Spovedania dinaintea nuntii a lui Dumitru

- Da' de însurat nu ai fost cu ea, nu?
- Nu. Doar logodiți.
- Bine, aia e altceva. Dar la biserică umblați?
- Eu nu chiar. Doar de Paști. Dar ea da.
- Care, prima sau a doua?
- Și prima și a doua.
- Și nu ați... știi, niciodată? Preotul păru că se încurcă în cuvintele netrebuincioase care îi veneau pe limbă. Adică... și aici căpătă un glas răsunător: adică ați trăit ca sfânta Marie și sfântul Iosif până acum?

- ... adică logodiți?

- Nu, fiule, adică nu ați făcut sex, grăi părintele sec. Acum se lumină Dumitru de poticneala preotului. Rostise sex cu o inflexiune ciudată, ca un străin care învață un cuvânt nou.

- Dar, părinte, Maria și Iosif au făcut sex.

- Cum știi tu asta? exclamă uimit preotul. Ești cumva sectar? Neoprotestant?

- Sunt profesor de istorie. Am avut și în facultate cursuri despre creștinism. Am și studiat biblia de unul singur. Pe vremea aia, toate familiile iudaice aveau mai mulți copii.

- Să studiezi biblia e un lucru bun... aprobă preotul.

- Și nu sunt protestant, sunt ateu.

- Bine, bine, mormăi preotul deloc netulburat. Atunci, continuă împăciuitor și grijuliu, ce zici dacă zicem spre esemplu de cum au trăit sfânta Marie și sfântul Iosif înainte de a-l avea, pardon, de a se întrupa Iisus? Că atunci, mă, nu poți să spui nimic, că doar era fecioară, e sfânta fecioară din care s-a întrupat Domnul Dumnezeul nostru, Iisus Hristos, amin! Vocea preotului căpătase gradual tărie și patimă, de răsună în ecouri bolite în înălțimea bisericii, măreție ce-l copleșise pe Dumitru. După-aia nu ne mai interesează ce a făcut, ori c-a avut copii, cum zic neoprotestanții, ori că nu, că doar în sfânta scriptură nu scrie, adaugă în șoaptă, în timp ce Dumitru aproba din cap.

- Nu. Deloc.

- Sfinte Sisoie... exclamă preotul și apoi răsuflă cu putere. Se șterse cu mâneva pe frunte. Sunteți primii... Da' am o întrebare la tine, fiule, dar să nu fie cu supărare și dacă îmi dai voie...

- Cum să nu, părinte.

- Da' nu e o întrebare duhovnicească... e din curiozitate. Cum ați reușit?

- Păi, nu am vrut cu dinadins asta. Pur și simplu nu am avut când. Ne-am întâlnit la cafea, ca să îi plătesc pentru întâlnirea de zece ani, apoi la întâlnirea de zece ani, de-acolo am dus-o acasă cu mașina, deși nu s-a întâmplat nimic, nici nu ne-am sărutat în mașină. Dar apoi, a doua zi, nu am mai putut. I-am trimis câteva sms-uri, ea mi-a răspuns înapoi, și m-am dus direct la ea, în Cluj, unde stă în chirie. Eu eram tot certat cu lognica mea. Noaptea am dormit în aceeași cameră, la ea, dar nu am încăput amândoi în pat, așa că am dormit pe jos. Și ni se părea cumva străin și nelalocul lui să dormim împreună. A treia zi, de dimineață, am cerut-o. A zis da, că și ea era tulburată că a avut câteva tentative de căsătorie și simțea că eu trebuia să fiu. Și vrem să începem o nouă viață, amândoi. Nu ne interesează ce ne așteaptă sau cum o să fie. Sau trecutul fiecăruia. Începem de la zero.

- Cât timp ai zis că ai stat cu cealalaltă?

- Șase ani, părinte.

- Și cu asta, a doua? 

- Trei zile. Dar ne cunoșteam din liceu, că eram clase ușă-n ușă.

- Hm... ce vrea domnul, el aia dă, ce-i drept... Dar cum o scoți cu cealalaltă la capăt, cu prima?

- Nu știu. Dar se rezolvă cumva. Nici nu mă interesează. O vreau pe ea și gata. Vezi, părinte, noi suntem ca doi pinguini...

- Pinguini?

- Da. Am văzut un documentar despre pinguini...

- Și eu am văzut odată un documentar cu pinguini. Documentarele sunt bune, aprobă gânditor preotul scărpinându-se în barbă.

- Și acolo se spunea că pingunii iși aleg pereche și îi recunosc țipătul chiar dacă sunt înconjurați de mai mulți pinguini. Se recunosc între ei în toată mulțimea aia de pinguini, de zeci sau sute de pinguini. Pinguinii sunt suflete pereche.

- Fiule, nu știu ce documentar ai văzut tu, dar în documentarul meu se făcea că pinguinii își alegeau o parteneră în fiecare an. Pe tot anul una, iar la anul alta! Câte una pe an.

- ...

- Mi-o venit! răcni dintr-o dată preotul încât Dumitru tresări sub patrafir. Fețe curioase de enoriași se întoarseseră din cercul de povești în șoaptă să vadă ce se întâmplase. Fiule, îți dau canon.

- Că sunt ateu?

- Nu, nu, de fapt, și asta, dar o lăsăm pe altădată, răspunse vizibil netulburat.

- Adică că sunt ateu nu e important?

- Pe naiba ești, mă. Ești creștin, așa să știi. Toți tinerii veniți cu ifose din astea. Nu există om fără Dumnezeu. Eu nici nu pot concepe ca un român să nu fie ortodox. Nici nu există altfel. 

- Domn' părinte, dar îmi jignești convingerile, alegerile mele în...

- Lasă astă. Gata, știu ce-i de făcut. Îți dau canon. Vezi tu, Iisus a trăit fără de păcat. Știi cum a reușit el să trăiască așa? Că doar era întrupat ca om.

- Cum?

- Păi era Dumnezeu, mă. Era om, dar îl avea pe Dumnezeu-Tatăl în el. Avea scânteia aia divină, cea pe care toți oamenii, chiar dacă sunt slabi și păcătoși, o au. Fiule, canonul e simplu. Nu fi pinguin. Fii om, mă, dar mai ales, fii dumnezeiesc. Ca Iisus.

- ...

- Deci fără pinguini, fără țipăte de pinguini - pereche, fără dansuri de pinguini la nuntă. Fii om. Fii ca Iisus. 

Dumitru păli și se schimonosi la față. Bărbia începu să se miște involuntar dintr-o parte în alta tot mai tare, ca și cum s-ar fi scutura de ceva urât. O greață îl apucă cu degete verzi de grumaz.

- ... părinte, atunci ar trebui să o iau pe cea dintâi....

- Fiule, continuă grăbit preotul, tu știi mai bine ce să faci. Că doar lui Dumnezeu îi place familia. O să îți fie bine cu oricare dintre ele. De fapt, spovedania asta pentru nuntă e buna și cu una, și cu cealalaltă. Dar să ții cont de un singur și un singur lucru: să fii om, nu pinguin. Că doar omul e deasupra animalului. Pentru că are scânteia divină-n el.

- ... părinte...

- Fiule, fiule... stai puțin. Cum te cheamă? Care ți-e numele de botez?

- Dumitru.

- Dumitrule, fiule. Eu am o fată care era de vârsta ta. Am luat banii ăștia de 100 de lei de la tine, că nu am vrut să îi iau, deși lumea tot clevetește că-i rea, pentru un singur lucru, știi care? Să-i fac nuntă. Vine bebele înainte de cununie. Și când am auzit mi-am smuls părul și barba din cap și atunci am auzit o voce în mine de m-a cutremurat. Nu mai știu ce a zis, dar de înțeles am înțeles pe loc. Că lucrurile astea sunt naturale. Sexul (îl pronunță cu greutate și stâlcit) e firesc. E ca la pinguini, ca la animale. Tot timpul am urât lucrul ăsta. Să trăiești așa, în păcat, față de Dumnezeu... Și preotul se scârbi, dar se lumină imediat... Dar de atunci am înțeles ordinea firească a naturii. Și că ce faci tu după-aia, după el, e ceea ce te face om, mă, făptură divină, cu scânteie dumnezeiască în el. Cu glasul domnului în mintea ta. Du-te, fiule, și...

- Adică eu ce să înțeleg din asta?! Părinte, nu mă ajuți deloc... eu chiar acum am zis că nu am făcut sex cu femeia...

- Du-te, fiule, că vei știi pe care să o alegi acum, că doar niciuna nu-ți este oprită în fața domnului... continuă preotul sigur pe el și tot mai nestăvilit.

- Domn' părinte, nu înțelegi! continuă Dumitru disperat, roșu și tumefiat la față. Acum pe care să o aleg? De ce crezi că am venit la popă? Cu care mă însor eu?

- Dumnezeu să te binecuvânteze, fiule. Dumitrule. Uite ce nume frumos, de la cătana Dumitru, ostașul lui Dumnezeu, izvorâtorul de mir...

- Popo, dar ce legătură are?!

- Gata, ești spovedit!