Moldoveanul de Bucuresti

Ce se intampla cand moldoveanul, dupa ce-si spala pamantul de sub unghie si face burta de la saorma, ca revansa la foamea indurata in copilarie, ajuns la Bucuresti, e intrerupt din barosaneala sa, care jigneste pe altii, de cineva care ii plateste cu aceeasi moneda de il face moldovean parlit?

Pai, cazurile obisnuite: smecherie de Bucuresti, te injura, te ameninta (cred ca a fost si pe la inchisoare si si-a luat-o, ca vorbeste de "muie cu japca", chestie specifica - se intampla ca eu stiu ca am citit un topic interesant pe forumul softpedia de asa ceva), apoi face referire la orasul unde stau parintii tai. Nu ca mi-ar fi frica, ca nu cred ca are mai mult de 20 de lei in buzunar sa ajunga acolo, mai ales ca s-ar caca de frica pe el de chestii penale de genul, dar nu mi-ar placea sa-mi hartuiasca babacii pe internet. 

Ah, e casatorit si are 1-2 fete mici, ce poate fi mai frumos? Moldoveanul din Bucuresti a ajuns cu ambitie si talent in SUA, a lucrat pe tir si in constructii, ilegal, bineinteles, ca s-a cacat pe el cand am facut referire la Emigrari, iar acum se pare ca e prin Canada.

Pentru ceea ce a facut el se poate merge in tribunal. Nu sunt omul care sa faca asta, doar ca... ca sfat, pentru voi, pe viitor: nu mai fiti atat de activi pe facebook, in special cu romanii, care sunt niste maimute urlatoare, si incercati sa pastrati un grad de anonimitate si retragere. Nu stiti cand va ia la pula parintii/prietenii/familia un derbedeu ca asta, de la distanta protectoare (crede el) a internetului.

Mortal Kombat Annihilation (1997)

Recenzie Mortal Kombat Annihilation

Lucruri pe langa subiect... Unu. Cand am downloadat filmul de pe filelist mi-a ramas intiparit un comentariu, printre multe altele melancolice si laudative, care zicea totusi cred ca primul Mortal Kombat a fost mai bun. Cu o anumita parere de rau datorata unor cerinte ridicate si moderne, da, filmul asta nu e unul bun si se inscrie in linia continuarilor care sunt mai proaste decat originalul.

Doi. Mai, ca tot veni de political corectness-ul asta ce e in avant astazi prin statele vestice, am vazut o data o imagine (hazlie) intitulata movies where white man is better than your race. Si avem in lista filme ca Dansand cu lupii, Lawrence of Arabia samd. Ba chiar, cautand poza pe google (nu am gasit-o) am gasit si ceva ce se numeste whitewashing in movies, care inseamna actori albi distributi in roluri historice a unor oameni negri sau maro. Asa ca, amintidu-mi de asta, m-a busit putin rasul vazandu-l pe zeul indonesian al fulgerelor, Rayden, stereotipul americanului dur, blond si cu ochi albastri taiati piezis la capete, iar pe adversarul sau, Shao Khan, stereotipul germanului emigrat in America, si mai dur si mai rau la fata, avand stropul acela de alogenitate tainica amenintatoare. De fapt, toti zeii indonezieni sunt albi.

Trei. Filmul trebuie judecat in context. Am auzit o data, nu mai stiu de la cine, probabil de la profesorul meu de romana din liceu, ca o carte nu moare niciodata. Nimic mai fals; timpurile, gusturile si oamenii se schimba. O carte are moarte, la fel cum are moarte si un film sau o melodie. Filmul acesta este mort in ziua de azi, singurele calitati sau avantaje fiind acelea ca face parte din dinastia Mortal Kombat si, al doilea, ca face parte din cultura pop din anii '90 - 2000. Or, cu mostenirea aceea de care multa lume isi aduce de-aminte cu melancolie nu te joci. Eu o sa sar dintr-o parte si alta, judecandu-l si in context si acum. Filmul este... slab, si o zic cu greutate, tot cautandu-i scuze si pseudo-argumente. Hai sa zicem ca este de categorie B, atunci i-ar ridica scorul de la 4 la 7. A fost considerat slab si cand a aparut, nu numai acum, insa nu asa de slab pe cat e considerat acum. Asteptarile erau mari iar ele au fost, nu in totalitate, insa marea majoritate a lor, inselate. 

Filmul incepe, cum altcumva, cu flacari, cu cineva care striga Mooooortal Kombat, in timp ce se infatiseaza taios sigla atat de bine cunoscuta: balaurul intr-un cerc. Asta pe o melodie a anilor din era respectiva, antrenanta, de club, ce imi aducea si mie de aminte de Dj Aligator, Scooter si Blue de la Eiffel 65, multe dintre melodiile lor le aveam toti in winampul classic din windows 98. Filmul are o caracteristica profund melancolica pentru cei de 30 si ceva de ani. 

Din start, James Remar, cel care joaca in in rolul lui Rayden, atrage privirile. E clar ca este filmul lui, nu ar trebui sa fie personaj principal, el ar trebui sa fie un fel de ghid pentru luptatori, insa devine. Ba chiar, mai incolo, devine muritor si se coboara in mijlocul celorlalti, ca sa lupte cot la cot cu ei, devenind din personaj distant unul foarte apropiat si tangibil, coleg cu ei, care nu mai da indicatii teoretice, ci chiar arata practic cum trebuie facuta treaba. O mai zic inca o data: e filmul lui. American, blond, ochi albastri piezisi, fata dura dar pasnica, dar mai ales, o voce groasa cu un timbru extraordinar, e arhetipul tatalui, al senseiului din dojo-urile de colt atat de populare prin epoca anilor 80 - 2000. El e cel care da sfaturi parintesti, aveti incredere in voi cand luptatorii isi pierdusera increderea, altfel cum s-ar fi explicat bratele de fier ale lui Jax? si stati uniti si nu va certati cand incepeau sa se certe intre ei. La sfarsit cand, confruntandu-l pe Shao Khan, de care aflam cu stupoare ca e fratele sau, deci forte egale de bine si rau, cade, Liu Kang, elevul sau, continua lupta si isi depaseste maestrul, ascultand de sfaturile lui, si invinge. 

Filmul incepe cu o crima brutala, menita sa zgaltaie din tatani spectatorii si totodata, sa zgaltaie cursul narativ clasic care era predictiv si plictisitor: Shao Khan ii suceste gatul lui Johny Cage. Asa incepe inceputul sfarsitului anuntat de invadatorul Shao Khan, care schimba lumea (podul din LA si alte cladiri arhicunoscute) intr-o pictura gen Dali, dar numai in culori purpurii, si a carui acoliti cad din ceruri fara nicio parasuta. Asa ca luptatorii nostri au ramas Liu Kang, care ar trebui sa fi principal, insa se dilueaza si este egal cu ceilalti, fata blonda, Sonya, si partenerul ei, negru si cu brate de otel, Jax. Avem asadar, o diversitate buna rezonanta cu copiii de 8 - 12 ani americani. Nu pot sa o mentionez pe Kitana, pentru ca ea este prizoniera pana la sfarsitul filmului, pana la marea batalie, dar pot sa zic ca ea este foarte frumoasa si exotica, este simbolul frumusetii in film. Cei trei luptatori, care se mai cearta intre ei, dar sunt impacati de tatal lor, Rayden, simbolizeaza ideea de prietenie. Aici este un element comun al tuturor cartilor si filmelor bune: caci ce este o poveste buna? Nimic altceva decat istorisirea melancolica a unor prietenii trainice din trecut? Deci copiii de 8 - 12 ani de care ziceam, gusta din fericirea vietii de a trai, dar nu individual (ar fi si absurd), ci impreuna, in comun, in timp ce inving in lupta dintre bine si rau. Elementul de seriozitate este indus de Liu Kang, care este sincer, nu are timp de pierdut, nu are timp de jocuri prostesti, el vrea sa o salveze pe Kitana cat mai repede si face ce trebuie sa faca, cautandu-l pe Lupul Noptii ca sa isi depaseasca conditia de om pentru a fi capabil sa il bata pe Shao Khan. Apropos, aici apare si o gafa, se vorbeste de 3 teste, insa Liu Kang face doar 2, daca numaram si ultima batalie, asa ca al treilea test ramane uitat si inutil. Elementul de veselie este indus de Jax, care se intreaba cum cad ninjalaii astia fara o parasuta din ceruri si se plange ca trebuie sa faca caca si nu are hartie igenica si are maini de otel. Apropos, bratele de fier ale lui Jax atrag privirile, oare cum sunt facute, cum functioneaza, oare din ce sunt facute etc? Sonya nu are nimic special, e comuna, ca orice alta femeie, caracteristica ei de baza fiind ca nu cere ajutorul, ca se descurca, si in final realizand ca totusi are nevoie, asa ca isi transcede incapatanarea. Povestea vietii ei. Kitana e foarte frumoasa, asa cum ziceam. 

Shao Khan e extraodinar de estetic si joaca foarte bine. Are o casca de luptator asiatic de demult si este plasat ori intr-un castel negru si rece, cu focuri punctiforme peste tot, ori pe un fundal desertic cu ruine indoneziene,  ce ne aminteste de Conan. Fata este incredibila. Jucat de Brian Thompson, american si cu trasaturi germanice, cu arcade puternice, pometi proeminenti si un maxilar ce sparge linia obisnuita a fetei, iasa in afara, pregatit sa incasese pumni si sabii, terminat de o gura foarte mare, impietrita intr-un zambet arogant si dispretuitor, ochi mari, de viking, apasati de arcada, este un veritabil adversar a lui Rayden. In film este de fapt, fratele rau a lui. Acum ma corectez: este filmul si a lui Rayden si a lui Shao Khan. Cei doi fac tot filmul din punct de vedere estetic si actoricesc. 

Filmul se desfasoara foarte repede, alocandu-se foarte putin timp naratiunii, care este inghesuita cu greu intre luptele dintre eroi si fortele raului. Din cand in cand, dintre atati mercenari de nedistins apar fete cunoscute, ca telespectatorul sa exclame, uite, e Scorpion! uite, e Cyrax! caractere cunoscute din celalalt film si din jocul Mortal Kombat. Tot filmul e, de fapt, format din lupte secundare de genul, te face sa ceri frustrat dar stati nitel, unde va grabiti asa? Se pune prea putin accent pe poveste si, ceea ce e o gafa foarte mare, pe personaje. Pacat! Unele sunt foarte apetisante, ca centaurul, Motaro, sau Smoke (care nu face altceva decat sa se incline si apoi sa moara). Apare si un monstru similar cu un caine, apare de 2 ori, nu intelegem exact ce e cu el. Se simte ca ar fi avut un rol in poveste, dar i-au fost taiate secventele la editare. De fapt, pe tot parcursul filmului ai senzatia ca au fost taiate scene. E prea rapid; prea esantionat, prea intretaiat. Lupte si apoi un strop de poveste; lupte si apoi din nou un strop de poveste. E genul filmului facut ca sa te uiti la lupte.

Punctul culminant al filmului este ultima batalie, cu fundal de Angkor Wat (fundalurile sunt foarte bine alese). Este cea in care cei trei luptatori il infrunta pe Shao Khan si generalii sai. Shao Khan troneaza ca un rege, in intunericul rece, intepat de focuri disparate, pe o ruina caramizie. Fiecare dintre eroii nostri isi aleg adversarul. Avem de-a face cu un simbolism de calitate: fiecare isi masoara fortele cu un adversar pe masura lui. Kitana, care a ales-o pe Sindel, mama ei denaturata, continua complexitatea simbolistica in aceea a omului care isi infrunta propriile temeri. Jax, care este biciuit de coada centaurului Motaru, ii plesnesc mainile de fier, iar el se continua in  omul care incepe din nou sa aiba incredere in sine, intocmai cum l-a sfatuit Rayden, are din nou incredere in propriile puteri, in propriile brate. Sonya, cum ziceam, se dez-incapataneaza si accepta ajutor. Isi invinge mandria si devine mai intima cu prietenii sai, problema strict copilareasca. De ce nu? Impreuna suntem mai puternici, langa prietenii nostri, nu? Iar Liu Kang... el isi depaseste conditia umana, asa cum era si de asteptat, atat spectatorii cat si realizatorii inteleg ca este vorba de un film fantasy, asa ca depasirea conditiei umane se face cu depasirea realului: se transforma intr-un balaur. Insasi zeii supremi, elemente de apa, foc si vant, isi fac aparitia, pun mana pe umarul raufacatorilor, pe a lui Shao Khan si pe al tatalui sau zeu, si se asigura ca lupta pentru pamant are loc intre anumite granite si dupa anumite reguli: nu se triseaza. Atunci, brusc, strigatul de lupta Moooortal Kombat ne face pielea de gaina de pe maini. Si lupta dintre bine si rau incepe, cu acordul si sub privirile zeilor supremi. 

Se termina previzibil, binele invinge intotdeauna. Ba mai mult, Rayden este reinviat si i se cere sa ia loc printre zeii supremi. Natura lucrurilor este restabilita si toti primesc recompensa meritata. Este clar un film pentru copii, cum am mai zis, specific americani, sa ii impulsioneze spre prietenie, spre bunatate, spre efort recompensat, la fel ca basmele clasice. Aici filmul catiga mult la punctaj. Eu tot m-am gandit la treaba asta, la soarta lumii stabilita printr-o bataie, printr-o confruntare fizica. Ar fi putut sa fie o confruntare mentala, ah, dar este! cum ziceam mai sus fiecare lupta a eroilor are simbolismul ei specific, dar totusi accentul este pus pe bataia fizica. Ar fi putut sa fie o confruntare intre calitati morale, ah, dar si asta este, este intre bine si rau, desi nedezvoltat in ce este binele si raul! Dar totusi, oamenii acestia se bat intre ei cu pumnu' si cu piciorul. Ar fi putut sa fie o confruntare intre alte calitati... Dar ce tot o mai lungim? Soarta lumii se decide prin forte fizice. Si este brutal de real. Asta e definitia succesului in viata, de fapt. Pentru ca viata e brutala si primitiva. Conteaza sa fii si fizic in forma, sa te poti si bate daca e nevoie (de fapt, e obligatoriu si de ne-evitat). Se face o retrogradare la conditia animalica sau primitiva a omului. Tu esti acum aici pentru ca stramosii tai au castigat fizic nenumarate lupte. Sa fii pregatit si pentru bataie; sa stii sa te bati conteaza foarte mult. Si tu te bateai cand erai mic si si liceenii americani trebuie sa faca fata la bullying. Azi, bineinteles, nu se mai bat managerii si politicienii in karate, insa se masoara in tupeu si stapanire de sine, care e forma aparenta a puterii fizice si in... maratoane de alergat (pentru cauze nobile). Suprem. Frumos. Inca niste puncte castigate aici, insa iti trebuie ceva pricepere grosolana ca sa vezi asta.

De recomandat: da, daca esti fan. Da, daca ai chef sa privesti ceva cu mintea goala, asa cum privesc altii telenovele. Da, daca vrei sa te motiveze putin. Da, pentru dorul timpurilor trecute, cand aveai filmul asta pe 2 CD-uri. Nu, in general.

Dunkirk (2017)

Recenzie Dunkirk

Nu stiu inteleg de ce filmul asta are o nota asa de mare pe imdb si nici de ce a fost nominalizat la Oscar. Probabil ca conspiratia evreilor reptilieni pedofili de la Hollywood in a da Oscaruri a inceput sa se extinda si la filme doar in general cu nazisti (anti-nazisti, mai exact, unde eroul/eroii se bat cu nazistii) de la filmele cu jidani victimizati. In ziua de azi faci un film cu 2 evrei intr-un lagar si ai luat instant premiul din penis de Urs de la Cannes si altele. Ma rog, astea sunt chestii pe care noi nu le stim, nu le intelegem, insa in lipsa unor explicatii logice a unor evenimente ilogice gasim si noi explicatii ilogice. 

Filmul e prost. Scurt. M-a frapat pozitiv, chiar de la inceputul filmului, efectele speciale in ce privesc gloantele. Vezi cum se sparge vestonul unuia. O poarta de lemn. Caramizi. In schimb, cel care s-a ocupat de mediul inconjurator ar merita sa fie batut cu cureaua peste oua. Orasul e curat. Nu e mizerie. Nu sunt gauri in asfalt, cladiri feliate in jumatati si sferturi. Literalmente au ales un orasel tipic belgian/francez si au pus doua intarituri din saci de pamant si niste soldati inerti si gri in ele. Lucru inexplicabil. De ce asa de curat? Nu e singura greseala. Hainele soldatilor sunt imaculate, acum au iesit din muzeu. Da, arata vechi, arata autentic, dar sunt curate. Eroul nostru isi lasa arma si fuge, lasadu-si apoi si casca sa-i cada. De ce mentionez asta? Pai asta e singurul lucru ce au vrut sa-l insinueze ca soldatii sunt zdrentuiti. Nu e real; un soldat nu-si paraseste niciodata arma si mai putin casca - din ea mananca si bea apa. Deci fals. Imagini curate; calpe, sterpe, ne-autentice. Se continua si pe plaja. Plaja curata. Nu gauri, nu cratere, nu sarma ghimpata nu gunoaie. 

Devine plictisitor. Filmul treneaza mult cu scene ce se vor induiesatoare, ca ingropatul unui om in nisip si cozi interminabile pentru barcile salvatoare. Nu sunt. Sentimentele sunt ne-relationale la spectator - nu se poate dezvolta nicio relatie cu eroul principal, nici cu vreunul dintre celelalte personaje. Se tace. Adica se foloseste unul dintre clisee, acela de a induce sentimente de izolare, tristete, disperare prin tacere. Nu se reuseste. Personajele nu vorbesc iar asta jeneaza privitorul.

Plictiseste si mai mult: nu are scene emotionante, nu are punct culminant, nu are suspans si nu are obiecte de atractie. Nu are poveste. Doar se deznoada niste imagini, una dupa alta, care vor sa impresioneze prin vestimentatie si detaliul barcilor. Ba, mint. Doua scene sunt antrenante: cea in care se fuge cu brancarda cu un om ranit la vasul ce statea sa plece si cea unde un grup de soldati stau intr-o ambarcatiune civila care este ciuruita de gloante ce se tot apropie de ei. Ambele au fost lungite asa de mult incat iti venea sa inchizi filmul inainte sa vezi deznodamantul lor. Repet: hainele sunt ok. Dar restul detaliilor suparatoare: tinereii sunt proaspati rasi si tunsi. 

Filmul

Realitate

Apare o scena, probabil singura, care e calitativa: un vas este torpilat, scapa petrol in apa, iar acesta se aprinde. Avem imaginea unui aviator, de sus, deasupra flacarilor pe apa. Frumos.

Inca mai multe scene plictisitoare. Fara sens, fara noima. Ca sa para complicate, scenele sau povestile sunt prezentate anacronic, una inaintea celeilalte, pe parcursul filmului incercand sa para ca se explica. Prea multe ambarcatiuni torpilate. Se determina natia unui soldat sub amenintarea armei, desi se stia de la inceput ca e francez, iar eroul nostru nu stie. Apare un ponton incropit din autovehicule din senin. Sentimente nenaturale ale unui colonel sau amiral sau ce o fi. Se scrie cu creta pe panoul unui avion cate galoane de combustibil mai are. Aviatorul sfarseste sa fie prins de nemti la sfarsitul filmului: se vad niste tevi ce-l inteapa in spate. Atunci...

... realizezi ca ai vazut un film cu nazisti in care nu apar nazistii. Numai si numai atunci, la sfarsitul filmului, iti dai seama ca au introdus, artificial, desigur, un efect cinematografic: ca sa para inamicul amenintator si aproape, nu il arata. Se vad efectele lui, gloante, tropait de pasi, avioane in departare, se stie ca este acolo, ca iti sufla in spate, iar tu esti infricosat si mai tare, pentru ca nu il vezi. La sfarsit culmina cu aparitia unor tevi de arma ce impung spatele aviatorului si atat. Este un cliseu de pe vremea lui Alfred Hitchcock. Apare chiar si in desenele Looney Toons. Insa, in niciun caz nu e natural! Au facut un film hollywoodian care a vrut sa nu para hollywoodian! Sincer, eu numai la sfarsitul filmului m-am prins ce au facut. Pana atunci eu muream de plictiseala de ce nu apar nazistii. 

Da. Daca ar fi vrut sa il faca ne-hollywoodian atunci trebuia sa prezinte si vreun pluton de germani, si cateva povesti de-a lor, saracia crunta, zdrentuirea fizica si sufleteasca, foamea si sila/frica de a omori. Dar nu. Se prezinta ca un ideal robotizat, amenintator si eficace. 

Sfarsitul? Pai nu putea sa se sfarseasca ne-jalnic. Doi dintre eroi sunt in tren si sunt deprimati ca vor fi considerati lasi pentru ca si-au luat picioarele in spate. Unul dintre ei, ce trebuia sa fie eroul principal insa si-a diluat calitatea asta atat de mult incat nu s-a mai putut realiza absolut nicio farama de conexiune cu el, citeste ziarul. Iar in ziar se scrie, surprinzator pentru ei, chestii inaltatoare, eroisme, laude la adresa lor. Iar dintr-o data cineva bate in geam si le intinde 2 sticle de bere si mancare pe deasupra lui. Pe fundal scartaie tot mai tare o melodie motivationala. Din suparare incep sa topaie. S-a incercat o dezmeticire treptate, in timp ce se citea ziarul, timp in care trebuia sa se faca pielea de gaina pe mainile spectatorilor, iar catorva, mai slabi, sa le curga niste lacrimi. Nu s-a reusit, scena a fost artificiala si ne-naturala. Alta scena de final: unui copil, personaj secundar, i s-a indeplinit si lui visul: a aparut in ziarul local ca erou, lucru cerut cu glas de moarte, neconvingator si acela. Totul se termina pozitiv si optimist, ca orice film de la Hollywood. Ce rahat.

Slab. Foarte slab. Nu recomand, numai daca vreti sa aveti la status ca l-ati vazut si pe asta sau daca faceti maraton de filme de razboi. Doamne, ce diferenta fata de un Nimic nou pe frontul de vest din anii '70! Zic de el, ca el ar fi putut sa fie comparabil, adica aceleasi trairi si tipare de povesti ar trebui sa fie infuzate. Dunkirk 2017 este un rebut, un jeg, un gunoi. Singurul lucru pozitiv sunt vestimentatia si efectele speciale, pentru care da, directorul era deja cunoscut dinainte. Ah, da: si jocul actorilor e prost. Au gresit mult cu actorul acela american din Mad Max, nu e englez si pace. Au castigat insa cu celalalt aviator, naufragiatul si cu scotianul, ca personaje estetice. Dar, per total... zero.

Edit: uitasem. Filmul nu e (nici macar) istoric. Insa a nimerit, totusi, ceva bine, de dragul intelegerii. Dupa atatea filme cu lupi singuratici ce demoleaza zeci de tancuri nemtesti si impusca nazisti ce cad racnind avem un film ce arata adevarul: wehrmachtul era o masinarie de ucis redutabila.