Grupul Charlie Hebdo

Că evenimentul a cuprins întreaga planetă (sau cel puțin partea civilizată a ei) și că a împărțit lumea în două tabere, dintre care una inevitabil de idioți, asta o știm și o înțelegem de demult.

Ceea ce e surprinzător, mă rog, pentru mine, e gradul de idioțenie a taberei cu idioți. Adică știam că trebuie să fie și din ăștia, dar nici chiar în așa hal.

Teoretic, oamenii mai inteligenți sunt atei. Cu ei nu există probleme să accepte să fie Charlie Hebdo, să se identifice cu ei, cu mișcarea indignată față de ceea ce s-a comis. Chiar dacă nici nu au auzit de revistă sau văzut vreo caricatură. Adică exact așa cum ne spune notepad++ când îl instalăm:

Freedom of expression is like the air we breathe, we don't feel it, until people take it away from us.

For this reason, Je suis Charlie, not because I endorse everything they published, but because I cherish the right to speak out freely without risk even when it offends others.

And no, you cannot just take someone's life for whatever he/she expressed.

Un ateu nu vede că se făcea vreo nedreptate. Nu vede nici că se încalcă vreo libertate. Nici nu se instigă la ură împotriva vreunei culturi sau religii. Și același sentiment se menține și după consultarea ultimului număr Charlie Hebdo, decriptat de Dan Alexe pe blogul său. Dacă ar instiga la ură, ar instiga împotriva minciunii, perfidiei și șarlatanismului. Dacă și-ar bate joc de vreo religie, și-ar bate joc de adepții care omoară în numele ei. Dacă ar vrea să încalce libertatea vreunuia, ar încălca libertatea de a comite crime pe baza unor credințe stupide. Dacă ar privi atent un ateu situația ar traduce-o la un nivel medieval:

Niște oameni au fost vrăjiți de desenele și scrisurile unei bucăți de hârtie și au comis crime.

Da...  pare o frază desprinsă din cărțile oculte de magie sau din povești fantasy.

Aceasta este tabară celor raționali. Cei care văd logic lucrurile. Cei care nu numai că gândesc, ci sunt și nesupuși. Neîndoctrinați. Cei care contestă sistemul, cei care refuză autoritatea, care demontează mersul corupt al instituțiilor. Rebeli, într-un fel, de orice ce înseamnă supușenie și conformism. Aceștia sunt oamenii care aduc evoluții în societate. Cutezători, calcă peste principii învechite și credințe stupide. Așa ar trebui să fie toți.

Ceea ce am observat este apariția impostorilor în această tabără. Oameni culți, de altfel, dar toți, repet, toți, religioși. Și toți care nu sunt Charlie Hebdo sunt religioși. Așa că, un guzgan cu mono-sprânceană s-a făcut de cacao, încercând pentru el, să-și apere convingerile, dând cu bâta-n baltă, cu sofisme, contradicții și paradoxuri. Îl cheamă Pleșu și ar trebui să fie vocea intelectualilor români, însă a dezamăgit total. Halucinant este că propune idei totalitare, în spiritul ortodox-totalitar, cum că ar trebui să găsească de specialiști limita caricaturii, deși nu menționează cine îi verifică pe specialiștii ăia. Adică să avem poliție, să ne apere, dar cine ne apără de poliție când fac ei abuzuri?

Un alt filosof, aș zice, Mitos Micleusanu, încearcă și el o reconciliere cu propria-persoană (toți creștinii fac asta când își pun față-n față credințele stupide cu realitatea dură și rațională), bănuiesc că tot pentru el, pe facebook:

Întrebarea este simplă: ar trebui (sau nu) să aibă ”libertatea de exprimare” niște limite? ok, în primul rând este ușor să vorbești despre libertatea de exprimare cand nu ești vizat tu, icoanele tale, nevasta, copiii sau parinții. Dacă să zicem ești ateu, iar eu voi intenționa totuși să fac mișto de tine (invocând libertatea de exprimare) și voi face caricaturi porno cu mama ta, aș sări calul? Vei spune: depinde? S-ar putea chiar să te distrezi, scrâșnind ușor:) că deh, ești cool, ai simțul umorului, ce să zic. Dar dacă un orfan, să zicem, l-a ”asimilat” de mic pe Isus ca pe un tată și (ca să vezi) s-a atașat de această figură, nu s-a mai simțit singur, rătăcit, furios etc. N-ar fi la fel de jignitor să-i trimit caricaturi porno cu Isus? Sau e doar problema lui că s-a atașat de o icoană? Oare e problema lui că a fost părăsit de părinți, iar Isus i-a completat lipsa de dragoste etc? Ești tu în măsură să înțelegi necesitățile lui, atâta timp cât nu ai trăit ce a trăit el? Chiar dacă e doar unul ca el în toată lumea, o să-l cauți să faci mișto de Isus?

Ok, să zicem că ești un artist nebun și o să-l cauți, dar cineva la un moment dat îți va spune: vezi că orfanul ăla e tare dubios, se spune că ar fi ucis un om. N-a fost prins, dar era într-un conflict cu victima. Acuma tu ești un artist ”care se respectă” iar în numele libertății de exprimare totuși te duci la orfan și scuipi pe icoana lui. Nu pare asta un soi de performans dement, gratuit și sinucigaș? Sigur, vei intra în anale, unii îți vor ridica un monument, dar care-i sensul? Orfanul ajunge la pârnaie, acolo să zicem că e omort la rândul lui. Vei fi mulțumit? Să zicem că ala care l-a omorât pe orfan e omorât și el, de cineva care a ținut la orfan. Nu devii în acest caz un declanșator de crime? În numele libertății de exprimare? Ești un martir?

Să mergem mai departe. Care-i capacitatea ta de empatizare, dacă nu ești capabil să înțelegi că pentru cineva Isus sau Iehova sau Mahomed sunt ca un soi de părinți? ce faci, judeci delirul lor? știi tu ce-i ajută pe ei să-și găsească rostul sau liniștea sufletească? Să zicem că pe mine Isus mă ajută să-mi potolesc psihoza și agresivitatea și datorită lui nu vin să-ți dau cu levierul în cap. Când îmi vine să te caut și să-ți crăp capul, mă așez totuși în genunchi și mă rog la o icoană, până îmi trece psihoza? Poate ești în viață fiindcă mă ajută icoana cutare să nu te ucid. Crezi că este exclus un asemenea scenariu? Nu întrezărești nicio conexiune?

Ok, tu îmi trimiți o caricatură cu Isus, în timp ce mă rog la el să te păzească de mine:) Dar se face că sunt psihotic (sigur e problema mea, tu n-ai nicio vină că eu sunt psihotic sau radical, sau fundamentalist. nici măcar nu te interesează. tu doar îmi trimiți o caricatură cu Isus, atât) dar cum spuneam, eu sunt nebun, mii de scuze, chiar sunt, iar caricatura ta mi-a declanșat psihoza, te-am căutat și te-am spintecat. Cine-i de vină? Boala mea? Eu? Părinții? Școala? Gena? Spitalul? Isus? Caricatura? Tu? Poate nimeni nu e de vină. E un lanț complex, nu există un singur motiv, izolat.

Dacă pentru mama ta, să zicem, Isus reprezintă ceva important, te apuci să faci poante nașpa cu Isus de față cu ea? Sigur, poți să faci asta, dar dacă ea începe să plângă și îți spune: Încetează te rog! Tu vei spune probabil: Stai mamă, am glumit, scuze etc. Întrebarea e: O să glumești și mâine? Și poimâne?

A nu simți că alții simt e o formă de psihopatie. Eu spun: Sunt liber să fac caricaturi pe teme religioase și e problema ta dacă ești fundamentalist și nu ai simțul umorului. De ce nu aș putea și eu să-ți spun: Sunt liber să te omor fiindcă sunt nebun și e problema ta dacă ți se pare patologic sau inuman!

Creionul caricaturistului nu-i mitralieră? Dar acum extrema dreaptă, care la fiecare incident din ăsta își mai fortifică în plus poziția, ce va produce? Pace, echilibru, înțelegere? Ne întrebăm: ce vină are caricaturistul? oare ar trebui el să țină cont de faptul că lumea e plină de oameni radicali sau instabili psihic? Mulți vor spune: nu poate să țină cont de toți și nici nu-i treaba lui! el nu trebuie să-și reprime ”libertatea de exprimare” În acest caz, de ce ar trebui altcineva să-și reprime furia? Vorbim de norme sociale, toleranță, empatie, ințelegere. Dar cine ar trebui să dea tonul la toatea astea, dacă nu cel care pretinde că este mai elevat, mai civilizat, mai liber etc? Despre libertatea de a înțelege limitle celuilalt nu vorbim? O fi vreo lucrare despre dinamica toleranței interculturale?

Dacă ați reușit să citiți tot, este ok, dacă nu, atunci nu încercați a doua oară. Textul e pur filosofic, nu răspunde la întrebări, ci interoghează. Nu rezolvă nimic, dar se vede în mod clar sforțarea pentru a-și apăra credința contra evenimentului ce a demonstrat stupiditatea ei. Este subiectiv, religios-subiectiv, exact ca Pleșu. Nu neapărat că ar conduce asta spre o logică greșită, dar totuși... nu este obiectiv.

Aceste două exemple sunt suficiente pentru a demonstra prezența impostorilor în tabăra libertinilor și raționalilor. Sunt un stereotip. Toți care încep așa: nu zic că nu s-a greșit omorând, dar... sunt impostori. Nu exista niciun dar. Nu există scuză pentru a lua viața pentru că ai ales să vorbești ce și să scrii ce gândeai.

Acum o să ne ocupăm de cealalaltă tabără. Idioțenia lor e cruntă, așa cum am mai zis, și mă surprinde gradul ei. Am rămas mască când am văzut pe facebook un analfabet (e subofițer la pompieri) a declarat că el nu e Charlie Hebdo, că francezii și-au căutat-o și chiar a postat o imagine, făcută de el, cu un copil care se pișă pe o piatră de mormânt pe care scria Charlie Hebdo RIP. A dat share la articole de gen și gen, și oamenii comentau că bravo, în sfârșit cineva are curajul să spună ce gândește. Mai adaug și descrierea sa la post:

De ce Covalciuc Bogdan nu este Charlie ....

CITAT : 

"Mă alătur şi eu lui Alexandru Racu şi celorlalte voci din România care nu pot fi de-acord nici cu crima, dar nici cu extremismul din limbaj deghizat în caricatură. Este absolut revoltător, din punctul meu de vedere, să susţii că insulta gratuită este o valoare, şi nu una oarecare, ci una care trebuie apărată.

„Liber-cugetătorilor”, ideologilor, seculariştilor, liberalilor, etc care se împăunează cu eticheta „Je suis Charlie” le-aş aduce aminte de vorbele unui ateu, „puţin” mai celebru decât caricaturiştii de la Hebdo: „Libertatea mea se termină acolo unde începe libertatea celuilalt”. Sau măcar vechea vorbă românească, „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”. ?

Acesta este exemplul de idioțenie ce vorbeam, care caracterizează întreaga tabară de neCharliști. Imbecilizati de un sistem comunist, obișnuiți să-și vadă fiecare de treaba lui și să nu vorbească ce nu se cuvine, atunci când ajung față în față cu valorile libertății, acelea care s-au născut, de altfel, în Franța, nu le recunosc și le consideră denaturate, false sau groteși. Confundă limitele libertății de expresie și nici nu sunt capabili să le înțeleagă vreodată, având în vedere sistemul politic (și militar, căci vorbim de un subofițer) unde s-au răsturnat și reamestecat aceiași oameni de partid din vechea generație, hoți, corupți, organizați în grupuri similar mafiote, ca să se acopere de abuzurile săvârșite. Probabil că nici ei nu știu cu adevărat ce înseamnă libertatea, și ei, trecând la rândul lor, printr-o etapă de dezvoltare în carieră pe slugărnicie și declarații false.

Acești oameni sunt irecuperabili. Oameni au murit din cauza expresiei și ei desenează că se pișă pe mormântul lor. Și explică la alții că francezii și-au căutat-o. Că au întrecut orice măsură, că au încălcat libertățile celorlalți și și-au bătut joc de cultura și religia lor. Și că de fapt, nu toți musulmanii sunt teroriști, că teroriști există în orice religie și fără religie. Și toate aceste lucruri le concluzionează în urma reportajelor de la televizor și articolelor din tabloide. Și nici măcar acum nu au citit vreun articol Charlie Hebdo sau vreo decriptare a vreunei caricaturi, căci caricaturile acelea au un tâlc, au o însemnătate mai mare decât desenele, pe care ei, ca proștii, nu o înțeleg și se opresc doar la curul gol a lui Mahomed.

Doamne, nu mai vreau să trăiesc în această țară. O urăsc din tot sufletul și pe ea și pe oamenii din ea. Oamenii ăștia nu sunt criminali, nu, sunt doar complici la aceste crime. Complici la tăcere, pentru că nu se cuvine să vorbești împotriva partidului. La lașitate. La dezumanitate și dezumanizare. La josnicie și ticăloșie. 

În încheiere, vă las cu un filmuleț intrigant despre cultura și religia idioților, celor împotriva cărora Charlie Hebdo lupta, nu prin crimă, ci prin cultură.