor sa ne educe ce e gluma si ce nu? Sa ne educe sa gandim? In conluzie, umorul asta se intalneste rar, dar totusi prolifereaza pe internet, pazit gnostic si initiatic in grupuri secrete sau inchise pe facebook, unde oamenii nu raporteaza glumele morbide sau insultatoare, sau pe site-uri gen 4chan, unde utilizatorii sunt protejati de anonimat si VPN-uri. La fel cum in antichitate, oameni ce puteau fi executati pentru ideile lor, se intalneau in cercuri restranse, mitice, grupuri secrete.

Inca ceva, acum ca mi-a adus de aminte. Umorul acesta, fie sub forma de povestioare, dar desigur, preponderent meme si caricaturi, este o forma de explorare a psihicului uman. Nu o intelegeti, din pacate. Eu am inteles-o. Am avut revelatia, acel moment de evrika, cand am vazut, deloc hazlie pentru mine atunci, ba chiar morbida si atingatoare la suflet, o mema cu avionul malayezian ce era in plin viraj de prabusire, luand vietile a in jur de 160 de oameni. Traiectoriei avionului ii erau suprapuse niste cerculete, check-pointuri, cum ai in jocurile video. Brutalitatea bataii de joc a mortii unor oameni nevinovati m-a infiorat. Si am continuat sa privesc mema. Si am tot privit-o. Si m-am luminat. Depasind granitele clasice, limite care sunt la originea lor, limite mentale, ajungi intr-o zona, foarte asemanatoare tulburarilor mentale, insa e o zona sigura, e doar de explorare. Gusti din aceeasi nebunie a bolnavului mintal, al luptatorului antic in fata valului de inamici, al omului in zborul sinuciderii cu cateva momente inaintea betonului. Esti, fizic, in avion, cu totii oamenii aceia zombificati, si te prabusesti cu ei toti, dintre care cel putin unul ar fi putut avea un gand cretin ca asta: ca viata e, de fapt, un joc video. Dar, cum ziceam, nu veti intelege pana cand nu deveniti un initiat. Foarte probabil nu veti fi, pentru ca "nu e frumos", iar lucrurile acestea "nu se cuvin".

Ah, si inca un lucru, imi pare rau, ca nu ma pot opri. Cum au dat replica romanasii nostri intelectuali francezilor? Pai, desenand cocosul galic cum suge penisul la vulturul nostru de pe stema. Aceeasi idee, daca se poate numi idee, in alta caricatura cu greseli de limba franceza, o aveti mai jos. Oficial, caricatura aceasta jigneste mult mai tare decat caricatura francezilor: e ilustrata o felatie. Dar eu nu am probleme de genul; nici macar ca s-au folosit simbolurile nationale in cealalalta. Eu, personal, sunt deschis la absolut orice si stiu ca nu exista nicio limita in umor. Caricaturile sunt de prost gust pentru ca nu au niciun talc, nicio semnificatie si nicio inteligenta intr-ansele. Grosolania si primitivismul lor imi jignesc ratiunea si mi-e rusine ca sunt roman cand le vad, as vrea sa le ascund sa nu le mai vada si altii. E de fier, e de fier! - da, desigur, e de fier, a unui popor vesnic sub dominatie straina, nulitate istorica, nulitate europeana, ce a imprumutat valori franceze, ce se mandrea cu micul Paris, o comparatie imitativa gresita, nici vorba de asa nivel, cvasi-ilar cand statistica europeana a marimii penisului il incadreaza pe ULTIMUL LOC! Iar ce e asa de superior in a da muie? Pai eu, heterosexualul, mi-e scarba de asa ceva...

luni, 11 iunie 2018

This Is What Winning Looks Like (2007 - 2013)

Filmul este frumos imbucat, jumatate documentar, jumatate interviu realizat/filmat cu acelasi om, un englez pe nume Ben Anderson, jurnalist si veteran, care are la activ mai multe documentare de acelasi gen. Nu stiu de ce l-au potrivit asa: fie ca nu avea destul material filmat, fie ca nu se putea digera la valoarea lui totala fara explicatii, nu stiu. Insa a iesit foarte bine: il ai pe omul care a filmat totul in studio, vizualizezi cateva secvente in ordine cronologica, pui pauza, ii pui intrebari, el iti povesteste in detaliu. Subiectul, adevarul, este acoperit, asadar, si de imagini si de cuvinte. Stilul retrospectiv da un veridicitate, melancolie/tristete si resemnare. Filmul mai are si o caracteristica aparte: e prezentat rapid si se asteapta de la tine sa prinzi repede sirul lucrurilor; asta il distanteaza putin de un documentar adevarat, nu are nicio parte plicticoasa, ba iti vine sa dai inapoi sa revezi unele scene, ba chiar sa il mai vezi inca o data tot filmul - e ca si cum ai fi citit un reportaj scurt de 200 de cuvinte.

This Is What Winning Looks Like se poate urmari integral pe youtube.

Lucruri pe langa subiect... 

Unu. E clar ca America a invadat Afganistan-ul. Eu am o teorie ce, pana acum, mai ales ca sunt traitor in tara celor liberi, nu s-a dezmintit niciodata: totul in ce priveste America si americanii, absolut totul, se poate explica financiar, urmarind traseul banilor, explicand actiuni si motive doar pe baza monetara. Aici intra in categorie nu doar obisnuitele mecanisme ale lumii capitaliste-muncitoare, ci si cele "inaltatoare", de morala, de oranduire sociala, cum ar fi limitarea indienilor, razboiul civil, eliberarea negrilor si desfiintarea slavagiei, invaziile in zonele strategice ale globului etc. Da. Inclusiv sclavia a fost abolita, cred eu, doar pe motive financiare, nici vorba umaniste - iancheii doreau mai multi muncitori la fabricile lor ce concurau cu bogatia sudista. Dar divaghez... America nu avea niciun interes umanitar in ce priveste Afganistanul, ei doreau o baza acolo - ceea ce au facut-o - si un regim colaborator - ceea ce nu au reusit. Nereusita se sprijina acum pe un sac plin de oase, zeci de mii de civili morti, e spalata la fata, data cu machiaj pe craniu, e proptita bine, sa stea ca pe un tron si e prezentata publicului american, ba chiar mondial ca o reusita. Americanii au omorat (si inca omoara) oameni pentru bani. 

Doi. E clar ca Afganii sunt niste maimute, niste animale in toata puterea cuvantului si e foarte interesant cum inca nu si-au pierdut capacitatea de a vorbi. De scris si vorbit nici nu se pune problema, sau chiar de gandit, initiat si facut operatiuni simple, de genul umplerea unor saci de nisip si fortificarea bazei lor. Soldatii afgani, care de fapt sunt o politie locala, pentru ca nici macar nu au reusit formarea unei armate nationale din cauza rivalitatii dintre triburi, stau pe vine, curgandu-le balele din gura din cauza dozei de heroina, se joaca cu armele si de-a razboiul ca niste copii. 

De fapt, afganii sunt niste copii, copii din aceeia din care a iesit tot raul la suprafata. Ambele tabere, sau toate taberele, cate or fi, ca sunt mai multe. Nu au nici cele mai mici sentimente empatice sau de constiinta, sunt confuzi si nu inteleg realitatea. Au pe masini postere ale unui warlorzi, ca si cum aia ar fi fost eroi ai bunatatii, au ajutat afganii... cand colo, dupa cum ne explica Ben, era echivalentul circularii cu masina prin New York cand ai pe parbriz o poza cu Osama bin Laden. Este clar ca nimic bun nu poate rezulta din impreunarea nesfanta a puscasilor marini, care ii sprijina pe militieni, impotriva talibanilor. E ca si cum un copil dusman cu alt copil si-a adus fratele mai mare, iar acum il bate pe acesta, sub privirile protectoare ale lui. Rata criminalitatii e la fel; comertul cu opiu si heroina e la fel, ba chiar mai mare. Militienii au devenit mai rai decat talibanii, au copii sclavi, pe care ii violeaza. Americanii nu au facut nimic altceva decat sa inzestreze cu echipament inainte pe o tabara, acum pe cealalalta. Incearca din greu sa redreseze lucrurile... dar fara succes. Cineva face o comparatie cu talibanii: cand au venit ei, ei pareau binefacatori fata de cei de care ii salvau. Acum militienii sunt la fel; talibanii, de fapt, ajung sa fie baietii buni. 

Se distinge chipul unui maior, Steuber, care, cu privirea abatuta, te astepti din clipa in clipa sa izbucneasca in lacrimi, isi gaseste cu greu lucrurile incercand sa demonstreze ca uite, totusi, noi nu suntem baieti rai, am facut ce am putut, insa onestitea il invinge. Incetul cu incetul recunoaste esecul, recunoaste pagubele facute de americani si primitivismul afganilor. Nu a mintit niciodata, a inaintat sute de rapoarte in care descria situatia reala, cu coruptia de neoprit a afganilor ce inghitea miliarde de dolari ale americani, cu violarea copiiilor de catre militieni si incompetenta acestora de a intretine echipamentul militar. Multe dintre comentariile de pe youtube sunt laudative si admirative fata de el. Omul acesta sufera si a incercat sa faca ceva bun. 
Tot maiorul ne explica si cum merge propaganda la americani: vor sa scoata cu fata curata pe soldatii de acolo, ca si cum ar fi invins, au facut ceva util. Vine ambasadorul american, aterizeaza intr-unul dintre cele mai violente orase doar pentru imagine, sa arate ca e sigur datorita lor, este mintit cu nerusinare de militari ca situatia e desigur mai buna. Nu intelege nici el, nici cei din suita, ca in momentul cand se vor retrage militienii - jumatate dintre ei vor trece la talibani si cealalalta jumatate pur si simplu va disparea, pentru ca sunt alt grup de teroristi si atat. 


Privind imaginea de mai sus ma face sa imi amintesc de curtile militare romanesti unde am servit si eu: autospeciale vechi de 30 de ani, unele primite ca ajutor de la italieni, altele pe bani de la francezi, defectate dar totusi incadrate cu subofiteri, ca sa bata la numar, atat pentru statul de organizare cat si pentru cerintele europene... de ziua cand au venit englezii care, surprinzator pentru mine, au avut atata stapanire de sine incat sa nu scape nicio emotie in fata colonelului doctorand inginer (care avea nevoie de interpret pentru ca nu stia engleza), care ii premia cu diplome scoase la imprimanta, un mecanism de linguseala inteles de tot. Dar mai ales, nu au scapat nicio emotie cand, romanii nostrii breji tineau mortis cum rezolvau ei situatia, imbracandu-se in graba si impleticindu-se, urland unul la celalalt, actionand teava pentru refulare a apei neinfricati, la fel cum afganii din film braveaza cu mitraliere, iesind din baza afara si tragand din picioare la gramada. Cred ca toti care ne-au vizitat, englezi, scotieni, francezi, cand au vazut autospecialele si dormitoarele cu paturi metalice ca la inchisoare, de pe vremea comunistilor, s-au prabusit in interior: ce-ati facut cu banii europeni, cu fondurile europene, s-au dus toti pe coruptie? Caci, romanii nostri salvatori din Dobrogea, nici macar o barca de salvare in regula nu aveau pentru interventii pe lacuri.

Ar fi fost mai bine Afganistanul fara interventia Americii? Nu se stie, iar filmul nu ne spune asta. Filmul nu este moralizator, ci prezinta degradarea continua a unor adolescenti violenti si drogati ce se joaca de-a razboiul in desert, fericiti ca sunt echipati de americani, pe care ii parazitateaza prin coruptie in continuare de bani. Concluzia? Nu stiu daca e vreuna. Oare chiar asa arata victoria? Tineri pe jumatate animale, hipnotizati de heroina, intr-o fortificatie in paragina, mai petecita de civilii pe care i-au fortat sa o faca, cu zeci de masini nefunctionale, dar pentru care iau ratia de benzina ce o vand in bazar, la fel ca si sarma ghimpata si echipamentul primit, neconvinsi de idee si confuzi de ce exact se afla acolo, jucandu-se cu armele si tragand la intamplare, violand copii? 
Nu stiu... urmariti si voi documentarul. Recomand! Veti avea o idee de ce inseamna civilizatia afgana, urmasii iliterati ai gloriosului imperiu persan ce ne-a dat scrierea si poezia, in zilele moderne. In niciun caz nu o sa vedeti imagini ce ilustreaza razboiul, vitejia soldatilor americani, binefacerilor lor - nu ca nu ar fi, ci pentru ca pur si simplu nu se incadreaza. Sunt strict atat imagini de decadenta si  rautate a speciei umane cat si imaginile indurerate si neputincioase a oamenilor ce a incercat sa ii ajute, presupunand gresit ca sunt oameni ca ei.


vineri, 1 iunie 2018

Cabal in Kabul (2007)

Recenzia filmului facut de un roman, Dan Alexe, si care poate fi vizionat integral aici: Cabala la Kabul. Realizatorul are pagina de facebook si un blog din care daca puteti scoate cu indemanare si rabdare pietricele (articolele despre cartile lui, evenimentele la care a luat parte si replicile date altora) puteti ramane cu un platou plin de delicatese variate si ciudate, insa in mod sigur gustoase. Blogul e aici: cabal in Kabul wordpress. Pagina de facebook e aici: Dan Alexe facebook. Apropos, el e cel care a scris Dacopatia si alte rataciri romanesti troland argumentativ si intelectual intreaga patura romaneasca de nationalisti superstitiosi si primitivi.

Lucruri pe langa subiect... Cand eram in generala si am citit prima carte scrisa la persoana I-a am avut un soc. Eu pana atunci citisem doar basme, povesti, aventuri. Niciodata un jurnal sau o istorioara despre sine. Acelasi soc l-am avut cand am vazut Cabala; eu pana acum vizioansem doar filme la persoana a III-a. Or, filmul nu e documentar; nu e nici reportaj si nici interviu. Creatia, care e cinematografie pura, redusa la surprinderea vietii si a cotidianului sub niste unghiuri naturale ale camerei de filmat, nu e un film obisnuit si nu e ceea ce te asteptai. Dan Alexe nu ia niciun interviu si nici nu filmeaza ca un strain; intervine fizic, mananca cu oamenii, desface capacul unei sticle de ulei, intreaba si raspunde, ba chiar serveste un pahar de vin in cinstea lor. Prezenta lui se simte, e acolo, e stiuta de toti, mai ales de telespectatori, e putin straina, atrage priviri, iar intr-un caz chiar a reusit sa goneaza pe un vizitator.

Nefilmul arata franturi din zilele ultimilor doi evrei din Kabul, capitala Afganistanului, care sunt aciuiati in niste camarute din acum parasita cladire a sinagogii, opuse diametral, peste o curte interioara patrulatera. Cei doi se urasc de moarte. Batranul, Isaac, se posomoraste, cere mila cand da vina pe celalalt pentru tot, pentru pierderea unui ceas antic, a unor mochete, a taierii curentului. Ii aminteste celuilalt ca el l-a primit aici, in cladirea asta de care el avea grija, ca el a fost cel care i-a ajutat parintii si familia. Apoi iarasi se tanguieste, vedeti cum se comporta cu un om batran, bolnav si neajutorat? Celalalt, Zabulon, e vesel si carismatic, ciuda lui devine mai mult o satisfactie cand il prinde cu prefacatoria pe celalalt. E descurcat, se ocupa cu facutul vinului si apoi contrabanda acestuia, are protectie si cunostinte in lumea musulmana. Intr-o zi ne duce la moschee ca sa ne dovedeasca ca batranul, caruia ii spun Mollah in deradere, e un apostat, e un goy, a vrut sa se converteasca la ei pe vremea talibanilor. In alta zi, Zabulon, ne duce la cimitirul evreiesc, care e nu e altceva decat o bucatica patrata de pamant desertic, inconjurata de 4 ziduri si o poarta uriasa de metal. Ne zice batjocoritor si satisfacut intr-un fel cum batranul a scos toate pietrele din cimitir si a pus fasole. 

Isaac insa e blajin. E bun la suflet si deschis. Tine la noi si ne face de mancare, sa mancam cu el. Si crezi asta si ai vrea sa fie asa, ideal, insa nu e. Batranul s-a convertit de frica. A scos pietrele funerare nu de frica talibanilor, ci chiar sa-si faca o gradina. A miluit cu bani pe toti cersetorii din piata, nu pentru ca facea asta de obicei, ci pentru ca eram si noi de fata. Asa sa il tinem minte, ca Isaac cel blajin care miluieste cersetorii. A taiat un cocos ca sa faca de mancare nu ca sa sarbatoreasca sabatul cum il sarbatorea de obicei, ci ca sa ne arate ca nu e zgarcit. Si ai vrea sa fie altcumva. Si atunci am avut o revelatie. M-a lovit dintr-o data. Omul acesta e insasi viata. Nu e rau sau bun, nu e prefacut sau mincinos. E viata, primitiva si animalica, cu serpuirile ei biologice, cu mularea ei pe materia lumii. Oare nu sunt serpi inofensivi care imita la culori pe alti serpi veninosi? Nu sunt soparle cu colorit portocaliu aprins sa ne avertizeze ca nu sunt de mancat? Oare nu toate animalele au blana sau penaj ce se camflueaza in stepa? Da, ar fi fost frumos o lume ideala, asa cum vedem in filme si in carti, dar lumea ori vrea sa prade ori vrea sa te pacaleasca, sa-ti scape, sa se strecoare, intotdeauna prezervandu-se ca sa traiasca mai departe. Ar fi frumos ca parintii nostri sa fie fericiti si sa traisca la infinit, la fel ca si copiii nostri, sa fie cum ii vrem noi. Ar fi fost frumos ca Isaac sa-si fi recunoscut fiul dupa 15 ani de absenta, fiu care a venit la el doar pentru divulgarea unui cont bancar, ca sa aiba bani sa-si ia o casa. Nu i-a adus nici poze cu familia si nici nu a mancat cu el. Dar nu e, e o tragedie si asta e viata. Isaac e viata. Ce alt argument mai bun avem, cand, in plimbarea prin piata, un afgan tanar ne striga: aveti grija la barba lui mincinoasa! Pai asta e fix ceea ce exclama toti oamenii mai superficiali, atunci cand isi dau seama de inselaciunea vietii: life is a bitch! 

Bineinteles, noi intelegem mai multe si stim sa gasim placerea si rostul vietii in lucrurile acestea mici, in curiozitati, in intamplari, in fiinte. Viata nu e o curva, e doar viata. Mai departe avem parte de un fenomen si mai uluitor. Batranul, Isaac, face magie si amulete magice, iar lumea il cauta pentru ele.  Intreaga lui magie e infasurarea unei bucati de hartie pe un pix si indoirea ei la capatul de afara, pentru a obtine o mica rola ce se umple cu sare. I se da foc de la o lumanare si se invarte de 3 ori in jurul capului, aruncand de 3 ori sare din ea in directia Meccai. Vizitatorii lui nu ii dau mare importanta lui Isaac, vorbesc intre ei dispretuitor la adresa lui, nu putem sa stam toata ziua si sa ne uitam la el cum prizeaza tutun, il platesc putin, insa increderea si respectul fata de magie e infinit. Se sperie chiar ca ar putea sa se omoare daca nu fac bine ritualul. Si aici avem inca o revelatie. Ceea ce face batranul, superstitia, primele notiuni de religie, e fix ceea ce desparte oamenii de animale. Daca pana acum am avut parte de viata primitiva, animalica, acum avem de-a face cu o treapta superioara, cu insasi notiunea de om, incercarea de a controla natura, materia lumii, prin ritualuri magice. Dan Alexe stie bine ca de aici incolo porneste umanitatea si o filmeaza in emergenta ei, asa cum ar fi filmat primele cuvinte rostite de om vreodata.

Frumos. Nefilmul este de vazut, de studiat si comentat cu alti interesati. E genul de film care ia nenumarate de premii franceze sau europene obscure. Lumea si oamenii sunt reali, palpabili si provoaca emotii de simpatie, dor si melancolie. Drama lor este si a ta. Viciile si defectele lor, cat si ura catre ceilalti sunt familiare, pot sa zic chiar romanesti. Evreii astia doi sunt... romani, sau cel putin inruditi din timpuri stravechi cu neamul nostru.

American Nomads (2011)

American Nomads este un documentar / reportaj produs de BBC care poate fi gasit gratuit pe youtube si este prezentat de cel mai chipes barbat pe care l-am vazut vreodata. Nu are carisma maxima, are insa fata masculina, asamblata din forme rectangulare de lungimi si inaltimi diferte, ochi englezesti, aplecati la capete, nas rosu ce ii sparge profilul drept si galben a fetei, o voce cu timbru vocal sonor si familiar, ca a unui var indepartat de care ti-e dor. 

Richard incepe sa strabata partea desertica de sud-vest a Americii, in truck-ul sau in care si doarme si mananca, intalnindu-se cu diversi nomazi si vietilor lor. Avem in privire un ansamblu dezordonat, ca niste gunoaie de plastic, vanturate aiurea pe camp: drifters, drop-outs, tramps and RV snowbirds, squatters, hermits, cowboys and Indians. Bineinteles ca se opreste si pe la Slab City - un satulet temporar de nomazi si rulotele lor, ce ia fiinta doar pe timpul iernii (atunci clima e suportabila) intr-un loc izolat din desert. Slab City e foarte cunoscut, a aparut in mai multe reportaje si filme, ca Gone into the Wild. Aici se aduna oamenii cu adevarat liberi care dau si o conotatie nationalista ideii: american spirit sau american freedom. Orasul, care nu e de fapt un oras, e mai mult un festival, are atractiile lui specifice, ornamente/statui miscatoare/picturi toate hand-made si facute din materiale ce se gasesc in gunoi.

Unele imagini nu sunt deloc romantice sau idealiste. Oamenii cu adevarat liberi sunt jegosi, prost imbracati, umflati (sau dezumflati) la fete, iar toti sunt alcoolici. Vedem si niste copii, unul de vreo 12 ani canta la chitara o melodie rock pe o scena ad-hoc pentru distractia tuturor. Il aplauda si-l incurajeaza. Cei mai curati sunt seniorii - oameni cu bani care au muncit o viata iar apoi au vandut totul, casa si masina, si si-au cumparat RV-uri de clasa A, care sunt case in toata regula, si calatoresc dintr-o parte in alta a Americii.  Richard mai intalneste pe inca cineva curat, un barbat ce a avut o viata obisnuita si chiar decenta de corporatist pe Wall Street, ce a ales sa renunte la tot in favoarea unei vieti complet pe drumuri cu jeepul sau. Ted ii spune pe sleau ca a vazut a lot of ugly people. Ii explica ca un altul, daca i-ar privi pe oamenii astia cum traiesc in rulotele lor jegoase, ar putea sa aiba o experienta negativa si trista. Dar el nu; el vede asta ca o expresie a libertatii absolute. 

Si atunci am avut un soc. Are dreptate. Libertatea absoluta e aceea in care nu mai te intereseaza ce iti zice societatea sau ce iti cere societatea, e atunci cand te rupi de ea. Asa cum zicea si profesorul de filosofie Jordan Peterson, un individ primeste in mod continuu feedback de la ceilalti indivizi. Imaginati-va un cerc desenat pe o foaie, ce reprezinta o persoana, inconjurat de alte cercuri din care izvorasc sageti bidirectionale catre el. Uite ce urat iti sta parul, trebuie sa te tunzi, nu te se obisnuieste sa se caste in public, nu manca cu gura deschisa, fa, nu fa, fa, nu fa, asta e bine, asta e rau. In momentul cand un individ ramane fara feed-back de obicei isi pierde mintile. Libertatea absoluta implica anularea curgerii informatiei dinspre si inspre ceilalti membri ai societatii. Implica nebunie. Si multi dintre ei sunt. Cu haine ciudate, cu vesta de piele, cu o palarie unde si-a agatat tot felul de bijuterii de prost gust, un barbos bea dintr-o sticla de bere si danseaza impleticit pe muzica baiatului de 12 ani. El e liber.

Richard merge mai departe, intalneste si un grup de cowboy, baieti tineri si vanjosi, blonduti. Si acestea sunt nomazi, daca luam in consideratie ca jobul lor e acela sa mearga de la un rodeo la altul, sute de mile, si sa ia primele locuri, care se platesc bine. Insa ei sunt alta clasa; baietii fac asta de distractie si din teribilismul varstei, sunt petrecareti si o placere sa stai pe langa ei, insa nu sunt destramati din cauza libertatii si nici nu au sufletul spart. Mai incolo, unul va muri rapus de coarnele unui taur si altul va ajunge in inchisoare pentru asalt.

Avem niste imagini pitoresti din Wild West pe o melodie ca din alta lume. Roci galbene, cactusi, cai salbatici. Documentarul ar fi fost complet cu niste indieni sadea, insa nici urma de ei. Nu mai sunt. Am ramas cu povestile si cu un pastor cu pantofi din piele de sarpe, jumatate indian si jumatate irlandez, deci dublu alcoolic, ce mergea si el, cu rulotuta lui si cu cortul lui religios, prin desertul vietii.

Richard se intalneste din nou cu Ted. Desigur ca s-a format o legatura intre ei, primul vagabondand prin tineretea sa, iar al doilea incepand de acum. Ambii sunt de aceeasi varsta, necasatoriti. Ted povesteste de parintii lui. Spune ca nu au gresit cu nimic, ca mama l-a crescut cum trebuie, nu e vina ei, problema e la el. Nu vrea nici el sa fie problema, el doar vrea sa ii vada fericiti si atat. Parintii vor sa il vada casatorit si asezat la casa lui, casatorit si cu copii. Incepe sa lacrimeze. Are sufletul ranit, e evident, si tulburarea il impinge tot mai tare sa fuga, sa strabata distante tot mai mari, cu cat simte mai mult ca parintii lui sunt dezamagiti de el. Dar este timp, e inca tanar si inca poate reveni, oricand. Nu o va face, ghicesc eu, asta e mecanismul adictiei: cu cat se adanceste in paguba cu atat continua sa o faca mai mare. Stie unde merge, undeva spre Mexic, insa nu stie de ce. Richard ii intreaba pe toti, de fapt, unde merg si de ce. Toata lumea merge, simte ca trebuie sa mearga si de obicei merg fara scop. E o tulburare, e o patima, ca a alcoolului, a drogurilor sau a jocurilor de noroc. Carl Sagan a zis ca explorarea e in natura noastra. Acesti oameni au instinctul explorarii denaturat, asa cum cei care au instinctului incercarii denaturat ajung sa se ruineze in jocuri de noroc sau in alcoolism.

Cel frumusel si curatel, ba chiar foarte inteligent, a fost un baiat de 18 ani, Comfry, care vagabonda pe trenuri de marfa. El a inceput sa povesteasca multe lucruri si chiar sfaturi, ce se transmit numai pe cale orala intre vagabonzi. Richard a inceput sa-si reaminteasca si sa se vada in el, cand era el tanar si vagabonda, ba chiar a inceput sa aiba instincte paterne. Durerea mare a fost cand, dupa un anumit timp, Richard nu a mai vazut nicio miscare pe profilul de facebook a lui Comfry, pe care i-l verifica regulat. Cine stie cine i s-a intamplat... asa cum si Comfry i-a povestit, sunt gasti de vagabonzi pe tren, care te bat sau te aresteaza cu banda adeziva pe tren, urmand sa cazi cand se dezlipeste de la vibratii.

Richard, bonom, inchide filmul facand o trecere in revista a tuturor, in lipsa unei concluzii. Sa nu sariti nicio concluzie, ne cere el, pe o melodie hipnotica - oh, da, coloana sonora a filmului e geniala si te detaseaza de tine insuti. Isi simte si el durerea din suflet si nu poate sa zica ceva de rau de oamenii acestia pe care i-a intalnit. A incercat cumva, subtil, sa ii egalizeze, ca si oameni bine-crescuti ajung vagabonzi, nu numai cei cu inceputuri grele. Si cei slabi si cei tari. Si ca bat praful drumurilor din simplu motiv: doar pentru ca.. pot.

Dar se inseala. Toti sunt copii cu sufletul spart, dezamagiti de viata, parasiti de parinti, orfani, abuzati. Toti sunt animale haituite, ca si Ted, chiar daca a avut o crestere buna. Iar eu? zice Richard? Fara alte cuvinte, el merge cu privirea inainte, cu palaria de cowboy, fara o tinta, prin desert presarat de boscheti. Vrea sa ne arate ca el inca pribegeste, in continuare, in viata sa.

Degeaba Richard. Filmul este bun, oamenii intalniti sunt pitoresti. Dar tu esti prea decent si esti la locul tau, si poate chiar asta te doare, ca nu mai esti ca inainte, liber, vagabond, ca Comfry, indurerat ca Ted, petrecaret ca Wade cowboyul. Dupa a doua intalnire cu Ted il incurajeaza, insa nu personal, ci in nararea lui, pune-te pe picioare Ted!, iar cand il intreaba gasca cowboyilor de unde e, Richard, cel care care vorbeste fara accent, atat englez cat si american, intr-o engleza spalata fonetic, raspunde pe nerasuflate din Anglia. Ce alte motive ai mai vrea ca sa intelegi ca tu te-ai pus pe picioare si nu mai calatoresti? Nici macar nu ai uitat de unde ai plecat, iar pribegii calatoresc pana cand uita de problemele lor si, mai ales, de locul de unde au plecat...


joi, 31 mai 2018

Moldeanul de Bucuresti

Ce se intampla cand moldoveanul, dupa ce-si spala pamantul de sub unghie si face burta de la saorma, ca revansa la foamea indurata in copilarie, ajuns la Bucuresti, e intrerupt din barosaneala sa, care jigneste pe altii, de cineva care ii plateste cu aceeasi moneda de il face moldovean parlit?

Pai, cazurile obisnuite: smecherie de Bucuresti, te injura, te ameninta (cred ca a fost si pe la inchisoare si si-a luat-o, ca vorbeste de "muie cu japca", chestie specifica - se intampla ca eu stiu ca am citit un topic interesant pe forumul softpedia de asa ceva), apoi face referire la orasul unde stau parintii tai. Nu ca mi-ar fi frica, ca nu cred ca are mai mult de 20 de lei in buzunar sa ajunga acolo, mai ales ca s-ar caca de frica pe el de chestii penale de genul, dar nu mi-ar placea sa-mi hartuiasca babacii pe internet. 

Ah, e casatorit si are 1-2 fete mici, ce poate fi mai frumos? Moldoveanul din Bucuresti a ajuns cu ambitie si talent in SUA, a lucrat pe tir si in constructii, ilegal, bineinteles, ca s-a cacat pe el cand am facut referire la Emigrari, iar acum se pare ca e prin Canada.

Pentru ceea ce a facut el se poate merge in tribunal. Nu sunt omul care sa faca asta, doar ca... ca sfat, pentru voi, pe viitor: nu mai fiti atat de activi pe facebook, in special cu romanii, care sunt niste maimute urlatoare, si incercati sa pastrati un grad de anonimitate si retragere. Nu stiti cand va ia la pula parintii/prietenii/familia un derbedeu ca asta, de la distanta protectoare (crede el) a internetului.