Sare

As vrea sa pun dop la chiuveta deseara
Sa-mi adun peste noapte, pic cu pic, o apa cu zare
Dimineata sa-mi spal gandurile cu apa cu zare,
Sa ma usture crapatura buzei de la zare
Sa ma piste codita ochilor de la uldorii cu zare,
Sa-mi ridic fata si sa ma privesc in oglinda,
ca si cum m-as privi pe mine insumi in zare
Sa devin, framantat si adunat printr-o noapte, o apa cu zare,
Pe care o sparge in cercuri cineva
cu palmele caus, sa-si spele gandurile, sa-l ustureze buzele, ochii,
sa-si sparga somnul si visele, adunate sonor in chiuveta
pic cu pic, intr-o apa cu zare.

Taierea porcului

inainte cu 23 de zile pana la craciun
a ajuns in piata Unirii autobuzul vechi de care nimeni nu stia,
avea geamurile sparte, cauciucurile sparte si soferul impuscat,
a oprit si au coborat o multime de teroristi,
erau imbracati cu haine si caciuli de rusi.
s-au adunat in cerc si au inceput sa arda in tomberoane
ambalaje de guma de mestecat, casete video cu filme porno,
blugi, pasapoarte si sandale de copii.

s-a bagat si o femeie mai in varsta ce cara un arbore cotit in spate
sa-si ia si ea, saraca, o pereche de ghete
dar barbatii au privit-o urat si au strigat dintr-o data:
"ce mai vrei si, tu, vaca dracului!"
dar eu le-am strigat: "lasati-o-n pace ca si ea are drept de bonuri!"
si au mai strigat si altii dupa mine ca mielutii.
Si-au venit ca trenul trei ceferisti inalti si lati in paltoane bleumarin,
cu caschete pe linia ochilor si procese verbale in mana,
ne-au incoltit si si-au scos din buzunare si ne-au dat ceva
si ne-au zis incet dar taios "na, carati-va de aici"
si noi ne-am dus printre blocuri.
si am primit cadoul, o masinuta albastra fara o roata.
era foarte frumoasa, era din metal,
ce-si schimba culoarea la aragaz ori la congelator,
dar n-am incercat asa ca nu poti fi sigur, dar gandul ma entuziasma.
Dar nu avea o rotita si m-am intristat, si mi-au dat lacrimile,
nu pentru ca o primisem ci pentru ca exista.
Cum ar putea exista o masinuta fara o roata?
Si m-am simtit atunci neputincios si mic,
m-am simtit ca un lift fara senzor ce poate sa-ti prinda piciorul
ca un set de cratite din sticla de la chinezi carora nu li se potrivesc capacele
ca un cadou care s-a stricat cand a fost daruit,
ca un tata singur cu fata plecata,
ca mancarea trimisa de la mama ce s-a stricat in frigider,
ca un coleg prieten ce lipseste la prezenta din catalog,
ca o poezie de dragoste dedicata altei fete
si asa mai departe.
m-am simtit ca si cum as fi fost plecat de acasa de prea mult timp.

Cele doua chibrituri silitoare

Oamenii urâcioși (hateri, mai hipster spus) sunt niște suflete mici și mizere. Sufletul lor este atât de mic, încât nu pot acționa de unul singur. Nu o să vezi niciodată un om mic într-o societate străină lui că se simte bine, că vorbește zgomotos, că explică cum se face treaba sau își prezintă opiniile. Ci tace. Mic, ghemuit în el însuși, într-un colț al mesei, tace și ascultă și se uită dintr-o parte în alta, cu ochi de buhă. În momentul când apare vizavi, sau lateral, aproape de el încât să vorbească conspirativ, o persoană cu care are ceva asemănător, începe încet să capete curaj. Particula infinitezimală și efemeră de asemănare poate să fie orice. Un trening de la chinezi. O țigară sau ochi umezi de alcool. Sau un meci de fotbal. Sau domnul nostru Iisus. Cu cât apar mai mulți, cu atât omulețul se simte mai bine. Protejat, adăpostit, pentru prima data. Apoi apare echipa. Sunt o forță. Camaraderia se dezoltă ca la ultrașii de fotbal. Aici intră în joc concurența, căci omuleții, mai mulți acum, râd și iau peste picior tot ce este diferit de ei. Particule mici și infinitezimale, dar care se recunosc din prima, instinctiv. Un sacou negru. O mașină scumpă. O convingere atee. Un candidat la voturi.

Așa că sufletele mici acționează invariabil în grup. Caută mereu oameni care să le semene, să îi valideze, să aibă aceleași păreri ca ai lor. Puterea argumentului stă tocmai în mărimea turmei, susceptibilă grotesc de real să se arunce într-o râpă datorită a câtorva berbeci conducători. Tot ce este asemănător este bun. Orice altceva este greșit.

Tragedia din clubul Colectiv de pe urma căreia și-au pierdut viața până acum 30 de persoane și a rănit grav în jur de 90 de persoane a generat grupuri diferite de idioți. Țară ortodoxă, superstițioasă și temătoare de karma, a ajuns în grup la concluzia că însăși divinitatea i-a pedepsit pe tinerii aceia, datorită unei sărbătoare străine, inconvenabile deci, și muzicii rock, mult stigmatizată ca fiind satanică. Campioni ai absurdului, ai prostiei animalic-ovine, ai non-sensului unui Dumnezeu bun, sunt de fapt, victime ale imbold instinctual animalic de supraviețuire: dacă te ferești să faci ca ei nu o să mori niciodată. Deci, ei meritau să moară. Dar nici măcar de cretinopații ăștia nu vreau să vorbesc. Mă scutură greața și scârba că aș mai putea discuta despre așa ceva, subiectul fiind atât de idiot încât pare molipsitor ca o boală rea. 

Ci de alt grup. Mai puțin numeros, dar totuși acolo. O jurnalistă a îndrăznit să spună că are un serviciu mișto. Mesajul a fost postat pe facebook, pe profilul ei, și sună în felul următor:

De la arestarea lui Gigi Becali, când am stat 24 de ore pe teren, nu credeam că o să mai prind o astfel de zi la lucru. Ieri am început cu Udrea și am terminat acum, la ora 8, cu incendiul. La locul tragediei au rămas colegii mei. Deși sunt obosită, nu pot să nu zâmbesc la gândul că am cea mai mișto meserie din lume.

La început s-a iscat în comentarii o avalanșă de reproșuri și indignări. Deși ștearsă, nu a dispărut în neant, postarea rămânând în viață printr-un screen-shot, circulând pe ziare on-line, bloguri, alte postări de facebook. Întreaga presă a ajuns să fie blamată de scatofilie. Arătată cu degetul, jurnalista era asemuită unei mâncătoare de cadavre, de o parșivitate grotească. Un prost a criticat-o pentru folosirea cuvântului mișto. Da, ați citit bine. Un prost s-a legat de un cuvânt în loc de mesaj.

Dar, totuși, ce anume a putut să spună greșit? Simplu. Nu făcea parte din grup. Cum a putut, eretica, să nu dovedească empatie? Să nu cumva să nu verse o lacrimă pentru cei arși de vii? Să nu tacă dracului din gură? Cum a putut să zâmbească în urma acestei tragedii? Cum a putut să nu fie și ea indignată și plânsă ca tot românul și creștinul de rând și, eventual, să pună o lumânare pentru sufletele nemuritoare ale celor năpăstuți de soartă? Să nu spună o rugăciune?

Săraca jurnalistă tot ce vroia să zică e că îi place ceea ce face și că are satisfacție profesională. Atât. Și-a exprimat în mod prea pur sentimentele pentru a înțelege un om cu suflet mic. Să înțeleagă orice animal empatic care se teme de moarte. Mă face să îmi amintesc de două lucruri. Unul, de o caricatură cu chibrit (sau două) care povestesc cum a ars o casă și alte două (sau unul) chibrituri exclamă în admirație. Aici e vorba de satisfacția de a te simți important, de a fi parte de ceva mai mare decât tine. Al doilea lucru, de timpul petrecut ca pompier. De o la o anumită vechime, proporțională cu experiența, în afară de descarcerări sau alți răniți, care erau situații traumatizante, mergeam bucuroși la situații. Cu cât mai mare era clădirea sau mai mare paguba cu atât cel care participa era mai entuziasmat și cuprins de o febră de a lucra. Nu că am fi fost bucuroși de necazul altuia, nu era absolut nicio corelație, nenorocirea ce se petrecea era pur și simplu și atât. Noi doar aveam o satisfacție de a munci și de a face parte din ceva mai mare decât noi.

În sfârșit, arde-v-ar focul de burete antifonic, neam de maimuțe urlătoare și urâcioase, căci detașarea este exact ce dă profesionalismul meseriei. Altfel chirurgul, cu mâna pe bisturiu, nu ar reuși niciodată să termine vreo operație, copleșit de temeri și transpirații, dacă nu și-ar trata pacientul ca pe un obiect, ori, maxim un porc. Vai de polițiștii noștri, și chiar de noi înșine, căci un hoț sau un violator nu ar mai intra în pușcării la rugămințile cu lacrimi ale lor să le dea drumul. Vai de paradoxul pompierului, care, pendulând între două case în flăcări, una cu un copil mic înăuntru (cam de vârsta copilului lui), cealalaltă cu doi bătrâni (cam de vârsta părinților lui) s-ar prăbuși la pământ în hohote de plâns și nu ar mai salva pe niciunul. Nici vânzătorul, nici măcelarul, nici fermierul, nici instalatorul de sanitare nu ar mai fi capabili să-și facă vreodată treaba.

Vai de voi, neam prost și urâcios la tot ce este diferit de voi. Mai ales de profesionalism, lipsa căruia a generat inițial tragedia înăuntrul căreia urâți.

Istoria se repeta

Cuprinși de o ipocrizie nemăsurată, grupurile de pe facebook campioane la glume macabre au declarat glumele cu clubul Colectiv interzise, orice amator fiind automat banat. Instinctual, nevoia de supraviețuire a strigat în ei, dându-și seama că și ei asudaseră la concertele Colective, deși cu câteva luni în urmă puneau stegulețe de check-point-uri sportive la avionul asiatic căzut cu câteva sute de nefericiți în el.

Pe mine m-a frapat re-amintirea. Parcă a fost un vis uitat, care mi-a revenit brusc în memorie. Parcă se mai întâmplase. 27 de persoane decedate și circa 200 de rănite într-un incendiu de la artificii într-un club. Primul material care a luat foc era un burete antifonic. Tineri care au plecat de acasă să se distreze iar acum nu mai sunt. Ceva, ceva, asemănător se mai întâmplase. Știam deja de tragedie.

1. The Station NightClub

Motiv:  pyrotechnics set off by tour manager Daniel Biechele ignited flammable acoustic foam on both sides of the drummer's alcove at the back of the stage

2. Kiss Club Brazilia 

Motiv: Fireworks Display Gone Wrong

3. Santika Club 

Motiv: Suggested causes include outdoor fireworks that set the roof on fire

 

Poate credeți că informațiile despre cluburi în flăcări au fost găsite cu greu, cu căutări semantice de cuvinte cheie înlănțuite probabilistic într-o zonă gri a internetul ascuns. De fapt, sunt primele 3 rezultate la căutare pe google. De fapt, poți găsi chiar un top 10 al incendiilor de cluburi unde cauza incendiului covârșește orice alte cauze: artificii sau scântei, iar natura primului material aprins este întotdeauna buretele anti-fonic. Simple căutări pe google returnează mii de rezultate asemănătoare. Încercați și voi.

Din cauza asta urăsc așa de mult țara asta. Ca un veritabil român adevărat, o urăsc din tot sufletul, nu vreau să fac parte din ea, plănuiesc de ani întregi emigrația, urăsc sistemul bugetar, instituțiile, politicienii, vecinii și pe toți. Ba chiar și pe mine însumi, doar pentru că m-am născut cu rușinea de a fi român.

În aceste momente e greu de conștientizat cine e de vină. E clar că noi suntem, ca popor de trândavi slabi de minte, de las că e bine și așa, de lucru prost făcut. Văd cele mai stupide articole și acuzații. Patronul e de vină, ca nu avea autorizație de la pompieri. Primăria e de vină că le-a permis să funcționeze în aceste condiții. Generalul Oprea e de vină,  că a apărut acolo, doar să-și spele imaginea. De parcă nu ar fi fost treaba lui să apară acolo. Halloween-ul e de vină. Bisericile românești, drept-stătătoare, ne-au avertizat împotriva acestei sărbători păgâne și eretice. Dumnezeu ne-a pedepsit, deci.

Inevitabil, istoria se repetă, deși îi trebuie ceva timp să ajungă și în România. Cu întârziere, cu chin și greutate, dar ajunge inevitabil. Urmează același tipar al cazurilor mai demult petrecute la alții, căci, așa-i?, nouă nu ni se poate întâmpla așa ceva. Intră pe uși mici și mărunte, neobservată, eclozează și apoi nu poate să iasă înghesuidu-se pe o singură ușă mare. Mai necruțătoare ca mâna unui terorist, mai coruptă ca un politician, mai grosolană decât un polițist de circulație, mai rea decât un anti-crist, mai proastă ca o birocrată, deși gloata se ferește ca de dracul de toți cei enumarați aici. 

Mai bine s-ar feri de ei înșiși.

O metoda in 3 pasi ca sa fii mai educat

Ramand singur în camera colegului de serviciu, m-am aruncat confortabil pe patul lui, deși eram în sacoul meu slim, și am început să-i derulez mecanic facebook-ul, cu o ambiție ce îmi scotea limba în colțul de sus a gurii promiscue.

Plictisit copilărește - nu era oricum ceva interesant, e doar un cont de facebook obișnuit, probabil că are atracție doar pentru proprietar - am remarcat un bookmark salvat ostentativ pe bara de bookmarkuri. Titlul - ce-mi trezea interesul - era 7 caractestici ale oamenilor educai (greșeala autorului). Articolul - un articol din acelea de duzină, dintr-un site românesc de gen trafic-farm, inserat în oala burdușită de articole ce-mi stârneau râsul burții (râs ce-mi face burta să tresalte), gen ce zodii aveau cei 12 apostoli, Scandalul anului: un actor e gay, Rețeta longevității ș.a.m.d.

Mi s-a părut interesant că un om educat ar putea fi descris prin 7 caracteristici a circa 7 de cuvinte fiecare. Mă rog, orice poate fi cuantificat, dar abordarea mi se pare prosteasca, în special că articolul nu era descriptiv, era didactic, era de fapt cum să ajungi un om educat. Unele caracteristici mi s-au părut ilare, gen oamenii educați nu bârfesc, deși bârfa se consideră în prezent o caracteristică evolutivă a speciei umane. Altele mi s-au părut circulare: oamenii educați își educă gusturile. Și altele mi s-au părut non-sens: oamenii educați nu cred în valorile materiale. Vai de cucul nostru capitalist! Căci în inexistența unui mediu urban evoluat economic nu ar exista urmă de educație, decență și civilizație...

Și atunci am întrevăzut non-corelația.

Recent citisem un articol unde autorul explica, dintr-un punct de vedere economic, ce-i drept, ce înseamna prostia și inteligența raportată la societate. Si el avea o ipoteză uimitoare, deși nedovedită și nițel cam improbabilă, și anume că proștii se nasc, nu se cresc, argumentul lui fiind că în orice familie, indiferent de scara socială, de condițiile de mediu, de anturaj și școlarizare, apar proștii într-un procentaj universal. Am observat răceala regulilor riguroasei fizici și matematici, fără a mai ține cont de circumstanțe atenuante, de ordin biologic, genetic sau antropologic. Era redus, ca orice entitate descrisă în știință, la... hazard.

Sunt pe deplin convins că un om educat apare după parcurgerea unui număr anume de evenimente neplăcute în viața lui. Dar care e probabilitatea apariției lui? Ce evenimente concrete trebuie să i se întâmple? Care e numărul lor? Cum, exact, se formează el? Atunci am întrevăzut non-corelația.

Un om educat nu se educă. Nu se formează, nu se crește. Nu se învață, nu se cizelează, nu ajunge. El apare, pur și simplu, dintr-un capriciu al hazardului, al destinului (să zicem mai poetic, dar nu literal). El... se naște, sau mai bine spus, este născut deja. În urma unei bucăți de timp, în urma unei mulțimi de evenimente neplăcute, un număr anume, calculabil, procentual sau probabilistic, de oameni educați apare, ceilalți devenind înrăiți sau hărșiți de viață. Este necorelat cu cei 7 ani de acasă dacă exceptăm situațiile extreme. Este necorelat cu specificitatea evenimentelor neplăcute trăite și numărul lor. Este necorelat cu anturajul fiecăruia. Este o probabilitate, este o șansă, este un hazard. Apare în orice familie, orice societate, orice timp, la fel. Bineînțeles, se pot găsi corelații locale între creșterea copilului și societatea în care trăiește. Dar dacă urci un nivel mai sus, concluzia matematică rece este că...

... un om educat e o șansă probabilistică.

Spovedania dinaintea nuntii a lui Dumitru

- Da' de însurat nu ai fost cu ea, nu?
- Nu. Doar logodiți.
- Bine, aia e altceva. Dar la biserică umblați?
- Eu nu chiar. Doar de Paști. Dar ea da.
- Care, prima sau a doua?
- Și prima și a doua.
- Și nu ați... știi, niciodată? Preotul păru că se încurcă în cuvintele netrebuincioase care îi veneau pe limbă. Adică... și aici căpătă un glas răsunător: adică ați trăit ca sfânta Marie și sfântul Iosif până acum?

- ... adică logodiți?

- Nu, fiule, adică nu ați făcut sex, grăi părintele sec. Acum se lumină Dumitru de poticneala preotului. Rostise sex cu o inflexiune ciudată, ca un străin care învață un cuvânt nou.

- Dar, părinte, Maria și Iosif au făcut sex.

- Cum știi tu asta? exclamă uimit preotul. Ești cumva sectar? Neoprotestant?

- Sunt profesor de istorie. Am avut și în facultate cursuri despre creștinism. Am și studiat biblia de unul singur. Pe vremea aia, toate familiile iudaice aveau mai mulți copii.

- Să studiezi biblia e un lucru bun... aprobă preotul.

- Și nu sunt protestant, sunt ateu.

- Bine, bine, mormăi preotul deloc netulburat. Atunci, continuă împăciuitor și grijuliu, ce zici dacă zicem spre esemplu de cum au trăit sfânta Marie și sfântul Iosif înainte de a-l avea, pardon, de a se întrupa Iisus? Că atunci, mă, nu poți să spui nimic, că doar era fecioară, e sfânta fecioară din care s-a întrupat Domnul Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, amin! Vocea preotului căpătase gradual tărie și patimă, de răsună în ecouri bolite în înălțimea bisericii, măreție ce-l copleșise pe Dumitru. După-aia nu ne mai interesează ce a făcut, ori c-a avut copii, cum zic neoprotestanții, ori că nu, că doar în sfânta scriptură nu scrie, adaugă în șoaptă, în timp ce Dumitru aproba din cap.

- Nu. Deloc.

- Sfinte Sisoie... exclamă preotul și apoi răsuflă cu putere. Se șterse cu mâneva pe frunte. Sunteți primii... Da' am o întrebare la tine, fiule, dar să nu fie cu supărare și dacă îmi dai voie...

- Cum să nu, părinte.

- Da' nu e o întrebare duhovnicească... e din curiozitate. Cum ați reușit?

- Păi, nu am vrut cu dinadins asta. Pur și simplu nu am avut când. Ne-am întâlnit la cafea, ca să îi plătesc pentru întâlnirea de zece ani, apoi la întâlnirea de zece ani, de-acolo am dus-o acasă cu mașina, deși nu s-a întâmplat nimic, nici nu ne-am sărutat în mașină. Dar apoi, a doua zi, nu am mai putut. I-am trimis câteva sms-uri, ea mi-a răspuns înapoi, și m-am dus direct la ea, în Cluj, unde stă în chirie. Eu eram tot certat cu lognica mea. Noaptea am dormit în aceeași cameră, la ea, dar nu am încăput amândoi în pat, așa că am dormit pe jos. Și ni se părea cumva străin și nelalocul lui să dormim împreună. A treia zi, de dimineață, am cerut-o. A zis da, că și ea era tulburată că a avut câteva tentative de căsătorie și simțea că eu trebuia să fiu. Și vrem să începem o nouă viață, amândoi. Nu ne interesează ce ne așteaptă sau cum o să fie. Sau trecutul fiecăruia. Începem de la zero.

- Cât timp ai zis că ai stat cu cealalaltă?

- Șase ani, părinte.

- Și cu asta, a doua? 

- Trei zile. Dar ne cunoșteam din liceu, că eram clase ușă-n ușă.

- Hm... ce vrea domnul, el aia dă, ce-i drept... Dar cum o scoți cu cealalaltă la capăt, cu prima?

- Nu știu. Dar se rezolvă cumva. Nici nu mă interesează. O vreau pe ea și gata. Vezi, părinte, noi suntem ca doi pinguini...

- Pinguini?

- Da. Am văzut un documentar despre pinguini...

- Și eu am văzut odată un documentar cu pinguini. Documentarele sunt bune, aprobă gânditor preotul scărpinându-se în barbă.

- Și acolo se spunea că pingunii iși aleg pereche și îi recunosc țipătul chiar dacă sunt înconjurați de mai mulți pinguini. Se recunosc între ei în toată mulțimea aia de pinguini, de zeci sau sute de pinguini. Pinguinii sunt suflete pereche.

- Fiule, nu știu ce documentar ai văzut tu, dar în documentarul meu se făcea că pinguinii își alegeau o parteneră în fiecare an. Pe tot anul una, iar la anul alta! Câte una pe an.

- ...

- Mi-o venit! răcni dintr-o dată preotul încât Dumitru tresări sub patrafir. Fețe curioase de enoriași se întoarseseră din cercul de povești în șoaptă să vadă ce se întâmplase. Fiule, îți dau canon.

- Că sunt ateu?

- Nu, nu, de fapt, și asta, dar o lăsăm pe altădată, răspunse vizibil netulburat.

- Adică că sunt ateu nu e important?

- Pe naiba ești, mă. Ești creștin, așa să știi. Toți tinerii veniți cu ifose din astea. Nu există om fără Dumnezeu. Eu nici nu pot concepe ca un român să nu fie ortodox. Nici nu există altfel. 

- Domn' părinte, dar îmi jignești convingerile, alegerile mele în...

- Lasă astă. Gata, știu ce-i de făcut. Îți dau canon. Vezi tu, Iisus a trăit fără de păcat. Știi cum a reușit el să trăiască așa? Că doar era întrupat ca om.

- Cum?

- Păi era Dumnezeu, mă. Era om, dar îl avea pe Dumnezeu-Tatăl în el. Avea scânteia aia divină, cea pe care toți oamenii, chiar dacă sunt slabi și păcătoși, o au. Fiule, canonul e simplu. Nu fi pinguin. Fii om, mă, dar mai ales, fii dumnezeiesc. Ca Iisus.

- ...

- Deci fără pinguini, fără țipăte de pinguini - pereche, fără dansuri de pinguini la nuntă. Fii om. Fii ca Iisus. 

Dumitru păli și se schimonosi la față. Bărbia începu să se miște involuntar dintr-o parte în alta tot mai tare, ca și cum s-ar fi scutura de ceva urât. O greață îl apucă cu degete verzi de grumaz.

- ... părinte, atunci ar trebui să o iau pe cea dintâi....

- Fiule, continuă grăbit preotul, tu știi mai bine ce să faci. Că doar lui Dumnezeu îi place familia. O să îți fie bine cu oricare dintre ele. De fapt, spovedania asta pentru nuntă e buna și cu una, și cu cealalaltă. Dar să ții cont de un singur și un singur lucru: să fii om, nu pinguin. Că doar omul e deasupra animalului. Pentru că are scânteia divină-n el.

- ... părinte...

- Fiule, fiule... stai puțin. Cum te cheamă? Care ți-e numele de botez?

- Dumitru.

- Dumitrule, fiule. Eu am o fată care era de vârsta ta. Am luat banii ăștia de 100 de lei de la tine, că nu am vrut să îi iau, deși lumea tot clevetește că-i rea, pentru un singur lucru, știi care? Să-i fac nuntă. Vine bebele înainte de cununie. Și când am auzit mi-am smuls părul și barba din cap și atunci am auzit o voce în mine de m-a cutremurat. Nu mai știu ce a zis, dar de înțeles am înțeles pe loc. Că lucrurile astea sunt naturale. Sexul (îl pronunță cu greutate și stâlcit) e firesc. E ca la pinguini, ca la animale. Tot timpul am urât lucrul ăsta. Să trăiești așa, în păcat, față de Dumnezeu... Și preotul se scârbi, dar se lumină imediat... Dar de atunci am înțeles ordinea firească a naturii. Și că ce faci tu după-aia, după el, e ceea ce te face om, mă, făptură divină, cu scânteie dumnezeiască în el. Cu glasul domnului în mintea ta. Du-te, fiule, și...

- Adică eu ce să înțeleg din asta?! Părinte, nu mă ajuți deloc... eu chiar acum am zis că nu am făcut sex cu femeia...

- Du-te, fiule, că vei știi pe care să o alegi acum, că doar niciuna nu-ți este oprită în fața domnului... continuă preotul sigur pe el și tot mai nestăvilit.

- Domn' părinte, nu înțelegi! continuă Dumitru disperat, roșu și tumefiat la față. Acum pe care să o aleg? De ce crezi că am venit la popă? Cu care mă însor eu?

- Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule. Dumitrule. Uite ce nume frumos, de la cătana Dumitru, ostașul lui Dumnezeu, izvorâtorul de mir...

- Popo, dar ce legătură are?!

- Gata, ești spovedit!

Betivii nostri sunt mai mincinosi decat betivii lor

O ideoțenie patriotardă imediat umătoare după cea a vitezei internetului din topul neroziilor naționaliste este cea cu consumul de alcool.

Nu contează câte argumente aduci într-o discuție. Nu contează că prezinți cifre, statistici, studii. Știri cu violuri, crime și bătăi sub influența alcoolului sunt egale cu zero în fața unei poze cu trei britanici beți, de preferabil femei, sau cu germani. Răspunsul unic e etern și invariabil: dar, totuși, lasă că noi nu bem ca englezii sau germanii, ca mai apoi să urmeze un râs disprețuitor cu dinți cariați și lipsă. Internetul e plin de resurse, iar cum o poză face 1000 de cuvinte, în mintea prostului poza face 1000 de statistici. De exemplu, poza de mai jos e legendară. Nu cred că există vreun internaut să nu o vadă. 

Alcoolul crează dependenţă şi este responsabil de dezvoltarea a peste 200 de afecţiuni, printre care se numără boli de ficat – precum ciroza dar şi cancer. În plus, persoanele care obişnuiesc să bea alcool sunt expuse riscului de a dezvolta tuberculoză şi pneumonie. Mai mult, sunt date concrete în ce privește accidentele auto, violuri, crime și bătăi corelate cu consumul abuziv de alcoolul.

În urma unui raport al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii dat publicităţii recent arată că în ţara noastră consumul de alcool pe cap de locuitor este de 17,5 litri de alcool pur. Datele arată că România ocupă al cincilea loc în topul ţărilor cu cel mai mare consum de alcool pur pe cap de locuitor. Sunt curios dacă și spirtul sanitar Mona, seva albastră exotică, adusă de furnizori în baxuri întregi în alimentarele sătești și comunale se pune la socoteală. Și dacă asta nu te încălzește, află că nici alcoolul din producție proprie nu intră în calcul. Da. Nu există talcioc unde să nu fie prezenți țigani căldărari, nu există familie de la țară să nu aibă alambic sau vie, nu există ziar local unde să nu apară anunțuri cu țuică de prune și vin de casă. Producția de alcool în familii este extrem de mare, suficient încât să arunce România pe locul unu în Europa la consum de alcool.

Statistica (de pe wikipedia) cu consumul de alcool pe cap de locuitor. Am indicat niște țări pentru comparație. România și Regatul Unit, de unde provine poza cu fetele bete de mai sus.

Concluzia e simplă și dureroasă. România este o țară de oameni patologici, atât fizic cât și psihic. Iar după trei dețuri de rachiu ieftin și prost, făcut în cadă și foarte probabil încercat de cercetătorii britanici pe cobaii de laborator să vadă cât de grav le afectează judecată, oricărui pensionar gen brusli i se îngroașă vena pe gât și începe să explice jignit că el nu bea așa de mult ca alții că doar el a râs la televizor de englezi mai beți decât el, căzuți pe stradă în chiloți. Iar dacă nu îi înțelegi argumentul te lămurește cu toporul.

Ceea ce nu se recunoaște este diferența de cultură. Căci germanii, atât de dezinhibați și puși pe distracție au creat un festival legendar al băutului berii. Ca britanii, ei practică băutul în grup. Băutul social. Pe când românii, urâcioși față de semenii lor, plini de complexe, de rușînea sătească, se feresc, își ascund sticla de tărie în lada cu grâu, nu recunosc niciodată că beau prea mult și că au o problemă reală cu alcoolul. 

Ce să mai zici de tineret, care iau ca modele tații și tații-mari ai lor, când media de abuz de alcool al minorilor depășește media europeană. Și problema este că ei nu se întorc în grup, glumind și râzând, pe stradă, înapoi acasă. Ei iau mașina.

Rupe Lantul Mesajelor Cancer

Încă de la apariția facebook-ului circulă mesajele tip lanț. Ele existau de mai înainte, din telefonie, poștă și emailuri, dar acum au prins amploare datorită rețelelor de socializare. Fenomenul prezintă o curiozitate anume pentru că e bazat pe comportamentul ancestral al oamenilor: zvonul, bârfa și superstiția. În anumite timpuri, aflarea locului tăinut din vârful muntelui unde crește ștevia sau face rața ouă, plus purificarea rituală ce o face vecinul tău ca să te ferească de primejdii până acolo, constituiau diferența în supraviețuire. Acum, în timpurile noastre, aceste mesaje reprezintă cancer, cuvânt scornit de utilizatori pentru o non-postare, o postare goală de conținut, falsă, risipitoare de timp și înșelătoare. 

Articolul actual nu face vreo trecere în revistă și o clasificare a mesajelor tip lanț. O astfel de informație este, într-adevăr, delicioasă și se poate regăsi aici: categorii de mesaje în lanț. O să vă amintiți de mesajele umoristice, zodiacale, copii dispăruți și icoane făcătoare de minuni ce le-ați văzut în ultimul timp. Vă spun sincer, la citirea fiecărui rând eu am exclamat mintal da, îmi amintesc și de ăsta! în timp ce zâmbeam stimulat. Dar, să fim atenți: mesajele lanț sunt un cancer și trebuie evitate sau marcate ca spam. Nu de multe ori analiști de top au remarcat pe facebook că informații de real interes și de cultură se pierd în noianul de postări non-valorice și non-sens.

Eu am remarcat că mesajele tip lanț se bazează pe emoție. Vedem o poză cu o bătrânică, vai de ea, îmbrăcată în strai popular, cum vinde flori în piață. Vocea răsună imperioasă în gând: distribuie dacă nu ai uitat-o pe mama ta. Vedem o poză cu bebe mic, plin de bășici roșii pe piciorușe. Distribuie dacă vrei să scape de cancer. E un zvon. E o bârfă. E un ritual. Like-urile aduc câte două blistere de panacee, share-urile câte doi dolari pentru operația pe care numai doctorii germani dintr-o localitate exotică (de fapt, vârful dealului secret) sunt capabili să o îndeplinească. Îți aduc și ție o liniște sufletească: parcă dorul de mama ta și culpa de a nu o vizita așa de des s-au mai diminuat acum dacă i-ai dat share la poză.

Dacă îți dai concursul, supraviețuiești. Puțină empatie și și semenii din tribul tău supraviețuiesc. Cele trei entități de bază se leagă și, nu mi-ar fi mare mirarea, dacă nu chiar ocupă locuri învecinate în creier: zvonul, bârfa, supersitiția. Parcele, dar nu a destinului morții, ci destinului vieții. A jocului supraviețuirii imprimat în specia umană de ștanța sutelor de milenii.

Majoritatea dintre ele însă, false. Întrebarea, care s-a născut odată cu aceste zvonuri, este dacă sunt aceste mesaje adevărate sau măcar inofensive? Nu cumva vecina de trib e perfidă și ne imboldește să urcăm pe munte în speranță că ne pierdem viața sau să pună stăpânire pe avutul imobil? Sau bulibașa vrea să își impună superioritatea prin crearea de legi și reguli? Sau poate că nu e nimic mai mult decât o neînțelegere nevinovată la mijloc și, totodată, inofensivă. Că e doar superstiție ilogică. Dar concluzia e simplă și empirică. De multe ori am dat peste articole investigative ale unor detectivi amatori în care se demonstrează că bebelușul canceros și copilul pierdut nu există în realitate. Lumea nici măcar nu e atentă la ce distribuie, dar continuă să distribuie. 

Sparge lanțul. Nu că mesajul în sine ar fi periculos. Ci pentru că e ilogic. Dacă observați mai cu atenție, site-ul care a făcut catalogarea mesajelor tip lanț este un site de profil sceptic sau ateist. Mesajele tip lanț sunt propulsionate de superstiție, deci abordarea este una logică. În era ateismului și raționalismului științific, al scepticismului științific și a logicii sănătoase, care ne salvează de la deziluzii și debusolări, trebuie să rupem lanțul.

La o postare în care se cerea... nu știu ce, se face apel la mila noastră. O solistă dintr-un cor religios are eternul cancer la ochi. Eu am trolat. Alții au căzut în plasă. Ca să vedeți gramul de atenție și judecată rațională ce îl poate avea un om. Dar nu contează. Să ne rugăm împreună. Poate supraviețuiește dacă ne rugăm cât mai mulți.

Comentariile Nationalistilor la Articolele Nationaliste

În baza dreptului și atribuției cu care Internetul m-a învestit ca trol nivel 42 (mai am încă de lucrat pentru a avansa în grad) și pârțâitor în biroul de bugetar declar un nou postulat:

Comentariile patriotarzilor la articolele naționaliste sunt de 2 ori mai retardate decât articolul în sine.

Pomeneam mai deunăzi de un articol patriotard despre ce mișto e România de pe vice și m-am grăbit să-l fac praf, chit că nu este nevoie de vreo demonstrație că articolele de pe vice sunt de rahat. Dar am niscai circumstanțe atenuante pentru că erau chestiuni naționaliste des întâlnite printre internauții români naționaliști afoni. 

Și avem acum, în ordinea zilei, un comentariu de la un distins domn pe nume Tane Mario a cărui nume ne dă prima impresie că este un Marean care s-a dus la castraveți și căpșunele în Italia, unde, nădușind de atâta gresie pusă și atâta fugă de carabinieri, și-a pierdut numele autohton și a căpătat influențe găinaro-meditaraneene. Dar Mario ne lămurește că, deși folosește cuvântul noi când se referă la români, l-am putea contrazice. Deci Mario nu este român sadea, poate nici măcar 10% din sângele ce-i curge prin vene nu e de vasluian, să moară mama, deși nu știm de unde a prins limba română. Cât despre locație ne asigură pe facebook că trăiește în Bogota, Congo, Central African Republic.

Și, deși nu am destui neuroni să pun cap la cap vreo legătură între românii de o anumită teapă și o țară mult prea exotică de a fi atinsă de acești români, chiar dacă ridicăm miza și aruncăm în joc și o anumită etnie, Mario ne lămurește (pentru a treia oară) că el muncește, ba chiar s-a ajuns bine și în mărinimia lui oferă ajutor prin oferirea unui loc de muncă pentru oameni care au fost odată ca el. Așa că uite ce poză și-a pus la profilul de facebook:

Nu cred că vă mai surprinde textul. A fi agramat e o caracteristică esențială în a fi patriotard sau naționalist. Revenind la tema inițială a articolului, fasolea din conservă s-a umflat in Marean al nostru, care a simțit înlăuntrul conștiinței sale românești că trebuie să aducă lămuriri articolului de pe vice. Așadar să ne minunăm de intervenția lui atât de necesară:

Pe o parte sunt total de acord cu tine.Ne dam cu ala caruia ii merge mai bine,tra la la.La fel fac si curvele.Ceausescu a facut o industrie de orice briz-briz pentru ca atunci cand am scapat de datorii,sa inceapa un export de orice cacat.Nu ne vindem muntii dar luati niste ceramice si o Dacie si vedeti-va de drum.

Da,ai sanse aproape nule sa fii impuscat pe strada aiurea,cum se intampla la americani si chiar e un lucru bun ... "The american way" is not a good way.

De ce lumea a doua?Noi(si aici ma poti corecta) avem atat de multa istorie ca si popor incat daca le-o dam americanilor s-ar putea ineca in ea.

Faza cu "zic ca tine,fac ca mine" asa este.Am observat-o de la vreo 4-5 ani.Niciodata nu iti spun "NU" .Iti zambesc,zic un DA convins si fac ce cred eu.

Cartoon Network a fost si sursa mea de limba engleza.Asta si Tanar si Nelinistit(azi am vazut ca inca mai este(mindfuck))

Normal ca este industrie,doar nu o sa murim noi de foame.Dar cand te uiti la aderarea in UE,am fost nevoiti sa inchidem zeci de fabrici care mergeau stas.De ce?Revenim la curve.

Piratare?Ce e aia?Noi doar imprumutam pe o perioada nedeterminata,suna mai frumos.
Dar degeaba daca nu stim sa folosim informatiile pe care le avem.

Știu că sunt multe idioțenii, nu te poți aștepta prea mult de la un bărbat în floarea vârstei care se uită la Tânăr și Neliniștit, dar cel mai tare mă șochează această propoziție: 

Noi(si aici ma poti corecta) avem atat de multa istorie ca si popor incat daca le-o dam americanilor s-ar putea ineca in ea.

... și o să vorbesc doar asupra ei. Dacă mi-ar permite blogger aș împărți foaia în două secțiuni, una cu titlul România și alta cu titlul America, și dacă chiar aș avea timp aș umplea-o cu amănunte istorice de o deosebită valoare istorică. America, o țară de oameni neliniștiți, năprasnici, neobosiți, agitați psihomotoric de cafeaua ce a înlocuit sedativul ceai englez, aruncat și atunci, arogant, în ocean. România, o țară de ciobani și mămăligari adormiți de spirtul sanitar și lene. America, cea care s-a consolidat ca țară înaintea României, prin 1776, în mod violent, pe când România nici măcar nu s-a putut menține întreagă după unirea din 1859. Intrarea Americii în al doilea război mondial a însemnat grăbirea terminării războiului și, implicit, salvarea de numeroase vieți omenești. România a ieșit pe poarta din dos, cu statut de țară pierzătoare și trădătoare, ucigașă. Imaginea de onestitate și încredere internațională a României este pe veci distrusă. Ce să mai spun de țara care a contribuit cel mai mult la cercetarea științifică, a descins prima dată pe Lună, a reconstruit Europa de Vest după război etc...

Dar cel mai tare lucru, și jur că este cel mai tare lucru dacă nu ați auzit de el încă, este tăcerea istorică milenară. Un gol istoric de aproape un mileniu din istoria României (sau mă rog, de pe hotarele actualei Românii), între secolele IV-XIII. Asta înseamnă că în perioada aceasta de un mileniu de pe ținuturile noastre nu s-a auzit niciun pssst! istoric. Nicio scriere, nicio atestare, nicio influență culturală, niciun eveniment istoric, nicio construcție sau fortificație, pe scurt, nicio civilizație. Tăcerea istorică a fost atât de desăvârșită, încât vecinii noștri unguri au profitat de acest lucru și au încercat să argumenteze o lipsă de discontinuitate, o teorie imigraționistă, conform căreia populația băștinașă a plecat în totalitate cu retragerea aureliană, ungurii au venit și s-au stabilit, și mai apoi, au venit înapoi ciobănașii noștri, de la sud de Dunăre, peste unguri. Un argument favorabil pentru Transilvania - pământ unguresc. Însă istoricii români au adus contra argumente incontestabile, inclusiv Neagu Djuvara. De fapt, noi eram acolo, dar la stadiul de ciobănoi inculți și nespălați. Iar de ciobani cică niciun popor vecin civilizat nu vorbește sau îl consemnează în scrierile lor. 

Repet. Tăcere istorica de un mileniu. Ceea ce e absurd pentru America, țară cu activitate internațională imensă, poate cea mai densă din istorie, așa cum e ea, bună sau rea. Așa că nu. România nu are o istorie mai bogată decât America, iar ca să închei citând un alt comentator al articolului de pe vice, care vorbea într-o notă pesimistă și dezamăgită de cum ești tratat in Franța ca pensionar, a conchis cu resemnare și toleranță:

Asta nu inseamna ca nu mi-ar placea sa -mi traiesc batranetele undeva mai la sud si mai la caldura (sudul Frantei, Portugalia, nordul Italiei etc.) Dar cu o pensie de cateva sute de euro nu cred ca se poate. Asa ca cel mai intelept lucru, pentru a nu avea frustrari, e sa consideram Romania "cel mai misto loc din lume".

Nationalismul Inteligent

În ultimul timp, și chiar de o bună perioadă încoace, s-a așternut tot mai solid concluzia că naționalismul este primul semn a unui judecăți defectuoase. Evident, cu ilarele și obligatorii variațiuni, gen: primul semn al autistului, orice retardat e și naționalist etc, etc...

Nimeni însă nu s-a gândit că naționalistul ar putea să fie inteligent și cult, sau vice-versa: că omul inteligent și cult ar putea fi naționalist. Am fost obișnuiți să vedem atâția inculți și agramați bătându-se în piept cu superioritatea lor străveche (din geto-daci și romani încoace) cu care dau lecții de cultură și moralitate depravatului și prostescului Occident încât am corelat involuntar cele două imagini. Naționalism, boală grea, ce afectează judecata dreaptă și îl face pe om să deformeze adevărul, să creadă cele mai mari aberații și să comită crime în numele lor. Sub motivația iubirii de patrie - de fapt, iubirii de sine și urmarea firească că el superior celor pe care... îi consideră superiori.

Ne-am înșelat, așadar, și chiar naiv, căci era îndeajuns să aruncăm o ocheadă în trecutul recent să observăm asta. Era îndeajuns să citim despre aproape oricare om de cultură din secolele trecute și să ne dăm seama că erau naționaliști. B. P. Hasdeu, Eliade, Iorga, școlarii ardeleni... Aproape toți.

Fenomenul există, chiar dacă extrem de restrâns, și în zilele noastre. Astfel, am citit un articol de pe Vice (să nu râdeți și să vă pregătiți să discreditați - articolele sunt suficient de bune pentru mediul nerăbdător al internetului și dacă nu te aștepți la mare lucru). Sunt articole care urmează structura tipică a companiei, sunt ușor de citit și merg ok. Sunt exact ca filmele polițiste care abundă pe canale de seriale: nu trebuie să te gândești, este suficient să te uiți. Articolul se intitulează De ce România este cel mai mişto loc din lume și, dacă facem abstracție de cuvântul țigănesc din titlu, este suficient de atrăgător pentru tinerii internauți. Ceea ce e ok, cultura câteodată trebuie să se prezinte într-o formă atrăgătoare pentru diferitele categorii țintă. Autorul este inteligent, articolul este bine scris. Articolul vrea sa dea un alt punct de vedere asupra unor părți negative ale României și face asta extrem de bine. Dar asta nu înseama că e precis sau că prezintă lucrurile nesubiectiv. Autorul este (cum altcumva?) un naționalist târziu, cu rămășite de naționalist pus la curent. În ciuda faptului că cunoaște lucrurile reale el a căutat subconștient cu disperare niște scuze sau explicații care i s-au părut logice și i s-au staibili în minte.

Introducerea este un fel de neutralizare a extremismului de pe amândouă părți, atât cea a ultrașilor naționaliști cât și a haterilor de țară și popor. Te face să crezi că autorul este trecut conștient prin aceste două stări antagonice și a dobândit o înțelepciune finală pe care vrea să ți-o împărtășească și ție. E un fel de înțelepciune absolută, la care tu oricum ai fi ajuns la ea după aceste trăiri, dar el îți face hatârul de a ți-o da de-a gata și gratis, într-un format de enterteinment. Nimic mai fals. În articol sunt prezentate părerile autorului, extrem de personale, implicit, subiective.

Argumentele sunt împărțite pe secțiuni. Titlul secțiunii e și concluzie, iar textul secțiunii o aprofundează și o lămurește. O luăm pe secțiuni, însă nu mai menționez și lămuririle, doar titlul care e suficient de lămuritor.

Suntem în lumea a doua şi asta e-n regulă

Împărțeala în lumi cardinale datează de pe vremea Războiului Rece. Bineînțeles că acum nu mai este cazul. România nu este în lumea a doua, este în Europa. Da, într-adevăr, faptul că am fost sub dominație rusească, care a fost din totdeauna o forță anticivilizatoare și distrugătoare, explică întârzierea noastră. Dar asta nu e în regulă acum. Dacă am fi acum în lumea a doua nu ar fi în regulă. România niciodată nu trebuie comparată cu țări din Africa sau America de Sud, Antartica și Filipine. Este o comparație de o cruntă naivitate: faptul că noi căutăm să nu fim cei mai parliți și menționăm tot timpul pe alții mai nașpa decât noi. Argumentul este cancer. Nu contează ce ai pățit, că ți-ai pierdut apartamentul, o mână, un job, tu tot poți să spui că ești bine că nu ai cancer ca alții. Întotdeauna se găsește cineva care o duce mai prost decât tine. Adică nu suntem in lumea întâi, cum ne pare și logic, dar măcar nu suntem în treia.

Si acum să trec la o concluzie ce tot am mai spus-o: O ȚARĂ SE COMPARĂ CU ȚĂRILE UNIUNII DIN CARE FACE EA PARTE. România se compară cu celelalte țări UE, nu cu tot globul. Autorul are nevoie să se trezească și să se uite nițel peste niște statistici europene ca să vadă adevarata noastră valoare, și nu cea edulcorată de aprecierea globală.

Internetul merge blană, chit că nu-l folosim prea mulţi

Și se face o comparație la viteza de internet cu America, care e pe locul 17, față de glorioasa Românie, care este pe locul 6. Din nou, comparația este globală, și nu europeană. Asta nu este total incorect, internetul este o tehnologie ce leagă întreaga lume. Problema e reprezentată de obiectele comparației. Comparația cu America e cretină. America are o suprafață de 41 de ori mai mare decât a României. Să faci o medie a întregii țări, incluzind Alaska și zonele deșertice (vai, ce înapoiați, ăia de acolo au dial-up, nu ca noi în Berceni, fibră) și apoi să compari cu realmul românesc unde e, evident, un relief preponderent accesibil, e o prostie. Ce ar fi dacă luăm doar statele americane de vârf, gen Washington, New York, California, și să ne raportăm la ce tehnologii au aia? Ce-ar fi dacă am lua doar centrele de cercetare și campusurile universitare? Organizațiile guvernamentale și serviciile secrete? Ah, da, ei au inventat rețeaua și acolo sunt cele mai mari firme de rețelistă, gen cisco. 

În concluzie, noi îi batem pe americani și la internet. Pe lângă veșnicele moralități, purități spirituale și cunoștințe generale cu care facem praf orice obez client de Wallmart. Și acum trecem la următorul argument corelat...

 Piratăm enorm, dar asta ne ajută să evoluăm

Faptul că piratăm enorm este un lucru lesne de înțeles și logic de acceptat. Dar nu pot să disting ce ar fi putut să întrevadă autorul prin generalizarea și ambiguitatea cuvântului evoluție? Se referă oare la cunoștințe? Hackerii români au o grămadă de cunoștințe tehnice dobândite prin piratare, ceea ce demonstrează ca se poate face acumulare de cunoștințe și în umbra infracționalității. Inteligența nu înseamnă educație. Se referă oare la ridicarea culturii românești? Piratarea nu ne ajută, per medie, să evoluăm nici așa. Știți de ce? Pentru că studii științifice. Care au pus în evidență că folosirea internetului ține strict de cultura și IQ-ul utilizatorului. Adică un cocalar naționalist și agramat în același timp nu va căuta discuțiile filosofice ale lui Platon și eseuri despre baroc, nici măcar un mini-filmuleț Ted. Că el piratează pornache HD, se uită la filmulețe cu proști care cad pe youtube, se joacă Candy Crash pe facebook și dă share la articole despre dacii laser și celelalte care erau în acord apriori cu convingerile lui naționalisto-religioase patologice. Mai corect spus, să îi dau parțial dreptate autorului, ăia proști rămân tot proști, ba poate și mai insistenți și siguri pe prostia lor, și ăia deștepți află puțin mai multe. Adică sunt în pas cu filmele și serialele americane. Atâta tot. 

Piratarea este o infracțiune. Toți piratăm, dar măcar ar putea să nu ne lăudam și să facem o calitate din ea. Ba chiar una națională. Să nu afirmăm străinilor în public că ce mișto e în România că se piratează orice! Păi, da, este mișto, este cum ne spune autorul, că este un lucru bun oricât de ilegal ar fi, dar măcar taci din gură. Mai ales când piratezi filme cu automobile și cu Thor și nimic educațional, ca articole științifice sau ebook-uri. Piratarea nu face, per general, întreg poporul român mai educat, mai inteligent sau mai corect. Îl face să fie la modă.

Aproape nimeni nu moare împuşcat

Iar aici ni se explică că spiritul găinar și laș al pseudo-mafioților români contribuie la menținerea unei așa-zise stări de pace. Suntem comparați în statistici europene cu țări europene, gen Belgia și Norvegia. Și este corect. Însă aici avem de-a face cu o eroare logică de îngustime a realității și ignorare a celorlalte fapte. O fi adevărat că nimeni nu moare împușcat, însă asta e doar o particularitate a violenței. E doar o părticică mică a mizeriei naționale care e, surprinzător, de lăudat, dar nu că a fost combătută, sau că e urmarea firească a educației naționale, ci dintr-un defect pur românesc a găinăriei și lașității. Ca să vedem imaginea completă putem face niște comparații cu țările respective la: rata sărăciei, analfabetismului, igienă și grupuri sanitare, educația, copii abandonați la naștere, mame minore, prostituate răspândite în toată Europa, țigani, hoții, tâlhării, violări de fiice vasluiene, crime cu toporul și cu furca, accidente rutiere, diabet, afecțiuni cu inima, bețivi, ultrași etc. 

Lista ar putea continua la nesfârșit... În plus noi nu avem bunăstarea necesară ca armele să fie așa de răspândite ca în celelalte țări ca să poți trage vreo concluzie. Aș fi curios de o comparație și la numărul de arme pe cap de locuitor (densitatea armelor) corelat cu împușcăturile...

Nu se dubleaza filmele şi serialele, deci toţi ştim engleză 

Aici nu prea avem ce să discutăm. Două erori de logică într-o singură propoziție. În primul rând, nu toți știm engleză, este suficient să arunci o ocheadă pe ultimele statistici cu numărul de vorbitori de engleză din Europa. Nici măcar nu stăm lăudabil în raport cu celelalte țări europene. Nu toți știm engleză, iar dacă ai nițel bun-simț și te gândești la rata analfabetismului, la numărul de țigani, pensionari ți se pare logic să știe doar câțiva. Nu e absolut nimic special la faptul că acei câțiva știu engleză. În al doilea rând, cunoașterea limbii engleză nu este prilej de mândrie națională, sau vreo calitate globală. Este individuală. Este o abilitate proprie fiecărei persoane care te poate ajuta maxim să îți găsești ceva de lucru... în afara țării.

Nu avem ce vorbi aici.

Există tot felul de industrii mai mici sau mai mari despre care nu prea se vorbeşte

Faptul că nu se vorbește de industriile mici are o logică. În primul rând, industriile respective nu sunt meritul românilor. TOATE sunt străine, firme de out-sourcing, filiale a unor firme mari din vest care au venit aici în căutare de mână ieftină de lucru pentru munci ce lor li se par de rând sau jignitoare să le facă. De obicei munca este de maimuță sau de robot, ești tratat ca un animal, iar legislația țării ajută din plin la bunul mers al exploatării și bătăii de joc al angajaților. Este destul să comparați niște salarii din corporații. Dincolo, omologii angajaților iau peste 2500 de euro salariu. Aici, ai noștri, 400-500 de euro. Iar dacă vă gândiți la pozițiile de manager și sistemul de avansare, nu vă gândiți prea mult. Adevărații manageri sunt străini, de la firma-părinte. Industriile medii o duc și rău și sunt multe care pleacă din cauza taxelor mari. De-asta au plecat de la noi Nokia, Colgate-Palmolive, Nestle, chiar și grupul Dacia... Și exodul continuă, stăvilit însă de câteva preluări strategice din țară. De exemplu, Azomureșul (eu sunt din Târgu Mureș) funcționează sub patronat străin din simpla logică că în celelalte țări europene legislația nu permite o poluare chimică la asemenea cote. Alte firme (foști mamuți comuniști) sunt cumpărate sau preluate, păgubite și apoi dezafectate pentru a nu face concurență firmelor străine.

Plecăm capul, apoi facem tot ca noi şi întoarcem armele

O secțiune unde se menționează Țepeș (toți naționaliștii fac greșeala cretină să creadă că pe vremea lui Țepeș, Ștefan cel Mare și Mihai Viteazu existau români și conștiință națională) și cât de bine ne-am descurcat noi în timpul celui de-al doilea Război Mondial, că nici evrei prea mulți nu am omorât, nici gura nu ne miroase a usturoi. Din nou, nu avem ce vorbi aici. Autorul, deși inteligent, nu e îndeajuns de informat. România a ieșit cu statut de ȚARĂ PIERZĂTOARE din al doilea Război Mondial. Ah, da, și de TRĂDĂTOARE. Imaginea noastra în ce privește loialitatea și onestitatea este distrusă pe veci cu acțiunile noastre din al doilea Război Mondial. Orice altceva spus este de prisos. Să cauti motive că tot noi am fost mai ok decât alții că nu am omorat țigani și evrei ca alții (de fapt, nu am fost în stare nici de asta) când aveam soldați cu echipament din opinci și cușmă de lână pe vremea când germanii plănuiau rachete pe marte și revoluționau zborul este de o cruntă naivitate. 

În concluzie

Naționalismul este o boală ce afectează pe oricine, indiferent de gradul de inteligență, cunoștințe generale și educație. Inclusiv oameni inteligenți cad pradă unor aberații de o uimitoare copilărie. Tocmai ce am citit un articol izvorât din sentimente reprimate naționaliste, autorul nici măcar nu își dă seama de ele, unde, cu disperare, se ridicau la rang de calități însăși defectele naționale. Sentimentul orgolios de inferioritate, dat peste cap, până la o patologie de superioritate, de a arăta cu tot dinadinsul că românii sunt la nivelul celorlalte nații civilizate, ba chiar, mai presus, ne va măcina tot timpul...

Vaslui versus America

Stau și speculez când poporul român ar putea fi considerat unul normal. Normalul fiind raportat la valori europene, orice comparație naivă cu tărâmuri de peste 7 mări și 7 țări fiind discreditată din start. Motivele sunt decente, le-am mai spus, dar nu le mai enumăr și acum.

Nu filmulețul de mai jos mi-a dat convingerea că niciodată.

Dacă cumva linkul nu mai merge, să știți că este vorba de localitatea vasluiană Iana, unde un tată își bate fetele de 14, respectiv 15 ani, în fața frăţiorului lor de numai 5 ani, care, într-un mod destul de ilar, mai scapă câte un păi da!, parcă aprobându-l conștient. Omul e băut și, deși își lovește destul de tare fetele peste față, chiar spărgându-le buzele, cauzează un imens rău prin altă natură. Psihologică.

Nu palmele peste față sau picioarele peste corp.

Ci dedicații de genul: Vaco, vreau să-ţi las semne pe faţă, îţi dau de te omor! Apoi dă vina pe una dintre ele: din cauza ta m-a părăsit mă-ta. Amenință că le dă afară din casă. Lumea, prin aburii alcolului, se învârte în jurul său, el fiind axis mundi: de ce nu s-au gândit la el dacă a mâncat ceva azi sau nu. În alt moment, declară destul de supărat, că unul dintre vecini nu i-a pus filme XXL pe aparat. Aparat pe care nu vor mai pune mâna de azi înainte, că pentru că deși fetele i-au explicat că nu se încarcă iute, nu știu de ce, nu îl folosesc pentru cazurile nobile pe care le menționează el. Pe ele le interesează doar internetul.

Adică teroarea psihologică. Acel fenomen din copilărie ce lasă urme pe întreaga viață a unei persoane. Fenomen ce e demonstrat ca fiind cauzator de comportamente antisociale, violente, impulsive și, mai ales, adictive, în viața adultă a persoanei terorizate.

Așa cum am spus nu filmulețul de mai sus mi-a relevat adevărul că noi, românii, nu vom intra niciodată în vreo normalitate civilizată. Ci comentariile. Ceva de genul acesta:

In cazul in care fata rupe maciucile si tatal lor munceste pe camp il inteleg perfect.Au nevoie si de asa ceva ca cu vb buna nu vor intelege niciodata.Nu o mai ardeti prost ca nu e chiar asa.

și

Nu vreau sa mai prelungesc vorba.Fetele au gresit si decat sa ajunga sa rupa maciucile e bine si una din asta in filmare se aude cat munceste pentru cei 3 copii.Nu o mai ardeti aiurea ca majoritatea fetelor asa sunt..poate si din cale care se ataca pe aici prin comm-uri.De acum fetele sa isi vada da treaba si sa nu umble prin paduri.

care sunt scrise de un tânăr de circa 20 de ani, Andrei Ionut, comentarii care au în momentul de față în jur de 100 de like-uri. Eu cred că nu e singurul care crede cu toată puterea că există vreo scuză rațională și logică pentru comportamentul persoanei de mai sus. Acest personaj, moldovean și el, deci din același mediu ca actorul principal din filmulețul de mai sus, a ajuns să considere o normalitate asemenea violență. Normal, poate, și să o cauzeze... Haideți să citim și alte comentarii de o deosebită corectitudine politică (utilizator dracon):

Vai, al dracului tata ,nu le lasa sa faca si ele un pic de sex.. Daca vor ramane libere ,vor aparea cu burta la gura si vor spune ca nu au ce da copilului de mancatre si unde sa locuiasca.

și același:

Oltene,ai vazut si vezi incontinuare exemple ca cele care le-am scris eu. Ne ascundem dupa deget si vedem ce nenorociri se intampla cu adolescentii? majoritatea parintilor vor binele copiilor dar nu toti copii sant la fel.Ce vrea acest statut al copilulului ? sa vina feciorul meu sa-mi spuna ca ma reclama la autoritati ca nu-i satisfac dorintele lui de asa zisa libertate. Uita-te cate nenorociri se intampla in scolile din SUA ,ca urmare a asa ziselor librtati a copiilor. Afla de la mine ca de mai multi ani se incearca politica scoaterii copiilor de sub controlulu parintilor ,dupa care acestia sant mai usor de indoctrinat si condus.Afla oltene ca am doi baieti mari de 47 si 42 de ani si sant foarte multumit de ei si fii sigur ca a fost de multe ori cazul sa intru in ei de le-au sarit fulgii.

O să trecem acum la o altă știre, de data această, picantă, care se regăsește aici.

Dacă nu merge linkul... ei bine, este vorba despre un milf de 35 de ani care a făcut sex cu prietenii fiicei sale, inclusiv cu un băiat de 16 ani. Ea a recunoscut că are probleme cu alcoolul. Și aici avem un comentariu pe care vreau să-l împărtășesc cu voi:

America

Atât. Un singur cuvânt, de un cititor fidel al adevărului on-line, Mihai Alex, care folosește pluralul ortodoxsi și care cel mai probabil e un tânăr care se aseamănă foarte mult cu Andrei Ionut. Deși comentariul e monomembru spune multe. E însoțit de o întreagă suită de încărcări emoționale, năduf, invidie, complexe de inferioritate duse până peste cap să rezulte în complexe bolnave de superioritate, aroganță, naționalism și orgoliu. Un fel de ce sparți sunt ei, ce mișto suntem noi, că tot la noi, la români, găsim cel mai înalt punct de cultură, civilizație și puritate morală, iar ei sunt depravații lumii, babilonul menționat în Biblie, cartea de căpătâi al oricărui român adevărat, ce se trage din daci.

Niciodată. Eu m-am convins.

Caz şocant în localitatea vasluiană Iana, unde două surori de 14, respectiv 15 ani, şi frăţiorul lor de numai 5 ani, au trecut prin momente cumplite generate de propriul tată.În timp ce-şi loveşte fetele cu palmele şi picioarele, le ameninţă cu moartea: „ Vaco, vreau să-ţi las semne pe faţă, îţi dau de te omor ! ”SHARE MAI DEPARTE !
Posted by Demis Ionuţ on 28 Aprilie 2015

Ce invata adultii din desenele animate

Nimic. In momentul posedării unui serviciu stabil, a unui credit, a unui mariaj etc, rata învățării scade aproape la zero. Da, există un studiu științific pe tema asta. Deși există și alte studii, în special în ultimii ani de unde din tonomatul ciudat și aleator al cercetării creierului ne-a parvenit un cuvânt nou: neuroplasticitate, care înseamnă nimic mai mult decât faptul că poți să înveți orișice nou la orice vârstă.

În concluzie, șansa ca un adult să învețe ceva din desene animate (pentru copii), indiferent dacă este ceva nou sau ceva uitat este zero.

Am piratat ca un pirat ce se respectă toate sezoanele de la Cow and Chicken. Take everything, give nothing back. Și am început să le vizionez la serviciu, în timpul meu liber, cuprins de plăcerea de a revedea vechi prieteni.

Prima dată o colegă a pufnit: desene?! A doua oară, un coleg m-a întrebat la ce mă uit și eu am replicat cu o întrebare că nu te uitai la Cow and Chicken când erai mic? A confirmat sarcastic: da, când eram mic. De menționat că tipul este stereotipul individului din gloata descrisă în primul paragraf. Interesele lui se limitează la rata de la bancă pentru apartament, noile suspensii pentru mașina lui cu care îmi laudă calitatea confortului (eu i-am spus că circul cu autobuzul sau cu bicicleta), și fetița de câteva luni. În rest, craniul său e o cochilie de melc, din acelea pe care eu le așez pe pământul ghivecelor din balcon ca ornament.

Haide să nu mai vorbim căcat și să trecem la subiect. Cow and Chicken este o animație făcută atât pentru copii cât și pentru adulți. Limbajul e împărțit în dublu-înțeles, jocuri de cuvinte și jargoane. Umorul este surrealist, grotesc și repulsiv, iar temele centrale sunt fobiiile copilăriei. Tatăl copiiilor, Dad, este în mod clar un trans-gender, iar aluziile corelate la acest lucru abundă în majoritatea episoadelor. Cel mai amuzant caracter, personajul negativ, pe care copiii îl percep ca pe un gras roșu inofensiv, este însuși Diavolul, fără pantaloni, cu un cur anatomic desenat, inclusiv cu coșuri, fire de păr și cicatrici pe buci. Numele lui, deși altul în fiecare episod, este întotdeauna traducerea sinonimă a Pantalonii Jos. De remarcat că apare în multe episoade ca travesti, un episod fiind explicit, sau mă rog, confuz, în ce privește sexul, numindu-l rege și regină (în același timp) al brânzei. Nu este singurul personaj, caractere bărbătești îmbrăcate în haine de femei și având bronz cu sutien apar în majoritatea episoadelor. De fapt, întreg spectacolul se desfășoară cu evidente aluzii sexuale, mai ales dintre cele deviante, gay sex, transgender, lesbi și chiar zoofilie (bunicul fermier cu o găină)! Surprinzător, doar un singur episod a reușit să fie banat pe Cartoon Network din cauza văditei orientări sexuale (lesbi) a unui grup de motocicliste și a glumelor sexuale. 

Eu nu l-aș fi banat. Așa cum am spus, copiii văd ceva, adulții văd altceva. Mulți văd, puțini înțeleg. Înțelegerea este pe nivelul fiecăruia. Aceste desene sunt inofensive pentru copii. Pentru adulți sunt amuzante. Și totuși, de ce un adult s-ar uita la Cow and Chicken? În primul de plăcere. Pentru că se reîntâlnește cu prietenii săi din copilărie. Desenele au fost nominalizate la premiul Emmy de două ori și au luat alte premii pentru cele mai bune subiecte, cea mai bună animație, cele mai bune sunete. În al doilea  rând să [re]înveți. Dau un exemplu de actualitate la lupta românilor cu băncile în ce privește creditele. Episodul se numește Free Inside! și pentru că nu îl găsesc pe internet întreg am să recurg la poveste, cu explicații gratis incluse.

Episodul începe cu copiii care își caută surpriza în cutia de cereale la micul dejun. Pe cutia de cereale a lui Chicken scrie Sugar Frosted - Pork Lung O's, iar pe cutia lui Cow scrie Horse Flavored MEAT Flakes, adică O-uri de plămâni de porc zaharisiți înghețați și, respectiv, Fulgi de carne cu aromă de cal. Pe copii nu îi interesează mai mult cerealele decât surpriza dinăuntru și, deși este umor de bună calitate, asta atrage atenția atât asupra superficialității copiiilor cât și a adulților în ce privește mâncarea dacă intră în joc extazia unei surprize sau a unui câștig. Chicken primește ca surpriză o carte de credit. De menționat că este free, gratis. Așa cum spune  și titlul, este vorba de ceva gratis. Se anunuță ca reclama la credite. Fără comisioane, fără dobânzi, fără taxe. Gratis. Încă o semnificație importantă. Tatăl se bucură de surpriza lui Chicken și că a ajuns om mare. Da, cartea de credit este un lucru pentru o persoană adultă. Dar este, în același timp, o jucărie, o simplă surpriză din cutie de cereale. Ceea ce este adevărat.

Copiii se duc în goana mare la Imperiul cârnaților unde își încarcă la refuz căruciorul de cumpărături cu cârnați, cotlete, crenvurști, salam. Observați că, deși copii, nu se gândesc să cumpere jucării sau dulciuri. Fenomenul este ales intenționat și simbolizează, printre balele vacii și puiului, instinctul primar de alimentație. Se pune în contrast imens modernitatea și abstractizarea instrumentului carte de credit cu cea mai simplă nevoie de hrănire a omului, dusă la extrem, la lăcomie, și mai ales, de carne brută. Casierul, însă, strigă în gura mare că nu pot să cumpere așa de mult, cartea lor de credit permite o sumă maximă de... 25 de cenți credit, spre rușinea lui Cow și Chicken care se simt priviți de toți din magazin. Se pare că nu este nu știu ce, până la urmă, această carte de credit, scena fiind analoagă momentului trezirii debitorului debutant din mirajul sumei uriașe de bani ce o poate obține de la bancă.

Copii renunță la întreg căruciorul și revin la casa de marcat, de data asta cu inima strânsă și deloc entuziamați ca prima dată, scoțând de la spate, aproape pe ascunziș, o gumă de mestecat de 25 de cenți. Casierul strigă din nou, în gura mare, de data asta în telefon, pentru verificarea prețului pe guma de mestecat. Umilirea este profundă: lui Chicken îi lăcrimează ochii, se face tuciuriu și se deșiră ca cenușa. Este exact umilirea trăită de viitorii debitori târâți prin toate instituțiile băncii și statului pentru cumpărarea în credite a unui lucru mărunt, cât o gumă de mestecat.

Din nou entuziasmați de achiziționarea făcută, nu apucă să facă nici măcar un singur pas și deja creditorul (nimeni altcineva decât diavolul, Red) se prezintă și își cere suma, 25 de cenți plus 5 cenți dobânda. Chicken îl întreabă ce se întâmplă dacă nu are bani de plătit, iar creditorul face amenințător o aluzie la un accident. Copiii scapă și se duc la un bâlci unde încearcă să cumpere vată de zahar cu aceeași carte de credit, dar vânzătorul este același personaj, Red. Este similar cu intercooperativitatea agențiilor de credit. Dacă iei un împrumut de la bancă poți să fi sigur că toate băncile știu de el. Red face o aluzie de papuci din ciment, stil mafiot, în cazul în care nu plătesc. Mai apoi, le arată o mașină cu o bombă cu ceas înăuntru. Copii scapă și de aici, replicând că nu au cum să îi plătească, pentru că părinții i-au tăiat de la alocație, pentru că au carte de credit în schimb. O nouă analogie pentru credința idioată că dacă ai un apartament cu ipotecă este proprietatea ta și nu a băncii. Credința se manifestă și în societate, ceilalți consideră că apartamentul și mașina ta sunt chiar ale tale, proprietățile tale și simbolul bunăstării, nu ceva ce aparține altuia și pe împrumut. Suma ce o poți scoate de la bancă devine brusc averea ta.

Red pune în aplicare un plan diabolic: fură una dintre păpușile preferate a lui Cow și o ține pentru răscumpărare. Apoi trimite un mesajul de răscumpărare cu o cărămidă prin geam, cum fac gangsterii. Însă cărămida conține doar un cuvânt! De fapt, mesajul se trimite printr-o grămadă de cărămizi, câte un cuvânt pe fiecare cărămidă! La sfârșitul transmiterii mesajului, toată casa este găurită. Analog, avem comportamentul băncii cu rău-platnicii. Într-un mod legal, care altcumva ar fi fost mafiot, îți confiscă proprietăți ce nu erau creditate pentru a te forța să plătești. Comunicarea insistentă a băncii se face prin intrarea ei în intimitatea, viața și în casa debitorilor. Practic, îți găurește toată viața, cum era ea până atunci.

Întâlnirea se face pe docuri, la lumina felinarelor, cu jachete negre și pălării trase pe ochi. Se face schimbul. Valiza ce conține jucăria și... ceva aruncat în palma lui Red. Copiii fug repede și, evident, câștigă, pentru că tot ce au pus în palma lui Red era... guma mestecată și remestecată până la căderea unei măsele. Bineînțeles, episodul este happy-end, dar în realitate banca este care câștigă în majoritatea cazurilor. Red, de nervi, și-o trântește de frunte și apoi se dă cu capul de stâlpul felinarului, de unde se lipește. Și rămâne acolo lipit, iar lumea evoluează, ajungând la zgârie-norii și mașinile zburătoare din Familia Jetson, iar Cow și Chicken, bătrâni acum, râd încă de el. Mesajul animatorilor este clar: lumea poate evolua și fără agenții de credit. 

Ca o ultimă observație, pe tot parcursul episodului, vaca și puiul au o atitudine naivă, dar totuși realistă, asupra semnificației cărții de credit. Ei cred că asta înseamnă bani gratis. Sau lucruri gratis. Așa cum menționează și titlul episodului. Ei par a nu înțelege ce înseamnă împrumut și dobândă sau măcar nu vor să înțeleagă. Episodul îi împinge pe ei ca fiind eroi pozitivi și Red antagonistul lor, dar ei, de fapt, nu își plătesc creditul și îl păcălesc pe Red dându-i înapoi doar guma mestecată deja, și fără dobândă. Ei încalcă contractul și se simt asupriți de agentul creditor, Red. Sună similar cu naivitatea românilor care-și iau mașini și apartamente ce nu și le permit în credite și apoi acționează banca cea rea și hoață în judecată?

Vi-l puteți imagina pe Red cu zâmbetul larg, prezentându-vă o mașină roșie strălucitoare, și vocea sa, care vă spune bună, domnișoarelor, ce ziceți de o mașină gratis, creditată în cea mai bună monedă posibilă, franci elvețieni?

Și asta a fost un singur episod din cele patru sezoane. În unele poți găsi similitudini cu realitatea la fel de interesante ca cele găsite de mine în episodul respectiv, deși nu sunt voite de către creatori, iar altele sunt doar... amuzante, în special pentru umorul sexual deviant. Iar acum cred că mă înțelegeți de ce când îmi întorc capul și îmi privesc colegul, cel care a râs de mine că mă uit la desene animate, este prins în probleme sale mici cu reparația mașinii și plata ratei la apartament, și nimic altceva, îmi vine să îl disprețuiesc fără milă. Cineva nu și-a învățat lecția în copilărie și nici acum când nu e prea târziu (revezi primul paragraf) nu vrea să o învețe.

Nevasta face parte din problema barbatului

Când am devenit adult am înțeles clar ce vreau de la viață. Și nu, nu devii adult la 18 ani, nici chiar la 25 de ani. Asimptotic către cele trei decade am căpătat balanța judecății corecte, echilibrul mintal și perspicacitatea introspectivă și extrospectivă în ce privesc acțiunile mele. 30 de ani este vârsta minimă a maturității, oricine spune altceva este un idiot. Această vârstă e observabilă și recunoscută de milenii. Primul exemplu ce îmi vine in minte e condiția etății rabinilor din timpurile biblice. Iisus s-a apucat să predice după 30 de ani. Al doilea exemplu este vârsta minimă prevăzută de lege pentru candidații la prezidențiale. Dar exemplele pot continua...

Problema mea, în ce privește ceea ce vreau de la viață, se poate rezuma în scrisoarea de mai jos. Trecem peste lucrul esențial că nu mai vreau să văd oameni, sau, mă rog, specii inferioare. Aici vorbesc detaliat.

Draga Radu,

Sunt un adult (30 de ani) frustrat si nefericit. Fac parte dintr-un sistem bugetar unde sunt zilnic calcat in picioare si umilit de analfabeti ajunsi pe pile in functii cheie. Acum invat pentru un interviu la o firma de programare unde, daca voi intra (voi intra), voi ajunge un robot care lucreaza pe banda rulanta. Prins, zi de zi, in acelasi program gri, aceleasi optiuni, aceeasi viata comuna ca a celorlalte bovine din turma. Blocat intre rata la apartament/masina si salariu, nevasta si copii. Nu se pune problema reusitei in societate, cred ca am reusit ok. Dar nu mai vreau sa traiesc in ea.

Asa ca am o idee geniala: cu putinii bani care ii am sa imi iau pamant, cat mai mult. Cel mai ieftin este extravilan si pe dealuri, gen langa cimitire. Sa imi durez o casa ecologica din materiale reciclabile, sa fac o miniferma si sa ma imprejmuiesc cu gladita (cauta pe google) sa nu poata sa treaca nici tractorul. Sa fac o biosfera inchisa, autosustenabila, cu ciclul propriu. Fara sa mai lucrez vreodata pentru altul, doar pentru mancarea anului viitor. Sa nu mai vad oameni ipocriti cat traiesc eu. Sa nu mai platesc nicio taxa statului sau utilitati. Sa fumez iarba si sa citesc carti in fiecare seara. Sa beau vin. Sa fac sauna in sauna mea din pamant si materiale reciclabile. Hippie mode.

Problema e cu prietena-mea. Nu vrea sa ma urmeze. Zice ca ea nu se duce sa faca caca in veceu de lemn si ca ea niciodata nu o sa se retraga din societate pentru ca are nevoie de oameni. Ca sa aleg intre ea si casa pe deal langa cimitir. Dar eu o iubesc si as vrea sa ne luam si sa avem copii (si sa-i crestem in casa noastra de pamant de langa cimitir) si nu pot sa renunt la ea. Ce sa fac?

Răspunsul, venit de la un mini-isus local, un guru al vorbelor obscene, idolul adolescenților și psihilog recunoscut, în fine, un răspuns decent de corect (și el are ~30 de ani):

Prietene, sună a plan solid, doar că, vezi tu, să reușești să-ți faci un cuib care să-ți aducă absolut toate necesare vieții e cam complicat. Că dacă era așa ușor, o făcea toată lumea. De-aia se specializează și la sat oamenii. Unu are numai livezi, altul numai oi, și tot așa. Să-ți faci o fermă mică cu toate necesare vieții e cam imposibil. E mai simplu să alegi câteva chestii pe care să le produci, și să produci destul cât să vinzi și să le cumperi pe restul. Sigur suporți societatea cât să faci troc și să te întorci în bârlogul tău select.
În rest, da. E un plan solid. Scapă de muiere și găsește una care să vrea același lucru de la viitor ca și tine. Da, o iubești și căcaturi. Asta e, îi dai flit, o să fie trist, o să doară dar după un timp o să-ți treacă și o să te poți concentra pe ce vrei tu de la viață. Suntem miliarde. N-are rost să faci compromisuri pentru un om care vrea altceva decât vrei tu când cu siguranță sunt tipe cărora planul tău li s-ar părea minunat. Plus, e un test de tărie testiculară. Dacă ai coaie să o lași pe asta pentru a-ți urma visul, înseamnă că chiar îl vrei și nu e doar gargară de om supărat pe viață, de spus la o bere după muncă. Ea e parte din problemă, nu parte din soluție. Iar soluția ta e una drastică. Să-i dai papucii e un prim pas serios spre soluție, dacă chiar vrei o soluție și nu e doar o discuție frumoasă.

 Femeia, ca de obicei, face parte din problema bărbatului. Nici că se poate mai corect de atât.

Link.

Romani in gameplan

Foarte probabil să mai fi ridicat subiectul în discuție. Nu cred că ar fi ceva nou dacă, binînețeles, cine citește rândurile acestea joacă ocazional. Există noțiunea de pub gaming, unde, nu contează dacă ești gamer înrăit sau ocazional, un server face cărțile cu jucători aleatori. Așa că nu trebuie să depui vreun efort social, care, de multe ori, e obositor și time-consuming. Nu mai trebuie să îți bați capul să îți faci prieteni, să te organizezi într-o echipă, să vorbești live pe skype, să elaborezi strategii etc. Doar intri în pub și joci un meci, analog cu pub-ul real, unde doar intri și bei o bere, fără să cunoști pub-ul în general, oamenii de acolo, fără să fie reguli sociale de clientelă.

Românașii noștri în pub-uri se disting remarcabil, chit că în pub-uri nu se aduna vreun anumit specific de clienți, ci o diversitate. Prima dată urlă în loc să vorbească. Tot pub-ul îi aude. Dacă e de stat la coadă, se întoarce, apoi revine și se face că se uită la bar. Face un pas lateral și intră în fața celorlalți, că doar el nu e fraier. Dacă se întâmplă ca fata de la bar, o slăbuță blodină cu botișor de gâscă, să îi pună cu un strop mai mult lapte, face un tărăboi grozav (pățit ieri în realitate). Cu voce tare, toți să-l audă. Bate cu palma pe bar și cere managerul. Ceilalți din spatele lui, din coadă, sunt întârziați de eveniment, dar așteaptă răbdători. 

Românașii noștri in pub-uri se disting remarcabil. Bineînețeles că unii oameni mai naivi cred că nu are nicio legătură cu viața reală, socială. Că nu așa se comportă un român în societate cum se comportă pe un joc online. E deprimant de fals. De fapt, este același lucru. E tot un pub, chiar dacă nu e un local. Primul lucru ce îl fac e să facă pe șefii. Se începe cu alegerea caracterului de joacă. Dacă cumva cineva a ales caracterul preferat înaintea lui, iese afară din joc. Dacă nu, le spune celorlați ce caractere să-și aleagă pe un ton insistent. Explică unde trebuie să meargă fiecare. Apoi în joc. Cere să fie adc (un fel de killer în serie, care dă ultima lovitură la câtți mai mulți monștri). Îl las (pățit azi în realitate). Moare. Dă vina pe mine că am fost acolo și nu am făcut nimic. Noroc că nu m-am apucat să vorbesc în românește, altfel s-ar fi apucat să mă înjure în română. Mă enervează că mă face retard și schimb lane-ul (locația), să-l las singur să se desfășoare. Moare. Dă vina pe mine că nu am fost acolo. Îi instigă pe toți ceilalți jucători să mă raporteze la sfârșitul jocului. Scrie într-o engleză stricată că sunt retardat și dă ordin la toți să mă raporteze.

Într-adevăr, am început foarte greu și prost jocul, însă se mai putea recupera (ceea ce am și făcut). Am avut chiar cel mai lung killing spree (11 kills) și multikill (3). Am avut cel mai mult gold câștigat. Dar, zic, la început a mers foarte prost și chiar murisem de vreo 5-6 ori fără niciun kill. Nu neapărat că eram noi slabi. Erau ei buni, că nici ei nu erau legume. Și aici apare ceva fantastic, absolut caracteristic pentru români din generație în generație, de sute de ani. Deznădejdea. Nimic nu a părut prea greu la început jucătorului român în cauză. Totul era ușor, doar să ascultăm de el. Entuziasmat, dădea ordine la toți. Moare de două ori, este terminat. Aproape că vrea să renunțe, să iasă din joc. Urlă și înjură. Absolut toți ceilalți sunt de vină, el nu. O, da, am și uitat să menționez. Fura kill-urile la toți ca să îi dea bine la scor.

Bineînțeles acestea nu sunt lucruri noi. Eu am mai tot zis cât de idioți și violenți sunt românii pe pub-urile din jocurile online și că, de fapt, aceast comportament se reflectă în viața de zi. Nimic nou. Doar că eu am scris articolul acesta pentru că am avut o revelație corelată la obiect.

Tot aud cu joburile / afacerile / cazările din străinătate și ceea ce aud mai des este legat de țepe. Toată lumea se plânge că doar românii dau țepe altor români și că doar românii de acolo trag pielea de pe tine, nu patronii străni. Și iau statele de plată și te plătesc mai puțin și își opresc ei diferența, te cazează la suprapreț într-o chirie dată gratis de patronul străin care nu înțelege găinăriile de gen etc etc. Și citeam deunăzi pe internet cum, în Germania, un cocalar cu beamve x3 (nu mai țin minte exact) a depășit o coloană la semafor și s-a băgat în fața tuturor. Și în coloană era poliția (în civil), care l-au oprit și l-au chemat pe narator (el însuși șofer în coloană) pe post de traducător, pentru că cocalarul nu știa vreo limbă străină. Doar limba română. Și în timp ce cocalarul se ruga de celălalt român să le spună polițiștul să îl ierte, acesta traducea în engleză, dar apoi adaugă de la el rugămintea lui să îi ieie carnetul pentru totdeauna și să îi dea o amendă cât mai mare. Iar polițiștii zâmbeau și cocalarul nu înțelegea de ce.

Și revelația mea, ca să închei, este următoarea: că românii care dau țepe altor români și își bat joc de ei la muncă în străinătate au o anumită justificare. Pentru că dacă un om ca jucătorul de care ziceam mai sus, cu nume de scenă Șacalu (doamne), om matur, de 26 de ani (se poate observa că și-a pus data nașterii în nume, ca mine, de altfel), mi-ar fi vreodată coleg de muncă sau subordonat, ar face la fel cum a făcut în joc. Ar face pe șeful prima data. Ar urla ca un animal în loc să vorbească. S-ar certa și ar da vina pe alți colegi. Ar încerca să fure munca altuia și să se laude cu ea, cât timp el nu face nimic. Și poate că tocmai asta face chiar acum, în momentul ăsta. Iar eu, pe un om ca ăsta, l-aș fute la greu. Mi-aș bătea joc cât aș putea de el și i-aș opri / fura salariul și i-aș da țepe. Și aș fi justificat.

Bonus, poza cu ȘaCaLu și ochiul său zbenghiu de țigan borât cu care dă el multi fatale în League of Legends, futu-i în cur perdeaua cu îngerași cu îngerași cu tot:

 

Ghidul elevului ateist la ora de religie

... sau Sfaturi de la adulți ateiști la adolescenți ateiști

Tinere padawan, știu că atunci când ești tânăr ai personalitatea în formare, întrevezi în logica ta că ceva e putred în ce fac și spun cei cu mult mai în vârstă ca tine. Că încerci să iți satisfaci câteva nevoi primare, de individualitate, de posesie și de apartenență la un grup. Și că te simți special, vrei să fii special și recunoscut ca atare de cei din jur. Și mai mult ca sigur că ești special, pentru că vezi, tu, orice adolescent e special. Și toți (adulții) am fost speciali în perioada aceea și ne amintim cu plăcere de ea. 

Problema ce apare este la nivel de respect și disciplină. Pentru că, în comunicarea cu adulții, ca adolescent, este foarte ușor să treci de la o polemică sau o luptă de principii la obrăznicie și jignire. Am decis să îți trasez niște linii de ghidare pentru a preveni acest lucru. Poate că esti prea superficial și nu vei citi. Poate vei citi și te vei simți lezat. Dar poate că vei binevoi ca să ții cont de măcar una dintre ele. Aceste sfaturi se referă strict la problema cu cererea orei de religie din școală și strict în ce privește internetul (facebook).

De ceva timp încoace internetul e intoxicat de un val imens de puțoi de 15-16 ani care ne explică fiecare înghițitură, clipire, încruntare, grijă, tonalitate a vocii a dirigintei sau a profesoarei de religie în legătură cu semnarea cererii pentru ora de religie. La început cancerul a fost, meh, ok, dar apoi a devenit o circarie absurdă. Acum a devenit chiar un concurs cu cine scoate limba sau o vorbă urâtă către un profesor de religie. Apoi puțoii se grăbesc să posteze pe facebook ce duri sunt ei și ce au zis ei și cât de tare i-au exasperat pe profesori. Puțoii sunt mai aprigi că se simt legitimați și de stat, în încercarea de a se conforma la valorile europene, care sunt de alegere personală în ce privește religia, dar și de adulți, oameni de litere (jurnaliști și scriitori) care vin cu argumente solide și raționale pentru scoaterea religiei ca disciplină din școli. Diferența este de limbaj, bineînțeles. Pentru că dacă literații noștri și elevii din occident motivează și argumentează politicos și decent contra-ul orei de religie, la noi, în licee, se întrețin în certuri și scandaluri mini-balcanicii, viitorii balcanici de mâine. Cei recunocuți în toată lumea ca oameni trândavi și nu prea inteligenți.

Așa că, tinere padawan, alocă puțin timp acestor puncte, pentru că deja simt că încep să te pierd. Dacă nu ai timp sau chef, citește doar paragraful de la sfârșitul articolului, că vei ieși pe plus.

Când postezi ceva pe facebook...

1. NU NE INTERESEAZA CE I-AI SPUS LA DIRIGA TA, PROFESOARA TA DE RELIGIE, PĂRINȚILOR TĂI, COLEGILOR DESPRE ORA DE RELIGIE și semnarea sau nu a cererii pentru frecventarea ei. Pe facebook, mai degrabă ne intereseaza știri de larg consum sau ce au spus persoane importante despre acest lucru. Nu vrei sa faci ora de religie? Perfect. Semnează că nu vrei sau nu semna că vrei. Nu înțeleg  de ce vrei să insiști să trâmbițezi acest lucru. Te crezi important? Te consideri Rambo, unul singur împotriva tuturor, câte sacrificii faci tu și cât ești de abuzat? Păi află că esti un muce, care nu ai lucrat niciodată nimic, că nu a contribuit nimic la stat, că ești nesemnificativ în raport cu elevii/cetățenii acestei țări și că părerea ta nu prea contează. Ai o vastă experiență de viață de 17 ani, probabil nu ai ieșit vreodată din orășelul tău natal și foarte probabil că ai un smartphone, laptop, haine de firmă și multe lucruri de-a gata pe care nu știi să le apreciezi. Inclusiv liceul e unul dintre ele. Dar tu vezi clar cât de proști sunt toți oamenii ăștia care ți-au dat lucruri pe tavă și nu te înțeleg. Și trebuie să te cerți cu ei și să le faci scandal. Marș în pula mea și învață, să vezi când ai 30 de ani și un loc de muncă cât e de ușor față de liceu. Și cât de abuzat, discriminat și umilit o sa fii tu atunci. Și atunci să mai comentezi cât de nașpa a fost în liceu.
   
   
2. NU NE INTERESEAZĂ CE A SPUS DIRIGA TA, PROFESOARA TA DE RELIGIE, PĂRINȚII TAI, COLEGII DESPRE ORA DE RELIGIE și semnarea sau nu a cererii pentru frecventarea ei. Tu poate ești ateu. Perfect. Alții poate sunt ortodocși (vreo 80% dintre români). Întotdeauna am crezut că ateismul înseamnă toleranță. Că de-aia e, chipurile, un ateu este considerat cu un nivel mai sus unui crestin. Că un ateu nu este extremist. Din păcate, nu se aplică la puțoi. Citesc cum, voi, mucosi de 15-16 ani care nu au lucrat o zi în viața lor (și nici nu învață bine - se vede după gramatică) trolează profesori amărâți. Care se zbat pentru 1200 de lei salar cu ultimii retarzi, zi de zi. Și scrieți pe facebook fiecare vorba rea a profesoarei. Că ea v-a zis că "e obligatoriu să semnați pentru ora de religie". Că v-a determinat, mai cu forța, mai cu obrazul gros, mai cu răutate, să acceptați ora de religie. Ca să aibă și ea ore de o normă întreagă, sau, poate, că ea consideră că veți pierde mai mult dacă nu aflați de iubirea Domnului ei. Și v-ați ofticat. V-a jignit, o, doamne, cât de mult v-a afectat asta. Că vreți să vi se respecte ateismul. Că nu vreți să fiți atacați pentru asta. Să vă spun eu ceva: pe facebook ați postat TOȚI caricaturi și glume cu hristoși, popi, oameni în genunchi și ați râs de ei și v-ați bătut joc de ei. Să nu mai vorbim de glumele voastre proaste religioase fiecare zi, care sunt, în fond, extremiste și netolerante. Acest lucru este extrem de ofensator și jignitor pentru un om care-și găsește liniștea și echilibrul în religie. ȘI DA. VOI VĂ CONSIDERAȚI JIGNIȚI. VOI sunteți ăia indignați. Că după ce vă pișați zilnic pe oamenii aceștia, doar din plăcerea de a trola creștinii (cre[ș]tinii, nu?), o profesoară v-a cerut o singură dată brutal și mai grosolan să semnați cererea aia ca să aibă un loc de muncă.
   
   
3. NU NE INTERESEAZĂ RELIGIA TA, PĂRINȚILOR TĂI, COLEGULUI DE BANCĂ, SOREI TALE ETC. Sincer. La fel, vârsta ta, sexul tău. Tot m-am legat de cei 16-17 ani pentru că aceia sunt care răspândesc cancerul amintit mai sus, dar bănuiesc că sunt oameni OK de aceeași vârstă. Acum să revenim: nu mai trambița ce religie ai sau nu ai. Sau că la școală colegii iți spun "ciudato" sau cred că ești satanist. Că te crezi tu mai special și vrei cu dinadins să ne explici și nouă asta. Ești nesemnificativ. O caracteristică a ateismului este tocmai asta: conștientizarea că nicio divinitate nu te-a creat, că nu ești unsul Domnului, că ai apărut aici pe lume dintr-o șansă, fără motiv, fără direcție, fără scop. Existența ta provine dintr-o probabilitate. Având in vedere că sunt miliarde de oameni pe lume, milioane de elevi la orice oră, tu ești un nimic. Așa că încetează să ne informezi de calitățile și talentele tale. Nu poți? Perfect. Găsește-ți prieteni autosufiecienți și talentați și spune la cine vrea sa te asculte, dar în privat.
   
   
4. NU NE MAI EXPLICA CĂ RELIGIA FĂCUTĂ ÎN ȘCOALĂ NU TE FACE MAI BUN, NU INDUCE MORALĂ, CĂ SINGURUL SCOP AL EI ESTE ÎNDOCTRINAREA PENTRU A FI BUN COTIZANT. Și că nu se face nimic la această disciplină. Ai perfectă dreptate. Niciodată școala românească nu a contribuit la realizarea unor oameni deștepți. Este îndeajuns să vezi rezultatele de la testele PISA și ultimele statistici. Avem cea mai mare rata de analfabetizare din Europa. Inclusiv îmățământul superior are discipline necorelate cu ceea ce se muncește cu adevărat la un loc de muncă în domeniu. Știu asta pentru că am două masterate și am stat de vorbă cu directori de firmă care vroiau studenți în practică. Școala are un singur scop: de a te pregăti pentru societate, pentru viitorul tău loc de munca, pentru relațiile tale sociale din viitor. Are scop social, nu educativ. Să te obișnuiască cu ierarhia socială, cu disciplina, demnitatea, cinstea, respectul, decența, bunătatea. Dacă chiar vrei să înveți, ia frumos matale cartea și citește. Chiar la ORA DE RELIGIE, sunt sigur că profesorul nu va fi deranjat. Vrei să știi de ce nu se face nimic la ora de religie? Pentru că tu nu faci nimic. Să fim serioși, scoaterea ei nu te avantaja în vreun fel intelectual. Așa că încetează să enumeri concluziile astea de parca tu le-ai descoperit și tu ai inventat coada la cireașă. Le știm cu toții. Încetează să mai postezi cât de mult te-ai certat și luptat tu la ora de religie. Pentru că de aici se poate trage o singură concluzie: un om care se ceartă la școală, o să se certe și la viitorul loc de muncă. Unul care nu învață la scoală, nu va munci nici la viitorul loc de munca, dacă va fi capabil de vreunul. Unul care este făcut prost de către colegi și, la rândul lui îi face și pe alții proști, va face exact același lucru și în alte societăți. Și la facultate, și la un loc de muncă și într-o organizație sau societate. Chiar așa vrei să fie viața ta? Chiar nu ești capabil să rezolvi o problemă într-un mod cuviincios și elegant?
   
   
5. FII TOLERANT. Ai văzut că oamenii mari sunt porniți împotriva unor chestii. Așa că te-ai pornit și tu, că doar, nu, o face toată lumea. Dacă toată lumea spune ceva, asta înseamnă că e adevărat, nu? Ai observat, de pildă, cum unii oameni mari critică naționalismul unora dintre maghiari. A ieșit ceva fenomenal de idiot când o proastă a încercat să imite pe oamenii mari. Ai observat, probabil, cum oamenii mari sunt contra orei de religie și împotriva instituției religioase. Așa că ai început și tu să îi iei la un'șpe metri, să trolezi profesori de religie / preoți, să împrăștii pe grupuri de facebook poze cu oameni în genunchi, care pupă icoane, cu preoți beți, cu caricaturi cu hristoși. Dar vezi, tu, greșești. Până acum tot am scris ceva ce în traducere sună dacă nu ai lucrat până acum țineți gura. Deși pare pe lângă subiect, acum o să înțelegi de ce tot am bătut darabana pe chestia asta. Pentru că vezi tu, noi, oamenii mari, ne doare fix în pulă ce etnie are colegul de muncă. Pe noi ne interesează sa ne facem treaba, sa primim salariul. Ne doare la bască ce religie are persoana de lângă noi din autobuz, atâta timp cât nu ne înghesuie pe drumul spre muncă. La fel, ne doare la banană că în trafic sunt cocalari / maneliști și de mașinile lor răcnet atâta timp cât se comportă regulamentar și ne acordă prioritate, iar noi ajungem la muncă. Ca să ne primim salariul. Nu ne deranjează că șeful e gay. Că e ungur. Că firma e nemțească. Că șaorma ce tocmai am cumpărat-o a fost făcută de către un țigan, care, săracul, are și el job-ul lui și încearcă să se integreze. Pe noi ne interesează salariul, că din ăla trăim și familiile noastre și ne facem viața. Iar când la sfârșitul lunii, când circa 30% din salariu se pierde pe impozite (iar noi circulăm pe drumuri cu gropi), se pierde pe asigurări de sănătate (iar noi mergem la privați că la spitalul județean nu mai sunt fonduri) și mai și auzim că se alocă bani pentru catedrale și biserici (iar copiii noștri nu au unde să meargă la grădiniță și la școli sunt învățați de profesori inapți - conform salariului lor) atunci începem să urâm. Începem să judecăm și să ne enervăm. Din cauza asta am spus că voi nu aveți dreptul la opinie. Primo, că nu ați lucrat vreodată să vedeți adevărata umilință. Secundo, voi, ca niște persoane simple, judecați foarte simplu și foarte prost. Tertio, sunteți incapabili de judecată corectă, mai ales nu aveți cunoștințele necesare să discutați. Dați share la toate căcaturile pe care le considerați ilogice și idioate, gen contradicții în biblie. Și voi nici măcar nu ați citit Biblia sau vreun studiu critic asupra ei. Și aveți o părere foarte bună despre voi, mai ales de faptul că sunteți atei. De parcă ar fi o calitate. Știți, de exemplu, că ateismul juvenil este o consecință a IQ-ului ridicat? S-a descoperit chiar pragul de IQ când elevii sunt atei. Dar nu este invers cauzal. Nu ți se ridică IQ-ul atunci când te hotărești tu să devii ateu. E exact ca muzica clasică. S-a descoperit științific că oamenilor mai inteligenți decât media le place să asculte muzică clasică. Dar dacă te apuci să asculți muzică clasică nu devii mai inteligent. Ateismul nu înseamnă să te hlizești la alții care sunt religioși. Înseamnă cunoaștere și educație. Implicit, toleranță. Înseamnă exact dezinteresul față de vârsta, sexul, orientarea religioasă sau sexuală, culoarea părului, piercingurile sau gusturile muzicale a celuilalt cu care interacționezi în societate. Și concentrarea pe lucrurile cu adevărat serioase.

Dacă vrei să nu semnezi cererea de a frecventa orele de religie în școală...

1.  Cazul favorabil, când profesorii sunt cu bun-simț. Spune EXACT cuvintele acestea, învață-le pe de rost dacă e nevoie:
   

   Domnule profesor / diriginte, eu sunt ateu și conform legislației în vigoare NU vreau să frecventez orele de religie în școală. Nu refuz să semnez că am ceva cu dumneavoastră, cu religia voastră, sau cu sistemul școalar. Aleg să refuz pentru că pur și simplu sunt ateu și aceste ore nu ajută cu absolut nimic pentru educația mea. Dar totuși, consider că fac parte din această comunitate, așa că mă voi supune alegerii majorității. Dacă majoritatea va cere să se țină ora de religie, eu voi acorda respectul cuvenit domnului profesor de religie, așa cum acord și celorlalți, însă voi avea alte preocupări silențioase, gen mă pregătesc la alte materii, voi citi beletristică etc.

2. Cazul nefavorabil, când profesorii sunt idioți, te amenință și spun prostii, gen că este obligatoriu să semnezi etc:
   

   Va veni mama mea / tatăl meu la școală ca să clarifice situația.

   Absolut nimic mai mult. Dacă insistă, nu semna, rezistă, repetă aceeași propoziție. A doua zi trimite-ți părinții sau pune-i să dea un telefon la școala și să ceară sa nu te forțeze să semnezi. Atât. Subiectul este închis și nu mai discuta.
   

Concluzie

Dacă vrei matale să te cerți cu profesorii din cauza orei de religie, NU NE INTERESEAZĂ ȘI NE DOARE ÎN CUR DE TINE. Și nu mai posta căcaturi pe facebook că le mănânci altora timpul până ce scapă de cancer. Știi, ăia au un job, lucrează, și nu prea au timp să trieze toate rahaturile  tale de copil prost și analfabet care postează la prima oră negramatical pe facebook că el e ateu și că nu face ora de religie. Și, în fond, noi suntem cei care s-au bătut pentru valori europene și scoaterea orelor de religie din școli, când ne-am alarmat de lipsa de educație a popilor și mafia instituției bisericești. Nu voi, mucoșilor.