Taifas cu prostii

Știu că e enervant să stai la discuții cu proștii. E jenant. E deranjant mintal și lucrurile cu care te acuză îți jignesc intelectul. Și îi urăști, doar pentru că sunt proști. Nu de multe ori chiar ai fost depășit într-o discuție cu un prost, acela reușind un combo de nervi pentru tine: hazul celor prezenți, care i-a câștigat de partea sa, și faptul că iți dai seama de erorile logice ce le face în discuție.



Scopul acestui articol e să te facă să te simți mai bine prin înțelegerea unor "vorbe de duh" cu care un prost te domină. Există, însă, o primă și singură condiție, aceea de a nu te considera mai inteligent decât alții, în timp ce parcurgi articolul. Mă, rog, te poți consideră pe aceeași treaptă cu ei. Și aici te ajut amintindu-ți de colegii tăi de serviciu: nu sunteți pe aceeași treaptă de salarizare sau același nivel de ierarhie? Ba da. Deci și tu ești la fel de prost ca ei, în cazul acestui exemplu. Condiția are în spatele ei un motiv rațional: oamenii care se consideră mai inteligenți și/sau neîndreptățiți cu cei care îi consideră proști, surpriză: sunt proști. Nu sunt inteligenți. Dar probabil știi asta deja, nu ai observat cum proștii din jurul tău te consideră mai prost decât ei? Se numește Dunning-Kruger effect sau Downing effect ([...]individuals with a lower IQ are more likely to rate themselves as having a higher IQ than those around them. Conversely, people with a higher IQ, while better at appraising others' IQ overall, are still likely to rate people of similar IQ as themselves as having higher IQs.).

Așa că, fără alte condiții și lămuriri, vă prezint topul celor mai cretine lovituri de grație ale proștilor într-o discuție.

1.  Nu te pune cu prostul că are mintea hodinită
 Urmăream cu deosebit interes poza unui coleg de serviciu care s-a căsătorit de curând. În poză mirii tocmai ce dădeau drumul la câțiva porumbei albi în fața bisericii, dintr-o cușcă ruginită și soioasă ce strica tot farmecul zborului unor porumbei ai păcii și purității. M-am gândit la cum va fi nunta mea, nu că ar fi programată sau stabilită, dar inevitabil te gândești când vezi o poză de genul ăsta. Și mi-a venit în minte o glumă bună. Am comentat la poză ceva în stilul următor: se vede că joci în liga mică: eu la nunta mea voi da drumul la lei. Bineînțeles, s-a găsit alt coleg, un limitat de prejudecata coform căreia nu ai voie să comentezi la pozele de nuntă altceva în afară de "casă de piatră" sau "ce cuplu frumos!", care să se bage în seamă. 

 Răspunsul lui "odihnit omu, nu te poți pune cu el că are mintea liniștită" e același lucru cu proverbul de mai sus, puțin modificat (nu cred că a fost capabil să rețină exact cele 9-10 cuvinte). Lăsând deoparte că el a inițiat un atac la persoană, fără nicio explicație sau rezonabilitate (prostul nu e rezonabil și pare inexplicabil celorlalți) vom trece la studierea zicalei. E foarte simplu: un prost, din cauza efectului Drowning menționat mai sus, are o părere bună despre el și crede că "gândește multe" sau că "lucrează cu capul". Așadar, orice om normal la cap, când îi dă peste nas cu două cuvinte simple, prostului i se pare atât de năucitoare simplitatea logicii, încât, surprins, nu are niciun argument. În interiorul lui, și-a dat seama că o întreagă lume de idei (adică toate cele trei) se clatină și că nu are dreptate. E conștient de asta și are o izbucnire de ciudă când recită proverbul de mai sus, ilaritatea stârnită regăsindu-se în faptul că un așa-zis prost, care nu gândește des, când e contrariat cu cineva, scoate un adevăr de îl îngenunchează. Asta înseamnă că de fiecare dată când ți-a spus cineva asta, a acceptat inclusiv că tu ai dreptate și că el nu are. Proverbul este doar o injurie adusă logicii tale, care e considerată de prost monentană; în restul timpului tu ești, de fapt, prost. Mai mult de atât, mintea odihnită înseamnă o minte bună. O minte echilibrată e o minte care lucrează cu pauze, cu recreații și cu un somn suficient noaptea. În acest caz nu cred că mai are rostul să vă aduc la cunoștiință articole de genul acesta, pentru că sunt împânzite internetul de ele. În contrast, o minte neodihnită înseamnă o minte surmenată, obosită, mai capabilă de a face greșeli. Cel de-al doilea epitet urmează aceeași cale de restabilire a reputației: mintea liniștită e o minte sănătoasă, mintea neliniștită fiind corelată cu probleme psihice. Deși e logic, vă invit să căutați pe internet dovezile raționale necesare.

2. Doar două lucruri sunt infinite: universul şi prostia umană; iar de cea din urma sunt foarte sigur.
E prea sâcâietoare vorba, atât e de utilizată și res-utilizată de toți proștii care vor să pară inteligenți. Printre ei se numără proastele de facultate și bețivii notorii când cred că dau lovitura cu "ceva nemaiauzit până acum", în timp ce-și iau interlocutorul de gât și zbiară sentențios. Am văzut mulți proști, mai adesea proaste, care își pun status de messenger sau facebook cu aceast citat. Pentru că e un citat. Pentru că, vezi tu, proștii nici măcar nu știu că e un citat. Nici măcar nu știu cine l-a spus. Ce și cine a fost omul care l-a creat. Și mai ales, ce exact înseamnă el pentru umanitate. Ideile lui care stau la baza înțelegerii universului comparat în citat. Nu au citit nici cartea (completă nici eu, dar măcar îi știu titlul) pentru publicul larg, nu cea tehnică, ci cea pentru toți. Nu știu nici ce înseamnă faimoasa egalitate care apare peste tot, în filme, desene animate, știință etc, pe care tot timpul o văd în imagini, nici ce reprezintă constituenții ei. Dar ceea ce contează este că proștii au condensat toată această inteligență (care a reformat civilizația lumii!) într-o singură frază: aceea în care se compară prostia cu universul. Iar ei au privilegiul de a se compara cu întreg universul. Proștii. Când o folosesc să jignească pe cineva superior lor la inteligență! Am cautat ceva pe internet; căutările mi-au satisfăcut din plin așteptările. De la două întrebări pe site-ul TPU, una în care inițiatorul cerea identitatea autorului spusei pentru jocul conquiztador, cealalaltă, în care inițiatorul cerea reflecții pe marginea ei, însă nu știa autorul, am ales să pun câteva răspunsuri de la cea de-a doua întrebare. Sunt numai câteva, restul sunt la fel de neverosimile prin prostia lor.

Cine folosește acest citat, cu intenția vădită de a jigni pe cineva, atunci să vă amintiți de acest articol și să vă gândiți ca sunteți un om norocos. Tocmai în fața dumneavoastră se desfășoară un proces care are ca rezultat un om infinit de prost. Bineînțeles, proști se găsesc pe toate drumurile; dar acesta este unul prost infinit.

3. Ești deștept în felul tău, iar eu sunt în al meu
Mergem pe premisa că vă este cunoscute cele cinci stadii ale suferinței sau durerii. Dacă nu le cunoașteți nu vă îngrijorați, explicația e foarte simplă. Atunci când suferiți treceți prin cinci etape: negare, furie, negociere, depresie și acceptare. Ca să înțelegeți mai bine, nu trebuie neapărat să căutați pe internet articole și să le citiți. E destul un exercițiu de imaginație: gândiți-vă la ultimul eveniment negativ ce s-a petrecut în viața dumneavoastră. Poate fi moartea unei persoane dragi, a cățelului, un accident de mașină sau un examen picat. Poate fi orice. Acum amintiți-vă de momentele de la început când nu vă venea să credeți. Este imposibil sau așa ceva nu se poate sunt exclamări ce probabil le-ați folosit. Este faza negării, când negați realitatea. Apoi v-ați enervat. Așa ceva nu se poate s-a transformat în cum se poate așa ceva? Este faza furiei. Faza negocierii este atunci când deja ați realizat și acceptat ceea ce s-a întâmplat, însă încercați să mai obțineți un ultim beneficiu sau un premiu de consolare de pe urma evenimentului. Atunci când spuneți bine, cățelul a murit, dar măcar șoferul care l-a călcat să facă pușcărie sau măcar pisica să trăiască. Sunt ușor de recunoscut negocierile, din introducerea lor comună: bine, dar atunci măcar... Etapa depresiei are, cum era de așteptat, o singur medicament: trecerea timpului. Iar etapa finală, acceptarea, e sinonimă cu resemnarea. Gata, durerea a trecut. În ce privește pe proști, aceștia nu trec, de obicei, prin toate cele cinci stadii (sau dacă trec, atunci trec scandalos de public prin ele: toate instinctele lor de primată sunt vizibile). De obicei, trec doar prin primele trei: îi vezi cum neagă realitatea, îi vezi cum se enervează și apoi cum se tânguie, milogesc sau caută explicații convenabile intelectului lor scăzut în raport cu societatea. Nu ajung niciodată în depresie, și, cel mai importantă lucru, nu ajung niciodată să își accepte situația de om prost. Niciodată. Din acest motiv unii oamenii afirmă că cei proști sunt mai fericiți decât cei inteligenți: proștii nu mai trec prin stadiul depresiei. Prostul rămâne la stadiul negocierii; nu trece mai departe că nu e convenabil, așa că tind să spuna nu și să contrazică orice. Așa că un om prost, convins și îngenunchiat de logica interlocutorului său, sfârșește prin a spune: da, sigur, tu știi lucrurile astea și ești deștept în astea; dar nu este de domeniul meu, nu mă ocup cu așa ceva. Corolar, ești prost în felul tău, iar eu în al meu; sau: nu putem fi toți deștepți, sau nu putem să le știm pe toate. Incapabil de a înțelege lucruri, care, deși probabil sunt din alt domeniu, le sunt explicate clar și lămurit, ei își pierd rapid răbdarea și atenția: ori dau dreptate interlocutorului cu scopul de a finaliza discuția, ori spun grosolan că nu îi interesează, ori spun că nu este domeniul lor. Când îți spune cineva asta poți să fi sigur că habar nu are despre ce ai vorbit în ultimele momente și că este deasupra înțelegerii lui.

negare, furie, negociere, depresie şi acceptare

Citeste mai mult: adev.ro/mixtr1

negare, furie, negociere, depresie şi acceptare

Citeste mai mult: adev.ro/mixtr1

4. Degeaba ai aici (arată spre biceps), dacă nu ai aici (arată spre tâmplă)
Ca și vorba de la punctul 3, la punctul 4 avem de-a face cu o negociere. Numai că aici avem de-a face cu o judecată îngrozitor de prostească: în spatele negocierii este o afirmație conform căreia oamenii solizi sunt proști. Negocierea e o jignire clară în ce privește inteligența ta, cu contrabalansul de a fi solid. În același timp se transmite ideea cum că interlocutorul, deși nu este atlet (avem de-a face cu o dublă negociere) este mult mai inteligent decât tine. Însă, din fericire, nu există niciun dubiu în acest sens: sportul influențează sănătatea creierului. Un sport rațional efectuat menține creierul sănătos și îl împinge spre performanțe intelectuale record. Studii, articole, dovezi... sunt toate pe internet, vă invit să verificați aceste dovezi, deși probabil că bunul-simț logic vă spune adevărul despre acest lucru și nu numai dumneavoastră, cât și tuturor oamenilor începând din antichitate: Mens sana in corpore sano.  Ca scurtătură, vă enumăr principalele sfaturi recomandate pentru un creier sănătos:

• mișcare
• mâncare sănătoasă
• repaos (somn suficient)
• activitate socială
• jocuri de inteligență și memorie (șah, sudoku, scrable etc)

În cazul în care cineva te-a jignit cu afirmația de mai sus, atunci poți să fi sigur că nu e doar prost; e și urât pe deasupra. Nu este o regulă necesară, mai mult o statistică. Consider că ești îndreptățit să ai prejudecata conform căreia un bărbat gras, cu o burtă imensă, nu este foarte inteligent. La femei ești total îndreptățit: frumusețea exterioară unei femei este în corelație cu cea interioară. Mitul unei frumuseți interioare este fals. În ziua de azi putem judeca femeile cât de inteligente sunt în funcție de cum arată și ambiția lor în funcție de numărul de kilograme. Logica este simplă. Așa cum bărbații emit informații despre ei însăși prin mersul la sală sau mașina din parcare, la fel femeile emit informații despre ele prin estetica lor. Dovezi sunt destule.

5. Nu te pune cu prostul ca te coboara la nivelul sau si te bate cu experiență.
Prostul e violent. Te provoacă și te atacă în speranța de a fi ca el. Pentru că, da, tu ești diferit de el. Iar el tot ce nu înțelege sau e diferit de el urăște. Și trebuie să îl atace. Nu distrugerea este țelul lui, de fapt, el nu are niciun țel. Are doar un imbold instinctiv de a ataca, fără scop util. Țineți minte cum o pisică încearcă să omoare orice obiect străin mișcător, iar mai apoi îl miroase, îl atinge și încearcă să-l înțeleagă? Exact așa și cu prostul. Shoot and ask questions later. Este probabil motivul pentru care proștii reușesc în viață. Înarmați cu tupeu, cu curaj datorat neînțelegerii riscurilor, fără să stea pe gânduri, ei acționează. Datorită numărului lor mare și încercărilor repetate, chiar brutale, câțiva reușesc, câțiva, care totuși sunt mulți. O întrebare interesantă ce s-ar putea pune este: merită sau nu merită lupta (polemica) cu un prost? Eu spun ca nu. Polemica nu este utilă sau constructivă și sfârșește cu enervarea interlocutorilor proștilor. Pentru un om rațional și practic această discuție este o pierdere de timp. Când este obligat să poarte o discuție cu un prost, de obicei un om inteligent își menține calmul, jonglând între subtilități și disimulări, iar în asta constă genialitatea lui. În capacitatea de a rămâne calm și de a se răzbuna prin sarcasmul lui, de neînțeles pentru prost. Sau, dacă doriți, sunt destule câteva beri pentru a deveni tolerant, conform articolului de aici. Când omul inteligent își iasă, totuși din pepeni, vrea cu tot dinadinsul să îl dovedească pe prost, atunci trebuie să procedeze foarte inteligent. Sunt foarte rari oamenii de genul ăsta. Pentru că inteligența constă tocmai în acomodarea rapidă a nivelului conversației celuluilat și de a-l bate acolo. Cu cât ești mai inteligent, cu atât te adaptezi mai repede și mai ușor la celălalt. Tocmai de a-l bate la nivelul lui sau cu propriile arme demonstrează inteligența ta. Să te cobori la nivelul lui nu e ceva rușinos. E rușinos să iei bătaie acolo. De aceea zicala de mai sus e complet greșită; faptul că un prost te-a bătut (la orice nivel) înseamnă că și tu ești nițel cam prostuț. Oricum, cine folosește zicala asta este nu prostuț, ci un prostalău. Această zicală o folosește o persoană care nu poate să câștige o contrazicere și atunci izbucnește îmbufnat dând de înțeles că discuția nu e pe măsura lui, el necesitând una mai elevată. Dar dacă nu ai argumente pentru o discuție inferioară, cum te vei descurca cu una complexă? O singură utilitate văd în discuția cu un prost. Sunt oameni inteligenți care au o asemenea personalitate încât să le facă plăcere să poarte o discuție cu astfel de om. Discuția în sine nu este una serioasă; utilitatea ei este aceea de a-l recreea pe omul inteligent, tot așa cum la curțile regale de mai demult se regăseau bufoni. Omul inteligent, incapabil de a ieși dintr-o normalitate monotonă, se simte eliberat și binedispus în prostiile celuilalt. Se coboară intenționat la nivelul lui pentru a se elibera de stresul unui nivel mai mare. Eu, însă, nu sunt un astfel de om.

Ce înseamnă o conversație inteligentă? După părerea mea, o conversație inteligentă este schimbul de păreri, prejudecăți și principii personale între doi oameni cu memorie îndeajuns de bună să relateze detaliat evenimente, procese și cunoștințe și care sunt cababili de schimbarea (înlocuirea) lor cu cele mai inteligente, în urma unei judecăți argumentativ-raționale. În concluzie, folosirea uneia dintre replicile de mai sus, cât și a altora de genul acesta, te trimit în categoria oamenilor proști. Atenție, deci! Până și scrierea articolului acesta a fost puțin contradictorie cu el însuși; totuși, viitorul stă în mânile celor îndrăzneți, iată deci că l-am scris, fie ce o fi. Pentru că dacă este vreo lecție ce merită învațată de la un prost, este aceea de a acționa și a spune fie ce-o fi.