Călătoria
cand el, cu soarele arzator in spate
lasa umbre hoinare pe fata ei
pregatindu-se sa mearga in armata-
un suflet trist cu miros de tei
suna clopotele bisericilor din nori
cand el pleaca galop printre salci
pleaca grabit ca e umed in zori
umezeala, verde, apa si melci
e ingrozitor de tarziu in noapte...
se bea dintr-o sticla murdara de vodca
si se aud impuscaturi, urlete si soapte
se ridica... se clatina... si cazu moica...
joi, 27 iunie 2013
marți, 25 iunie 2013
Bolile de inima
Am ajuns în spitalul cu arhitectură comunistă printr-o serie de coridoare lungi, înalte și în zig-zag. După numai câțiva pași ieșisem de pe harta mentală: pierdusem controlul direcției, ajungând să mă ghidez, efectiv, după instinct.
Adică pe aici trebuie să fie. Puțin cam greu, căci toate holurile arătau la fel.
Bătrânul se arata încântat de vizita mea. Mirosul însă era prea greu pentru mine ca să fiu reciproc. În minte îmi incleștam dinții și strângeam din nas. Camera era veche, mare, cu opt paturi în ea. În unele paturi mi se părea că se murea. Un bătrân, cel care m-a dărâmat mai tare, vegeta pe spate cu ochii deschiși. Cu un efort imens, a reușit să apuce cu mâna un ziar de pe noptieră și să îl apropie de ochi, fără să-și miște toracele. Nu l-a ținut mai mult de câteva secunde. Cu un alt efort imposibil și grotesc, l-a pus înapoi și a răsuflat obosit. Era foarte obosit. Terminat. Cu ochiul minții am ajuns să fiu el. Și gândeam că nu mai am multe clipe până ce mor, dar nu moartea mă înfricoșa, ci așteptarea ei. Era insuportabilă așteptarea ei și inutil gestul meu de a găsi o ocupație, cititul, pe care acum sunt prea buimac să îl practic dar destul de lucid să îmi dau seama de asta! Unde am ajuns? Un bărbat robust din salon, dar totuși bătrân, chiar a râs de el că se uită doar la poze. Dementă bătaie de joc asupra unui ne-om, din partea unuia ce e conștient că îi va lua locul, doar pentru câteva clipe de plăcere oferite de situația lui mai bună, ce a fost nevoit să o menționeze. Da, eu pot citi încă. Dar gândul la moarte mă înnebunește și simt nevoia să râd.
Pe fundal nu erau doar vorbe. Erau și mișcări. Un bărbat negricios și cu față de mucalit (bănuiesc ca a fost un om foarte hazliu și pitoresc) învața să vorbească iar. Nevasta lui, micuță și grăsuță, îi întindea mâinile și făcea gimnastică cu el, în timp ce repetau cuvinte. Da, cuvinte, căci infarctul i-a afectat capacitatea de a vorbi și mișca. Am văzut măscăriciul trist și atletul invalid. Mi-a fost milă de el.
Bătrânul, zic, era bucuros de vizită. S-a așezat pe un locul unde, vizibil, era preferat, și și-a chiar împreunat degetele de la mâini pregătit pentru discuție. Pijamaua de spital îi dădea un aspect de confort fizic. Se simțea bine.
Nu prea aveam ce să zic. Întrebări inutile de curtoazie, cum îți merge, se poate deschide geamul, mâncarea e bună? I-am dat cu un nod în gât caserola cu cartofii făcuți de mine. În cuptor, ca să fie sănătoși, și condimentați potrivit. Pentru prima dată în viață experimentam durerea cu un om pe care nu prea îl iubeam sau plăceam. Dar parcă ceva nu era la locul lui potrivit. Mă așteptam tot timpul să fie în uitarea aceea de toate zilele, când îl puteam găsi, dacă voiam, bineînțeles, la casa unde am crescut, dar nu și aici, într-un spital.
La un moment dat, își face apariția un bătrân cu chip de pirat la ușă: alb, ochi albaștri spălăciți, privire pierdută, față ridată și nas coroiat. Debusolat, își caută locul, dar de-abia poate să umble. Bătrânu' meu, impulsionat de niște rămășițe de șef autoritar ce a fost în serviciu, strigă de i se umflă venele pe gât.
Nu aici, nu aici! Du-te dom'le, că e mai încolo!
Piratul nu înțelege. Nu e capabil de a înțelege.
MAI ÎNCOLO! În colo e salonul tău!
Piratul se oprește și respiră cu gura deschisă. Se uită la omul ăsta care strigă la el fără să înțeleagă de ce.
Eeee! Face bătrânul nemulțumit. Uite-te la ăla. Nici nu știe pe ce lume se află. Doar le-am spus la asistente. Ăsta nu are ce căuta la cardiologie. Ăsta la neurologie. Ieri nu a găsit baia și s-a pișat pe hol, la ușa unui salon. E dus rău. Și nu are pe nime'. Vine o asistentă de îl ia pe pirat. Bătrânu' repetă autoritar și tare ce mi-a spus și mie, vizibil nemulțumit de situație. Ar drege-o el.
Mă gândesc la bătrânu'. Cum era el dur, autoritar, nedrept. Prost și agresiv. Sora lui spunea că a fost toată viața lui așa. Din acel moment am început să o urăsc pe mătușa mea și să o înjur de fiecare dată când îmi amintesc de vorbele ei. Pentru că știu că are dreptate și pentru asta o înjur și pe ea si pe copii ei, verii mei și cu toată familia noastră la un loc și pe toți care îmi vin în minte.
Nu poți să combați efectele unei vieți duse în exces de boierime sedentară, în lăcomii de porc și mitocănii cu semenii tăi, cu țigări și alcool, în ultima parte din viața ta cu niște medicamente miraculoase, prezentate la OTV, ce aburesc și iau banii la toți pensionarii nelucizi și naivi ce speră în încă câțiva ani(!) de viață. Chiar și așa, cum rămâne cu calitatea lor?
Nu, nene. Piratul nu a greșit secția. Ești la secția boli cardiace. Sănătatea inimii e corelată cu cea a creierului. Amintește-ți data viitoare asta când îți aprinzi țigara și, dacă e prea târziu și faci analize la inimă, pune-ți problema dacă ești întreg la cap. Sigur nu o să îți răspunzi singur: întreabă nu rudele, sora ta sau băiatul tău, ci mai bine străinii. Ăia ar trebui să fie mai onești cu tine. Poate că e mai loc de schimbare, chiar dacă e un gest inutil și obositor de a umple timpul până la venirea Morții.
Adică pe aici trebuie să fie. Puțin cam greu, căci toate holurile arătau la fel.
Bătrânul se arata încântat de vizita mea. Mirosul însă era prea greu pentru mine ca să fiu reciproc. În minte îmi incleștam dinții și strângeam din nas. Camera era veche, mare, cu opt paturi în ea. În unele paturi mi se părea că se murea. Un bătrân, cel care m-a dărâmat mai tare, vegeta pe spate cu ochii deschiși. Cu un efort imens, a reușit să apuce cu mâna un ziar de pe noptieră și să îl apropie de ochi, fără să-și miște toracele. Nu l-a ținut mai mult de câteva secunde. Cu un alt efort imposibil și grotesc, l-a pus înapoi și a răsuflat obosit. Era foarte obosit. Terminat. Cu ochiul minții am ajuns să fiu el. Și gândeam că nu mai am multe clipe până ce mor, dar nu moartea mă înfricoșa, ci așteptarea ei. Era insuportabilă așteptarea ei și inutil gestul meu de a găsi o ocupație, cititul, pe care acum sunt prea buimac să îl practic dar destul de lucid să îmi dau seama de asta! Unde am ajuns? Un bărbat robust din salon, dar totuși bătrân, chiar a râs de el că se uită doar la poze. Dementă bătaie de joc asupra unui ne-om, din partea unuia ce e conștient că îi va lua locul, doar pentru câteva clipe de plăcere oferite de situația lui mai bună, ce a fost nevoit să o menționeze. Da, eu pot citi încă. Dar gândul la moarte mă înnebunește și simt nevoia să râd.
Pe fundal nu erau doar vorbe. Erau și mișcări. Un bărbat negricios și cu față de mucalit (bănuiesc ca a fost un om foarte hazliu și pitoresc) învața să vorbească iar. Nevasta lui, micuță și grăsuță, îi întindea mâinile și făcea gimnastică cu el, în timp ce repetau cuvinte. Da, cuvinte, căci infarctul i-a afectat capacitatea de a vorbi și mișca. Am văzut măscăriciul trist și atletul invalid. Mi-a fost milă de el.
Bătrânul, zic, era bucuros de vizită. S-a așezat pe un locul unde, vizibil, era preferat, și și-a chiar împreunat degetele de la mâini pregătit pentru discuție. Pijamaua de spital îi dădea un aspect de confort fizic. Se simțea bine.
Nu prea aveam ce să zic. Întrebări inutile de curtoazie, cum îți merge, se poate deschide geamul, mâncarea e bună? I-am dat cu un nod în gât caserola cu cartofii făcuți de mine. În cuptor, ca să fie sănătoși, și condimentați potrivit. Pentru prima dată în viață experimentam durerea cu un om pe care nu prea îl iubeam sau plăceam. Dar parcă ceva nu era la locul lui potrivit. Mă așteptam tot timpul să fie în uitarea aceea de toate zilele, când îl puteam găsi, dacă voiam, bineînțeles, la casa unde am crescut, dar nu și aici, într-un spital.
La un moment dat, își face apariția un bătrân cu chip de pirat la ușă: alb, ochi albaștri spălăciți, privire pierdută, față ridată și nas coroiat. Debusolat, își caută locul, dar de-abia poate să umble. Bătrânu' meu, impulsionat de niște rămășițe de șef autoritar ce a fost în serviciu, strigă de i se umflă venele pe gât.
Nu aici, nu aici! Du-te dom'le, că e mai încolo!
Piratul nu înțelege. Nu e capabil de a înțelege.
MAI ÎNCOLO! În colo e salonul tău!
Piratul se oprește și respiră cu gura deschisă. Se uită la omul ăsta care strigă la el fără să înțeleagă de ce.
Eeee! Face bătrânul nemulțumit. Uite-te la ăla. Nici nu știe pe ce lume se află. Doar le-am spus la asistente. Ăsta nu are ce căuta la cardiologie. Ăsta la neurologie. Ieri nu a găsit baia și s-a pișat pe hol, la ușa unui salon. E dus rău. Și nu are pe nime'. Vine o asistentă de îl ia pe pirat. Bătrânu' repetă autoritar și tare ce mi-a spus și mie, vizibil nemulțumit de situație. Ar drege-o el.
Mă gândesc la bătrânu'. Cum era el dur, autoritar, nedrept. Prost și agresiv. Sora lui spunea că a fost toată viața lui așa. Din acel moment am început să o urăsc pe mătușa mea și să o înjur de fiecare dată când îmi amintesc de vorbele ei. Pentru că știu că are dreptate și pentru asta o înjur și pe ea si pe copii ei, verii mei și cu toată familia noastră la un loc și pe toți care îmi vin în minte.
Nu poți să combați efectele unei vieți duse în exces de boierime sedentară, în lăcomii de porc și mitocănii cu semenii tăi, cu țigări și alcool, în ultima parte din viața ta cu niște medicamente miraculoase, prezentate la OTV, ce aburesc și iau banii la toți pensionarii nelucizi și naivi ce speră în încă câțiva ani(!) de viață. Chiar și așa, cum rămâne cu calitatea lor?
Nu, nene. Piratul nu a greșit secția. Ești la secția boli cardiace. Sănătatea inimii e corelată cu cea a creierului. Amintește-ți data viitoare asta când îți aprinzi țigara și, dacă e prea târziu și faci analize la inimă, pune-ți problema dacă ești întreg la cap. Sigur nu o să îți răspunzi singur: întreabă nu rudele, sora ta sau băiatul tău, ci mai bine străinii. Ăia ar trebui să fie mai onești cu tine. Poate că e mai loc de schimbare, chiar dacă e un gest inutil și obositor de a umple timpul până la venirea Morții.
Broscuta
Cu cizme mari calc prin apa adormită
Ce s-a întins verde prin iarbă și sălci.
E dimineața de după ploaie - o zi însorită
Un soare galben privește tăcut ciuperci și melci.
Cu cizme cât găleți m-afund prin apa adormită
Ce s-a întins verde prin iarbă bărboasă și pletoase sălci.
E dimineața aurie de după ploaie - o zi însorită
Un soare galben privește orb ciuperci și melci.
Păsărele lemnoase se însuflețesc ciripind, amețind,
Eu cu pași mari merg mai departe, tot mai departe
Căci pădurea întunecoasă mă așteaptă plângând.
În nămol bulbucii se arată și mă lupt cu brațe de ape...
Căci într-o zi insorită după o ploaie de noapte,
Când eu scriam cu cercuri mari în apa adormită
Iar păsările și sălciile îmi spuneau povestea-n șoapte,
O broscuță a ajuns în cizmă la picior.
Ce s-a întins verde prin iarbă și sălci.
E dimineața de după ploaie - o zi însorită
Un soare galben privește tăcut ciuperci și melci.
Cu cizme cât găleți m-afund prin apa adormită
Ce s-a întins verde prin iarbă bărboasă și pletoase sălci.
E dimineața aurie de după ploaie - o zi însorită
Un soare galben privește orb ciuperci și melci.
Păsărele lemnoase se însuflețesc ciripind, amețind,
Eu cu pași mari merg mai departe, tot mai departe
Căci pădurea întunecoasă mă așteaptă plângând.
În nămol bulbucii se arată și mă lupt cu brațe de ape...
Căci într-o zi insorită după o ploaie de noapte,
Când eu scriam cu cercuri mari în apa adormită
Iar păsările și sălciile îmi spuneau povestea-n șoapte,
O broscuță a ajuns în cizmă la picior.
Violenta pozitiva - o idee practica
Oamenii
inteligenti pot fi convinsi cu argumente rationale si dovezi. Oamenii
mediocri pot fi convinsi cu argumente rationale prezentate cu tehnici
de manipulare psihologica. Oamenii prosti nu pot fi convinsi cu nimic
altceva decat cu frica si violenta fizica sau psihica.
luni, 10 iunie 2013
Taifas cu prostii
Știu că e enervant să stai la discuții cu proștii. E jenant. E deranjant mintal și lucrurile cu care te acuză îți jignesc intelectul. Și îi urăști, doar pentru că sunt proști. Nu de multe ori chiar ai fost depășit într-o discuție cu un prost, acela reușind un combo de nervi pentru tine: hazul celor prezenți, care i-a câștigat de partea sa, și faptul că iți dai seama de erorile logice ce le face în discuție.
vineri, 7 iunie 2013
Ma doare in cot de viitorii mei copii, insa nu si de prostii care ii va inconjura
Bre, si stau gughilici si ma uit la tampii astia de ma-nconjoara cu fetele lor negre incruntate de maimute depasite de problema. Si vad, in timp ce respira pe gura, cum insista sa aleaga cele mai proaste decizii in viata, sufera, se chinuiesc pe prostia lor, iar mai apoi cersesc ajutorul, si mai rau, dau vina pe altii, de obicei, pe conducere. Si continua sa se inmulteasca. Si ei vor fi ambientul viitorilor mei copii, daca o sa ii am vreodata.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)